5,149 matches
-
atașante până la urmă, pe care doar tinerii americani fără cultură (europeană) le detestă (dacă le observă și le Înțeleg metatropii culturali), este un savant american de origine română, specialist În mitologie și religie, cu un trecut politic reprobabil (legionar, chiar nazist) de care nu s-a delimitat niciodată, deși frecventează evrei („Abe” sugerează că Îi folosește pe aceștia ca paravan și alibi); soția lui „Grielescu”, „Nanette” (evident inspirată de Christinel Eliade, poate cu adaos de Ninette Perlea, sora acesteia măritată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
al lui Eliade rămâne deschis, Încă mai așteaptă judecata dreaptă a posterității. Toate acestea fiind spuse, mă Întorc la ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow: diabolizarea lui Eliade. „Grielescu”, aflăm când de la „Abe”, când de la „Chick”, a fost „nazist”, „fascist”, „hitlerist”, a fost cineva (nu e clar ce anume) la Lisabona, tocmai sub Salazar - acest din urmă detaliu nu Înseamnă totuși solidaritate cu extremismul nazist. În privința atitudinii lui „Grielescu” față de evrei, ultima remarcă a lui „Chick”, În ultimul pasaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Bellow: diabolizarea lui Eliade. „Grielescu”, aflăm când de la „Abe”, când de la „Chick”, a fost „nazist”, „fascist”, „hitlerist”, a fost cineva (nu e clar ce anume) la Lisabona, tocmai sub Salazar - acest din urmă detaliu nu Înseamnă totuși solidaritate cu extremismul nazist. În privința atitudinii lui „Grielescu” față de evrei, ultima remarcă a lui „Chick”, În ultimul pasaj În care vorbește de altminteri pitorescul savant român, sugerează oportunismul, ceea ce poate nici nu este incorect: „Grielescu” nu era un malign antisemit, ci doar a votat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
premiu la Cannes În 1998, La vita e bella (regia: Roberto Benigni; Benigni joacă și unul din rolurile principale, precum și co-semnează scenariul, alături de Vincenzo Cerami), „spune” cu umor (nu doar cu umor negru!) și tandrețe povestea unui lagăr de concentrare nazist, așa cum se vede prin ochii unui copil pe care tatăl, de conivență cu ceilalți deținuți și ajutat de noroc, Îl convinge că tot ce trăiau ei era un joc; serialul de bandă desenată Maus, al lui Art Spiegelmann, prezintă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
sau chiar greșite ale lui Bloom țin de dificultatea lui de a se raporta fără elitism la cultura populară, poate un indiciu că inteligența sa critică avea limite, era așadar inteligența unui om. Astfel, Bloom a putut compara Nürnbergul (festivitățile naziste) cu Woodstockul (festivalul pop, moment simbolic al contraculturii americane), crezînd că ele ar avea „același principiu”. 11 Pe lîngă „Ravelstein” și „Felix Davarr”, mai există și alte personaje inspirate din viața reală. Dintre ele, cel mai notoriu este „Rakhmiel Kogon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
povestire a cărei morală o știu. Nu cred că este o morală formidabilă; pur și simplu se întâmplă so știu: Suntem ceea ce pretindem că suntem, așadar trebuie să fim atenți la ce pretindem că suntem. Experiența mea personală în privința pungășiilor naziste a fost limitată. În anii treizeci, în Indianapolis, orașul meu natal, existau câțiva fasciști americani, niște indivizi josnici și foarte activi, și îmi amintesc că cineva mi-a strecurat un exemplar din Protocoalele Bătrânilor din Sion, presupus a fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
poală obiecte de valoare. Uneori veneau rudele celor morți să se uite cum săpăm. Și ele se arătau interesate. Cam atâta despre naziști și despre mine. Dacă m-aș fi născut în Germania, bănuiesc că aș fi fost și eu nazist, că i-aș fi cotonogit pe evrei, țigani și polonezi, că i-aș fi lăsat pe morți să zacă sub troiene din care să li se vadă doar încălțările, că m-aș fi încălzit cu virtutea ascunsă a cugetului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cărui inimă nicicând n-a tresărit Când pașii l-au întors din nou acasă Din rătăcirile de pe un țărm străin? Sir WALTER SCOTT 1 TIGLATH - PILESER AL TREILEA... Mă numesc Howard W. Campbell, Jr. De origine sunt american, după reputație, nazist, din vocație, fără naționalitate. Scriu această carte în anul 1961. Adresez această carte a mea domnului Tuvia Friedmann, director al Institutului din Haifa de Documentare asupra Criminalilor de Război și oricui ar mai putea fi interesat. De ce l-ar interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de a fi criminal de război. Dl. Friedmann e specialist în astfel de persoane. Și-a exprimat nerăbdarea de-a intra în posesia oricărui gen de scrieri pe care aș fi catadicsit să le adaug la arhivele lui de ticăloșii naziste. E atât de nerăbdător, încât îmi pune la dispoziție o mașină de scris, serviciile gratuite ale unei stenografe și o echipă de asistenți care vor da de urma oricărui fapt ce mi-ar putea fi necesar pentru a face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
