2,009 matches
-
se facă în mod sistematic. În urma acestui consiliu, generalul Zottof, șeful statului major al armatelor de la Plevna, a fost înlocuit cu generalul Totleben, renumitul conducător al întăririlor de la Sevastopoli. [23 septembrie 1877] ["LA ANUL 1774... "] La anul 1774 au intrat oștirile austriecești, cu disprețul oricărui drept al ginților, în pace fiind cu Poarta și cu Moldova, în partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre; la 1777 această răpire fără de samăn s-a încheiet prin vărsarea sângelui lui Grigorie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
s-a îndeplinit în cea mai bună ordine. Pierderile ce avem sînt: morți 50, răniți 200, între cari 5 ofițeri și un locotenent-colonel. Acest atac s-a făcut de trupele din diviziunea a patra, compuse aproape numai din moldoveni. Spiritul oștirii este escelent; ea suferea de ordinul de retragere și cerea să reînceapă lupta având deplină încredere că de astădată, cunoscând mai bine culcușul vrăjmașului, îl va îngenunchea. Nu credem de prisos a aminti că această divizie a patra este aceea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
fior... Este ora nălucirei: Un mormânt se dezvălește, O fantomă 'ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine cătră țărmuri... stă... în preajma sa privește. Râul înapoi se trage, munții vârful își clătesc. Ascultați!... marea fantomă face semn... dă o poruncă... Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez; Glasul ei se 'ntinde, crește, repețit din stîncă'n stâncă, Transilvania 'l aude: Ungurii se înarmez. Salutare, umbră veche! primește închinăciune De la fiii României, pe care tu o ai mărit: Noi venim mirarea noastră la
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
5 mai 1683, de aici de la Umbrărești, și avem motive să presupunem că din casa lui Gavriliță, marele vornic, a fost emis documentul. Se știe că în acest an, domnitorul Moldovei a trebuit să se alăture cu propria-i oaste oștirii otomane, în campania pentru cucerirea Vienei. Domnitorul și suita sa au pornit din Iași la 20 aprilie 1683, după informația lui Neculce, la 24 aprilie după aceea dată de Pseudo-Costin, care precizează și ziua, luni, deci mai verosimilă, cu atât
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
și din motivul că accesul la informațiile din documentele vremurilor îndepărtate este mai greu accesibil, față de cele mai recente. Prin urmare, ne vom mărgini să punem în pagină de carte numele acelora care n-au pregetat să se înroleze în oștirea țării și să răspundă la chemarea momentelor supreme de referință. Punem în frunte pe acei care și-au dat viața pe câmpul de luptă și vom înscrie și numele participanților, pe acelea identificate a fi fost părtași la mărețele bătălii
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Boethos Îl pufni râsul și mai tare decât Înainte, În vreme ce străinul grăia astfel: „Dacă toate acestea seamănă cu miturile, adevărul este că cel puțin profețiile sunt confirmate. Dovadă ruina și abandonarea multor cetăți grecești prin apariția a tot felul de oștiri barbare și prin căderea multor puteri regale. (E) Dezastrele mai noi și recente de la Cumae și de la Dicearhia 1 prezise odinioară și cântate În versuri sibylline n-au fost ele oare un fel de pariu achitat În timp? Au avut
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mai vechi timpuri. Între anii 1772-1774, erau consemnați la Oncești 2 ciobani, 1 văcar, 1 porcar și 2 herghelegii. În anul 1816 figurau crescători de oi în satele Slobozia, Tarnița, Glăvănești și Dănceni. Caii erau necesari mai ales pentru înzestrarea oștirii. Caii moldovenești, turcești și cei „asturcani” nu se scoteau din țară decât pentru solii. În satele aflate pe principalele drumuri comerciale erau folosiți tracțiunea rapidă caii „de olac” și „de menzituri” (cai de schimb și cai de poștă). Alături de agricultură
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
drum comercial de pe Valea Berheciului, împreună cu drumurile colaterale de pe văile Tutovei și Zeletinului ce conduceau la orașele-porturi de la Dunăre, au avut importanță strategică și militară. Pădurile, hățisurile și terenurile mlăștinoase, cunoscute numai de către localnici, au atras deseori în capcane oștirile dușmane. În pădurea de la Crasna, pe Valea Bârladului, voievodul Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, a obținut o importantă biruință asupra oastei leșești venită să-l întroneze în Moldova pe Alexăndrel. Să revenim însă la tema monografiei
