2,130 matches
-
ați făcut? Fără să mă informați și să cereți aprobarea? Cine este nenorocitul care a retransmis ordinul de intrare a României în starea de război?" Din câte îmi dădeam seama, cei din jur traversau o clipă de uluială și de nedumerire. "Contramandați imediat ordinul. Repet, contramandați imediat ordinul și treceți la starea de alarmă. Raportați-mi imediat de executare și de fiecare pas pe care îl faceți. Nu luați nici o decizie până nu mă întorc acasă." La un semn al lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
pe care o au, ajung să devină infractori și să destabilizeze societatea prin acțiunile lor, domnii din Comitet au trecut repede peste problemă, fără să mă aplaude, dar și fără să mai comenteze. Și mai aluzivă a fost remarca de nedumerire și disertația făcută de el despre reglementările din țara lui de către reprezentantul Senegalului cu privire la dreptul de a circula în străinătate și sistemul vizelor de ieșire din România; enervat, îmi venise în gând să-i dau un răspuns în care să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
ordine, până într-o zi, când presa occidentală a furnizat informații din care rezulta că Delegația română a lansat o serie de propuneri referitoare la Recomandările care urmau să fie adoptate. La București, informațiile în speță au stârnit întrebări și nedumeriri. S-a descoperit, cu stupoare, că, în M.A.E., cu excepția adjunctului de ministru, Nicolae Ecobescu, nimeni nu mai era la curent cu materialele și propunerile Delegației române. Absența la acea dată a unor experți în Centrala M.A.E.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
aceea, înclin să-i dau dreptate fostului lider chinez Ciu Enlai, care, întrebat fiind ce părere are despre revoluția Franceză din 1789, răspundea lapidar: Este prea devreme pentru a ne pronunța. Din cauza incertitudinilor menționate, probabil că am avut mai multe nedumeriri și întrebări, decât răspunsuri. Mă împac cu gândul că nu mă întreb doar eu. Venind cu o astfel de abordare, vă rog să nu înțelegeți că m-aș opune unor procese integraționiste. În niciun caz, întrucât sunt un fost diplomat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
două chestiuni pe agenda Subcomisiei în vederea studierii și examinării lor cât mai aprofundate. Propunerea a stârnit în rândul membrilor Subcomisiei, precum și al unora dintre reprezentanții oficiali ai statelor membre ale O.N.U., participanți la sesiune în calitate de observatori, o anumită nedumerire, întrucât era vorba despre aspecte noi, care nu mai fuseseră discutate până atunci. Explicațiile, argumentele și exemplele furnizate de către autor au provocat în cele din urmă un mare interes și susținere deplină din partea acestora. Reprezentanții statelor din grupul occidental, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
poate o asemenea femeie să înșele pe Dragoș. După ziua arzătoare de vară, prăfuit și plin de țepi, mă întorceam, iar vătaful mergea în pasul calului lângă mine. Un gând mă necăjea; voiam să-mi lămuresc într-un fel oarecare nedumerirea, și mă-ntorsei c-o întrebare spre Neculai Dragoș: Ian ascultă, Neculai, ce-mi spuneai tu că te-a înșelat nevasta? Eu am văzut-o pe nevastă-ta. Nu mi s-a părut deloc sprințară... Cum te-a înșelat? —Cucoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o rugăciune. —D-apoi Culi al nostru nu-i popă, măicuță. Știu, suflete; dar mai bine ar fi fost să fie popă. Ciudat lucru! Culi nu înțelege de ce ar fi fost mai bine să fi fost el popă. Plin de nedumerire, se uită în juru-i; apucă cleștele în mână și-l leapădă la o parte, icnește ca și cum s-ar opinti subt greutate. Nana Floarea îl privește într-o lature. —Nu ți-i îndămână, Culi? Ba mi-e îndămână, mamă. Atuncea ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de instruiți? Gazda a izbucnit în râs: — Vrei, la urma urmei, să înțelegi de ce locuitorii acestui munte nu sunt cu toții bădărani, cerșetori și calici? Nu m-aș fi exprimat chiar în felul ăsta, dar cam asta era ceea ce îmi stârnea nedumerirea. — Ia aminte, tinere oaspete, că cel mai mare dar pe care Cel-de-Sus l-ar putea oferi unui om este de a-l face să vină pe lume pe o creastă de munte străbătută de drumul caravanelor. Drumul aduce cunoaștere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