supuși până la camerele de gazare, dacă așa voiau naziștii. O brichetă este, bineînțeles, o formă obținută prin presarea pulberii de cărbune, personificarea însăși a comodității în privința transportului, depozitării și arderii. Arpad, confruntat cu problema de a fi evreu în Ungaria nazistă, n-a devenit brichetă. Dimpotrivă, Arpad și-a procurat acte false și a intrat în SS-ul maghiar. Acest fapt stă la baza simpatiei lui față de mine. — Spune-le să știe ce face un om ca să trăiască! Ce-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-i așa de nobil să fii o brichetă? mi-a zis el seara trecută. — Ai auzit vreuna din emisiunile mele la radio? l-am întrebat. Crimele mele de război se petrecuseră prin intermediul programelor radiofonice. Am lucrat la radio ca propagandist nazist, am fost un antisemit spurcat la gură și dezgustător. — Nu, a zis el. Așa că i-am arătat o transcriere a unei emisiuni, transcriere furnizată mie de Institutul din Haifa. — Citește! l-am îndemnat. — N-am nevoie să citesc, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din Berlin. Mama și tata au părăsit Germania în 1939, când a venit războiul. Eu și soția mea am rămas. Mi-am câștigat existența până s-a sfârșit războiul, în 1945, ca redactor și crainic la emisiunile radio de propagandă nazistă pentru vorbitorii de limbă engleză. Eram principalul expert în probleme americane la Ministerul Instrucției Publice și Propagandei. La sfârșitul războiului mă aflam la loc de cinste pe lista criminalilor de război, în mare parte deoarece delictele mele erau atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
auriu, nu o purtam. Eram în haine civile; un costum din serge albastru și o haină mâncată de molii cu guler de blană. S-a întâmplat ca doar cu două zile înainte Armata a Treia să invadeze Ohrdruf-ul, primul lagăr nazist de exterminare pe care aveau să-l vadă americanii. Am fost dus acolo, forțat să privesc totul - gropile cu var, spânzurătorile, stâlpii unde erau biciuiți oamenii - să privesc grămezile de morți cu intestinele scoase, cu pielea acoperită de cruste, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mea. E vorba de un tânăr american, care, vezi dumneata, stă de-atâta timp în Germania încât practic a devenit și el germană. Scrie piese în germana, e căsătorit cu o frumoasă actriță germană și cunoaște o mulțime de granguri naziști cărora le place să se învârtească printre oamenii de teatru. Și a început să turuie la nume de naziști, mai importanți sau mai neînsemnați - pe care eu și Helga îi cunoșteam destul de bine. Nu că Helga și cu mine ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
că se apropie un război, își închipuie că America va fi de-o parte și Germania de alta. Prin urmare, americanul ăsta care până atunci nu fusese decât politicos cu naziștii, se hotărăște să se prefacă el însuși că e nazist și când izbucnește războiul rămâne în Germania și ajunge un foarte util spion american. — Știi cine sunt? am întrebat. — Bineînțeles, zise el, scoțându-și portvizitul și arătându-mi o legitimație de la Ministerul de Război al Statelor Unite, în care se preciza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
clară. Jones fusese recrutat și finanțat drept agent propagandist al celui de-al Treilea Reich German al lui Hitler, aflat în ascensiune în acea perioadă. Știrile lui Jones, fotografiile, caricaturile și articolele de fond veneau direct din fabricile de propagandă nazistă din Erfurt, Germania. Se prea poate ca, din întâmplare, o mare parte din materialul de un umor ieftin să fi fost scris de mine. Jones a continuat să fie agent german de propagandă chiar și după ce Statele Unite au intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
încă șeful său, avea șaptezeci și trei de ani. Era un bețiv. Înaintea celui de-al doilea război mondial fusese capelan la un club de tir din Detroit, pe care, așa cum a reieșit mai târziu, îl organizaseră agenți ai Germaniei naziste. Visul celor de la club, se pare, era să-i împuște pe evrei. Una din rugăciunile părintelui Keeley la o întrunire a clubului a fost notată de reporterul unui ziar și publicată integral în dimineața următoare. Rugăciunea făcea apel la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
