2,353 matches
-
și cuceritorii Universului cum stau suspendați într-o mașinărie șubredă și aplaudă frenetic pericolul pe care-l înfruntă. — Nu poate fi chiar atât de periculos, murmură tânărul. Se vede însă că e îngrijorat de-a binelea. Cu un aer fals nepăsător, Rufus îl liniștește: Dacă ești temerar, n-ai de ce să te temi. Nu mă tem de moarte! protestează germanul jignit. — Da’ să rămâi schilod, fără picioare sau fără mâini, asta te spe rie, nu? — Nu mi-ar plăcea să pier
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aibă peste un passus și jumătate. Uite că nici n-are nevoie să se suie pe ceva ca să vadă afară! — De ce i-o da împăratul o sabie și comandantului cohortelor pretoriene? comentează indispus Pusio. — Cui? Lui Seius Strabo? face Rufus nepăsător. Nu-l interesează. Călărețul fornăie precipitat, apoi se lasă în jos, atent să nu se lovească de tavan. — Ar putea fi periculos, murmură îngrijorat. Oi avea și eu accentul ăsta caraghios? cugetă amuzat evreul. Mai degrabă nu. Greaca și latina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bot, se răstește Rufus la el. Nu te gândești la sărmana femeie că-și termină zilele în surghiun, la Alexandria? — Nu e treaba mea, replică gladiatorul. Ea trebuia să se gândească. Eu am ciugulit doar ce mi se oferea. Ridică nepăsător din umeri. — Am trăit bine. De ce să fi făcut economie? — Bani albi pentru zile negre, mă, tolomacule! Pusio încuviințează și el cu gravitate. Când or veni vremuri grele pentru mine, replică vesel Gany medes, sper să nu mai zăbovesc mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e atât de frică de sabie? De ce nu e gata să moară un pic mai voios? — Ajunge cu vorbăria! se înfurie Rufus. Treceți la treabă! — Cel ce a ucis e pus în fața altuia pentru a fi ucis și el, continuă nepăsător Ganymedes. — Am zis gata! tună instructorul. — Sfârșitul luptei e întotdeauna moartea, termină flegmatic gladiatorul. Rufus își pierde de-a binelea firea: — Și ce-i cu asta? Mare noutate, n-am ce zice. Se întoarce către nefericit: — Află de la mine că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine, răsună în urmă glasul sever al Agrippinei. E indecent să umbli așa. Germanicus pleacă ochii și constată că, într adevăr, nu are pe el decât bucata de pânză din jurul coapselor. Ridică nepăsător din umeri și se strecoară afară. Valetul îl așteaptă cu o cămașă subțire de in gata pregătită. Și-o trage iute pe cap. Refuză însă tunica pe care i-o prezintă: — Nu asta, Tigellin, e prea fină. Se vede pe sub
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de mult a jignit-o când i-a spus că zeii nu prea și bat capul cu viața oamenilor și că n-o să coboare aievea niciodată pe pământ. Flutură din gene ca să alunge o lacrimă fugară. Nemuritorii preferă să rămână nepăsători în lumea lor cerească, fără să se sinchisească de durerile noastre... Cată apoi mânios la Agrippa. Ce-a mai venit și ăsta să-l agaseze cu nimicuri, când are și așa destule probleme? Îi citește însă îngrijo rarea pe față
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o să arăt. Slabă. Și frumoasă. Cum am fost odată, mă gândesc. Când eram copil, înainte să ne părăsească tata, înainte să descopăr că mâncarea era singurul lucru care putea să-mi aline durerea de a fi abandonată de un tată nepăsător. Mă urc într-un taxi - măi, măi, Jemima, ce extravagantă ai devenit în ultima vreme - și-i spun șoferului să mă ducă la Whiteleys, unde ignor magazinele de îmbrăcăminte, pe cele de pantofi și chiar pe cel cu cărți, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dar m-am înșelat. Capitolul treizeci Ben Williams a dormit ca un prunc noaptea trecută, iar dimineața se trezește și se simte fantastic. Singura pată vagă de la orizont e că Jemima tot nu l-a sunat. Știe că a fost nepăsător în ceea ce privește relația lor, știe c-ar fi trebuit să păstreze legătura. Deși pe de o parte crede că a notat greșit numărul, de cealaltă își face grij că poate ea nu l-a iertat pentru că a ieșit așa din viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
