1,580 matches
-
unei Ucraine independente, Republica Populară Ucraineană. Polonezii și naționaliștii ucraineni au luptat împreună împotriva Armatei Roșii bolșevice. La sfârșitul războiului polono-sovietic din 1919-1921, această alianță a încetat să mai existe. Odată cu semnarea tratatului de pace de la Riga, sprijinul polonez pentru naționaliștii ucraineni a încetat. Ca urmare a semnării tratatului de pace de la Riga, în perioada interbelică, Volânia a fost trecută în cea mai mare parte sub juristicția statului polonez. În a doua Republică Poloneză, ucrainenii reprezentau cea mai importantă minoritate națională
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
sau polonezi au fost implicate de multe ori în masacre, iar unele dintre crime au fost atribuite atât Armatei Insurecționale Ucrainene cât și Armatei Teritoriale Poloneze. Atât comandanții germani cât și cei ai partizanilor sovietici erau la curent cu acțiunile naționaliștilor ucraineni. La 25 mai 1943, comandantul local sovietic al partizanilor din regiunea Rivne scria într-o telegramă pentru cartierul său general: „În ultimele zile, principalele activități ale naționaliștilor ucraineni îi vizează pe polonezi. Naționaliștii întreprind acțiuni de teroare în masă
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
germani cât și cei ai partizanilor sovietici erau la curent cu acțiunile naționaliștilor ucraineni. La 25 mai 1943, comandantul local sovietic al partizanilor din regiunea Rivne scria într-o telegramă pentru cartierul său general: „În ultimele zile, principalele activități ale naționaliștilor ucraineni îi vizează pe polonezi. Naționaliștii întreprind acțiuni de teroare în masă și trebuie subliniat că ei nu-i împușcă pe polonezi, ci îi ucid cu cuțite și topoare, fără deosebire de vârstă și de sex”. . La 25 august 1943
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
sovietici erau la curent cu acțiunile naționaliștilor ucraineni. La 25 mai 1943, comandantul local sovietic al partizanilor din regiunea Rivne scria într-o telegramă pentru cartierul său general: „În ultimele zile, principalele activități ale naționaliștilor ucraineni îi vizează pe polonezi. Naționaliștii întreprind acțiuni de teroare în masă și trebuie subliniat că ei nu-i împușcă pe polonezi, ci îi ucid cu cuțite și topoare, fără deosebire de vârstă și de sex”. . La 25 august 1943, autoritățile militare germane au ordonat polonezilor
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la " Timpul" în București și, mai apoi, fondator al "Tribunei" din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată "Închisorile mele", publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că "dacă la scriitori precum Rebreanu
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
ale „ziariștilor de extremă dreaptă” și ale „criminalilor de război din Transnistria”). Printre cei 14 jurnaliști „fasciști” incluși în „Lotul Ziariștilor” se regăseau Pan M. Vizirescu, Pamfil Șeicaru (directorul ziarului Curentul), Stelian Popescu (directorul ziarului Universul), cunoscutul poet și gânditor naționalist Nichifor Crainic și Radu Gyr, comandant legionar, șeful regiunii Oltenia, poet legionar, fost director al Teatrelor în 1940-1941, pe care împreună cu Const. Vicol, Ion D. Ioan și Avram Bunaciu i-au acuzat că "„prin articolele de ziare, broșuri sau conferințe
Alexandra Sidorovici () [Corola-website/Science/311576_a_312905]
-
au luptat împotriva partizanilor, sau împotriva orientării comuniste a noii Iugoslavii. Există mai multe incidente majore, precum masacrul de la Bleiburg (uciderea în masă a cetnicilor, belogardiștilor sloveni și a ustașilor) sau masacrele din doline (execuțiile în masă a fasciștilor și naționaliștilor italieni și a opozanților noului regim comunist iugoslav). Comisia mixtă de istorici italieni și sloveni înființată în 1993, care s-a ocupat de investigarea incidentelor petrecute pe teritoriul prezent al Italiei și Sloveniei, se pare că execuțiile au avut ca
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
(n. 19 mai 1839, Ciutulești, Soroca - d. 1904, Paris) a fost un un revoluționar român basarabean. S-a născut într-o familie boierească din Basarabia. A fost un aprig naționalist român, care a încercat în 1863 să provoace o răscoală în Basarabia pentru a o scăpa de ocupația rusească. A fost membru al societății literare „Junimea”, prieten cu mai mulți oameni de cultură basarabeni și din Vechiul Regat, filantrop, poreclit
Nicolae Casso () [Corola-website/Science/311703_a_313032]
-
membru al Biroului CC al PC(b) M, apoi în anul 1949 este promovat în funcția de secretar al CC al PC(b) M pentru agitație și propagandă. În anul 1951, a fost eliberat din funcție fiind acuzat de apărarea „naționaliștilor”, conform istoricului Naum Narțov, care a scris un curs de de istorie a Moldovei, în care Rusia și rușii, deși cu anumite rezerve, erau prezentați ca ocupanți. La data de 20 mai 1960, a fost creat Institutul de Economie, devenind
Macarie Radul () [Corola-website/Science/311069_a_312398]
