KorAP: Find »[drukola/base=neoclasic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...53 >

1,301 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

recompense. Cooperarea În sine, menținerea organizației este premiată mai degrabă decât performanța de un anumit tip. Contractele de muncă sunt pasibile de o stabilitate mai accentuată decât cele comerciale: zona de toleranță este Încă mai pronunțată ca În cazul contractului neoclasic, iar riscul de scădere inacceptabilă a performanței este menținut constant prin mecanismele interne de exercitare a controlului. Aceste eforturi de a menține sensul cooperării reduc Însă stimulentele pentru performanță caracteristice pieței concurențiale. II Alternativele de guvernare a organizării economice se

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
agent - principal. Teoria agent - principal urmărește instituțiile interne ce determină convergența intereselor angajaților și patronilor sau a agenților și principalilor În generarea cooperării În cadrul organizațiilor. În cele ce urmează vom considera problematica cooperării și a oportunismului În interiorul organizației, precum și soluțiile neoclasice și instituționaliste avansate. IV. Cooperarea În cadrul organizației: relația agent - principal În capitolul precedent am discutat despre forme alternative de organizare a cooperării economice și sociale, centrală fiind distincția instituțională dintre piețe - organizații, din perspectiva costurilor tranzacționale. Am analizat abordări instituționaliste

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
accentuează specificitatea construcției legale și sociale a organizației. Aceste abordări arată că „structura instituțională de producție”, cum denumește Coase (1992) „amestecul” de piețe și organizații ce ajunge să caracterizeze la un moment dat societatea, nu poate fi explicată În cadrul modelului neoclasic al echilibrului economic, ci este o funcție a gradului de incertitudine și impredictibilitate a mediului. Pe de altă parte, o concepție avându-și originea În cadrul instituționalismului economic, consideră organizațiile doar ca agregare a unei coaliții bazată pe simple relații contractuale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
actor rațional având propriile interese, În multe cazuri divergente față de cele ale principalului, iar controlul nu este decât imperfect. 2. Problematica relației agent - principal Problematica agent - principal aplicată analizei organizațiilor este de sorginte economică și pornește de la evidențierea limitelor teoriei neoclasice a firmei. Conform acestei teorii, principalii sunt proprietarii sau acționarii organizației, iar agenții sunt angajații, inclusiv, și mai ales managerul (În cazul În care acesta nu este și proprietar). Analiza organizațiilor din perspectivă economică identifică relația agent - principal și Întreaga

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
angajații, inclusiv, și mai ales managerul (În cazul În care acesta nu este și proprietar). Analiza organizațiilor din perspectivă economică identifică relația agent - principal și Întreaga sa problematică În relația dintre manageri - deținătorii autorității și proprietari - deținătorii de capital. Teoria neoclasică se bazează pe asumpția implicită că agenții Își Îndeplinesc Întotdeauna angajamentele (acționând responsabil) față de principali (proprietari) și că aceștia acționează neproblematic consecvent intereselor principalilor. Având o abordare problematizantă a relațiilor interne din cadrul organizațiilor În general, teoria agent - principal se Înscrie

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În reducerea costurilor tranzacționale, teoria agent - principal este interesată de eficiența relativă a mecanismelor de control ale organizațiilor În reducerea pierderilor provocate de agenți. Din punct de vedere etic Însă, teoria agent - principal se Înscrie pe aceeași linie cu teoria neoclasică, considerând interesele proprietarilor ca fiind primordiale În economia organizației. Această asumpție are la bază două considerente: drepturile proprietarilor În calitate de Înfințatori, În baza propriilor interese, ai organizației respective stabilindu-i și scopurile și asumând astfel calitatea de principali. Cei care dețin

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
organizației și se exprimă În costuri. Firmele (organizațiile de afaceri), de exemplu, contribuie la creșterea economiei și a bunăstării sociale atunci când urmăresc eficient interesele proprietarilor, anume obiectivele de maximizare a profitului. O poziție contractualistă mai nuanțată, Însă tot de sorginte neoclasică, este vehiculată de economiștii Michael Jensen și William Meckling (1976). Aceștia argumentează că, de fapt, firmele nu sunt personificări și deci nu pot avea obiective. Firma, este o „ficțiune legală ce servește drept centru Într-un proces complex În care

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
importante pe tema semnificației corporației moderne și a istoricului dezvoltării instituționale a acesteia. Se afirmă că dominația marilor corporații În economie a dus la o transformare radicală a societății. Societatea organizațiilor și a angajaților face ca modelele economice clasice și neoclasice, dar și cele marxiste, să nu mai fie adecvate actualei realități sociale. Transformările sociale, În concepția acestor autori (P. Drucker (1985), H. Mintzberg (1993), W.R. Scott (1998)) sunt desemnate prin termenii de „managerialism”, „industrialism” sau „post-industrialism”. Toate presupun depărtarea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
nu mai fie adecvate actualei realități sociale. Transformările sociale, În concepția acestor autori (P. Drucker (1985), H. Mintzberg (1993), W.R. Scott (1998)) sunt desemnate prin termenii de „managerialism”, „industrialism” sau „post-industrialism”. Toate presupun depărtarea de principiile economice clasice sau neoclasice și recunoașterea importanței organizării sociale și a actorilor colectivi În societate (Rowlinson, 1997). Dezvoltarea corporației moderne este paralelă procesului de separare a proprietății de control; funcțiile sociale Îndeplinite de membrii organizației și, În special, funcția managerială se profesionalizează și se

