1,627 matches
-
vegheze asupra altarului, se îneacă în plâns: — S-a stins focul! Occia înlemnește. Apoi o cuprinde furia. Bate din picior. Da’ unde ai belit ochii? Stăteai cumva să caști gura pe aici? Am rămas tot timpul lângă el, se apără nefericita. — Tot timpul, ce să zic, o îngână nervoasă Vestala Mamă. Ai măcar decența să-ți recunoști greșeala. — N am lipsit decât câteva clipe... După glas se vede că e înnebunită de spaimă. Cu fruntea încruntată, Occia deliberează. Să fie doar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adânc aer în piept. — Două teatre, spațioase și unul, și altul, lipite sus prin arcade comune și montate fiecare pe câte un pivot... Germanul pălește. — Măiculiță! Șoptește speriat: — Da’ de ce trebuie să fie două? Rufus constată cu plăcere aerul lui nefericit. Până și mirarea i a dispărut din glas. Ia spune-mi, ce spectacole sunt programate până la prânz în arenă? îl interoghează autoritar. Tânărul ridică nesigur din umeri. — Dresură de animale... Parcă și ceva vânătoare... Se încruntă. — Așa spuneai tu, cel
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Rufus. Îl avertizează pe cărunt: — Ganymedes, ai grijă să n-o dea din nou în bară ăsta micu’. Amenință cu degetul în aer: — Ție ți-l încredințez, auzi? Răspunzi de tot ce face. Ganymedes mormăie nemulțumit, dar nu spune nimic. Nefericitul înfricoșat tremură scuturat de un spasm necon trolat. Rufus dă să-l bată liniștitor cu palma pe spate. O retrage ca fript, când îl aude gemând. — Tot te mai doare? întreabă plin de compasiune. — Da’ ce-a pățit? se interesează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trei îl cercetează îndelung din priviri. Rufus, pe sub gene, gladiatorii, nedumeriți. Atunci, de ce ești aici? îndrăznește băiatul. Evreul murmură înăbușit: — M-am închiriat procuratorului pentru a-mi salva fa milia. Copilandrul îl privește pierdut de admirație. Rufus pleacă fruntea. Tu, nefericitule, ar vrea să-i spună, ești doar un fricos, crud la trup și la minte. Ai de ispășit o pedeapsă. Dar eu am acceptat de bunăvoie această profesie infamantă. Suspină cu obidă. M-am vândut, căci altminteri aș fi avut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ucis și el, continuă nepăsător Ganymedes. — Am zis gata! tună instructorul. — Sfârșitul luptei e întotdeauna moartea, termină flegmatic gladiatorul. Rufus își pierde de-a binelea firea: — Și ce-i cu asta? Mare noutate, n-am ce zice. Se întoarce către nefericit: — Află de la mine că moartea nu e nici o pagubă, altminteri ar fi cineva păgubit de dânsa... Veteranul își duce brusc mâna la burtă și se chircește ușor. Am gaze, murmură a scuză. — Dacă te-ai ghiftuit aseară, ripostează zeflemitor instructorul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cadou. Femeile se abțin de obicei să participe la acest schimb repetat și plictisitor de politețuri. Dar astăzi unul dintre vizitatori pare să fi venit însoțit de jumătatea lui. — Nevastă-mea e borțoasă și bolnavă, se văicărește în gura mare nefericitul, arătând cu gesturi mari litiera cu perdelele trase. Tiberius face greșeala să zăbovească în dreptul lui. — Stăpâne! îl imploră bărbatul, dă-mi te rog rația și pentru Galla. Uite-o acolo! Se întoarce spre litieră: — Galla! Galla! Scoate-ți capul! Litiera
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
poate nici măcar să se Învârtă În jurul lui Însuși. Nu se are nici pe el Însuși...” „Nici dacă Pământul se Învârte?” „Pământul se Învârte, Însă punctul nu se Învârte. Dacă-ți place, bine, dacă nu, iar bine. E clar?” „Treaba lui.” Nefericita. Avea deasupra capului unicul loc stabil al cosmosului, unica răscumpărare a damnațiunii lui panta rhei și credea că-i treaba Lui, nu și a ei. Și Într-adevăr, Îndată ce perechea se depărtă, el bine instruit din vreun manual care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
el memorioso” al lui Borges, numai că textul lui Papini datează din 1930. „Să nu-ți Închipui că soarta celor ca mine e de invidiat”, Îi spuse contele lui Gog. „După vreo două secole, un plictis incurabil pune stăpânire pe nefericiții nemuritori. Lumea e monotonă, oamenii nu Învață nimic și, la fiecare generație, cad iarăși În aceleași erori și orori; evenimentele nu se repetă, dar se aseamănă... Se termină noutățile, surprizele, revelațiile. Pot să-ți mărturisesc dumitale, acum, când doar Marea Roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