primarii localităților "sunt o umbră fără nicio autoritate de fapt"1784, în timp ce, "notarii sunt singurii agenți care învârtesc și conduc totul prin sate"1785. Această stare de fapt "nu poate interesa pe locuitori la administrarea comunei lor" ci "îi face nepăsători și străini de nevoile obștei locale"1786. Faptul că "în Dobrogea administrația s-a substituit, parte prin lege, parte prin practică îngăduită, în drepturile județului și ale comunelor, în cele mai mici amănunte de gospodărie"1787, era considerat motivul pentru
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și desperați. {EminescuOpI 63} O! luptă-te-nvălită în pletele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o lopată de țărână se depune. Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri... Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de-nmormîntare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare... Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă. Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă. Neputând să te ajungă, crezi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-i lăsară din bătrâni Părinții din părinți. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar, Căci azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător C-un rece ochiu de mort. Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt, Și noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pământ. {EminescuOpI 193} ȘI DACĂ... Și dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii, E ca în
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pentru a tălmăci în japoneză răspunsurile primite. Cu toate acestea, nu-l văzuse pe naifu decât o singură dată. Când a fost la castelul Edo împreună cu un sol de la Manila a văzut în camera de primire un bătrân ce sta nepăsător pe un scaun îmbrăcat în catifea. Nu rostea nici un cuvânt, ci doar asculta neclintit discuția sfetnicilor săi cu solul și privea cu ochi goliți de expresie darurile neobișnuite aduse de acesta. Însă chipul și ochii săi lipsiți de expresie au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să audă ce se vorbea. Pe parcursul conversației apărură adesea numele localităților Tsukinoura și Shiogama. Sfetnicul pentru negoț discuta cu un bătrân dolofan remarcând că Tsukinoura ar putea deveni un port care să rivalizeze cu Nagasaki. În timp ce-și plimba nepăsător privirea peste grădina spre care dădea, misionarul ciulea atent urechile la discuție. Datorită cunoștințelor dobândite în timpul celor trei ani ca tălmaci simțea că poate pătrunde, deși numai vag, miezul acestei discuții. De vreo câțiva ani naifu își dorea în estul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Din porunca Stăpânului o să plece departe, într-un ținut străin. Unchiul se întoarse apoi mândru către nepotul său: — Rokuemon a primit poruncă să meargă și el pe vas. Ca trimis al Stăpânului! Dar țăranii îi priveau pe amândoi cu ochi nepăsători, nici înduioșați, nici uimiți. Parcă erau niște câini bătrâni care priveau faptele oamenilor cu indiferență. Unchiul îl arătă cu bărbia pe Yozō căruia i se îngăduise să stea într-un colț al încăperii unde ardea focul, spre deosebire de țărani, care stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ei valoare. Această țară nu e ca Nueva España sau ca Filipine. Japonezii sunt obișnuiți cu bătăliile și sunt neînfricați în luptă. Știați că iezuiții au dat greș tocmai pentru că au gândit la fel ca voi? Cu toate că ei se arătau nepăsători, am început să le înșir una după alta greșelile propovăduirii iezuite. Ca de pildă, faptul că părintele Coelho și părintele Frois din Ordinul Sfântul Petru plănuiau să transforme Japonia în colonie spaniolă și abia apoi să răspândească în această țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lumea asta. Am chiar momente când mi se pare că japonezii s-ar da în vât după o credință ce ar avea drept țel toate foloasele lumii acesteia - bunăstare, biruință în bătălii, leacuri pentru boli - în vreme ce se arată întru totul nepăsători față de cele veșnice și suprafirești. Cu toate acestea, aș fi delăsător dacă nu le-aș propovădui învățătura Domnului celor peste o sută de japonezi de pe această corabie în timpul călătoriei noastre. Solii sufereau cu toții de rău de mare. Nishi Kyūsuke