2,642 matches
-
nu În comparații sterpe, ci În asociații-fulgere, frunziș În noapte. Orice vers e o sumă de noi posibilități, o altă soluție a ecuației primare”. Dacă ne reamintim că În același articol, doar cu cîteva pasaje mai sus, se vorbea despre „notația [care] e Întotdeauna sîngerîndă, crudă, zvîrcolindu-se șopîrlă În tăiere” și despre „senzația, prinsă stea În cleștele poemului actual [care] Înviorează, uimește, pătrunde ca o injecție”, putem măsura investiția de tensiune vitală (futuristă), ce se vrea realizată În poem, depășindu-și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
realizată În poem, depășindu-și calmul austerității abstracționiste sau admițînd, cel mult, analogia cu constructivismul liric al unui Kandinsky sau al „suprematiștilor” ruși. Pe fundalul celor afirmate despre calitatea cuvîntului și structura sintaxei poetice, „impresionismul” acesta e numai aparent, căci „notația” urmează doar unui impuls interior, intelectual-afectiv, Într-o insubordonare ce se dorește totală față de realitatea dată, externă. Definiția imaginii - citată mai sus, după articolul omagial dedicat lui Tudor Arghezi, În numărul 3 al Integralului („plăsmuire abstractă”, „raport pur a două
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
esențiale, deschis spre un vast cîmp relațional, cîștigînd o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, În Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula „pointilismului poetic”); „notația” propriu-zisă este de fapt deviată metaforic (metonimic) spre un spațiu asociativ insolit În context, cu elemente Împrumutate de predilecție din sfera modernității mașiniste și trimițînd, ca modalitate de plasticizare, la ceea ce teoreticianul Voronca numește „o analogie de corpuri geometrice”, Într-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de prezentare. De fapt, poetul realizează tocmai acea imagine-„construcție abstractă” (adică abstrasă, scoasă din ordinea constituită a realului), „cu raporturi de linie și culoare echilibrate”, care, transpuse În planul cuvîntului Înseamnă - la nivel reprezentativ-plastic - concentrare a „reportajului”, sinteză a „notației” În imagini dens materiale, „cristalizate” În linii ferme, - reducție la limită a confesiunii directe, În profitul obiectivării (Întărită de un relativ eliptism al frazei și de absența legăturii aparente În versurile-imagini); iar la nivelul substanței verbale ca atare, avem de-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aici spațiul amplu, cel mai adecvat, de expresie. Înfățișările feerice ori sumbre ale metropolei moderne (În ocurență, Parisul) interferează insolit cu „oaze” naturale, descoperite cu Încîntare În miezul agitației urbane sau reactualizate de depozitul mereu viu al memoriei locurilor natale. Notația „reportericească” coabitează cu jocurile libere ale fanteziei ce justifică din plin atributul lovinescian de „miliardar de imagini” acordat autorului. Evenimentul cotidian „brut” e canalizat adesea spre tiparele solemne ale imnului, descripția e deviată către confesiune, Într-un necontenit du-te-vino conferind
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și reveria eliberatoare a unor evaziuni dincolo de „mucegaiul birourilor”. Ca spectator-reporter al tumultului vieții pariziene, Voronca prelungește În Ulise viziunea din poemele „integraliste” Într-o sintaxă, totuși, mai destinsă. „Veacul asigurărilor și al reclamei luminoase” e surprins În acumulări de notații brute sau metaforice ale decorurilor și gesticii cotidiene: „pe bulevarde sirenele autobuzelor [...] acompaniază concertul prin fără fir”, „scrîșnesc din dinți marile cotidiane”, „agenții companiilor de afișaj primenesc rufăria zidurilor”, „se ascut zgomotele ca pumnalele”, „precupeții ridică obloanele somnului”, „strada te
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
publice pe scaune de lemn ceai celor supuși și celor nesupuși ceai pe toate buzele ca o cruce de lemn... Și de data aceasta tensiunea afectivă, cu creșterile și descreșterile ei, face corp comun cu substanța textului: după ce crescuse din notațiile disparate ale „panicii” eului, imnul Își destructurează spre final tiparele „tradiționale”, renunțînd la ritmul ordonat și la muzica rimei, marcîndu-și căderea de tensiune și În semnul tipografic: ultima sintagmă, emblematică, „ORA CEAIULUI” e tipărită sub forma unei scări descendente, concretizînd
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ele) ale suprarealismului, pentru a se situa Între mai multe orizonturi ale liricii, individualizîndu-se Îndeosebi prin acel, numit de Perpessicius, „pointilism poetic”, - formulă ce trebuie corectată doar În sensul că nu e vorba de un adevărat „impresionism”, căci nu atît notația În sensul său propriu contează aici (eventual pentru sugestia unei atmosfere Întreținute de o anumită ambianță obiectuală), cît spectacolul asociativ, surpriza relației insolite. Cu formula rimbaldiană aplicată cîndva de Voronca Însuși lui Tudor Arghezi, se poate spune că și el
