2,055 matches
-
zona zoster. Populații în cârje, mase cu timpanele sparte. Goarnele la putere. Virusuri sub drapele. Catedrale-n ruină, cardinali în albastru, schelete peste tot. Boli de inimă la mobilizare. Cancerul ca singură sursă de energie. Fluvii evaporate și Moartea, steaua necruțătoare, trecând prin sabie până și nou-născuții. Și-o cruce de lemn de cireș ridicată pe Everest și pe ea bătut Celsius, pe creștet cu coroană de spini. Și sub tălpile lui pline de sânge o piele cu arsuri de gradul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mistuiți de timp, se agită dorința desprinderii de lenta lor existență și trecerea grabnică a acesteia în plutirea amintirii. La alunecarea în moarte a fiecărui ostenit de ampla poposire în viață, deasupra plângerilor fulgurante același ochi al vigilenței sociale zâmbește necruțător și rece aruncându-și privirea metalică spre oportunitatea viitorului și neglijând melancolia paradigmelor trecute. Către aceste modalități și exigențe, cadre și forme ontice este îndrumată viața secvențială a individualității ce-și consumă existența în efemerul aglomerărilor umane. Fiecare timp al
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
rolul unei marionete într-un carnaval de promisiuni și înșelări dezolante. Aici orice eșec nu determină începuturi de luciditate ci ambiția narcotică a obținerii unei victorii consolatoare printr-o nouă încercare. Un cerc al pierderii de sine își manifestă dinamica necruțătoare ca resort al inconștientei alergări odată cu lumea și în sensul pragmaticului din ea. Începutul experienței mistice individuale evocată mai sus constă tocmai în miraculoasa oprire a pasului alert dictat de ritmul social, în staționarea bruscă și nefirească pentru cotidian a
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
valoare de adevăr indubitabil. Privindu-se în oglindă el își perindă vederea prin câmpiile unui peisaj al înfrângerii celorlalți, al neutralizării impulsiunilor de personalitate ale acestora. În tensiunea întâlnirii cu semenii, răutatea eului negativ ia în derâdere, zâmbește larg și necruțător asemeni unei prăpăstii ce-și deschide abisul spre a răpi distrucției spectrul altor prezențe umane. În această dialectică trepidantă, spiritul celui înveninat de răutate se proiectează invidios și distructiv spre ceilalți pentru a reveni la sine mai avansat în crisparea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în profunzimea sinelui dar primește imaginea unei structuri proprii libere întru răutate. Acest eu este subjugat în impulsiunea unui complex de inferioritate existențială, de neputință și frustrare, de închistare și schimonosire metafizică dar se vede drept purtător al unei vibrații necruțătoare, al unei superiorități nocturne prin forța de eclipsare a binelui din ceilalți. O astfel de falsă imagine despre sine opturează privirea celui corupt care, căutându-și chipul, se mulțumește cu narcoza unui autoportret idolatru. Dar, în șoaptele acestei picturi de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sentimentelor profunde dublate de intensitatea solicitării extreme a străfundurilor emoționale. Desigur că aceste modulații și furtuni din interioritate rezonează perturbator la nivelul corporalității. Se știe, astfel prea bine, că suferințele și traumele sufletești care nu survin dinspre trup pot afecta necruțător echilibrul complexității acestuia aruncându-l în talazurile propriei ofiliri și distrucții. Trăirile spiritului imprimă modelator ecouri-pecete în materia fragilă a trupului purtător de viață prin albia morții ce stă să survină, prin drumul care-și deschide șerpuirea spre stingerea sa
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
unei operări de redresare, de recâștigare a relației pe care, tocmai, simte că o va prinde. Dar această speranță, adesea, doar, amplifică agonia suferindă ce-l pătrunde și copleșește ulterior, atunci când despărțirea și îndepărtarea celui drag devin evidențele unei realități necruțătoare, aspectele unui context ce survine implacabil. Procesul distanțării crește exponențial cu re-survenirea pentru cel părăsit a experienței solitudinii apăsătoare. În vecinătatea unei de curând apuse însoțiri, această experiență transformă eul astfel încercat într-un nod existențial în care se împletesc
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sufletul nostru captiv neputinței de-a privi înlocuirea unui vis printr-un terifian coșmar. Zborul crepuscular al morții ce planează aici spre noi susține nu doar dialectica dintre chipul vieții și al morții celui drag ci și rezultanta acesteia, apăsarea necruțătoare a spiritului nostru, suferința sufletească ce ne apropie, poate, cel mai mult de înțelegerea destinului nostru terestru ca scenariu demiurgic pe care îl tranzităm fulgurant. Suferința prin mijlocirea corporalității, suferința adusă de terifiante deficiențe ale trupului ce induc experiențe zguduitoare
