2,766 matches
-
asta! Deodată îl vedem pe George că apucă o geantă de sus de la bagaje, își pune pălăria pe cap și la oprirea trenului într-o stație, iese fără să spună nimic. Doamna Mia, văzând că nu se întoarce, ne întreabă neliniștită: - Unde a plecat? - Păi, probabil a coborât. - Dar nu mergea cu dumneavoastră? - Ba da, dar fiecare cu drumul lui. A ieșit grăbită din compartiment, trăgânduși în grabă puloverul și a plecat. După plecarea din stație, la vreo zece minute de
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
sau disperată să nu ți se fi întîmplat ceva rău. Plănuiam cum să procedez în fiecare din posibilitățile închipuite. M-aș fi omorât; sau de ar fi trebuit să te pedepsesc, m-aș fi dat primului venit. Viky mă vedea neliniștită și încerca să mă potolească: "Ești nebună, dragă, a întîrziat poate pentru că a avut treabă". Vorbă plată, pentru că ea nu mă putea înțelege, pentru că nu iubea sau pentru că avea o fire mai potolită. Întotdeauna, la urmă, se vedea că ea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-și prețuiască cumva propriul ei temperament. Atunci când m-a găsit pe mine, transformarea nu i-a fost prea mare, n-a făcut decât să-și examineze mai clar caracterul și să extragă, sub influența mea, orgoliu. Firea ei mereu neliniștită nu o dusese la constante preocupări funebre, ca pe mine. Nu întorcea în toate chipurile ideea morții și a zădărniciei fiecărui gest, dar imediat ce i-am sugerat o mie de catastrofe, s-a simțit ca în elementul ei. Deseori i-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pamfletele lui revoluționare. Învață limba germană ca să citească pe filosofi și se trudește o viața întreagă să-și găsească echilibrul zdruncinat prin pierderea credinței. Amână mereu expunerea sistemului lui de filosofie. "Sunt un filosof inedit", mărturisește cuiva. Dar este nefericit, neliniștit și abulic. Geniul lui își dă toată măsura în admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
era însoțit de priviri mai mult decât grăitoare pe care le arunca insistent nevestei lui. Fu nevoit să aștepte destul de mult până când Balamber se hotărî să-i spună adevăratul motiv al vizitei - sau, mai degrabă, invaziei - sale neașteptate. Se întreba, neliniștit, dacă nu cumva nu stârnise, în ultimele săptămâni, furia acelor suflete pline de răutate, dar, oricât și-ar fi scotocit prin amintiri, nu reușea să găsească nimic să-și reproșeze. După lunile lungi de iarnă, le dusese tributul la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sale. De altfel, mărturia ei e singura pe care o avem. Sebastianus se hotărî. — Nu. Te înșeli. Nu va fi singura. Eu o aduc cu mine pe cea hotărâtoare și știu cine e asasinul. Alpinianus, ridicând din sprâncene, îl întrebă neliniștit: — Cum? Ce spui? Din toate părțile se ridica un vălmășag de glasuri, în mijlocul căruia nu era lesne să te înțelegi unul cu celălalt. Ca să se poată auzi, Sebastianus fu nevoit să-și apropie puțin calul de cel al interlocutorului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el, înțelese că trebuia să încheie micul său dialog cu episcopul. îl salută pe acesta din urmă, însă el îi reținu brațul cu o mână nervoasă. Fixându-l cu ascuțimea privirii sale de culoarea cerului, îi spuse pe un ton neliniștit: — Ravena trebuie să ne vină în ajutor, Legatule; dacă burgunzii se vor preda lui Atila, viețile a mii de creștini vor fi în primejdie. Sebastianus îl asigură: — Nu te teme, Etius nu intenționează să vă abandoneze. O clipă mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plină de spaimă. Capetele rase ale câtorva dintre ei se mișcară abia simțit. Cu un gest instinctiv, cei ce se găseau cu fața spre ușă căutară să ridice ochi spre ea, pe când cei care stăteau cu spatele strecurară priviri furișe, neliniștite. Disciplina riguroasă pe care le-o impunea regola îi țintui, însă, cu genunchii pe dalele străbătute