2,311 matches
-
a răspuns el. Nu mai apuc să văd dacă râde sau era încruntat. Voi stinge lumina. Terminaseră tortul, când mă voi așeza iarăși lângă ea. Ea va răsfoi o revistă. Când mă voi așeza o va închide. O voi privi nedumerit, neluând în seamă zâmbetul cu care mă va chema să vin mai aproape de ea. — Iartă-mă, îi voi spune. M-am cam pierdut adineauri. — De ce să te iert, va izbucni în râs. Sunt învățată cu chestii de-astea. Chiar prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept. — Chiar nu mai cântă nimeni în noaptea asta? voi repeta nedumerit. Ca și cum, până atunci, o ținuserăm numai într-un cântat. SubTexttc "SubText" „Mare este geniul durerii și priceperea naște în împrejurări grele“ Ovidiu, Metamorfoze, Cartea a VI-a Nu mi s-a prea întâmplat să-l simt pe Ioan Es. Pop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gura și să-și arate limba, i se uitară cu un telescop În fundul ochiului, șoptind mereu ceva Între ei. Profesorul Îl lovi cu un ciocănel ușor peste rotule, mirându-se că Oliver răspunde la stimuli... „Reflexele funcționează”, murmură el ușor nedumerit. „Pulsul e și el aproape normal. Și atunci de ce Îmi spuneți că Oliver a decedat?” Auzind că e În joc propria sa viață, masterandul reacționă pe loc, foindu-se pe scaun. Ramurile Încărcate de frunze și de flori foșniră neliniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
albaștri se oglindiră pentru o clipă În ochii celuilalt. Un damf de alcool amestecat cu parfum ieftin Îi gâdilă nările. „Cu ce drept vă băgați nasul În viața mea intimă?” răbufni el. Piciorul se Încruntă. Fața sa capătă o expresie nedumerită. „Cum de ce?!” făcu el. „Și eu sunt una din obsesii... La drept vorbind, eu ar trebui să vă Întreb de ce nu mă lăsați În pace! Dacă n-ați fi fost dumneavoastră În criză, aș fi stat mult și bine În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
replică vesel Satanovski. „Dacă ai gândi, l-ai vedea pe Dumnezeu nu ca pe un cerc circumscris sieși, cu rază zero și suprafața infinită, sau poate invers, ci ca pe un pătrat sau poate ca pe un dreptunghi...” „Adică?!” exclamă nedumerit acesta. „Adică”, Își mângâie surâzând bărbia inginerul Edward, „l-ai vedea nu ca pe o farfurie sau ca pe o scrumieră sau o ceașcă de cafea cu zaț rămas pe fundul ei (e rotundă și ea, nu-i așa? Picoloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și-o chiflă. Dar, ce zici, nu-i așa că diavolul Îți poate apărea În față luând pașnica Înfățișare a unui picior de lemn?” mai Întrebă el, Întinzându-i o bancnotă nou-nouță, scoasă din portmoneu. „A unui picior de lemn?” făcu nedumerit tânărul, pregătindu-se să-i dea restul de la un milion. Asta chiar că nu-nțeleg...” „Nici alții nu Înțeleg, deși sunt bântuiți de el... Nu e nevoie, păstrează mărunțișul pentru tine și nu uita de cerc... Iar dacă ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
acoperă cearcănele grele. Pungile ce atârnă la ochi. Noimann privește rătăcit În sus. La ferestre apar oameni-mâini și oameni-degete. Se aplecă peste balustrade, Îl ating cu vârful degetelor. Se prăpădesc de râs. Copacii se apleacă peste fața lui. Îl privesc nedumeriți. Din scorburile lor ies melci. Privind prin ochelarii fumurii, medicul ignoră aceste zgomote menite să-l abată de la gândurile lui. Piciorul merge Înainte cu urechile ciulite, ridicând cracul pantalonilor În dreptul fiecărei porți, al fiecărui grilaj nou. Ochelarii lui Noimann nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de nici o rațiune. Gesturile sale rezonau ca un ecou multiplicat În ceilalți. Călătorii păreau să fie și ei cuprinși de angoasa care pusese stăpânire pe simțurile sale. Dacă Își ducea mâna la păr, Își duceau mâna și ceilalți. Dacă scutura nedumerit din cap, jumătate din oamenii aflați În vagon clătinau și ei din cap. Trenul devenise din ce În ce mai aglomerat. Chiar dacă nu se oprise În nici o stație, călătorii apăreau cu nemiluita. Părea că toți oamenii pe care Noimann Îi văzuse nu de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Despre ce?” Întrebă medicul, dând să se așeze. „Poate despre felul În care, călătorind atâta, ne-am Întors În locul de unde am plecat”, se auzi glasul lui Satanovski, care, Întorcându-și acum spre medic fața, izbucni În râs. „Cum adică”, făcu nedumerit Noimann, „intrăm din nou În aceeași gară...” „Exact”, zise piciorul și, apropiindu-se de medic, Îi făcu vânt din tren. Noimann simți cum trupul său, Învârtindu-se În aer, se lovește de un obiect, un bolid. O lumină orbitoare Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
