1,904 matches
-
se întemeiază pe aceste semne. Sintetic: „Conștiința solidarității cosmice a ajuns aici la termenul ei ultim. Își ajunge ea însăși sieși” (Ibidem, p. 66). Armonia își găsește diverse expresii. De pildă, arta populară împreună într-o viziune sintetică geometrismul static, năzuința stihială în tratarea motivelor naturale și orientarea spre nuanță coloristică, ceea ce dă împreună un complex de determinante deosebit de armonic, cu mănunchi simfonic de acorduri parcă prestabilite (Blaga, 1936/1985, pp. 284-285). Ca sentiment definitoriu al spațiului mioritic, dorul exprimă „armonia
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
prietenie (7); familie (6); de încredere (5); așteptare (4); mama (4); părinți (4); viitor (4); în zadar (4); om (3); siguranță (3); viață (3); a se baza (2); bine (2); bunica (2); frică (2); iubire (2); lumină (2); multă (2); năzuință (2); nevoie (2); pace (2); prietenă (2); prieteni (2); primejdie (2); sclav (2); șansă (2); tristețe (2); ajută; alături; albină; ananas; ape line; apropiere; aștepta; azi; bizui; bizuire; bucuros; bună; bunătate; calitate; capelă; cauză; ceva bun; chibzuită; cimitir; în cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
ajungându-se până la aspecte invalidante. În aceste situații, kinetoterapia, ca parte componentă a medicinei interdisciplinare, este în măsură să acționeze pentru a reda pacientului, fie și numai parțial, bucuria de a se mișca și de a acționa în concordanță cu năzuințele sale. Readaptarea la efort, urmarea firească a unui proces de recuperare, desfășurat pe o perioadă variabilă de timp, întregește efortul de redobândire a potențialului fizic și psihic, atât de mult așteptat de pacient. Dictonul „grăbește-te încet” are cea mai
Kinetoterapia pasivă by Adriana Albu, Constantin Albu, Tiberiu-Leonard Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
alții, de a-și asigura un statut favorabil, de a străluci social; 2)dorința de a progresa profesional; 3) aspirația de a evada din rutină, de a schimba idei, de a se distra, de a accede la ocupații interesante; 4) năzuința de a-și augmenta calificarea, de a desfășura activități utile pentru comunitate; 5) dorința de a răspunde favorabil unor asteptări sociale formulate de superiori ierarhici, consilieri, prieteni, asociații profesionale; 6) interesul personal, curiozitatea, nevoia de lărgire a orizontului spiritual. Între
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
lucrarea de față gravitează în jurul ideii de cultură”. Toate studiile și planurile de lecții din volum se inspiră din ideea că „om cultivat” e numai acela care se conduce în activitatea sa după „valorile veșnice”, îmbogățindu-și și ordonându-și năzuințele după adevăr (știința), bine (morala) și frumos (arta). În studiul „Educația profesională a corpului didactic universitar”, publicat în acest volum, Ștefan Bârsănescu propune o „triplă acțiune” pentru a atinge această finalitate: a) pregătirea științifică de specialitate temeinică; b) pregătirea pedagogică
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
să le transforme în fapte de viață, în „idei trăite”. Soluția sa e profund democratică și umanistă: să oferim „celor mulți” șansa accesului la cultură, „să-i învățăm să iubească știința, binele, arta, neamul lor și omenirea, realizările trecutului și năzuințele viitorului, iar mai presus de toate, să-i deprindem să cinstească, oriunde o vor găsi, minunea cea mai mare din toate, creația omenească. Numai în felul acesta vom asigura o viață cât mai lungă culturii noastre” (Bărbat, 1925-1926, p. 51
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
recuză tinerețea nebună, deși uneori crede că abia atunci a fost el însuși. Privește, oricum, spre vârsta aceea ca spre una a dezechilibrului: „Mă gândesc la anii 1933Ă34Ă35, la nebunia ce mă cuprinsese, la ambițiile nemăsurate, la delirul «politic», la năzuințele mele de-a dreptul demente, Ă ce vitalitate în dezechilibru! Nebunia mea era neobosită. Acum, a obosit. La drept vorbind, nebunia mi-a trecut, nu-mi rămâne decât zațul fostelor nebunii” (II, 149). Cu aceeași atitudine, de negare a nebuniei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu cei care au contat în viața mea, cu cei pe care i-am venerat. Dorința de a mă elibera, de a rupe lanțurile admirației. Nu-i vorba așadar de ingratitudine Ă ar fi într-adevăr prea simplu, ci despre năzuința de a mă regăsi, de a fi eu însumi. Și nu poți fi tu însuți decât în detrimentul idolilor tăi” (II, 288). Admirația nu lipsește nici acum din felul în care Cioran își privește originile. Chiar dacă e vorba despre o admirație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