uniformă. La centură aveam un pistol mic și un pumnal mare, de ceremonie. De obicei nu purtam uniformă, dar aveam dreptul să port - o uniformă albastră cu auriu de maior în Corpul American Liber. Corpul American Liber era o fantezie nazistă - un vis cu ochii deschiși, care însemna o unitate de luptă compusă în principal din prizonieri de război americani. Trebuia să fie o organizație voluntară. Trebuia să lupte numai pe frontul rusesc. Trebuia să fie o mașinărie de luptă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o organizație voluntară. Trebuia să lupte numai pe frontul rusesc. Trebuia să fie o mașinărie de luptă cu un moral înalt, motivată de dragostea pentru civilizația occidentală și groaza de hoardele mongole. Când spun că unitatea aceasta este o fantezie nazistă, întâmplător mă aflu într-o criză de schizofrenie - fiindcă ideea Corpului American Liber de la mine a pornit. Eu am propus crearea lui, i-am inventat uniformele și însemnele, i-am scris crezul. Crezul începea așa: „La fel ca cinstiții mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
pe nume Lazlo Szombathy. Szombathy chiar s-a spânzurat cu ștreangul acela - dar asta-i altă poveste. Cât despre povestea mea... Mi-am recăpătat cunoștința pe o canapea toată ruptă, într-o cameră umedă, supraîncălzită, cu pereții plini de drapele naziste mucegăite. Se mai afla acolo un cămin din mucava, după părerea magazinelor de duzină un mijloc de a-ți petrece un Crăciun fericit. În el erau butuci de mucava, o lumină electrică roșie și niște limbi de celofan reprezentând focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
zis el. Așadar m-am proiectat în situația descrisă de el și ce mai rămăsese din imaginația mea mi-a dat un răspuns mușcător de cinic. — Aveam toate șansele, am început eu, să fi devenit un fel de Edgar Guest nazist, să scriu zilnic câte un articol optimist, lipsit de orice valoare, pentru diferite cotidiene ale globului. Și, pe măsură ce se instala senilitatea - apusul vieții, cum se mai zice - puteam chiar să ajung să cred ceea ce spuneau cupletele mele: că probabil tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și excelentă ilustrare a genului de criminal de război fascist adăpostit de această țară, mi-a explicat Wirtanen. Totodată speră că vei face mărturisiri privind tot felul de înțelegeri secrete între americani și naziști din perioada de început a regimului nazist. De ce-aș face asemenea mărturisiri? am întrebat eu. Cu ce au de gând să mă amenințe? E foarte simplu, a zis Wirtanen. E foarte clar. — Cu tortura? am întrebat eu. — Probabil că nu, a zis Wirtanen. Doar cu moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
noul Thomas Jefferson al Epocii Spațiale? Bineînțeles. Odată, la Hamburg, la o petrecere pentru generalul Walter Dornberger, baronul a dansat cu soția mea. — Dansează bine? se interesă Kraft. — Cam ca un Mickey Mouse, am zis eu, așa cum dansau toți grangurii naziști dacă trebuiau să danseze. Crezi că te-ar mai recunoaște? întrebă Kraft. — Sunt sigur că da, am zis eu. Acum aproximativ o lună am dat nas în nas cu el pe Strada 52 și mi s-a adresat pe nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
socrul meu putea să nutrească în aceeași minte indiferență față de femeile prizoniere și dragoste pentru o vază albastră - Cum Rudolf Hoess, comandantul Auschwitz-ului, putea să alterneze la difuzoarele de la Auschwitz muzică sublimă și apeluri pentru cărăușii de cadavre - Cum Germania nazistă n-a putut sesiza nici un fel de deosebiri importante între civilizație și hidrofobie - Este cea mai puțin aproximativă explicație la care am ajuns în privința legiunilor, a națiunilor de nebuni văzute de mine la vremea mea. Și faptul că am recurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a spus ea și brusc glasul i-a crescut în intensitate. Doamne Sfinte, ce supărați sunteți! a urlat ea. Soțul, un civil tras la față, cu un plasture peste un ochi, pe rever cu nasturele de recunoaștere al sindicatului profesorilor naziști, o avertiza întruna. Dar ea nu-l auzea. — Ce vreți să facem? s-a adresat ea tavanului și la tot ce se afla deasupra lui. Ce vreți să facem? Spuneți-ne și-o să facem! O bombă a explodat în apropiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]