II, 2) Întotdeauna simțisem o contradicție Între devoțiunea cu care Belbo lucra pentru autorii săi respectabili de la Garamond, Încercând să scoată cărți de care să fie mândru, și pirateria prin care, nu numai că participa la tragerea pe sfoară a nefericiților de la Manuzio, dar Îi trimitea În via Gualdi pe cei pe care-i considera nedemni de a fi prezenți la Garamond, așa cum Îl văzusem Încercând cu colonelul Ardenti. Mă Întrebam adesea, lucrând Împreună cu el, de ce accepta situația aceea. Nu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
joacă rolul de fată singură și disponibilă și rareori poate să vină cu noi la masă. Nu am vorbit cu nimeni despre ce se petrece cu noi. Glumesc despre certurile mele cu Dan, dar n-am mărturisit nimănui cît de nefericiți sîntem, mi-e pra teamă să rostesc ce știu deja și să declanșez avalanșa. Trăiesc Într-un fel de stare de inerție. SÎnt conștientă că ceva trebuie să se schimbe, că nu pot continua să trăiesc, sau să nu trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
discutat despre ceva? Aveți de gînd să rezolvați ceva? mă Întreabă. — Nu au trecut decît opt săptămîni, dar nu părem să vorbim despre nimic altceva În afară de Tom. E totul... atît de ciudat Între noi, spun eu oftînd. Știu cît de nefericită eram, cît Îl uram pe Dan, și asta timp Îndelungat, dar acum nu-mi vine să cred că s-a terminat atît de repede și de ușor. Aparent, au mai rămas lucruri nerostite, dar nici unul din noi nu e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o ceașcă de ceai? — Da. Vreau ceai și să știu ce naiba se petrece, pentru că frate-meu nu discută cu nimeni despre asta, iar maică-mea știe că numai pe ea nu ai chef s-o vezi. Dan e cumplit de nefericit, iar tu arăți ca dracu’... De fapt, numai astăzi arăt așa, pentru că sînt mahmură, o mint eu, sperînd că informația va ajunge la urechile lui Dan, iar el Își va Închipui că am ieșit În oraș să mă distrez. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
zilele În care Tom a avut accidentul, În care Dan și cu mine eram despărțiți, iar Michael era Încurcat cu Lisa, Îmi spun că e extraordinar că acum sînt așa de fericită, avînd În vedere ce incredibil și sfîșietor de nefericită eram atunci. Îl zăresc pe Dan ținîndu-l de mînă pe Tom și trecînd În revistă rîndurile de balcoane de pe Aripa Orchideea, pînă dau cu ochii de mine. Îmi fac amîndoi cu mîna și Îmi trimit pupici. Le răspund la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
spus nu, însă nu era pe deplin convinsă. În general, poliția din această zonă a Upper West Side avea de-a face cu accidente de circulație, spargeri de magazine sau furturi de mașini (și de asemenea cu ascultatul văicărelilor acelor nefericiți care cădeau pradă pungașilor de stradăă. Era o premieră pentru amândouă - în timp ce făceau obișnuita patrulă de sâmbătă dimineață, l-au auzit pe paznic chemându-le agitat pentru a cerceta cauza urletului auzit de acesta. Mai exact, a strigătului auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sunt mândru de asta. Dar nici nu mi-e rușine. Nu durerea m-a împins să o fac, ci vidul. Vidul în care am rămas și în care voiam să rămân singur. El nu ar fi fost decât un biet nefericit care să crească lângă mine, pentru care viața nu era decât un vid umplut de o singură întrebare, o imensă gaură fără fund și foarte întunecată pe marginea căreia am mers întotdeauna în cerc, vorbindu-ți, pentru ca toate cuvintele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
birou, fiind convinsă că e destinat colegelor ei de apartament, când deodată Ada se răsti acut: - Lăură, la telefon !.. Surprinsă neplăcut de împrejurare, Lăură se îndrepta agale către telefonul din holul apartamentului, cu senzația că “acasă” s-a întâmplat ceva nefericit cu vreo unul dintre bunicii ei. Inima îi stătea de parcă ar fi vrut să i se smulgă din piept, iar vocea ei căpătase inflexiuni tragice. - Bună seară, domnișoara Lăură, se auzi la capătul firului. Sunt mămică elevei Nacu din clasa
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