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
277. Vor interveni în deciderea sorților de izbândă divinitățile protectoare (prin mijlocirea Zvonului, aici un semizeu "pentru care ușile erau deschise pretutindeni"), invocate de participanți, dar și îngrijorate foarte că "o sângeroasă luptă ar fi pe cale să izbucnească între două oștiri alcătuite din făpturi Antice și Moderne, denumite cărți (s.n.)". Proorocirile îi aparțin unei "dumnezeiri răufăcătoare, denumită Critica" și "lăfăindu-se în bârlogu-i printre rămășițele foarte multor cărți pe jumătate sfârtecate". Din tabloul descrierii luptei propriu-zise nu lipsesc nici parafrazările comice
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
loc o distincție între ecleziastici, cărora le va fi interzis să presteze serviciul militar în armată și restul laicilor, care vor fi însă obligați să intre structura militară. Pentru aceștia din urmă nu trebuia să mai existe nici o distincție între oștirea lui Cristos (militia Christi) și cea a lumii (militia saeculi). Cu toate că începuse elaborarea teologiei războiului drept, curentul antimilitarist al creștinismului s-a stins, lucru mărturisit de altfel și de faptul că autenticitatea mesajului evanghelic este nelipsită de continuatorii săi profetici
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
continuatorii săi profetici, îndeosebi printre călugării care caută să-și trăiască idealul creștin din primele veacuri dincolo de condiționările lumii. Nu pot fi uitate personalitățile hieratice ale lui Martin din Tours (316-397) și Paulin de Nola (355-431), primul abandonează armata pentru oștirea lui Dumnezeu, celălalt vorbea despre abandonarea serviciului militar. Viața monahală apare ca un martiriu viu și o mărturie în fața laicizării poporului, dar și a dorinței de Dumnezeu. Organizarea vieții monahale cu biserica în mijlocul adunării, iar chiliile rotite în jurul acesteia a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o anumită anticipare alegorică a omului ca miles Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului invitat să răspundă pozitiv chemării sale. Interpelarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
miles Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului invitat să răspundă pozitiv chemării sale. Interpelarea adusă de cuvântul profetic, vestitor de pace
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps 82) și care dăruiește credincioșilor săi sabia ca pe un dar al său: Ia această sfântă sabie, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fiind Adevărul întrupat. Când Isus își afirmă propria persoană: Eu sunt!, dușmanii săi cad la pământ (In 18, 6); în El se află întreaga plinătate a Adevărului și a Păcii, atribute care au puterea dezorientării și învingerii adversarului. În cazul oștirilor de îngeri, în mod surprinzător, Cristos folosește termenul de legiuni și nu cel specific trupelor iudaice lipsite poate de coeziune, impact și prestigiu, spre deosebire de cele romane, pentru a crea o imagine clară a puterii de care dispunea în auzul și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
trupelor iudaice lipsite poate de coeziune, impact și prestigiu, spre deosebire de cele romane, pentru a crea o imagine clară a puterii de care dispunea în auzul și imaginația auditorilor și pentru a ne arăta promptitudinea net superioară exprimată prin acum a oștirilor cerești față de cele romane. Limbajul militar răspândit în teologia paulină nu urmărește legitimarea folosirii armelor, ci exprimarea actualizată a noilor concepte, prezente deja în cultura păgână. Nici Isus, nici Ioan Botezătorul și nici Paul nu au dorit să furnizeze judecăți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
număr sporit de creștini, cu acest prilej să fi determinat și o anumită elasticitate din partea Bisericilor locale care, deși nu aprobau, tolerau această situație de facto. Slăvind comportamentul soldatului în De corona, 1, și utilizând limbajul militar metaforic, reia tema oștirii lui Dumnezeu ca un itinerar creștin ce exclude posibilitatea de a sluji la doi stăpâni. Dacă în mesajul evanghelic această concepție se referă la libertatea omului față de bogăția percepută ca autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin lui Dumnezeu, apologetul, îndepărtându-se de specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația: dacă sclavia bogăției este o formă de idolatrie, apartenența la o oștire seculară, represivă a libertății de conștiință, implică un compromis cu cultul imperial fondat pe aceiași idolatrie. Din moment ce atitudinea obiecției de conștiință a soldatului este acceptată ca fiind de sorginte creștină, putem spune că asemenea episoade nu erau totuși rare, cel
