2,953 matches
-
metafizic ce se deschide odată cu teoria schopenhaueriană a Voinței, ar fi de neconceput atât Nietzsche, cât și Wagner, și de asemenea tot ceea ce au reprezentat aceștia pentru cultura germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de "nihilism", a influențat receptarea unui astfel de fenomen la Nietzsche. În orice caz, Nietzsche consideră pesimismul schopenhauerian și contopirea dureroasă cu Nimicul pe care acesta o determină ca pe o formă de "nihilism pasiv
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
germană. În legătură cu problema noastră, ar trebui să arătăm în ce măsură tematizarea schopenhaueriană a Nimicului, chiar și în absența conceptului de "nihilism", a influențat receptarea unui astfel de fenomen la Nietzsche. În orice caz, Nietzsche consideră pesimismul schopenhauerian și contopirea dureroasă cu Nimicul pe care acesta o determină ca pe o formă de "nihilism pasiv", ca pe o slăbire a spiritului. Același lucru este valabil și pentru formele ulterioare ale schopenhauerismului pe care Nietzsche le cunoștea bine: pentru filozofia inconștientului a lui Eduard
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și pentru formele ulterioare ale schopenhauerismului pe care Nietzsche le cunoștea bine: pentru filozofia inconștientului a lui Eduard von Hartmann, pentru "pesimismul contradicției" al lui Julius Bahnsen, care își prezintă propria filozofie drept "nihilism" și definește omul ca pe "un Nimic cu conștiință de sine", creând prin analogie cu Existenz neologismul Nihilenz 58, și mai ales pentru "metafizica entropiei" a lui Philipp Mainländer, care concepe creația lumii și evoluția universului ca pe un fel de "autocadaverizare a lui Dumnezeu". Acești trei
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
durerii, politica și etica sa eudaimonistă, care susține maxima virginității și recomandă sinuciderea ca negare radicală a voinței. În această alegere radicală el vede posibilitatea unei "mântuiri a existenței", speranța înșelată de a putea la sfârșit să "privești în ochi Nimicul absolut"62. Cu o riguroasă coerență, fără a aștepta capriciul Naturii Mame, acesta s-a grăbit să ducă singur la îndeplinire o asemenea speranță. După primirea primului exemplar proaspăt ieșit de sub tipar al operei sale, în noaptea de 31 martie
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
necesară și abolirea "lumii aparente". Acest lucru nu înseamnă pur și simplu suprimarea lumii sensibile ca atare. Dacă lucrurile ar sta astfel, din moment ce lumea ideală și lumea sensibilă constituie în ansamblul lor totalitatea ființei, abolirea lor ar produce ca rezultat nimicul. Dar Nietzsche nu poate dori acest lucru, dacă este adevărat că vizează o depășire a nihilismului. Abolirea lumii "aparente" înseamnă mai degrabă eliminarea modului în care sensibilul este văzut din perspectiva platonismului, așadar suprimarea caracterului său de aparență. Nu este
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
nihilism pasiv, așadar o reacție de apărare, un semn de "declin și regres al potenței spiritului", incapabil să realizeze scopurile urmărite până atunci. Manifestarea sa prin excelență este transformarea și asimilarea budismului oriental în gândirea occidentală, alături de cultivarea contopirii cu Nimicul, deja prezent la romantici, dar prezent mai cu seamă în filozofia schopenhaueriană. b) Nihilismul complet se manifestă în afară de aceasta ca nihilism activ, așadar ca un semnal pentru o "potență sporită a spiritului" care se explică prin promovarea și accelerarea procesului
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
integrală 112 este necesar ca noi "să gândim acest gând în forma sa cea mai înspăimântătoare: existența, așa cum e, fără sens și fără scop, dar inevitabil ciclică, fără a sfârși în ceva: "eterna reîntoarcere". Aceasta este forma extremă a nihilismului: nimicul ("lipsa de sens") etern!"113. Desăvârșirea nihilismului cere gândirea eternei reîntoarceri. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să credem doar că viața nu își propune nimic și că, asemenea revoluției planetelor, nu urmărește nimic în traiectoria sa decât pe sine
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
inițial în slujba lumii vieții, devenise o "carcasă de oțel" (stahlhartes Gehäuse), sub a cărei apăsare fiii civilizației moderne occidentale riscau să devină "specialiști fără spirit și hedoniști fără inimă". Și cu o judecată severă asupra "ultimului om" adăuga: "Acest Nimic își închipuie că s-a ridicat la un stadiu de umanitate nemaiatins vreodată înainte"125. La sfârșitul propriei activități științifice, cu un an înaintea morții, în două conferințe celebre ținute în ianuarie 1919 la München, în timpul profundei crize ce a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