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
alți constituenți (principali), anume ale muncii, comunității etc. Controlul se exercită Într-un proces politic, nu doar unul tehnic, iar interesele deținătorilor de capital sunt considerate alături de celelate interese prezente În organizație sau mediul acesteia. Pe de altă parte, economiștii neoclasicii, oponenți ai curentului managerialist, asumă unitatea proprietății și a controlului argumentând că, atât normativ - legal cât și din considerente descriptive echipa managerială acționează În sensul satisfacerii intereselor proprietarilor. Principiul legal este că managerii reprezintă interesele proprietarilor organizați În adunarea generală

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Veblen și John Commons, curentul managerialist a fost conturat cu precădere În lucrarea deosebit de influentă a lui Adolf Berle și Gardiner Means, The Modern Corporation and Private Property (1932). Atât instituționalismul, cât și managerialismul au contrazis principiile economiei clasice și neoclasice În privința corporațiilor. Adam Smith de exemplu, În baza principiilor economice clasice, avertiza să nu se permită managerilor să exercite controlul și să asume responsabilitatea În locul proprietarilor companiei deoarece aceasta ar submina eficiența. Contrar, În lucrarea apărută În 1965, The Impact

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
sau tehnologic, cât mai ales unul cognitiv, fiind strâns legată de evoluția discursului public și a cunoașterii sociale. În explicarea instituirii relațiilor intra-organizaționale legitime, vom prezenta În opoziție, o abordare politică-realistă și una instituționalist-constructivistă; ambele se distanțează de poziția neoclasică strictă care asocia intresele legitime (principalul) cu cele ale deținătorilor de capital (deținătorii de capital și proprietarii legali ai organizației) stabilind astfel și sensul unilateral al relației agent - principal În care primul trebuie să acționeze În sensul maximizării intereselor celui

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
și mediu. Pornind de la principiile managerialiste, teoria agent - principal de sorginte economică explică pierderea de eficiență cauzată de disjuncția intereselor proprietarilor și managerilor, precum și de configurațiile structurii de capital care minimizează aceste pierderi, rămânând, În mare parte, În limitele teoriei neoclasice a firmelor. În baza acelorași principii, teoria „investitorilor” lărgește perspectiva, axându-se În primul rând pe impactele sociale ale relațiilor organizaționale, Însoțite de o perspectivă etică asupra relațiilor organizaționale. Teoria are În vedere atât corporația În sine, cât și constituenții

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
antiglobalizare. Constituenții primari sunt direct afectați și pot, la rândul lor afecta În mod direct organizația, În timp ce secundarii sunt afectați și acționează mai degrabă prin reprezentanți sau „agenți”. Thomas Donaldson și Lee Preston (1995) compară teoria „investitorilor” cu modelul economic neoclasic al organizației de tip input - output (sau modelul organizației ca și „cutie neagră”): acționarii, angajații și furnizorii de materii prime furnizează resurse (input-uri) În schimbul cărora primesc prețul „competitiv” (pe care le-ar fi obținut prin cea mai bună utilizare

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
controlul organizației. Donaldson și Preston (1995) argumentează că teoria investitorilor este invocată atât În sens descriptiv, instrumental, cât și normativ. În manieră descriptivă, teza este folosită pentru a descrie și elucida comportamentul organizațional, anume: natura firmei În opoziție cu modelul neoclasic, semnificațiile pe care managerii le atașează actului de conducere sau felului În care anumite corporații sunt conduse În realitate (Clarkson, 1991). Din perspectivă instrumentală, teoria, În conjuncție cu date empirice, este utilizată pentru a stabili eventualele legături Între managementul revendicărilor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
este doar unul dintre principiile ce pot fi folosite În luarea deciziei și reflectă anumite interese. Alegerea criteriilor și a indicatorilor de performanță reprezintă un act de putere prin care se ierarhizează importanța intereselor diverse ale actorilor constitutivi. În economia neoclasică, principiul eficienței, maximizarea valorii de piață a firmei constituie criteriul de bază ce guvernează luarea deciziei. Pe de altă parte, teoria agent - principal, În varianta economică reprezentată de Jensen și Meckling (1976), consideră disjuncția omonimă ca un fapt generator de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
social, libertarianismul, utilitarismul) poate furniza principiile ultime pe care orice concepție privind responsabilitatea socială a corporațiilor se fundamentează și capătă legitimitate. 7. Concluzii Am văzut așadar cum teoria agent - principal a condus la modificarea teoriei economice clasice, precum și a teoriei neoclasice a firmelor, relativizarea termenului de eficiență În evaluarea comportamentului organizațional și introducerea de considerații etice și normative În analiza cooperării intra-organizaționale. Relațiile intraorganizaționale nu sunt rezultatul presiunilor către eficiență, ci mai degrabă procese politice de echilibrare a intereselor diverse