de mii de crăpături ale pardoselii și luminate nemilos de soarele filtrat prin mica fereastră, care le scotea în evidență fiecare zgârietură, fiecare adâncitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întoarce pe jos ori pe cai de tracțiune de care făcuseră rost în timpul campaniilor, cu perspectiva deprimantă de a se expune la sosire batjocurii tovarășilor aflați sub comanda altor conducători. Așadar, iată-l pe drumul spre miazănoapte, cu sufletul neliniștit și cu multe păreri de rău, una mai vie decât cealaltă, de vreme ce fiecare pas al calului îl îndepărta de femeia care în tot acest timp fusese pentru el un miraj constant și irezistibil. Da, asta era cel mai rău. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi împingeau ca să se ducă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cel cu mantaua. Și-i salut și pe prietenii tăi. Sebastianus își opri calul și răspunse printr-un simplu semn făcut cu capul, însă alături de el Maliban ținea deja o săgeată potrivită în arc; privirile celor doi bagauzi se plimbau neliniștite de la săgeată la tovarășul lor, care, cu mâinile legate, nu-și dădea prea mult osteneala să ascundă condiție de prizonier în care se afla. Cel cu mantaua îl întrebă pe Divicone: — Ce caută cu voi Eucherius? De ce l-au legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
moment! Era un soldat în grădină. S-a oprit să mă apere. — Dar, domina, dacă tu i-ai văzut în grădină, acum probabil că sunt în clădire și, deci, în curând... Neclintită, Hippolita scutură din cap energic. — Așteaptă, îți zic. Neliniștiți, ochii ei scrutau curtea largă. Luna plină era din când în când umbrită de trecerea norilor, dar mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor unde se găseau dormitoarele servitorilor, pe depozitele de ulei și pe cele cu unelte, pe grajduri, unde, neliniștite, vacile mugeau, alarmate de vânzoleală și de mirosul de fum. Acoperișul și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Hippolita îl văzuse privind-o ironic, auzise râsul său batjocoritor, însă acum atitudinea sa părea a fi cu totul alta: își apăsa coasta - acolo unde îl rănise daga lui Cilonus - cu o mână dungată de sânge și privea în jur neliniștit, cu o expresie înspăimântată, evitând să fixeze îndelung pe cei care îl înconjurau. Hippolita preferă să-l privească pe soldat, ale cărui trăsături le putea vedea acum cu claritate, la lumina torțelor: i se confirmă prima impresie pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pierdea vremea în locul acela: cu excepția a două opriri, necesare pentru a lăsa caii să-și mai tragă sufletul, fusese în șa toată ziua și era, deci, o prostie să amâne momentul odihnei. Chiar în momentul acela ajunse acolo Odolgan, scrutând neliniștit câmpia, pe cuprinsul căreia culorile se stingeau una câte una, înghițite de noaptea ce stătea să coboare. Gândindu-se că se oprise să controleze dacă unitatea era întreagă și în ordine, îl întrebă: — E ceva în neregulă? Nu cred să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinicii mai vârstnici sau cei prea tineri, împreună cu sute de femei, printre care se găsea Go-Bindan. Cei mai mulți dintre noncombatanții care urmau armata se găseau, însă, afară din tabără. Pe toată lungimea frontului, de fapt, mii de scutieri și servitori așteptau neliniștiți, îngrijindu-se de arme și cai de schimb pentru stăpânii lor, de rezerve de apă pentru a le potoli setea când lăsau pentru un moment lupta și bandaje pentru rănile lor. Vacarmul imens al bătăliei umplea cerul de deasupra câmpiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