există. — Iată, într-adevăr, o perspectivă excesiv de deprimantă, comentă Virgil Jones. Pentru că reciproca ei e asta: poate că tu ești stafia. Și sora ta, Prepelicarul. Unde e ea? întrebă nerăbdător Vultur-în-Zbor, ca și când vederea surorii sale i-ar fi risipit toată nedumerirea. — Nu sunt sigur, îi răspunse Virgil. Undeva acolo, sus. Te asigur că șansele de a o găsi sunt slabe, chiar dacă sosirea ta aici dovedește că ești foarte sensibil la existența Dimensiunilor. — Nu-i o insulă chiar atât de mare! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
expresie întunecată străbătu chipul domnului Jones: la început șoc, apoi ceva ca un fel de... scuză? Parcă se scuză cam mult, se gândi Vultur-în-Zbor. — E interesant. Să te gândești la moarte ca la o astfel de forță umanizatoare, spuse Virgil. Nedumeririle lui Vultur-în-Zbor se preschimbaseră într-o mlaștină de deprimare nedorită. Nici Virgil Jones nu părea mai vesel. Se ridică, se scutură, își îndreptă pălăria, își curăță pantalonii de praf și încercă să înveselească atmosfera. — întotdeauna m-am gândit că muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
te concentrezi asupra vocii mele. O să vorbesc tot drumul până acolo. Lumina zilei ajută. Alungă monștrii. — Monștrii... spuse pierdut Vultur-în-Zbor. — Vin dinăuntrul tău, zise Virgil Jones. Dinăuntrul tău... îVocea i se stingea, i se pierdea.) Pe Vultur-în-Zbor îl cuprinse iarăși nedumerirea. Avu iar vedenii deformate. — Nu-ți pot explica! urla Virgil de la capătul unui tunel lung. Să treci prin asta înseamnă s-o înțelegi. Ascultă vocea mea. Ascultă doar vocea mea. Pe Vultur-în-Zbor îl copleșea frica, frica omului sănătos în fața unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vezi cum o singură literă poate denatura o mitologie? — Cum faceți rost de cafea aici? întrebă Media. Grimus se încruntă la auzul întrebării fără rost. — Gândesc, deci există, rosti el. Lui Vultur-în-Zbor i se păru că Grimus era încântat de nedumerirea ei. La ieșirea din sufragerie Grimus s-a ciocnit de Prepelicar. Femeii i-a scăpat farfuria pe care o ducea. El s-a șters în locul unde corpurile li se atinseseră, părând dezgustat, și a spus: — Prepelicarule, ești o proastă neîndemânatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
iubita mea gazetă. Pur și simplu a apărut într-o zi, fără contribuția mea, pe care o credeam esențială până în acea zi. Țineam gazeta în mână și nu-mi venea să cred: cum a putut să apară fără articolașul meu? Nedumerire dureroasă, cu atât mai grea cu cât nu știam ce voi face în acea clipă. Normal, dacă apărea articolașul, urma să intru în berărie, să mă duc la masa mea, să comand berea, să răsfoiesc ziarul și, ca din întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Pe Conți aveam să o reîntâlnesc câțiva ani mai târziu la „Havana“ în bar. Abia se deschisese localul, în semn de cinstire a tradiționalei prietenii româno-cubaneze. Fusese Fidel Castro nu cu mult timp în urmă în România și își exprimase nedumerirea că salahorii multilateralei dezvoltate nu au un loc anume unde să fumeze havane și să bea celebrul „Havana Rom“. Mai ales că era convins că românii lui Ceaușescu se deprinseseră să fumeze în mod curent havane, după ce, an de an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de vată, îmbibată de vin. Mă miram că totuși mai puteam s-o mișc, articulând cuvintele. M-am resemnat să urmăresc cum, în hărmălaia din local, talentul lui Matvei se risipea în gol. Nimănui nu-i păsa, spre marea mea nedumerire. Nuni sforăia ușor, cu ceafa rezemată de stinghiile barului. Dinică plecase de mult. Apostu ridicase un turn din câteva sticle, farfurii, pahare, deasupra căruia așezase o pâine mare, neagră, peste care trecuse eșarfa albă a actorului. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aflat în preajmă și care credeam că are răbdare să mă asculte. Așteptau doar și statuile, plopii, bisericile la locurile lor de ani, de zeci și zeci de ani. Nu-i reproșam nimic lui Mihai. Îl întrebam doar, cu toate nedumeririle acelei înserări de decembrie mocirlos: „Bravule, ce se întâmplă cu noi? Atât de nenorociți am ajuns, încât ne furăm până și cepele?! Pentru asta te-ai jertfit tu la Turda?“. Am dat să-l mai întreb ceva, eram plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doamna Petricius. „Sună, Simioane. Curaj!“, mă îndemna petecul acela de hârtie pe care tot răsucindu-l și întorcându-l de pe o parte pe alta, în lumina chioară de pe holul ducând spre apartamentul doamnei Petricius, îl pipăiam tremurând, toropit de triste nedumeriri, de parcă mi-aș fi găsit atunci sufletul, văzându-l pentru întâiași dată, îl țineam între degete și nu știam ce să fac: să-l mototolesc și să-l arunc sau să-l vâr iar în mine. Am aruncat bilețelul. Sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