fuseseră deja exprimate și epuizate, și își aflaseră o formulare definitivă la Nietzsche. Restul a fost exegeză 138. Experiența decisivă anticipată de Nietzsche este cea a nihilismului și a noului tip de om capabil să facă față manifestărilor succesive ale nimicului. Nietzsche (...) a inaugurat "al patrulea om" despre care se vorbește atâta în prezent, omul cu "pierderea centrului", un centru pe care romanticii au încercat să-l reînvie. Omul fără substanță morală și filozofică, ce trăiește pentru principii ale formei și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
de reper pentru a gândi în mod radical negativitatea care este inerentă ființei. Problema, după cum se știe, apăruse deja în prelegerea inaugurală Ce este metafizica? (Was ist Metaphysik?, 1929). În aceasta se făcea trimitere la imposibilitatea de a avea experiența nimicului prin simpla negare logică a ființării, și se afirma dimpotrivă exigența de avea în acest sens o experiență mai originară decât cea la care se accede prin intermediul predicației logice care pentru Heidegger, spre deosebire de Hegel, este doar o reflectare palidă a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
logică a ființării, și se afirma dimpotrivă exigența de avea în acest sens o experiență mai originară decât cea la care se accede prin intermediul predicației logice care pentru Heidegger, spre deosebire de Hegel, este doar o reflectare palidă a potenței imanente a nimicului. O asemenea experiență fusese identificată în situarea afectivă fundamentală a angoasei. În mod analog, în conferința Despre esența adevărului (Vom Wesen der Wahrheit, concepută în 1930, dar publicată în 1943) "adevărul" ființei era gândit împreună cu "non-adevărul", ca o componentă esențială
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
apare ca un model care trebuie ținut la distanță, deoarece nu ar fi gândit negativitatea într-un mod suficient de radical, iar aceasta ar fi prin urmare depășită mult prea rapid (de exemplu la începutul Logicii, cu înaintarea ființei și nimicului spre devenire). Timp de câțiva ani, și în mai multe etape, Heidegger îl interpretează pe Schelling și tentativa sa de a concepe "răul" nu ca obiecție cu privire la Dumnezeu, ci ca una dintre componentele sale esențiale, și aceasta după cum el însuși
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
din rivalitate politică decât pe baze filozofice reale. În revista național-socialistă "Volk im Werden", condusă de el, scria în februarie 1934: Perspectiva ideologică de fond a doctrinei lui Heidegger este definită de conceptele de Grijă și Angoasă, care țintesc amândouă Nimicul. Sensul acestei filozofii este un ateism fățiș și un nihilism metafizic, analog celui reprezentat mai cu seamă de scriitorii evrei, cu alte cuvinte un ferment al depravării și distrugerii poporului german 162. O utilizare atât de grosieră și instrumentală a
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Punctul comun de plecare din care pornește confruntarea dintre cei doi este convingerea că problema nihilismului este centrală pentru epoca noastră. În încheiere la Dincolo de linie Jünger scrie: Cel care nu a experimentat pe propria-i piele enorma putere a Nimicului și nu a fost tentat de acesta cunoaște foarte puțin epoca noastră 170. În ceea ce îl privește, încă din 1937, într-un curs universitar publicat în 1961 în Nietzsche (dar pe atunci necunoscut lui Jünger), Heidegger a declarat: Piatra de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pe atunci necunoscut lui Jünger), Heidegger a declarat: Piatra de încercare cea mai dură, dar și cea mai puțin înșelătoare, pentru a proba caracterul autentic și forța unui filozof este să experimenteze imediat și de la fundamente, în ființa ființării, apropierea Nimicului. Cel căruia această experiență îi rămâne închisă se află definitiv și fără speranță în afara filozofiei 171. Cât despre conceptul de nihilism, încă înainte de război, și mai ales în eseurile Mobilizarea totală (Die totale Mobilmachung, 1930), Muncitorul (Der Arbeiter, 1932) și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
accelerările prin care tehnica îl supune pe om apar sub semnul următorilor Titani, sunt înaintemergători ai unei noi epoci a fierului neprielnică spiritului. În acest caz, "Dumnezeu se retrage" (L. Bloy), și evanescența credinței, dispariția Vechiului nu lasă în urmă nimicul, ci "un gol, cu puterea sa de absorbție", o neliniște și o nevoie. Cu toate acestea, Jünger privește cu optimism trecerea spre noua epocă, încrezător în faptul că spiritul nu va sucomba, și conjugă doctrina gioachimită a celor trei evuri
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
filozofia valorilor, susținând că, dacă într-adevăr se are în vedere depășirea nihilismului, producerea de rezistențe și reacții nu are sens, și nici ridicarea fragilelor bariere ale unor noi valori improbabile. Este de preferat să îngăduim descătușarea potenței imanente a nimicului, astfel încât toate posibilitățile nihilismului să se epuizeze până la realizarea lor esențială. Aceasta nu este după cum poate a părut o apologie a nihilismului, nici la Jünger, nici la Heidegger. Faptul de a recunoaște că accelerarea nihilismului este singura cale care poate