și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de haina Lui. Căci își zicea: „De mă voi atinge de haina Lui, mă voi vindeca!” Iisus s-a întors și i-a zis: „Femeie, mergi în pace! Credința ta te-a mântuit!” Și femeia s-a vindecat. Samuraiul asculta nepăsător cuvintele lui Velasco. Pentru el, învățătura creștină fusese până acum un lucru străin și îndepărtat, iar acum i se părea fără rost să asculte asemenea povestiri. Brusc, femeia cea vrednică de milă din povestirea lui Velasco îi aduse aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trecură de poarta de fier aflată pe latura din dreapta a bazilicii, primiră onorul din partea străjerilor cu uniformă roșie și suliță. Când trăsura se opri, un om cu perucă argintie și șosete lungi și albe le deschise porțile cu o mină nepăsătoare și îi petrecu apoi cu priviri tăioase pe Velasco și pe solii îmbrăcați în hainele lor neobișnuite de ceremonie. Urcară treptele de piatră și intrară într-un coridor cu podeaua de marmură strălucind ca o întindere de gheață. Pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mai aveți nici o însărcinare. Samuraiul se lupta să-și stăpânească tremurul genunchilor. Își înăbuși strigătul de furie și geamătul de pe buze. Își strânse pumnii și îndură tristețea și părerile de rău care-i clocoteau în suflet. Seniorul Tsumura le spunea nepăsător că toată călătoria lor n-avusese nici o însemnătate și că nu folosise la nimic. Și atunci, ei pentru ce străbătuseră acele deșerturi nesfârșite din Nueva España, pentru ce rătăciseră prin Spania și pentru ce trecuseră oceanul până la Roma? Tanaka Tarozaemon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să aștept un prilej mai bun. Samuraiul nu putea să-i reteze unchiului nădejdea vieții sale. Trebuia să-i spună că încă mai exista o umbră de speranță. Minciuna îl usturase pe limbă, dar rostise acele cuvinte cu un glas nepăsător. În astfel de momente îi prindea bine chipul acela pe care nu se citeau nici bucuria, nici tristețea. Când toți ceilalți adormiră lângă vatră, samuraiul deschise cutia de scrisori pe care o adusese înapoi din călătorie. Cutia aceea fusese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să mă cerți și iar să-mi dai povață, Dar ești plecat în veșnică țărână Să stai alăturea de maica mea cea bună. Mi-e dor ca să te văd pe prispă afară, In nopțile târzii de vară, Să-mi fredonezi nepăsător Un cânt de jale și de dor. O, tată, spune-i mamei mele Acolo, printre îngeri, printre stele, Că mă trezesc în miez de noapte S-aud cum voi vorbiți în șoapte. Afară stau pe prispă și gândesc Că ești
Tata by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83205_a_84530]
-
brațul Tău și am fugit Atunci ai plâns Isuse pentru mine, Tu milostiv si bun, cât m-ai iubit... De câte ori, cât oare-ai plâns Isuse? Și vina mea din nou Te-a întristat, Când eu trece-am rătăcitoare-n lume Nepăsătoare, fiindcă Te-am uitat. Iar Tu în dragostea-Ți fără de margini Privea-I spre mine, blând și iertător Numai că omul rău, ascuns în mine, Nu-nțelegea ce foc mistuitor.. . Te arde, de întreaga omenire, Căci dorul omenesc, nu este
Risipitoarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83248_a_84573]
-
că e goală. —Țțț, făcu el. Ghidul a zis că vor fi Înapoi la cină. Și atunci unde sunt? — A, da, oare unde or fi? Știi, oamenii aflați În vacanță au obiceiul de a Întârzia, spuse Heinrich pe un ton nepăsător. Dar vedeam că avea o privire evazivă, spatele țeapăn și umerii Încordați. După părerea mea nu lăsa să se vadă cât de Îngrijorat era de fapt. Se aplecă spre o masă și Îndreptă niște tacâmuri care erau deja perfect aliniate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ca la un eveniment care nu avea nici o legătură cu mine. Nici o reacție. Nimic. Abia după o vreme, în toamna acelui an, am început să reacționez și să mă enervez. Mă gândeam: „Cum de am putut să fiu așa de nepăsător?“. Cu cât trecea timpul, cu atât acest sentiment de mâhnire devenea mai puternic. — Mai concret, ce simțeați? De exemplu, dacă cineva ar leșina în fața mea, aș vrea să cred că îl pot ajuta. Dar dacă nu pot face nimic? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]