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din cadrul ceremonialului voia să reprezinte suferința ce anticipa apoteoza, iar lupta spirituală prefigura victoria pe care ar fi repurtat-o inițiatul încununat, ca un simbol al triumfului Soarelui asupra tenebrelor. Al treilea grad de inițiere, al soldatului, recruta neofitul în oștirea sacră a zeului invincibil, pregătindu-l pentru lupta împotriva puterilor celui rău. Deși etapele inițierii mithraice ar fi avut o anumită potrivire cu cele corespunzătoare catehumenatului creștin, pentru Tertulian similitudinea dintre creștinism-mithraism era negativă. Apologetul considera această ultimă simbologie o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Tertulian pentru a arăta în mod eficace cât de dăunătoare ar fi fost apartenența la structura militară. Asistăm la o contrapoziție dintre promisiunile de la botez (sacramentum divinum) și jurământul militar (sacramen-tum humanum), crucea (signum Christi) și însemnele militare (signum diaboli), oștirea luminii (castra lucis) și cea a tenebrelor (castra tenebrarum), Dumnezeu și cezarul. Spre deosebire de De corona relevăm o anumită radicalizare: dacă în acel tratat putea să pară acceptabilă profesiunea militară, cu condiția ca să rămână intactă etica evanghelică, aici nu doar că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
împăratului. Nu există pretenția ca nou-convertitul să abandoneze armata, din moment ce putea desfășura anumite servicii publice fără a risca să verse sânge. Catehumenului sau simplului credincios îi era interzis să întreprindă cariera militară: vinovăția nu se regăsea în înrolarea voluntară în oștire, ci în disprețuirea lui Dumnezeu, iar o consecință a acestei acțiuni ducea la devenirea de parte integrantă a structurii militare. Astfel, comunitatea creștină îi excludea din sânul ei pe cei care qui habet potestatem gladii, care dețineau merum imperium: proconsules
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dintre creștinism și mentalitatea păgână, în timp ce procesul de creștinare a imperiului se afla în plină desfășurare. Etica creștină o depășea pe cea prevăzută de legile umane, iar cel drept (creștinul), potrivit autorului nu poate desfășura serviciul militar din moment ce singura sa oștire este dreptatea. Această afirmație, deși îndepărtată de orice rigorism absolutizat, mina în esență concepția unui serviciu militar nedespărțit de aplicarea dreptății, potrivit modelelor tradiționale, voind să-l îndrepte spre naturalețea evanghelică a fraternității creștine străină oricărui compromis etic. Prohibiția omuciderii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că: Această sentință, de fapt, care se adresează soldaților, noi putem să o aplicăm și clericilor; de aceea, chiar dacă nu milităm pentru lume, luptăm pentru Domnul Dumnezeu și așa cum a spus Apostolul: „Nici unul dintre cei care s-au înscris în oștirea lui Dumnezeu să nu se mai încurce cu cele lumești (2Tim 2)“. Într-adevăr, noi nu putem militări cu tunicile uzate și fluturânde, însă avem cingolul miliției noastre, cu ajutorul căreia frânăm lucrurile cele mai intime ale castității noastre, despre care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
obține cele mai mari efecte din învățăturile sale religioase, dar și pentru a insufla curaj credincioșilor săi, adesea puși la încercare de invaziile și de asupririle armatelor străine: Soldații duc steagul armatei lor, iar creștinii trebuie să ducă Crucifixul, steagul oștirii lor; ostașii se înarmează cu armele lor, iar creștinii au arme mult mai puternice decât cele ale soldaților. Nu trebuie să se teamă de soldatul barbar cel care se teme de Domnul, nici nu se poate teme de asaltul dușmanului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acești soldați martiri au fost obiectori tipici de conștiință; la un moment dat, din motive religioase, au aruncat centironul, refuzând să se mai supună poruncilor împăratului: Nu au trăit o viață străină cruzii oboseli Soldații, pe care Cristos la veșnica oștire i-a chemat; Virtutea războiului și a armelor deprinsă, lăcaș în templul sacru au aflat. Ale Cezarului steaguri ei lasă și apucă al Crucii semn: Nu vor ca să mai poarte ale dragonului steaguri, ce flutură în vânt, Ci duc cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]