disocierea stării impure de lumina stelară. Fără acești catalizatori, ființa materială n-ar evolua. Cu cât Adevărul este mai întrebuințat, cu atât omul se demiurgizează, se descătușează de pământ. Lumina este aceea care creează. Și lada se închise. Omul rămase nedumerit. O rugă să se desfacă, dar degeaba. - Va trebui să pleci din nou! zise Soarele. De astă dată veni într-un prunc de împărat. Erau la curte multe ademeniri: chefuri deochiate, jocuri de noroc, întâlniri ascunse. Copilul creștea și nimic
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
de cotoi, mă fac de râs! Cotoșman: Eu sunt însurat, Măria Ta...Dar am să-ți recomand pe altcineva, să-l faci ginere! Pe stăpânul meu,Voievodul Ionică de Dragodana. (Un moment dispare și apare cu Ionică, care pare cam nedumerit). Îți place? Împăratul: Îmi place, îmi place, dar e cam prost îmbrăcat... Ionică: Așa mi-e portul, Măria Ta...( Rămâne cu ochii la Domniță) Domnița: Nu haina face pe om, tată! Împăratul: Lasă, lasă că știu eu că omu-și face
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
În grecește arătând cu mâna fluierul. Bătrânul a răspuns: „Fluier“. Marele director de firmă turistică s-a uitat la mine și eu i-am tradus: „Sifflet, flûte!“, fiind convins că nici unul din termeni nu este exact. A părut din nou nedumerit și a repetat după bătrân: „Floer!“ Prinsese gust să Învețe limba română sau, pur și simplu, respectivele cuvinte i se păreau cunoscute. Pe urmă s-a aplecat și arătat cu mâna poala cămășii purtate de bătrân pe dinafară, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ritm ca și furtuna care tocmai trecuse. Când tocmai Îți conștientizai aceste noi ipoteze și Întrebări, ai văzut deodată că de lângă bărbatul culcat pe spate În iarba din căruță s-a ridicat un cap de copil. Ai privit În jurul tău, nedumerit, ai Încercat să Întrebi pe cineva de alături de tine. Copiii Însă plângeau cu toții și-și țineau capetele plecate, iar femeia, pe care ai și lovit-o cu cotul pentru a-i arăta ce se Întâmplă, a privit absentă spre căruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o femeie care trecea prin parc și o întrebă: Tanti, îmi spuneți vă rog, unde este strada Vârful Limbii? Femeia o privi cu surprindere, își ascunse un zâmbet și trecu mai departe fără să-i dea un răspuns. Viviana rămase nedumerită: de ce nu primise nici un răspuns și de ce râsese femeia aceea? Dar nu renunță, ci întrebă un bărbat care era în trecere pe acolo: Nene, îmi spuneți, vă rog, unde este strada Vârful Limbii? Bărbatul râse cu poftă și-și văzu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
îi plăcuse ei mai mult. Dar, știi, mămico? Am vrut să merg la bunica și am întrebat pe cineva unde este strada Vârful Limbii și a râs de mine. Mama și tata au râs și ei cu poftă, sub privirea nedumerită a fetiței. Viviana, asta este doar o expresie, nu o stradă. Adică, atunci când vrei sa afli unde locuiește cineva, trebuie doar să întrebi unde este adresa respectivă. Viviana înțelese și nu prea explicația mamei. Uite, săptămâna viitoare vom merge toți
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Nu vreau! Dacă nu vrei, chem toporul să te taie, spuse răutăcioasă vrăbiuța și porni în zbor grăbit către curtea unui gospodar, intră în magazia de unelte a acestuia și spuse poruncitor: Toporule, hai să tai crenguța! De ce? întrebă toporul nedumerit. Pentru că nu vrea să mă dea huța. Nu tai eu o crenguță numai pentru atâta lucru! Atunci o să chem focul să ți ardă coada! și zbură în grădina altui gospodar care începuse curățenia de primăvară și aprinsese focul pentru a
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
mai știind ce să creadă, doar bănuind puțin adevărata cauză. Dacă ar fi aflat vreo pată de sânge pe arme sau pe îmbrăcăminte, l-ar fi crezut mort. Dar nu se vedea nici urmă de așa ceva. În vreme ce stăteau ei astfel nedumeriți, cu inima strânsă de îngrijorare, ei au văzut un tânăr țăran apropiindu-se. Acesta, care nu-și revenise încă din spaima ce trăsese, le-a povestit din fir în păr cele întâmplate. Zebrino, cu ochii plini de lacrimi, a strâns