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Aici sculptura exprimă o creștere din profunzime ce culminează cu deschiderea florală a transcendenței, cu o înflorire care își oferă tensiunea splendorii într-un moment de reprezentație abisală. Însă orice înflorire decade iar ofilirea își revarsă întru final amarul disoluțiilor necruțătoare. Desigur, transcendența nu se ofilește dar revelația ei se reascunde în enigma propriei departajări de imanent. Ne-desprinderea statuii religioase din fundalul ei grosier atenționează credinciosul că revelația trebuie asumată neîntârziat ea ne-menținându-se în timp ci doar punctându-l divinatoriu
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acordam destinderea unui drum până la șemineu, unde rămâneam o vreme, strângând în pumn mânerul ornamental al cleștelui. O pretențioasă superstiție, menită, desigur, a mă face mai interesant în propriii mei ochi, mă obliga să nu păstrez decât scrisorile indiferente. Călău necruțător al bietelor hârtii, pândeam, preparat să intervin în caz că focul ar fi dat semne că piere, sufocat sub grămada de hârtie carbonizată. Urmărind neistovita mișcare a ghemului roșu-auriu, retrăiam vechea tentație copilărească : să prind în palmă mângâierea mătăsoasă a flăcării cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de a doua narațiune, temele înalte ale vieții și, implicit, ale literaturii lipsesc, lor luându-le locul tema vieții cotidiene. În condițiile în care cele două femei vorbesc necontenit, ele nu rostesc cu voce tare gândurile de profunzime și observațiile necruțătoare pe care le fac. Narațiunea, în schimb, transcrie acest „altceva“, creând un spectacol al limbajului de o savoare rar întâlnită. Compozițional, avem de-a face cu un roman polifonic (construit prin întrebuințarea mai multor voci), probabil fără egal în proza
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
adeseori în ultima vreme, își cântărea retrospectiv viața, de parcă ar fi fost mort, ajungea la concluzia că ceea ce-i lipsise lui, în primul rând, a fost curajul. Lăsa în seama altora să-l acuze de „țicneli solipsiste“ sau de „egoism necruțător“. Curajul era numele ales de el pentru acea virtute care l-ar fi vindecat de caracteristica lui lipsă de nerv, de compromisurile lui cruciale, de șovăieli, de imperfecțiile operei lui care ar fi putut să fie mult, mult mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
după ajutor. De fapt, în timp ce ochișorii lui negri priveau fix în ochii albaștri ai vulpii, nici nu se simțea în stare să latre. Vulpea cea mare se uita în jos, la Zet, cu ochii ei reci și palizi, ochi sumbri, necruțători și triști, ochi înfiorători care nu cunoșteau omenia. Chipul vulpii, cu semnul său marcat, negru, arăta sălbatic și macabru, un chip gata să devoreze alte chipuri. Zet știu că trebuie să stea nemișcat. Dacă s-ar fi întors și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se vadă vreodată. În același timp, însă, totul era atât de obscur și nu reușea să înțeleagă cum de făcuse ceea ce n-ar fi trebuit să facă, și nici măcar ce anume făcuse. Când discutase chestiunea cu Emma, își atrăsese criticile necruțătoare ale prietenului său, dar nici o lămurire a dilemei lui. Dar, poate că n-ar fi trebuit să marșeze la ideea trăsnită a lui Rozanov, pe care el o considerase o farsă. Dar după aceea se dusese să vadă fata, măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu mă jeneze nici lumina de-afară. Cel mai greu era când ajungeam la sentință. Până acolo totul mergea ușor, aveam chiar o mare voluptate să mă prind în capcană ori să combat argumentul pe care-l găsisem înainte. Eram necruțător și când pledam contra și când pledam în favoarea acuzatului. Eram chiar mai pătimaș decât altădată când jucam șah. Atunci, rezultatul partidei nu însemna nimic. O victorie a albului sau o victorie a negrului n-avea nici o importanță. Acum era vorba
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
făcea să gâlgâie viața. Cobra se târa prin această primăvară nerușinat de indiferentă, adulmecând victima, gata s-o atace fulgerător, și în timpul acesta, din parcuri, de pe alei, i se aruncau flori. Întreaga primăvară încuraja cobra să urmărească victima, să fie necruțătoare. Doamne, cum putusem fi atât de orb? Soare, primăvară, poezie. Dar ce să facă poezia împotriva cobrei? Știți ce mi-a trecut prin minte atunci? Un gând absurd pe care nu reușeam să-l alung. Că poezia cea mai frumoasă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