-
numit în funcția de președinte al Comitetului Securității de Stat (KGB) din RSS Moldovenească. Dintre toți șefii securității moldovenești din ultimii aproape 40 ani, el era considerat un bun agent de contrainformații. El a continuat activitatea de informații cu privire la dizidenții naționaliști. A continuat activitatea de control și prevenție a lecturilor din limba română, a ascultării de discuri muzicale, produse în România, a posturilor de radio din străinătate, acestea din urmă fiind bruiate. KGB-ul s-a ocupat cu producerea de rapoarte
Gavriil Volkov () [Corola-website/Science/311152_a_312481]
-
noiembrie 1920, Frunze a recucerit Crimeea și a reușit să împingă generalul albilor, Piotr Vranghel și trupele acestuia afară din Russia. A condus de asemenea în calitate de comandant a frontului de sud, distrugerea mișcării anarhistului Nestor Mahno din Ucraina și a naționalistului ucranian Simon Petliura. În decembrie 1921, Frunze a vizitat Ankara în timpul Războiului de Independență al Turciei și a consolidat relațiile turco-sovietice. Mustafa Kemal Ataturk l-a considerat ca un aliat și prieten, pentru care și azi se află un monument
Mihail Frunze () [Corola-website/Science/311190_a_312519]
-
În Letonia, unii dintre foștii partizani sovietici sunt puși în zilele noastre sub acuazație pentru presupuse crime de război din timpul ocupației sovietice. Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), o mișcare separată de rezistență formată în 1942, (ca braț înarmat al Organizației Naționaliștilor Ucrainieni), s-a angajat în luptă împotriva atât cu partizanii sovietici, cât și ocupanții naziști și cu rezistența poloneză. Deși la început UPA a căutat să colaboreze cu Germania Nazistă pentru înfrângerea inamicului comun - URSS, organizația naționalistă ucraineană a trecut
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
predominantă populație erau sârbi).Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor de la recensământul din 1921 a fost albaneză. Fosta autonomie a provinciei Kosovo stabilită în constituția Iugoslaviei, nu a fost pusă în practică. Poliția secretă a lui Tito a lovit cu asprime naționaliștii.În 1956, un numar de albanezi au fost puși sub acuzare în Kosovo de spionaj și sabotaj. Amenințarea de separatism a fost, de fapt, minimă, numai câteva grupuri disparate doreau unirea cu Albania, insă politic ele erau nesemnificative. Impactul pe
Războiul din Kosovo () [Corola-website/Science/311917_a_313246]
-
naționaliste cu demonstrații popular masive, în multe orașe. Protestatarii au cerut ca Kosovo să devină cea de-a șaptea Republică a Iugoslaviei. Cu toate acestea, acest lucru a fost inacceptabil politic pentru Șerbia și Republică Macedonia. Unii sârbi (și unii naționaliști albanezi, de asemenea) au văzut cererile ca fiind un preludiu la o "Albanie Mare", ce putea cuprinde părți din Muntenegru, Republica Macedonia și însuși Kosovo. Pentru a înăbuși revoltele, președinția comunistă a trimis trupe ale poliției și ale armatei, declarând
Războiul din Kosovo () [Corola-website/Science/311917_a_313246]
-
distrugerii, incendierii și sacrilegiului a sfintelor moaște din Kosovo". Astfel de preocupări au atras atenția Belgradului. Povestiri apărute din timp în timp, în mass-media de la Belgrad susțineau că sârbii și muntenegrenii sunt persecutați. A fost o percepție veritabilă în rândul naționaliștilor sârbi, în special, că sârbii sunt scoși din Kosovo. Un fapt important care contribuia la instabilitate a fost traficul de droguri al mafioților albanezi kosovari. Un alt factor de agravare a fost declinul economiei provinciei Kosovo, aceasta devenind o alegere
Războiul din Kosovo () [Corola-website/Science/311917_a_313246]
-
guvernului canadian. SOE a adoptat o poziție total nouă în lupta clandestină împotriva Axei, ignorând orice convenție socială contemporană. Astfel, SOE a recrutat homosexuali recunoscuți, oameni cu cazier judiciar bogat sau care fuseseră condamnați de tribunalele militare, comuniști, chiar și naționaliști antibritanici. Deși unii dintre acești oameni ar fi putut fi considerați un risc pentru securitate, SOE was prepared to ignore almost any contemporary social convention in its fight against the Axis. It employed known homosexuals, people with criminal records or
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
ia în considerare prelungirea puterilor speciale asumate în timp de război și pentru perioada postbelică. Ca urmare, chiar în timp ce Edwin Montagu anunța noile reforme constituționale, o comisie parlamentară britanică aflată sub președinția judecătorului Rowlatt a primit sarcina investigării legăturilor dintre naționaliștii indieni și germani și bolșevici, care conduseseră la violențe în India, cu obiectivul nedeclarat al extinderii și în perioada postbelică a puterilor speciale asumate de guvernul Indiei în perioada războiului. Comitertul Rowlatt și-a prezetat raportul în iulie 1918. Raportul
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