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
de a-l saluta drept "știința voioasă", ca pe luciditatea deziluzionată care se mulțumește a fi recunoscut că "lumea adevărată", sensul și adevărul devenirii sunt iluzii de perspectivă. Atât Heidegger, cât și Jünger invită la experimentarea până la capăt a puterii nimicului, convinși că numai explicarea totală a nihilismului îi determină totodată și epuizarea și, odată cu acesta, posibilitatea depășirii sale. Este vorba în consecință pentru amândoi de faptul de a "lăsa să țâșnească sursele de energie încă intacte și de a recurge
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
uneori în depărtare un peisaj posomorât la marginile infinitului, cu pietre, stânci marine și munți. În fundal, pe țărmul unei mări negre, mă recunosc pe mine însumi, o figură minusculă, aproape trasată cu creta. Acela este avanpostul meu, în apropierea Nimicului acolo jos, în abis, eu îmi conduc singur lupta 183. În Dincolo de linie, el își încheie considerațiile pe marginea aceluiași motiv, deschizând o perspectivă optimistă: Propriul piept: aici se află, ca odinioară în Tebaida, centrul oricărei pustietăți și ruine. Aici
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și ruine. Aici se află peștera spre care se înghesuie demonii. Aici, fiecare, de orice condiție și rang, își conduce singur și la persoana întâi lupta, și prin victoria sa schimbă lumea. Dacă el își ia cea mai bună parte, Nimicul se va retrage în sine însuși, abadonând la țărm comorile înghițite de undele sale184. Heidegger este mai vigilent și mai precaut: nu există puncte arhimedice pe care să se sprijine, nici rețete sau strategii ce pot fi urmărite. Pelagienilor din
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
teoremelor filozofiei tradiționale are ca rezultat deschiderea față de problematica sacrului și a divinului. Faptul de a întreba, pe care Heidegger îl consideră "pietatea gândirii", implică punerea în chestiune și dezagregarea, dar în același timp, căutarea și așteptarea: duce la acel Nimic care este purificarea extremă a finitudinii și dezgolirea de toate pentru a-i îngădui accesul la divinitate, ajungându-se la acel punct extrem pe care Meister Eckhart îl numea în cuvintele aproape blasfematoare amintite la început, punctul "în care îngerul
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Acest lucru este valabil mai ales pentru scrierile din perioada existențialistă. În Ființa și neantul (1943) ale cărei intuiții sunt pregătite și însoțite de o copioasă producție literară, în cadrul căreia se distinge prin atmosfera nihilistă evocată romanul filozofic Greața (1938) nimicul și negativitatea se află în centrul argumentării, având o funcție determinantă în efortul de a defini libertatea radicală a existenței umane. Aceasta din urmă, în măsura în care este liberă, nu poate fi condiționată de vreo determinare, concept sau definiție; aceasta este în
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
faptului că este afirmată în radicalitatea consecințelor sale, implică o "neantizare" (néantisation) care privează omul de orice referință externă pe care să se sprijine și care îl constrânge să se replieze asupra sa însuși, să fie propria libertate și propriul nimic. Libertatea este acel mod inconfundabil de a fi care se transformă în lipsă de ființă, așadar în nimic. Concluzia lui Sartre este coerentă: omul este o pasiune inutilă. Apare aici, deși neexplicitat, motivul nihilismului gnostic. Cel care în schimb are
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
La chute dans le temps, 1964) un titlu de clară proveniență gnostică se spune: Nu suntem cu adevărat noi decât atunci când, punându-ne în fața noastră înșine, nu coincidem cu nimic, nici măcar cu singularitatea noastră 191. Omul este în concluzie un nimic cu conștiință de sine, este "cel care nu este": astfel susține Cioran, răsturnând definiția veterotestamentară a lui Dumnezeu ca fiind "cel ce este". Constelația sa de gândire nu trebuie confundată cu cea a filozofiilor pline de speranță ale existenței. Este
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
luciditatea care o susțin, melancolia și înverșunarea din care se nutrește, impietatea care îl atrage către fosforescența răului și în același timp devoțiunea cu care Cioran se avântă către acea "versiune mai pură a lui Dumnezeu" care este pentru el Nimicul. În limitele acestui scenariu se situează apoi o altă figură singulară, puțin cunoscută și probabil minoră, dar inevitabilă pentru oricine abordează argumentul nihilismului gnostic: Albert Caraco. Născut la Istanbul în 1919, la sfârșitul Revoluției Ruse și a Primului Război Mondial, când vechea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]