izbucnea cu o energie sporită. Era și mai trist, mai tulbure și mai înfricoșător. Iar cobra simțea parcă schimbarea. Devenea și ea mai sprintenă, mai mlădioasă și mai docilă. Îmblânzitorii păreau membri ai unei secte exotice, organizată după reguli aspre, necruțătoare, ca în toate ordinele oculte bazate pe supunere oarbă și fanatism. Mi-a trecut prin minte un șir întreg de presupuneri; că erau, poate, sau fuseseră cândva certați cu legea și că au fost ticăloșiți de singurătatea smârcurilor; că se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de o licărire de compasiune. Uneori frica ațipește sau obosește. Deh, oamenii au slăbiciunile lor. Nu sânt absoluți ca pustiul. Pustiul nu iartă, nu uită și n-are momente de slăbiciune. El e orb și implacabil. Un călău somnolent și necruțător care n-are nici vanitatea puterii, nici nevoia de a se spăla pe mâini ca Pilat sau de a se arăta uneori mărinimos. Te ucide ca pe o gânganie fără să-ți dea nici o importanță. În pustiu nu există martiri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
plictiseala. Gări normale, în care trenurile vin și pleacă, în care lumea se calcă în picioare, se înghesuie. Săli de așteptare ticsite, în care te îneacă mirosul de fum de țigară și de transpirație. Ceasuri care merg cu o precizie necruțătoare, arătîndu-ți în fiecare clipă cum ți se scurtează viața. Unde vom mai găsi noi atâta liniște? O linie ferată pe care poți să te culci și nici un tren nu vine să te sfârtece. Un ceas care merge pe jumătate, cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
geneza apucăturilor mele ciudate. Azi știu că un orgoliu mai puternic decât orice pasiune mi-a dirijat latent întreaga mea viață sufletească. Amețeam iubitele cu jurăminte, le copleșeam cu atenții și măguliri și, după ce-mi cedau, le părăseam brutal, necruțător, definitiv. De ce? Cine mă împingea la fapte atât de crude, pe care uneori le reprobam eu însumi? Ce rost tainic, irezistibil, declanșa aceste izbucniri ale firii mele? Ei bine, voiam să simt beția rară a vanității măgulite, când ele, prinse
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Am surâs. Eram prea sigur de mine, ca s-o iau în serios. Probabil că acest surâs al omului călare pe situație care miji impertinent pe fața mea o durea, o jignea chiar, în contrast cu suferința ei. De aceea îmi azvîrîi, necruțător, în obraz: ― Tot ceea ce s-a petrecut între noi a fost o eroare! Eroare? Greul cuvânt mi-a izbit auzul ca un ciocan. În felul cum îl pronunțase, părea că rănile ei cicatrizate o aduseseră în fața unei hotărâri coapte. ― Chiar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de tot? ― Nu se poate! Ar fi lipsit de sens. O, zei, ce înfrîngere rușinoasă! Unde-mi erau mințile? Ce se va întîmpla cu mine? Evadasem din propria-mi fire? Sau ascultam de un stăpân necunoscut? În loc s-o alung necruțător din casă, așa cum merita, și mai ales cum ar ți cerut nevoia mea de răzbunare, uite, pleca singură, din proprie inițiativă, ca și când voia să mă pedepsească ea pe mine. De ce nu i-am zvârlit în obraz josnicia trădării, umilind-o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o posibilitate. Auzind însă că m-am recăsătorit, abia atunci înțelese că m-a pierdut definitiv pentru ea. (Cît se înșela ― nu mai e nevoie s-o spun.) Îi dădusem atâtea dovezi de iubire și le anulam dintr-odată, brutal, necruțător. Îmi scria că aș fi putut să mă însor cu toate femeile de pe pământ, afară de Cecilia: Avea dreptate! Căsătoria asta fusese pentru Mihaela lovitura de grație. Cui i-ar fi trecut prin minte așa ceva? Dar inconștientul meu calculase cu precizie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Kenereș, Dan Arsenie, Eugen Suciu, la Vasile Popovici, Smaranda Cosmin, Emil Paraschivoiu, Hanibal Stănciulescu, Elena Ștefoi și câți alții, trecuți dinspre creația pur literară înspre diplomație, administrație, afaceri ș.a.m.d.?! Adevărul e că zeii istoriei literare se răzbună la fel de necruțător ca Yahvehul vechi testamentar. Triumful de ieri se transformă iute în nevroza de azi. Între atot pu ternicie și impotență nu-i decât un biet fir al Moïrei. Ai apucat să zici că toată literatura de până la tine e un
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
par tidă, senzația inutilității, golul grețos al celui care se simte de prisos pentru toată lumea. Prost comerț cu tine însuți, necomunicare cu părinții, divorț cu mediul, convingerea că ești invariabil neînțeles, neiubit, nedorit. Concluzia, de secole, este aceeași, limpede și necruțătoare ca destinul: cum trec de acnee, adolescenții se cumințesc. Se matu rizează, se orientează, se împlinesc, ori se blazează. Pe scurt, „intră-n rândul lumii“, după cum li s-a scris (ne)norocul. Văzându-i deja studenți, la București, Iași, Timișoara
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]