15,934 matches
-
există ceva ori cineva care adunînd aceste două posibile evenimente poate cu adevărat să reușească să răstoarne țara, să o scoată din făgașul ei bun-prost cum era, dar știut și acceptat, pentru a o împinge pe alt drum. Un drum necunoscut pe care el, Mihai Mihail nu-l putea întrezări din cauza întunericului în care se afunda. Ceea ce-l neliniștea profund era chiar amenințarea acestui întuneric. O amenințare pe care o simțea chiar în viața sa, cu cît înainta, cu atît jur-împrejurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
febră internă, poate nu dormise bine din cauza emoției, a așteptării a ceea ce trebuia oricum să vină) pe onoarea mea de, hm, de prinț, domnule Mihail." Directorul se simți pe neașteptate părăsit, în nesiguranță. Ca un adolescent rătăcit într-un oraș necunoscut, nimic nu-i era ostil, dar totul îi era străin, Basarab Cantacuzino îl deruta. Juca tare, trecuse la intimidare ori era doar o cacealma. Voia să se arate nu ca unul din artizanii evenimentelor, ci doar ca un supus al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
unei vechi amiciții. Puse încet paharul pe tava de argint, auzi sunetul atingerii, un clinchet pur, cristal și argint, îl privi în ochii blajini, întredeschiși și întrebă: "Și ce va fi, excelență?" Basarab Cantacuzino deveni palid, o sclipire pînă atunci necunoscută apăru în pupilele dilatate: "Ce va fi? Ordine! Asta va fi, ordine! Sfînta ordine care duce la pacea socială și la măreția neamului." Și cu o forță neobișnuită lovi tava și paharul de zidul camerei, arătînd privirilor îngrozite ale directorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și, în general, ei apar destul de rar în viața lui, dacă nu cumva se găsesc printre dușmanii săi recunoscuți. Acum, avîndu-l în față pe Șerban Pangratty, nu mai știa ce să creadă. Undeva, în adîncul ființei sale, încolțise o sămînță necunoscută, care încet, dar sigur îl cuprindea cu totul, înfricoșîndu-l. Trecuse prin multe, prin pericole reale, prin clipe cu adevărat grele care, poate, pe altcineva l-ar fi băgat în pămînt ori l-ar fi trecut printre netrebnici, dar lui puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bucurie a Întâlnirii. Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure‑verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutând În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se aude șuieratul Înăbușit al navei Înaintând spre Novi Sad. Tata și‑a petrecut la Belgrad, cu scurte Întreruperi, cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sângele lui, “ Îi mâncau coliva“. Numai că pe atunci n‑aveam cum să știu că el Își presimțea excrescența dubioasă În adâncul măruntaielor și că bănuia, poate chiar avea certitudinea, că În pântece Îi Înflorea, ca dintr‑un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într‑unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormântării, numele preoților care i‑au cântat Prohodul, descrierea coroanelor, lista celor care l‑au Însoțit de la capelă, numărul lumânărilor aprinse pentru sufletul lui, textul ferparului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de morală propovăduiesc ei.) În pofida modestiei Înnăscute, pe care i‑a remarcat‑o chiar Graves, cred că X (iar această prescurtare vexantă este doar semnul unei discreții exagerate) a fost conștient de importanța descoperirii sale. Dacă În cartea cu autor necunoscut găsise originea misterioasă a Conspirației, care de două decenii tulburase spiritele, care semănase neîncrederea, ura și moartea, atunci el măcar Înlăturase amenințarea groaznică care s‑ar fi lăsat asupra celor pe care cartea Îi numea conspiratori. (Și aici Îi apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
copleșește cu gândul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr‑un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților, pentru a‑mi umple timpul cu așteptarea răspunsului. Dumnezeu mi‑e martor, iar de‑acum Îmi veți fi și dumneavoastră, că am scris multe scrisori În viața mea. Și că aproape toate au fost adresate unei singure persoane, lui Mendel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în două de parcă ar fi fost o simplătulpină de bambus. Tapú Tetuanúi nu era încă nici prea înalt, nici prea puternic, însă era agil că un pește în apă, ceea ce ii permise să se ridice dintr-un salt, înainte ca necunoscutul agresor să aibă timp să-și revină după lovitura