1,583 matches
-
mai regăsim în ograda familiei". Acum, chiar și realitatea acestei lumi a devenit istorică, relatând despre vremea când pentru un scriitor mai erau relevante foaia de hârtie și "țăcănitul mașinii de scris". Nu-mi vine să-l afiliez "ogrăzii familiei" optzeciștilor (ca să folosesc expresia poetului), cum au făcut unii critici. Citind versurile sale uneori prozoase mă gândesc mai degrabă la scriitura post-joyceană, la atmosfera lui Lawrence Durrell și rolul orașului Alexandria în Quartet. O lume orientală a cărei descompunere luminează ca
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
din anii 1966-1972, iar ultimul din 1996. Precumpănește în selecție generația ´60, din care face parte și antologatorul. Înclin să cred că alegerea e justificată. Lipsește Ion Druță, care nu și-a dat acordul pentru a figura în antologie. Poetul optzecist Grigore Chiper (autor și al unui volum de proză scurtă) este, pentru mine, o surpriză ca antologator al prozei scurte, generos reprezentată în două volume. Se achită onorabil de această sarcină, dând o imagine convingătoare a prozei scurte basarabene. Primul
Regiunea Literară Autonomă Basarabia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11345_a_12670]
-
volum e ocupat cu texte de George Meniuc, șaizeciștii Ion Druță, Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă, Vlad Ioviță, Serafim Saka și șaptezecistul Nicolae Esinencu. Al doilea volum se deschide cu proza unui șaptezecist, Nicolae Vieru, și continuă cu proza optzeciștilor Ioan Mânăscurtă, Nicolae Popa, Constantin Cheianu și Grigore Chiper, pentru a se încheia cu cei mai tineri (nouăzeciștii) Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Ghenadie Postolachi și Vitalie Ciobanu. În panorama prozei scurte, partea șaizeciștilor este echilibrată semnificativ de scriitorii din generațiile
Regiunea Literară Autonomă Basarabia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11345_a_12670]
-
știm de la Ibrăileanu, pare a reprezenta o vocație a Ardealului. De la Țiganiada la Baladele și idilele coșbuciene și de la acestea la cochetul baladesc retro al cerchiștilor s-ar zice că există suficiente probe pentru a confirma teza în regiunea poeziei. Optzecistul Ioan Moldovan se confruntă și el cu atavismele epice, dar nu se arată dispus a le sluji, ci, dimpotrivă le combate cu mijloacele unui lirism ce se dorește dominant în raport cu materia de care nu se îndură totuși a se înstrăina
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
acum spre final). Numele criticului "furios" din proximitatea autorului orădean e ușor deductibil... Menționînd intertextualitatea ca o manieră a detașării de eposul tradiției e un soi de parodie respectuoasă, a cărei practică îl trage pe bardul nostru în rîndul disciplinei optzeciste: "Și nici nu s-a mai dus acasă/ nici de scris nu mi s-a dat// Eram plin de Plictis/ Eram gata/ De groază eram// Doar că vedeam bine, auzeam mult/ Poate trebuia să adorm/ Poate ar fi trebuit să
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
și entuziasmul a diminuat/ o, rigoare/ fă ce mai poți face" ( Ce mai poți face). Marcat de o intensitate aparent dezabuzată și de un cinism suav, Ioan Moldovan e neîndoios unul din cei mai importanți poeți ai bogatei serii lirice optzeciste.
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
a-l parafraza, un centru de comandă vizionară al întreprinderii d-sale, care ne amintește întrucîtva avîntatul eseu, plin de "drog creativ", al lui Pompiliu Constantinescu, închinat lui Tudor Arghezi. Al doilea registru al "celuilalt Pillat" e unul strict actual, optzecist, caracterizat de neastîmpărul ludic, de o deconvenționalizare a expresiei, alegru și "spiritual". Se simte contemporaneitatea cu Academia Cațavencu! El "corectează" transa contemplativului urcat pe acoperiș pentru a inspecta cerul, împiedică rătăcirea demersului la altitudini incontrolabile. Exemple: Nu e vorba, firește
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
și sistematice. Între momentul retragerii din oficiul de cronicari a ultimilor "mohicani" din generația '60 (1991-1993) și cel al apariției unei noi promoții de comentatori (1997-2000) se observă un no man's land care s-ar fi cuvenit gestionat de către "optzeciști" și "nouăzeciști". Dacă aceștia n-ar fi avut alte preocupațiuni, de bună seamă mai importante... Era în fond miza lor să urmărească o literatură, în sfârșit, scăpată din chingile cenzurii și care începuse deja să producă proză și poezie pe
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
Juventus și alte poeme), Gabriel Liiceanu (Dans cu o carte), H.-R. Patapievici (Decizia originară; Lapsul și colapsul esenței; Poporul meu și cu mine; Viața inimitabilă) și Valeriu Butulescu (Veșnicie provizorie). Ambianța textelor literare o completează doi artiști plastici contemporani, optzecistul Petru Lucaci și ceva mai tânăra Andrea Elian, prin ilustrații pline de fantezie, în care figurativul se combină cu abstractul. În loc de concluzii nu putem decât să-i felicităm pe colegii noștri slovaci pentru această prezentare reușită într-o excelentă revistă