înapoi, singurătatea lui răsuna în toată casa, un val de ezitări mă sufocă, până ce aproape că vomit. Mă ridic în șezut, îi strâng degetele, cum este posibil, Udi, cum pot să mă simt eu bine în vreme ce el este atât de nefericit, dar Udi nu renunță, membrele lui mă presează, dorința lui puternică încearcă să îmi înăbușe ezitarea, iar pentru o clipă se pare că și reușește, iat-o cum se ascunde în adâncurile gâtlejului meu, nici chiar limba lui lungă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aș fi fost un prun, iar eu îl auzeam pe tata bântuind prin casa goală și tușind, propoziții întregi de tuse ieșeau din gura lui, trupul meu rămânea nemișcat, cum să mă simt eu bine, când el este atât de nefericit, uneori mă invada un val de furie neașteptată, tocmai de asta mă voi simți eu bine, tocmai pentru că el este atât de nefericit, iar atunci îl trăgeam spre mine pe Udi cel uluit, așezându-i mâna pe sânii mei, gemând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
gura lui, trupul meu rămânea nemișcat, cum să mă simt eu bine, când el este atât de nefericit, uneori mă invada un val de furie neașteptată, tocmai de asta mă voi simți eu bine, tocmai pentru că el este atât de nefericit, iar atunci îl trăgeam spre mine pe Udi cel uluit, așezându-i mâna pe sânii mei, gemând adânc, acoperind tusea aceea plină de lamentații. Uneori îl auzeam izbucnind în lacrimi, în ciuda respirației grele a lui Udi, în ciuda frecării membrelor noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a enervat pentru că nu te-ai întors imediat după aceea ieri, iar eu alerg spre biroul lui Hava, îi împing supusă formularele cu semnătura aceea atât de valoroasă, parcă ar fi fost o ofrandă dusă unei zeițe înfometate, sacrificiul unui nefericit, al unui copil micuț. Au fost probleme, se interesează ea satisfăcută, iar eu murmur, deloc, a mers foarte ușor, după care dispar de acolo, înainte ca ea să apuce să îmi citească gândurile rebele despre victoria aceea îndoielnică, mirosind a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Noghi, este deja târziu, nu te mai gândi la asta tot timpul, gândește-te la altceva, iar în timp ce se îndepărtează de mine, cu gura într-o parte, respir ușurată, îi place atât de mult să îmi spună cât este de nefericită, dar eu trebuie să o ignor pentru a o putea iubi, fiindcă atunci când iau asupra mea și povara durerii ei puterile îmi slăbesc și nu îmi mai rămâne suficientă forță pentru a iubi, pot doar trimite către ea pumnii strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
era aproape normal: fetița asistase la scene și mai înspăimântătoare, atunci când creaturile invadaseră colonia. Privea oare ecranele postului de operații când soldații pătrunseseră în sala cu coconi? Văzuse fața femeii care o implorase pe Dietrich să o omoare? poate că nefericita era... Nu, imposibil! Dacă ar fi fost vorba de mama ei, copila s-ar fi cufundat în psihoză și ar fi fost închisă între zidurile nebuniei. ― Ți-e bine? Trebuia să-i vorbească banalități. De altfel, simțea dorința nevoia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
e Îngăduit să-l rostim, să-l scriem. Faptele rămân, de s-ar da Rusul cu curul de pământ, de s-ar apuca să behăie ca oaia: tot lup rămâne... E drept, după ’45, n-a mai liberat direct alte nefericite de țări, alte biete neamuri (și-a băgat coada În China, În Coreea, În Vietnam - dar furiș, hoțește) - dar faptu-i fapt: ce ocupă Rusul - ocupat rămâne! De asta e o prostie să crezi că acea Împărțire de la Ialta a Împărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu grenadele, cu tunurile, iar pentru cine Încerca să părăsească „zona”: aruncătorul de flăcări... - Oamenii povestesc, vorbesc ca pe timp de război, dar tu, care-i cunoști pe Ruși: sunt ei În stare de așa ceva? Să-i omoare pe niște nefericiți, doar pentru că nu-i pot transporta? Tata se uită În altă parte. Pufăie. - Am Înțeles, zic. Ai răspuns: da... - Am răspuns da, fiindcă știu ceea ce știe toată lumea: «Rusul Îțidă cămașa de pe el» - bine, ți-o dă, Însă când i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
în acea clipa în care îndrăznești să te rogi pentru a te salva sau pentru a-i salva pe alții. Pământul bolnav și agresat de noi, oamenii, animalele, aerul, copiii, adolescenții frumoși și fericiți, cei care trăiesc demn și decent, nefericiții, cei aflați în divorțuri și în certuri, cei singuri, cei aflați în spitale, cei fără casă, cei fără serviciu, cei fără bani și speranță, cei bolnavi, deznădăjduiți, cei îndrăgostiți, cei mulțumiți de ce le-a oferit ziua de astăzi, dar și
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]