ratată și să încerce din nou. Se priviră la lumina stelelor. Era, desigur, cea mai inegala confruntare la care asistaseră acestea, întrucat agresorul avea toate șansele de a învinge în fața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care erau pe punctul de a distruge complet superbă construcție a templului sfânt. Fu o noapte de agonie, o noapte de groază, care avea să rămână întipărita pentru totdeauna în memoria locuitorilor din Bora Bora. Noaptea în care niște bestii necunoscute uciseseră nouă bărbați, inclusiv pe viteazul rege Pamáu și pe bătrânul Tahúa, sau Marele Preot, răpiseră unsprezece fete, printre care și pe tânăra prințesa Anuanúa și furaseră marea centura cu pene galbene, care simboliză puterea regală, precum și cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atac, făcută din lemn sau din os de balenă. Era o ghioaga nemaivăzuta, căci în afară de desenele stranii care se puteau observa pe suprafața ei, prezența, în partea superioară, două mari protuberante, care duceau cu gândul la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un cuțit făcut dintr-un dinte de rechin. Dar nu-i de balenă. Pare să fie de la piciorul unui porc uriaș. Simplă idee că bestia umană pe care o căutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în lungile lor călătorii la apus, ci și pentru că nu doreau că vreun pescar din învecinată - și aproape întotdeauna ostilă - Rairatea să descopere că o navă mare, cu cei mai buni războinici la bord, părăsește Bora Bora, având o destinație necunoscută. Întreg poporul se strânsese pe plajă, purtând podoabele cele mai de preț și nu erau puține fetele la mijlocul cărora se putea vedea o centură legată strâns, ceea ce însemna că erau logodite cu unul din cei care-și riscau viața pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ocean al Infinitelor Insule nu era altceva decât regiunea pe care, mai tarziu, europenii aveau s-o denumească Micronezia, si nu era nici o îndoială că atât unii, cât și ceilalți, știuseră să boteze acea lume ciudată, dat fiind că aproape necunoscută Micronezie se întinde de-a lungul și de-a lațul unei suprafețe de ocean de marimea Statelor Unite, în care sunt răspândite circa două mii opt sute de insulițe, a căror suprafață totală abia dacă depășește trei mii de kilometri pătrați. E greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de existența unei asemenea nave și, cu toate că unii dintre ei susținură că trebuie să fi fost vorba de o simplă halucinație sau de o iluzie optică, Miti Matái îi porunci Omului-Memorie să rețină faptul că un vas gigantic, de origine necunoscută, trecuse pe lângă ei la puțin timp după ce pătrunseseră în Al Cincilea Cerc. Neobișnuită întâmplare fu inscripționata a doua zi și pe pielea abdomenului lui Vetéa Pitó, al cărui corp începuse să fie acoperit de tatuaje complexe, despre care se presupunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aproape o jumătate de metru lungime și cu un aer agresiv, care obișnuiau să se folosească de întunericul nopții pentru a se arunca, toate deodată, asupra alimentelor pe care tocmai le debarcaseră. Șobolani - primul cuvânt pe care il învățară de la necunoscuții semizei - și într-adevăr fu un cuvant groaznic, care îi făcea să se cutremure. Ieșiseră din carena distrusă a corabiei, înotaseră până pe insula și puseseră stăpânire pe ea, iar atunci când ochii lor străluceau în întuneric, reflectând scânteierea focului, te duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
își amintea oroarea pe care o simțise când își înfipsese sabia în pieptul unui adolescent și încă îi mai răsunau în urechi horcăielile victimei aflate în agonie, cu ochii ieșiți din orbite, demonstrând uimirea în fața morții sosite prin intermediulacelei arme necunoscute și strălucitoare, mânuite de unul pe care, până în urmă cu câteva secunde, îl considerase prieten. Băiatul trebui să facă un efort supraomenesc și să-și amintească noaptea nefasta a atacului asupra propriei lui insule, ca să-și poată liniști intru câtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și nici măcar credincioasele stele nu-i mai însoțeau, căci cele care străluceau acuma deasupra capetelor lor n-aveau nimic în comun cu cele care, de atâtea ori, le alinaseră suferințele. Erau singuri. Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea ei, Navigatorul-Căpitan o urmă cu privirea și, încleștându-și degetele cu neobișnuită forță în brațul discipolului sau, îl ruga în șoaptă: Să nu-i permiți s-ajungă în Bora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mobilei atârnând din el. Tot așa cum, spune Ducele Vandalilor, un artist își întoarce invers o pictură, din același motiv, sau o privește reflectată într-o oglindă, ca s-o vadă așa cum ar vedea-o un străin. Ca pe un lucru necunoscut. Ca pe realitatea altuia. Tot așa cum, spune Sfântul Fără-Mațe, un pervers întoarce o revistă porno invers ca să i se pară nouă și excitantă pentru încă puțin. În felul ăsta, fiecare copac cu frunzele și piersicile lui de sticlă e înrădăcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dezechilibrându-se și ciocnindu-se unul de celălalt. Mâna lui fermă încerca s-o susțină iar ochii verzi căutau zadarnic să întrevadă capcana următoare. Căldura mâinii care o susținea și apropierea tainică a trupului de băiat îi provocă o senzație necunoscută. La intrarea în ogradă, foșnetul lugubru al frunzelor de păpușoi îl făcu, chiar și pe Renar, să tresară. Fără vreun cuvânt, o luară la fugă amândoi deodată, ca și cum hoarde de tătari i-ar fi gonit din urmă. La lumina becului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un salon vecin cu sala de operație. Se dezbrăcă de cămașa de noapte și trase pe ea un șorț alb, încheiat cu șiret. Încălțată în papuci de pânză, intră în sala de operație. Aspectul rece al încăperii, încărcată de aparate necunoscute, masa lungă, plantată în mijlocul camerei și medicii mascați cu măști albe îi înghețară sufletul. I se făcu o injecție în șira spinării, fu întinsă pe masă și apoi înțepată cu un ac în degetele de la picioare. A fost trează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
altă dată, ar fi făcut-o să chiuie de fericire, acum însă gestul părea târziu, ca o ninsoare în martie, când copacii deja înmuguriți nu mai pot fi opriți să dea în floare. Luana visa la facultate, la o lume necunoscută, în care fostul coleg de școală, cu toată mustăcioara lui, nu-și mai avea locul. Fotografia a imortalizat imaginea a doi tineri detașați de moment, adunați întâmplător pe foaia lucioasă. În seara ultimei zile de școală sună telefonul. Sanda ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
întâlnire dar nu preciza unde. Specifica, doar, drumurile pe care le făcea zilnic și lăsa de înțeles că i-ar fi plăcut mult să-l întâlnească în acele locuri. Rebeca se trezi, astfel, urmărită și abordată necontenit de un bărbat necunoscut. Luana bănuia zbuciumul femeii și discuțiile interminabile cu Radu care, așa cum îl știa, gelos fără măsură și judecată, o asalta cu reproșuri și-o învinuia că e responsabilă de această situație penibilă. Îl vedea urlând, amenințând, interzicându-i să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mi-ai dăruit, convins că ceea ce primeam avea să devină, în exclusivitate, al meu. Vorbi mai departe, cu naturalețe, despre tot. Știa că-l aude. În adâncul somnului ei, Luana Leon era un copil zăpăcit, speriat, pierdut pe un drum necunoscut, cufundat în întuneric. O lumină palidă licărea undeva, la un capăt îndepărtat și ea n-avea puterea să pornească într-acolo. Rezemată de peretele din spate, pipăia după un sprijin care s-o ajute să pășească. Mânată doar de instinct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
insinuantă și alunecoasă dar profesional era un tip de nota zece. La nici o lună de la numire, câștigă una din licitațiile pentru care se bătuseră mai multe agenții cu renume. Avu apoi o prezentare în urma căreia câștigă exclusivitatea pentru o marcă necunoscută ce se bucură de un renume imediat. Începutul acestei întâlniri nu se anunțase deloc promițător. Clientul făcea tot felul de fițe pe care Voicu le înghițea din ce în ce mai greu. La un moment dat, opri imaginile și spuse tăios: Domnule, haideți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de pe deal, În timpul unei averse, au fost puși pe goană de capre sălbatice. În albia unui râu secat, au dat peste bolovanii enormi pentru care Perdo e celebră, pietrele acelea străvechi pe care sunt cioplite cu cuvinte Într-o limbă necunoscută, pe care Adam le-a copiat Într-un caiet, pentru ca puțin mai târziu să descopere că erau În spaniolă (și lipsite de orice Înțeles, cum ar fi vis ori nebun). Au dat peste o echipă de cercetători care luau mostre
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]