Prezențe românești în Slovacia și în Cehia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/8875_a_10200]
-
Mihai Vakulovski Mihai Vakulovski: Domnule Ioan Moldovan, deși majoritatea scriitorilor din generația dv. s-au făcut cunoscuți în București, dv. ați pătruns în elită, fiind considerat unul dintre cei mai importanți �optzeciști" Care ar fi deosebirile majore dintre un scriitor din București și unul care activează altundeva decît în Capitală, să zicem, în Cluj. Sau în Oradea. Ioan Moldovan: E cumva un fel de captatio benevolentiae (sunt ardelean, deși moldovan, și am
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
vederea. Care este, după părerea dv., rolul generației �optzeci"? Rolul cel mai important al generației �optzeci" este că a apărut la timp, ca un protest, deși pieziș (precum copacul arghezian ori ploaia caraioniană), la adresa molohului ideologic comunist. Sigur, nu trebuie, �optzeciștii", să se înfumureze în acest sens, căci au fost și alți scriitori ai altor generații care n-au suportat și au protestat după firea și stilul fiecăruia. Nu sunt un fan al muncii cu generația. Consider că e mai degrabă
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
generații care n-au suportat și au protestat după firea și stilul fiecăruia. Nu sunt un fan al muncii cu generația. Consider că e mai degrabă un concept ordonator în istoriile literare sau în studiile de morfologie literară. A fi �optzecist" e un plasament temporal sau de sintaxă literară. De abia de aici încolo vine obligatoria judecată de diferență sau de individualizare. Așa că generația �optzeci", dacă mai are ceva de spus în literatură, nu o poate face în bloc, precum o
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
individuală decât regulă în toată puterea cuvântului. Gheorghe Grigurcu, Dan C. Mihăilescu, Al. Cistelecan și Octavian Soviany erau (și sunt în continuare) ultimii mohicani ai cronicii literare afirmați înainte de Revoluție și neconvertiți la publicistică. Altfel, generația '60 s-a academizat, "optzeciștii" au plecat cu burse în lumea largă, iar "nouăzeciștii" au dat un singur critic, și acela cu ghilimele (Dan-Silviu Boerescu). În aceste condiții, era aproape obligatorie - pentru buna funcționare a câmpului literar, pentru indispensabila lui autoreglare - nașterea, fie și cu
Forța bunului simț by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10346_a_11671]
-
între formula criticii academice și aceea a foiletoanelor consacrate noilor apariții editoriale. Cum însă de studii universitar-doctorale e plină piața culturală românească, mi se pare mult mai important, în context, acest volum de Arpegii critice decât monografia Matei Vișniec - un optzecist atipic, apărută simultan. E interesant, ba chiar simptomatic, că tânărul autor resimte cel dintâi această "scindare", nu numai sub raportul activităților sale curente, ci și sub acela al specificului lor, cu mizele diferite și conceptele puse în joc. În mai
Forța bunului simț by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10346_a_11671]
-
și volume de eseuri, critică literară și traduceri, ale căror titluri și texte sunt scrise totuși cu majuscule atunci când e cazul (spre a sublinia, probabil, raționalitatea criticului): La răspântia scriiturii, eseuri, 1996; Pe aceeași Arcă, critică literară, 2001; Sistemul modei optzeciste, critică literară, 2004. Destinul a făcut ca poetul, până recent mulțumit de cărarea liniștită a livrescului, să aibă parte, la spitalul parizian Avicenne ("spitalul franco-musulman cu intrarea în formă de moschee") de șocul trezirii la realitate. Și, odată cu loviturile primite
"Ciocnirea civilizațiilor" și poezia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9083_a_10408]
-
Căpușan, Doina Curticăpeanu, Sergiu Pavel Dan, Vasile Fanache, Sara Iercoșan, Octavian Șchiau, Ion Șeuleanu, Silvia Tomuș. Șaizeciști sau șapteziciști activi încă la catedră (cu una sau două excepții) sunt: Mircea Muthu, Ion Pop, Cornel Robu, Ion Vartic și Vasile Voia. Optzeciști și nouăzeciști, implicați profund și polemic în actualitatea literară, sunt: Ștefan Borbély, Ioana Bot, Corin Braga, Sanda Cordoș, Laura Pavel, Gheorghe Perian, Horea Poenar, Călin Teutișan, Mihaela Ursa - și mai ales pe umerii lor va cădea povara schimbărilor necesare în
Banca de valori literare by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9078_a_10403]
-