52 creează un complex semantic universal care dă naștere, la rândul său, unei lumi, printr-o simbolistică a obiectualului: moneda (banul), așezată la temelia casei reprezintă pecetea divinului 53 asupra creației umane, cocoșul, simbol solar 54, prin jertfa sa, eternizează năzuința omului, bradul, așezat ca struț, o dată ce casa este ridicată, vestește bucuria împlinirii. Intrarea în casă nouă se face după fazele lunii, luna veche statornicește construcția, caracterizată de "transformare", " creștere", " fecunditate", luna fiind " un instrument de măsură universal" 55. "Bradul", destinat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
plantație, semănătură" (lat. satum, sero), "moșie", ca unitate juridică care, la început, a fost "plantație" (sl. sadu-саду plantă), dar și "locaș, sanctuar" (alb. fsat) 62 care dezvăluie legătura lumii satului cu cosmicul. 2. Imaginea mitică Interdependența cunoaștere-non / cunoaștere, care definește năzuința primordială a umanului, dezvăluie, în devenirea imaginii, starea de deschidere într-un context social. Înțeles ca fenomen social total 63, ritualul conturează drumul inițiatic al omului, în vederea cunoașterii și construirii universului. Fiind " un obiect material și spiritual, ca obârșie a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
binarității continuitate / discontinuitate. Muzica, " acea meta-erotică a cărei funcție este de a împăca, întotdeauna, contrariile" 106 creează, împreună cu dansul, un alt ritm cosmic, generând pulsația lăuntrică a formelor arhetipale care se lasă în voia sorților unui prezent etern, dominat de năzuința uniunii cu lumea simbolurilor. De-a lungul timpului, în cultura universală, "muzica" a avut propriul destin, în deplină concordanță cu natura umană, făuritoare de istorie. Jean Jacques-Rousseau a demonstrat că limbajul și muzica au o origine comună, constând în "melodicitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
făr de nime, / Și cum lași băieți săraci / Ce nimănuia nu i-s dragi?! Spune, moarte, ce.am greșit, / C-așa rău m-ai mai bătut, / C-am trăit destul de greu, / Ș-așa pahar cum să-l beu?..."240 Eterna năzuință a omului, de a dobândi "tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte", îl însoțește și pe eroul din basm care, în călătoria sa inițiatică, trebuie să găsească și să pună stăpânire pe "cheia raiului" și pe "lumina soarelui", trecând prin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
scop recuperarea universului primordial, prin rit. Acest tip de imagine poate fi reprezentată prin cerc30, simbolizând "eterna reîntoarcere" la starea originară a lucrurilor.31 Prin ritual, se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimentul profan la sacru, prin năzuința cunoașterii. Deschiderea spre universalul din lucruri, dezvăluit de imaginea spațiu-timp, poate fi înfățișată de spirală care semnifică pactul ontologic cu timpul și cu spațiul: Prin "rostirea" cuvântului ritualic, fie că este descânt, cânt sau poveste, și prin "rostuire", ca așezare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fost echivalentă cu întemeierea unei antropologii. Omul s-a recunoscut în "viața" lunii, nu doar pentru că propria sa viață avea un sfârșit, ca aidoma tuturor organismelor, dar, mai ales, pentru că oferea autenticitate, prin revenirea ei ca "lună nouă", propriei sale năzuinți de regenerare, speranțelor sale de "renaștere"."181 b. Imaginea spațiu-timp Pentru țăranul român, calendarul mitic are, ca unitate de măsură, ciclul unei luni (noi sau pline) pentru fixarea sărbătorilor care rememorează marile evenimente cosmogonice. În structura magico-mitică a calendarului, ciclul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lume, jumătate-n infinit") apare și la George Alboiu 1. Deslușim motivul dorului, al șarpelui, al comorii, al strămoșilor, al casei părintești care și-a pierdut și ea rădăcinile: " Singură casa mea umblă pe câmpuri/ ... timpul meu înăuntrul ei odihnește". Năzuința spre absolut apare rar în poezia lui George Alboiu, dar, cu motivele citate, poetul reînvie sau, cum s-a mai spus, reface tradiția: Când se zbate/ vântul sfânt/ latră câine le-n/ pământ/ Latră-n curtea harului/ vechi legat/ de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care nu am încercat să le definim: "Oh, toată liniștea din univers/ Izvorăște din adânca tăcere/ Înspumată între tine și fiul tău/ Întors de pe pământ." Este atât de rară contopirea afectivă, egală și totală a îndrăgostiților, și atât de comună năzuința noastră, a tuturor, spre atingerea ei, încât nu mai avem teribilul sentiment al trecerii: "Unii te văd numai pe tine,/ Alții mă văd numai pe mine,/ Ne suprapunem atât de perfect/ Încât nimeni nu ne poate zări deodată". Ana Blandiana
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să fiu/ zdrobit de tine cu iubire/ Decât să viețuiesc înmormântat/ în acest veac ucis de cimitire/ Paharul bucuriei l-am sorbit/ Beție sfântă pururi Slavă ție/ Eu nu mai sunt decât un Imn divin" ("Lumină necreată în Pustie"). Imnul năzuinței spre cer e contrapunctat de cântarea închinată vieții simple, împărtășită din roadele pământului: "Nu-i nici filozofie multă de folos/ Nici sihăstrie multă nu-i folositoare/ Să te lași dus e bine să fii duh/ Acolo unde-i zvon de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