declarat război Germaniei în numele Indiei fără consultarea liderilor locali, ceea ce a dus la demisia în masă a miniștrilor Congresului de la nivel provincial. Spre deosebire de Congres, Liga Musulmană a sprijinit Anglia în efortul de război. Guvernul britanic a încercat să obțină cooperarea naționaliștilor indieni pentru efortul de război, promițând în schimb independența după încheierea conflictului. Negocierile nu au dus însă la niciun rezultat. Gandhi a lansat mai apoi, în august 1942, mișcarea „Quit India”, care cerea retragerea imediată britanicilor din India și propunea
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
italienii au optat pentru o constituție republicană. Regatul a fost primul stat italian care a inclus întreaga Peninsulă Italică, de la căderea Imperiului Roman. În timpul regimului Partidului Național Fascist, sub conducerea dictatorului Benito Mussolini (1922-1943), regatul a fost deseori numit de naționaliști și fasciști „Noul Imperiu Roman” (italiană : "Nuovo Impero Romano", latină : "Novum Imperium Romanum"), dar această denumire nu a fost folosită la nivel oficial. Numele folosit de obicei de istorici pentru a se referi la Regatul Italiei în timpul lui Mussolini este
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
și-o exercita prin intermediul premierilor numiți. Puterea legislativă aparținea Parlamentului prin cele două camere ale sale: Senatul și Camera deputaților. Regatul Italiei a fost condus de monarhi din Casa de Savoia: Crearea Regatului Italiei a fost opera eforturilor concertate ale naționaliștilor și monarhiștilor loiali Casei de Savoi pentru crearea unui stat care să cuprindă întreaga peninsulă Italică. Ultimul stat care a ocupat în întregime acest teritoriu a fost Imperiul Roman. După Revoluțiile de la 1848, naționalistul Giuseppe Garibaldi a fost liderul indiscutabil
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
a fost opera eforturilor concertate ale naționaliștilor și monarhiștilor loiali Casei de Savoi pentru crearea unui stat care să cuprindă întreaga peninsulă Italică. Ultimul stat care a ocupat în întregime acest teritoriu a fost Imperiul Roman. După Revoluțiile de la 1848, naționalistul Giuseppe Garibaldi a fost liderul indiscutabil al mișcării de unificare a țării. Garibaldi era o personalitate foarte populară în sudul Italiei, având adepți extrem de loiali. Garibaldi a condus lupat republicană pentru unificarea sudului Italiei, dar monarhul al Piemontului din Casa
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
Dar după refacerea industriei vinicole franceze din 1888, sudul sărac al Italiei a suferit din cauza supraproducției, ceea ce a dus la șomaj și falimente. Guvernul a conceput o serie de proiecte colonialiste. Acestea ar fi trebuit să câștige sprijinul politic al naționaliștilor și imperialiștilor, care doreau reconstituirea Imperiului Roman. Italia avea deja așezări improtante în Alexandria, Cairo și Tunis. Pentru început, Italia a încercat să obțină unele colonii prin negocieri cu marile puteri coloniale, tratative care au eșuat. Guvernul de la Roma a
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
apărea în procesul luării unei decizii cu privire la alianțele ce trebuiau stabilite în războiul care se prefigura era marea instabilitate politică din 1914. După ce în fruntea cabinetului a fost numit în martie 1914 Antonio Salandra, el a încercat să obțină sprijinul naționaliștilor prin adoptarea unei linii politice de dreapta. În același timp, partidele de stânga au devenit tot mai neîncrezătoare în guvern, după uciderea a trei demonstranți antirăzboinici în iunie. Stânga italiană - sindicaliștii, republicanii, anarhiștii și socialiștii - au organizat proteste și s-
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
diferite orașe. Astfel, au fost ocupate stațiile de cale ferată, au fost tăiate liniile telefonice și au fost arse registrele de taxe și impozite. După numai două zile însă, greva generală a fost anulată, deși revoltele populare au mai continuat. Naționaliștii militariști și antimilitariștii de stânga s-au înfruntat în lupte de stradă până când armata a intervenit și a restabilit calmul. După atacarea Regatului Serbiei de către Imperiul Austro-Ungar în 1914, conflictul local s-a transformat rapid într-unul global - primul război
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
aliată din punct de vedere oficial cu Germania și Austro-Ungaria, Italia a rămas neutră la începutul conflictului, pretinzând că Tripla Alianță fusese gândită doar pentru scopuri defensive. Societatea italiană era divizată în privința războiului: socialiștii se opuneau în general războiului, în timp ce naționaliștii sprijineau participarea Italiei la război. Naționaliști mai vechi, precum Gabriele D'Annunzio și Luigi Federzoni, ca și proaspătul convertit de la socialism la naționalism, Benito Mussolini, cereau cu insistență ca Italia să intre în război. Naționaliștii considerau că războiul reprezenta șansa
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]