politică de stînga și, pe de altă parte, nu orice poet care vorbește pe înțelesul tuturor este prin definiție un democrat". Dar aci, se cuvine a remarca noi, demersul eseistului devine unul generaționist. Pentru a scoate în relief tranzitivitatea poeziei optzeciste, d-sa supune unei severe priviri șaizecismul, în speță pe barzii odinioară răsfățați ai acestei grupări, care "nu fac o nouă poezie. Ei refac legătura cu poezia noastră interbelică și epuizează o substanță care nu apucase încă să se manifeste
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
increatul, nu mai idealizează natura, nu mai resping lumea urbană", afirmă, ușurat, Gheorghe Crăciun, ca și cum o anume tematică (sau absența ei), ca și cum un anume limbaj al poeziei (sau ocultarea lui) le-ar fi determinat cota valorică. E drept că "poezia optzecistă este o poezie puternic legată de contextul socio-cultural în care ea s-a născut", dar asta nu e neapărat un merit estetic, cum ni se dă a înțelege, căci poeți ai "turnului de fildeș" precum M. Ivănescu, Leonid Dimov sau
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
în care ea s-a născut", dar asta nu e neapărat un merit estetic, cum ni se dă a înțelege, căci poeți ai "turnului de fildeș" precum M. Ivănescu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru nu sînt deloc mai prejos de optzeciștii consacrați! Ignorarea compactă a limbii de lemn a putut constitui, în anume circumstanțe, o modalitate de-a o combate implicit. "Mulți optzeciști sînt niște deconstructori și niște parodiști ai limbajelor poetice care-i preced, mai susține Gheorghe Crăciun. într-un
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
ai "turnului de fildeș" precum M. Ivănescu, Leonid Dimov sau Emil Brumaru nu sînt deloc mai prejos de optzeciștii consacrați! Ignorarea compactă a limbii de lemn a putut constitui, în anume circumstanțe, o modalitate de-a o combate implicit. "Mulți optzeciști sînt niște deconstructori și niște parodiști ai limbajelor poetice care-i preced, mai susține Gheorghe Crăciun. într-un poem astăzi celebru, O seară la operă, Mircea Cărtărescu parodiază toată poezia românească de la Iancu Văcărescu la Nichita Stănescu". Nu cumva astfel
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
un poem astăzi celebru, O seară la operă, Mircea Cărtărescu parodiază toată poezia românească de la Iancu Văcărescu la Nichita Stănescu". Nu cumva astfel apăsata lor tranzitivitate ar trebui împărțită cu meritul unui homo lingvisticus? Cu atît mai vîrtos cu cît "optzeciștii nu mai pot lua în serios nimic din toată mitologia poeziei moderniste". Așa încît între predecesorii acestor poeți se cade să-i amintim pe linia "depoetizantă și antioraculară", pe care se arată extrem de productivi, pe Marin Sorescu, pe Vintilă Ivănceanu
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
-n paginile de amintiri, și Cornel Regman, pe linia aceluiași haz ardelenesc ce înfruntă pedanteria tradițională, cunoscînd-o ca să zicem așa din interiorul mentalității provinciale în chestiune, dar care se simțea, la un moment dat, devansat de înclinația ludică a tinerilor optzeciști, cărora le-a găsit un cognomen amuzat: "generația hliziților".
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
foarte asemănătoare celei de la început de secol șdouăzeciț: simbolism, futurism și akmeism." Este, din câte știm, pentru prima dată în presa noastră literară când se schițează o analiză a tendințelor din literatura rusă de la sfârșitul secolului douăzeci. Amețiți de propaganda optzeciștilor de la noi, începuserăm să credem că, în afară de ei, nimeni nu mai inventa ceva demn de interes în literatura lumii în acea perioadă. P.S. În același număr de revistă, Liviu Antonesei, care mă numește, fără ironie, "simpaticul critic literar Alex" (ceea ce
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11850_a_13175]
-
atinge el mai diverse. „În privința poeziei, două au fost modelele care, prin prestigiul lor, au frânat înaintarea multor autori către o atitudine postmodernă. Cel mai important este modelul Nichita Stănescu. Poetul trăia încă și era frecventat de aproape toți tinerii optzeciști, atrași de el ca de o lumină orbitoare. Poezia sa era știută pe dinafară, iar omul avea o charismă unică. Ultimul dintre marii moderniști ai secolului, el impunea nu numai propria sa lume poetică, ci și pe aceea a lui
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
relua modul solemn și incantatoriu, ca și expresionismul metafizic al poeziei blagiene. De aici neoexpresionismul anilor ’80, care, dacă a dat și poezie valoroasă (în cazul lui Ion Mureșan sau al lui Liviu Ioan Stoiciu), rămâne totuși sursa eșecului celor mai mulți optzeciști ardeleni.” Nu e nevoie să fac sublinieri în text pentru a se înțelege ce anume (tot în virtutea unui partizanat, până la urmă) a declanșat reacția Sandei Cordoș. Nu mă interesează de partea cui e adevărul în această dispută. Constat doar că
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]