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nivelului transfigurator, prin excelență poetic, ce restaurează, grație privirii „iluminatului”, relația optimă Între eu și lume, Într-un sistem de „vase comunicante”. Iată, de pildă, poemul care deschide Act de prezență, intitulat Pe cine căutați?. Debutul e de „reportaj liric” - notație impresionistă a unui itinerar citadin (și e de remarcat că motivul peregrinării, al călătoriei, al evaziunii În reverie străbate obsedant Întreaga carte): „Am mers cu dimineața pe trotuarele sonore și pașii mei sunau În minutele clare ca niște gonguri ale
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care un braț al mării lunecos le adună și le face să dispară”. Poetul-personaj trăiește Însă cu o particulară frenezie - ca și În versurile sale - orice promisiune a metamorfozării universului. Acesta, - surprins, În genere, În datele sale concrete, Într-o notație de „reportaj” al faptului cotidian, apare modelat, Într-un prim moment, În figuri - cum am văzut - ale Închiderii, stagnării, obscurității: ziduri, odăi, curți, umbră, noapte etc., cu corespondențe În plan spiritual (solitudine, izolare, incomunicabilitate, Încremenire În convenție, inerție). Poarta, ușa
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu cvasiermetismul provocat - ca În Moartea vie a Eleonorei de Stephan Roll - de acea suprasaturație tropică prin care se evită sistematic expresia directă, deplasîndu-se atenția cititorului aproape exclusiv pe mecanismul asociativ de performanță „manieristă”, Însă tendința e, În mare, aceeași: notația aparentă servește mereu ca punct de plecare pentru un Întreg lanț asociativ, Într-o scriitură „artistă”, În care metafora și comparația dețin rolul principal. Toată această rețea multiplu ramificată converge spre ceea ce În Pădurile orchestre se numește „sărbătoarea poemului”. Căci
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
expresia lui Octav Șuluțiu - „imaginile sunt răsturnate În planuri Întretăiate, precum sunt descompuse mișcările În tablourile artei noi”, și variațiunile pe cîte o singură temă se conjugă În chip și mai evident Îndeosebi În Ulise și Brățara nopților. Secvențe de „notație” caleidoscopică, de tipul: „e ora cînd englezii o aplaudă pe raquel meller / și refuză buchetul de violete / aruncă lumini jocurile de ape / scrîșnesc din dinți marile cotidiane / și iată: agenții companiilor / de afișaj / primenesc rufăria zidurilor” (Ulise, 1) - alternează cu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
peste tot În scrisul lui Ilarie Voronca - „miliardarul de imagini”. Abia coagulat, sîmburele metaforic germinează În acea luxurianță „tropicală” a discursului, ce antrenează, parcă mereu nesatisfăcut În imperialismul său, noi și noi aluviuni verbale. Cum am mai observat, descripția și notația „impresionistă” manifestă mereu tendințe centrifuge: tentația „demonului analogiei” este prea mare pentru ca poetul să nu-i cedeze aproape În fiecare vers. Covîrșitoare În volume ca Brățara nopților sau Incantații, ea era prezentă și În mai echilibratul Ulise, chiar În unele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
L’effet de réel”4), de pildă, Barthes, stăruie, după cum știm, asupra prezenței redundante a detaliului insignifiant (barometrul amintit de Flaubert în povestirea sa, Un cœur simple, ușița lui Michelet etc.), pentru a nega ficțiunii literare orice dimensiune referențială. Aceste notații nu ar avea alt rol decât acela „de a întrerupe înaintarea intrigii și de a conota prezența amorfă a realității”5: Reziduurile ireductibile ale analizei funcționale au în comun faptul că denotă ceea ce numim în mod curent „realul concret” (gesturi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
să afirme că Mallarmé însuși rămâne un poet al reprezentării, fiindcă poezia nu renunță la funcția ei mimetică așa de ușor și pentru atât de puțin. Evident că prin recursul la acele strategii care o apropie de proză (narațiune, descriere, notație de tip diaristic) poezia se înfățișează astăzi ca un instrument capabil să „gestioneze” o realitate din ce în ce mai difuză și mai greu de abordat. E ca și cum funcțiile celor două teritorii s-ar fi inversat: dacă în trecutul nu foarte îndepărtat, „real” era
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
seamă, de raporturile complexe și adeseori contradictorii dintre spațiu, interioritate și temporalitate este Pier Vittorio Tondelli. De la bun început, trebuie precizat că multe dintre textele sale au un caracter hibrid, fie că este vorba de contaminarea dintre povestire, poem și notația diaristică, fie de aceea dintre roman și eseu. Exemplul cel mai edificator în acest sens este Un weekend postmodern (1990), volum alcătuit dintr-o serie de articole, eseuri și însemnări ce compun nu numai o cronică italiană a anilor ’80
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
vorba de o variantă cu totul specială a discursului prozastic. Am fi tentați să concluzionăm că, dintre categoriile tradiționale, aceste texte par a se apropia cel mai mult de poemul în proză. Însă dacă luăm în calcul și împrejurarea că notațiilor propriu-zise li se adaugă citate decupate din alte universuri discursive (fie că e vorba de romane, jurnale, dicționare sau lyrics-uri de muzică ușoară), asamblate și combinate după o tehnică a bricolajului, ne dăm seama că ne aflăm în fața unor texte