arghezian. Tentativa ridicării la cer e intuită de Ioan Alexandru ca și de T. Arghezi ("Cărticica de seară"), în principiul formativ al individuațiilor din toate regnurile; el se declară mai explicit în cel vegetal. Verticalitatea florilor și a plantelor învederează năzuința spre cele de sus. Sub impulsul aceste năzuințe, buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: garoafele sunt "crescute cât stejarii"("Zori de zi") "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ioan Alexandru ca și de T. Arghezi ("Cărticica de seară"), în principiul formativ al individuațiilor din toate regnurile; el se declară mai explicit în cel vegetal. Verticalitatea florilor și a plantelor învederează năzuința spre cele de sus. Sub impulsul aceste năzuințe, buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: garoafele sunt "crescute cât stejarii"("Zori de zi") "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă./ Nu-i rostul tău/ De-a separa și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetic, într-un fel propriu. Îndoirea luminii (setea de cunoaștere) Cu cele "Unsprezece elegii" pătrundem în lumea conștiinței limitelor umane, a stării faustice a omului. Problematica elegiilor, ca întreaga lirică a lui, reia teme cunoscute: nașterea, moartea, materia și inefabilul, năzuința spre absolut, reprezentate în ecuații matematice sau forme geometrice, pentru a descrie o lume complexă de fenomene în care mijloacele rațiunii nu-l mai satisfac. Poetul pendulează între pământ și cer, sfâșiat și chinuit de întrebări, între cunoașterea lumii reale
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Suntem ai pământului, dar de esență divină" ("Ai pământului"). O componentă a spiritului nostru este inerența zborului, în ea stă lumina, inima, nemurirea ("Într-o imensă pasăre suntem însămânțați"). Poemul configurează metamorfoze stranii, halucinante, pentru a ne convinge de necesitatea năzuinței în existența noastră: În nesfârșirea ei ambițioasă,/ În patosul cu care mai speră la urmași,/ Stă viața noastră." Urmărind alte unghiuri, inedite, ale spiritului, Păunescu își fixează propria condiție de poet dincolo de aglomerările onomastice. Poemul "Tinerețea unchilor mei Ioan și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este focarul tuturor investigațiilor la neliniște, neastâmpăr, răzvrătire și aventură. Sediul nemulțumirii și al întreprinderilor. Sălașul nefericirii. În acest teritoriu prefrontal se înscrie proiecția individului în viitor. Aria prefrontală naște și cârmuiește ideile despre eul interior și îndrumarea lor spre năzuința de lărgire. Individul lobocoagulat pierde compozanta emotivă a activităților sale ideative, în special cele care privesc previziunea și viziunea interioară, funcție esențială a extremului pol frontal..." (Vasile Voiculescu, Lobocoagularea prefrontală) " Starea lui din timpul interogatoriului alterna între apatie și o
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
sfârșitul sec. al XIXlea și primele decenii ale sec. XX) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanți notabili sunt G. Coșbuc, O. Goga, Al. Vlahuță, B. Șt. Delavrancea, Al. Macedonski. 3.1.2. Realismul Realismul exprimă, în sens general, năzuința artei de a reflecta realitatea. Sensul specializat are în vedere curentul manifestat în literatură și în arta plastică, inițiat în Franța, conturat difuz la limita secolelor al XVIIIlea și al XIXlea, teoretizat abia în 1857 de Champfleury în volumul de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Champfleury în volumul de eseuri intitulat Realismul. Reactualizând conceptul de „mimesis“ al Antichității grecești, criticul definește realismul prin antiteză față de romantism, optând pentru doctrina pozitivistă, folosind metodele specifice științelor naturii, reflectând ideile unei clase sociale dinamice, burghezia. Trăsături ale realismului - Năzuința de a oglindi veridic realitatea contemporană se realizează prin „decu parea“ unor „felii de viață“ semnificative și semnificarea acestora pe coordonatele unei logici riguroase. - Crearea iluziei autenticității este posibilă prin disimularea codurilor specifice scriiturii: estomparea planului naratorului (narator obiectiv), focalizare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
etapei pozitive, Comte își vădește de fapt inconsecvența, de vreme ce filozofia sa, care tinde să devină chiar mai mult decât o imagine totală a lumii, intră în dezacord cu intențiile și cu poziția lui declarat agnostică. Subliniem că noi vedem în năzuința catolică de înstăpânire asupra realității printr-un sistem universal al cunoașterii o formă de misionarism teoretic, complementară misionarismului practicat în timpul expansiunilor catolic-creștine în teritoriile nou cucerite. Pe de cealaltă parte, protestantismul a permis "eliberarea sistemului valorilor individuale" (id., Lebensformen, p.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]