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
considerații etice privind raporturile de putere din organizații, pe procesele cognitive de stabilire a scopurilor, modalitățile legitime de alocare a resurselor, pe direcțiile În care „imersiunea” organizațiilor În sistemul social mai larg afectează procesele interne ale acestora. În teoria economică neoclasică a firmelor scopurile erau neproblematice fiind asimilate intereselor proprietarilor legali - comportamentul organizațiilor fiind orientat spre obținerea profitului - iar relația cu societatea privea doar funcția eminamente economică. Evoluțiile sociale privind separarea proprietății de control, profesionalizarea managementului și a altor funcții sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În funcție de eficiența producerii bunului schimbat pe piață. Tehnologiile sunt, așadar, reificate, considerate date, rezultate ale legilor naturale. Cu cât tehnologiile sunt mai elaborate, cu atât crește incidența organizațiilor (capitalizând câștigurile realizate de pe urma economiilor de scară), o concepție foarte similară economiei neoclasice. În mediile instituționale Însă, guvernează reguli și sisteme Împărtășite de credințe, universuri de semnificații social construite. Incidența organizării crește odată cu elaborarea și dezvoltarea miturilor raționale. Ele sunt Înglobate În structura formală pentru a conferi organizației legitimitatea și credibilitate. Cu cât

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
comportamentul, cât și instituțiile sunt constrânse de către relațiile sociale, primele devenind variabile dependente, iar cele din urmă independente. Deși analiza lui țintește doar la explicarea acțiunii economice, considerarea instituțiilor ca variabile de explicat constituie o perspectivă diferită atât față de economia neoclasică, cât și față de neo-instituționalismul economic. Acesta din urmă consideră instituțiile ca variabile explicative ale performanței economice și nu ca variabile de explicat prin prisma altor variabile sociale (structura). Economiștii „formaliști” consideră că, odată cu modernizarea, nivelul implicării acțiunii În relații sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
logică de schimb, diferită atât de cea pur utilitaristă, cât și de cea pur altruistă și care, generând Încredere, promovează eficiența de tip Pareto În relația dintre parteneri, adaptarea complexă Între aceștia și economii de timp. Uzzi pornește de la asumpția neoclasică conform căreia tranzacțiile pe piață se realizează prin legături impersonale sau ocazionale (arm’s-length ties) care se stabilesc și se schimbă În funcție de interesul comercial În tranzacția respectivă. Acțiunea este motivată de interesul economic, iar actorii Își schimbă furnizorii și clienții

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
putere și reputație - valorizate În câmpul instituțional” (2001:190). Pe de o parte, structura relațiilor Între actori și concepțiile Împărtășite de aceștia formează un spațiu ordonat, stabil ce are capacitate regenerativă În virtutea elementelor structurale și culturale invocate. Teoretic, conform modelului neoclasic, piața este un spațiu organizat doar În jurul prețurilor de echilibru, orice modificare a condițiilor inițiale simțindu-se În barometrul prețurilor și producând relaționări de circumstanță ale actorilor. Dimpotrivă, considerăm că acesta este un ideal teoretic, ipoteza noastră fiind aceea că

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
prezenta un model de emergență a unor Înțelegeri comune ale câmpului organizațional, de dezvoltare a unor reprezentări și concepții Împărtășite de către actori, odată cu stabilizarea relațiilor din interiorul câmpului. 1. Instituirea mediilor organizaționale Instituționalismul clasic În economie a modificat asumpția economiei neoclasice conform căreia agenții economici dețin informație completă și a arătat că actorii operează cu reprezentări ale mediului În deciziile pe care le adoptă. Aceste reprezentări sunt determinate de capacitatea cognitivă a indivizilor care, la rândul ei, este subiect al modelării

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
și administrative și care dispută o piață a contractelor, În special, externe. În mod teoretic, competiția ar trebui să fie foarte mare, iar firmele ar trebui să fie recompensate În funcție de eficiența procesului tehnologic. Există, din acest punct de vedere, premisele neoclasice de piață liberă, cu mulți actori ce au relații ghidate de interese comerciale și În care costurile obținerii de informații, al investiției inițiale și ale Începerii unei afaceri sunt relativ reduse. Diferențele În privința gradului de integrare a activităților lanțului productiv

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
partenerul englez ce contractează aproximativ 90% din capacitatea de producție a unei firme mari; relația concentrează aproape Întreaga capacitate productivă, fiind astfel una puternic implicată, iar firma românească este dependentă În acest fel de comanda partenerului englez. Contrar teoriei economice neoclasice, o astfel de relație funcționează foarte bine pe bază de Încredere. Manager: Deci, Începutul colaborării cu acești parteneri s-a bazat pe contracte deosebit de amănunțite. Ca urmare, contractul era trimis de partenerul englez și eu, fiind singura persoană de specialitate

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]