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în poezia românească este cel al lui George Bacovia. În general, criticii și poeții generației ’80 sunt cei care au încercat să facă din autorul Stanțelor... un precursor al paradigmei postmoderne, insistând asupra acelor poeme care dau câștig de cauză notației prozaice în raport cu aspirația literaturizării. Întrebarea ce se ivește, firesc, este în ce măsură și prin care elemente ale creației sale aparține Bacovia categoriei mari a poeziei moderniste - o poezie a sugestiei și a transcendenței goale - și în ce măsură anticipează altceva. Un altceva ce
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
concretețea obiectelor, a lumii înconjurătoare, surprinsă în latura ei senzorială, de cealaltă, o „altă realitate”, aceea distorsionată, difuză, a viziunii: Altă realitate Cum, de la un etaj Se văd Autouri Și-o lume micșorată. (TITLU) Stilul stenografic, în care eliptismul și notația prozaică dau rezultate excelente, nu poate fi separat de această pulverizare a eului, a cărui emisie „este aproape indiferentă la organizarea semnificației și la raportul de determinare dintre lucruri”313: Veacul m-a făcut Atât de cult, Încât mă uit
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în cazul acestei poezii, imixtiunea factorilor social-politici rămâne crucială, chiar dacă acționează mai curând prin ricoșeu. Îndeosebi în volumul Un potop de simpatii (1978), discursul liric face loc descripției, narațiunii, enumerării, iar eul poetic tinde să se efaseze în spatele obiectelor descrise. Notația neutră, proliferarea neistovită a lucrurilor, atingerea unui grad înalt de adecvare la real (de altfel, adecvatio rei își face loc ori de câte ori voința subiectului se diminuează sub presiunea factorilor externi) sunt elemente care conferă acestui tip de poezie „personalitate”. Un concurs
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
este percepută, favorizând accesul la acea mișcare aproape insesizabilă a gândului, traductibilă printr-o muzicalitate stranie, fluidă, pe care singurătatea o imprimă meditației. Cititorul se lasă repede convins de inutilitatea oricărei tentative de orientarea a semnificației, bănuind totuși, dincolo de aceste notații disparate, spațiile albe ale singurătății, nesfârșitele tăceri, ca un fel de preludiu melancolic al morții. Privite intens și de foarte aproape, lucrurile însele își pierd treptat concretețea, până într-atât încât „cămașa în carouri”, „un pahar spălat la chiuvetă”, „un
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
umană”. Chiar dacă lucrurile stau așa, nu este nevoie de foarte multă subtilitate ca să ne dăm seama că, de fapt, în majoritatea textelor „postmodernilor” noștri, cea de-a doua tendință reprezintă mai curând idealul niciodată atins. Chiar și atunci când pleacă de la notațiile cele mai prozaice, realitatea - ca orice alt construct teoretic - rămâne o ficțiune. La acest punct trebuie să reamintim și observația lui Matei Călinescu, utilă în mod particular pentru investigarea „ficțiunii” teoretice a generației ’80. Criticul remarca faptul că, în timp ce standardele
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
unei memorii culturale active, în evoluție, care își amalgamează și își reciclează continuu elementele. Tomul complicat, „cu minunății despre evul mediu”, ne trimite cu gândul tocmai la acest teritoriu vast al memoriei literaturii, în timp ce menționarea „petelor de cerneală de pe degete” (notație evident autoironică) împinge imaginea în derizoriu, ca și cum poetul și-ar cenzura în permanență înclinația de a se apropia, fie și în treacăt sau prin intermediul altora, de „potirul sacru și simbolic al Cuvântului ca Logos”365. Însă aspectul cel mai semnificativ
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lor? (Lupta cu gărgăunii) Printre cele mai izbutite secvențe de acest fel se numără, indiscutabil, Craiova văzută din car, unde rememorarea capătă accente nostalgic-ironice, aliaj rar, ce își datorează strălucirea tocmai alternanței vocilor și abilității autorului de a strecura între notațiile prozaice, indiferente, câte un pasaj de aparență lirică ori confesivă: Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume, Rămân și acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă. Era și primul oraș care-mi ieșea în
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
călătorie cu carul spre oraș, în compania mamei (la fel de hotărâtă ca Smaranda Creangă sau Catrina Moromete să-și dea băiatul mai departe, la învățătură). Peripețiile drumului nu sunt tocmai senzaționale (traversarea a două păduri, adăparea animalelor etc.), dar dialogurile și notațiile portretistice au o savoare aparte, lăsând să se întrevadă acea voce dublă a poetului, care dă tonul inconfundabil al multor pagini din La Lilieci. O încântătoare ambiguitate își face simțită prezența, în ciuda limbajului prozaic, a replicilor colocviale, în care aproape
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]