libertate a confruntărilor dintre deputat și alegător. Arghezi umbla prin alimentare și se minuna, apoi, la întâlnirea cu votanții că „am văzut căcăreze frumoase“. În anii interbelici, beția, bătaia și hoțiile de voturi erau obișnuite. Orice abatere de la aceasta stârnea nedumerirea guvernanților și profunde sentimente de insatisfacție la alegători. S-a încercat, zice-se, să se facă alegeri „corecte“ în 1937 și guvernul a pierdut. După 1989, dezmățul electoral continuă, cu formule propagandistice adecvate fiecărei campanii. S-a mers la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și l-am spovedit, era și el un suflet, băuse cu noi, de ce să n-o fac. Și știi ce-mi lăsă cu limbă de moarte? Tot nu m-a lăsat să continui. Mă privea doar compătimitor, ușor amuzat de nedumerirea mea. — Astea mi-a lăsat, profesore. Juma de kil de mahmudele pe care le-am făcut artă. Îl am acu’ pe Kerim cu mine. Îți explici ce zăcea în el? Ce scule barosane avea, ’cea că era de la mă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-o arunce inițial la coșul de gunoi, aflat sub chiuveta plină de farfurii murdare, dar s-ar fi răzgândit Între timp și a aruncat-o pe pat, În mâinile unui om aflat În agonie. Degetele lui Noimann strângeau cu nedumerire cocoloșul ușor jilav, dând peste tot felul de riduri și Încrețituri, tot frământându-le și netezindu-le pentru a le readuce Înapoi, la o Înfățișare cu un aspect cât de cât uman. Ridurile Însă nu se lăsau cu una, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adăuga el... „Probabil din cauza alcoolului... Dumneavoastră Însă vă apropiați de vârsta lui Iisus...” „Mai adineauri ajunseserăm la profet...” „Asta a fost acasă. La Corso, vârsta dumneavoastră, după halbele băute, a mai scăzut cu un deceniu...” „Va să zică așa?” Își ridica a nedumerire sprânceana Noimann. „Berea combinată cu Alexandrion și-a spus cuvântul...” Oliver tăcea, ridicându-și din timp În timp brațul năpădit de frunze și rotindu-l În bătaia soarelui. Curând avea să vină toamna. Frunzele vor Îngălbeni și vor cădea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ordin, medicul Noimann se Îndreptă, Într-un marș triumfal, spre acvariu. Peștișorii nu-și primiseră Încă doza obișnuită de alcool și stăteau cu burțile În sus, clătinându-se ușor deasupra apei. „Drepți!” făcu Noimann. Cei doi pești Îl priviră cu nedumerire În ochii bulbucați, rămânând În aceeași poziție. „Curând vă veți primi și voi tainul”, murmură medicul, turnând două degete de coniac din sticlă În acvariu. Peștișorii dădură veseli din coadă și Începură să Înoate, făcând tot felul de volute În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vârâ În gură. N-are nici un gust”, spuse el, oarecum dezamăgit. Chipul său prelung, alb, mărginit de o barbă de culoarea paiului prospăt pieptănată, Încadrat de un păr de culoarea inului, lăsat pînă la umeri, bine Îngrijit și el, exprimau nedumerire. „Parcă ar fi de cauciuc”, adăugă Oliver, după ce trecu bucățica de carne de pe o măsea pe alta, mestecând-o Îndelung, meticulos, pentru a-i „savura” secreta suculență. „Și totuși parcă e ceva”, conchise el, rămânând Încremenit pentru o clipă Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
noi”, Își spuse Noimann, „suntem cu totul robiți propriei noastre piei În care, odată intrați, n-o părăsim decât o singură dată și pe totdeauna...” Gândurile se perindau cu repeziciune prin capul cinicului. Noimann stătea În fața oglinzii, privindu-și cu nedumerire chipul buhăit de alcool. Cum și-ar putea arăta o astfel de față În lume? Stomatologul Își mai umplu un păhărel și-l dădu În grabă pe gât. În dulap, costumele foșneau neliniștit. Umerii li se Înghesuiau În jurul crăpăturii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
deschise în zori, pitiți sub niște sprâncene aruncate ca aripile rândunicii în zbor! ― De ce ai spus anume că ochii hangiței semănau cu două flori de cicoare deschise în zori? Ce, peste zi cicoarea nu are aceeași culoare? - și-a exprimat nedumerirea unul din mulțime. ― Se vede treaba că nu ai privit florile de cicoare cu băgare de seamă. Păi una-i culoarea florii când soarele abia își arată fața și alta-i peste zi... Dimineața, nici sâniliul cerului n-o poate
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]