momente, strângând pleoapele, și încuviință cu gravitate, gânditor; probabil împărtășea părerea lui Chilperic, totuși nu spuse nimic. își mută în schimb, privirea la Sebastianus, care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi că Magister era pe punctul de a comenta comportamentul lui Thorismund, dezvăluindu-le lucruri importante. Etius, în schimb, oftă și spuse obosit: — îmi ceruseși câteva ore de permisie, nu? Așa e, Magister, aș vrea să iau parte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lua proporții. Nu era vorba numai de copil, își spuse Craig. Era prea neclar, deși se surprinsese vizualizând imaginea oribilă a soartei celor doi copii nenorociți. Imaginea fu convingătoare și dintr-o dată, el crezu. Înainte de a putea răspunde, Anrella spuse neliniștită: - Încep să cred că este important să avem o armă preliminară care ar ține în loc trupele terestre și ți-ar da timp să pui la punct ceva mai serios. Nu trebuie să ne îngrijorăm de un bombardament aerian, deoarece ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de flacăra mistuitoare a vieții ei. Un păr arămiu, cu luciri de foc, parcă reflexe ale temperamentului ei arzător. Ochii de o culoare nehotărâtă, cafea și aur, schimbătoare după dispoziție, după culoarea timpului, în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit, sau uneori ficși, reci, privind în gol, când gândul era concentrat ori patima adâncă. O gură mobilă, nesigură. Brațele albe, fine. Piciorul, ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
după dispoziție, după culoarea timpului, în care se aprindea necontenit sufletul ei neliniștit, sau uneori ficși, reci, privind în gol, când gândul era concentrat ori patima adâncă. O gură mobilă, nesigură. Brațele albe, fine. Piciorul, ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-o figură de cadril, când îmi ieșea întru întîmpinare. O cunoșteam de doi ani. Nu ne spusesem nici o vorbă de iubire. Nici o aluzie. Dar discuțiile noastre, alimentate de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva prin odaie, întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină, prietenoasă, mică, cu priviri de adorație reținută pentru doamna Timotin. Doamna Matilda Ioan se grăbea să plece. Era neliniștită. Băiatul ei rămăsese numai cu servitoarea. "Doamna Matilda Ioan" avea și un băiat, de opt ani, cum am aflat mai pe urmă! Doamna Matilda Ioan ne dădu mâna, se lipi de doamna Timotin, îi sărută amândoi obrajii, și pe urmă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Oaspetele suflă peste hrisov, stingând flăcările mici și jucăușe ce căutau să se Întindă peste coloanele de cifre Înșirate În vechiul document și, făcându-l sul, Îl băgă În buzunar. Cuvintele vizitatorului Îi picurară otravă În suflet. Mașa se simțea neliniștită, nu cumva semnase pactul cu Anticristul? Norii se adunară pe cer. Vântul Îi adusese de pe câmp ca pe pe niște snopi de paie pregătiți de treierat. Un miros greu de pene arse se răspândi În curte. Găinile cârâiră, ascunzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
orice altceva decât masculină. Dar cine știe câte dificultăți sexuale și complicații se asociau cu părul Shulei? Și, de la unghiul tulburat al părului din mijlocul frunții, urmând o linie imaginară de iluminare peste nas, la origine de finețe, dar distorsionată de mișcări neliniștite, peste comentariul ridicol al buzelor (pline, date cu roșu-Închis) și În jos printre sâni spre mijlocul trupului - ce probleme trebuie să fi fost! Sammler tot auzea cum Își dusese peruca la un coafez bun să o potrivească și cum coafezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lor, oricât de cuprinși de disperare, Îngroziți sau tociți de tot, vin la ce au de făcut. În sus și-n jos În lift, stând la birou, la volan, Îngrijind de mașinării. Pentru un animal atât de nestatornic și de neliniștit, un animal curios, cu nervii atât de Întinși, o maimuță supusă la atâtea boli, la caznă, la plictis, asemenea disciplină, asemenea instrucție, asemenea putere de regularitate, asemenea asumare de răspunderi, asemenea respect pentru ordine (chiar În dezordine) sunt și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]