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
crezut că face mișto de mine, dar a căutat În geanta ei supradimensionată și a scos o pereche de lentile cu rame de sârmă. Uite, ia-i pe ăștia și uită-te la chestia asta. Am continuat să mă holbez, nedumerită, până când Elisa s-a apropiat mai mult și mi-a spus: —Uită-te. La. Geanta. Ei. Îndrăznește numai să spui că nu-i cea mai superbă chestie pe care ai văzut-o vreodată. Ochii mei s-au Îndreptat spre geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
văzusem aproape deloc În timpul hibernării mele ca șomeră, dar n-aveam cum să refuz prima mea invitație În lume din partea noilor mei colegi. —Ăă... da, sună bine. Cum ziceai că se numește restaurantul ăla? —Cipriani Downtown? Întrebă ea, părând puțin nedumerită că nu puteam deduce nici măcar atâta lucru din mesajul ei prescurtat de mai devreme. Ai fost acolo, nu? —Normal. Îmi place mult. Te superi dacă vin cu o prietenă? Aveam deja planuri și... —Mișto! Ne vedem peste câteva ore! țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
intrat. Ai avut norocul să asiști la ultima noastră ceartă? L-am sărutat pe obrazul perfect bărbierit și m-am instalat ca de obicei pe scaunul verde-lămâie. —Cum să nu? Chiar Îl inviți pe Rush Limbaugh aici? am Întrebat, ușor nedumerită, dar fără să fiu surprinsă cu adevărat. Îl invit. Am fost la el acasă de vreo șase ori În anii ăștia și e un tip extrem de cumsecade. Desigur, niciodată nu mi-am dat seama cât de sedat era În serile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vorbește, Bette? Da, exact asta spuneam. Petrecerea BlackBerry. În momentul ăla țipam În telefon, Încercând să mă fac auzită pe deasupra zgomotului din fundal. Aia la care ai fost de acord să participi... florile... bilețelul... mai ții minte? — Florile? Părea sincer nedumerit. —Cele pe care mi le-ai trimis azi? Mai ții minte? — A, sigur, iubire. Presupun că le-a trimis Marta. E foarte atentă la detalii, trimite toate căcaturile exact când trebuie. E fata mea de bază. Era rândul meu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pe care mi le-ai trimis azi? Mai ții minte? — A, sigur, iubire. Presupun că le-a trimis Marta. E foarte atentă la detalii, trimite toate căcaturile exact când trebuie. E fata mea de bază. Era rândul meu să fiu nedumerită. —Marta? —Asistenta mea. Îmi conduce viața, mă face să arăt bine. Lucrează bine, nu-i așa? Aproape că-l auzeam cum rânjește prin telefon. — Dar ți-a spus atunci că a fost de acord În numele tău să fii gazda petrecerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
superb om de pe planeta asta! Am râs jenată, căutând În minte căi de evadare, dar nu m-am indispus foarte tare până când n-am văzut fața maică-mii. — Poftim? Întrebă ea. Philip și mai cum? Eileen se Întoarse spre ea, nedumerită și spuse: —Ann, Încearcă doar să-mi spui că nu știai că fata asta, sânge din sângele tău, se Întâlnește cu cel mai dorit bărbat din lume. Încearcă doar! țipă ea. Singurul motiv pentru care nu te-am Întrebat direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
-i pășim pragul - a răspuns Dumitru. Au intrat. Înăuntru... Nimeni, afară de crâșmar! ― Bună ziua, jupâne - a rostit Dumitru cu voce moale. Aizic, cu șapca lui slinoasă trasă pe ochi, i-a întâmpinat cu un „Bun venit” șoptit. Cei doi au privit nedumeriți unul la altul și apoi, întrebător, la crâșmar. Pe tejghea, într-un colț, hârâia un aparat de radio. Aizic le-a făcut semn să fie atenți la vorbele slobozite de aparatul de radio ce abia hârâia... Cu greu au deslușit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să aibă răbdare, că le va explica el... Într-un târziu, Aizic a învârtit butonul aparatului de radio, închizându-l... ― Da’ pe cine asculți matale, domnule Aizic? Pe cei de la Viena sau pe ai noștri de la București? - a întrebat Dumitru nedumerit. ― De unde veniți, oameni buni, de nu știți nimica? ― Iaca venim și noi de la coarnele plugului, jupâne, cu gând să cumpărăm jumătate de târg - a răspuns Dumitru cu pornire de glumă. ― Văd că aveți așa un chef de șagă... ― Nu-i
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]