1,583 matches
-
o condiție însă: același simț critic să-l manifești și față de propriile texte. Capitolul 3. TIPURI DE DISCURS JURNALISTIC În ultimul timp, termenul discurs a căpătat întrebuințări dintre cele mai diferite, reeditând superba carieră a unui alt termen drag generației optzeciste: text, textualism, textuare). Chiar și un simplu dicționar uzual (Petit Robert, 1978) consacră nenumărate accepții ale termenului discurs: „conversație”, „dialog”, „întrevedere”, „exercițiu oratoric în fața unor persoane”, „alocuțiune”, „conferință”, „expozeu”, „proclamație”, „speech”, „apologie”, „elogiu”, „panegiric”, „rechizitoriu”, „expozeu”, „tratat” (Discurs asupra metodei
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
notele acestui volum. Dar Te pup în fund, Conducător iubit era doar prima parte dintr-o trilogie (Bătălia de la Armaghedon), urmarea fiind Cei șapte regi ai orașului București (1998; Premiul Academiei Române), roman tipic pentru relația de continuitate/adversitate dintre textualismul optzecist, ludic-detașat și parodic, și nouăzecismul oscilând între dezabuzare și jubilație. Din păcate, pe cât de frumos și promițător începe romanul, pe atât de dezamăgitoare este desfășurarea lui. Burți uriașe, umflate de narcisismul argotic al autorului, lăbărțări nepermise față de miza pusă în
BANULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
și bordel („Cabinet de Desăvârșire Psihică”) al ghicitoarei Maria C. Nicolici. După care începe defilarea secvențială a figurilor celor șapte regi (totul fiind complicat biblico-apocaliptic pe fond suprarealist și autoreferențial), cu amestecuri de Cristian Popescu, Cenaclul de Luni, „fătălăii de optzeciști”, „șaptezeciștii - puțini și bețivi”, Adrian Păunescu, cenaclul Universitas, condus de Mircea Martin, devenit „centrul ocult al Bucureștilor” ș.a.m.d. Adevăratul, marele spectacol al cărții rezidă în limbaj. De altfel, în 2000 (după ce primise, în 1997, Premiul Orașului București pentru
BANULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
manieră originală, printr-o lectură artistică, la poezia românească de azi, luând în vizor nume ca Romulus Vulpescu, Nina Cassian, Gheorghe Grigurcu, Emil Brumaru, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Horia Bădescu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu. Încă două serii de parodii, Parodii optzeciste (2000) și Noi parodii optzeciste (2001), au în vedere poeți congeneri, de la Viorel Mureșan, Ion Cristofor și Gheorghe Iova la Traian Ștef și Dumitru Chioaru. Dar C. se manifestă și ca un liric original, un elegiac a cărui melancolie este
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
artistică, la poezia românească de azi, luând în vizor nume ca Romulus Vulpescu, Nina Cassian, Gheorghe Grigurcu, Emil Brumaru, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Horia Bădescu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu. Încă două serii de parodii, Parodii optzeciste (2000) și Noi parodii optzeciste (2001), au în vedere poeți congeneri, de la Viorel Mureșan, Ion Cristofor și Gheorghe Iova la Traian Ștef și Dumitru Chioaru. Dar C. se manifestă și ca un liric original, un elegiac a cărui melancolie este filtrată printr-o fină sită
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
Noi, sudiștii (în colaborare cu Marin Lupșanu), pref. Dan Cristea, Pitești, 1995; Evadarea din vis, Călărași, 1997; Poezii din lumea basmelor, Călărași, 1997; Animale combinate adunate într-o carte, Călărași, 1998; Mesaje pe robot, pref. Dan Cristea, București, 1999; Parodii optzeciste, Pitești, 2000; Noi parodii optzeciste, Pitești, 2001. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Cine este Liviu Capșa?, SLAST, 1987, 2; Doina Tudorovici, Liviu Capșa, „Hipodromul cailor de mare”, CNT, 1993, 51-52; Nicolae Prelipceanu, O carte cu doi autori, RMB, 1995, 1669; Gabriel
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
Marin Lupșanu), pref. Dan Cristea, Pitești, 1995; Evadarea din vis, Călărași, 1997; Poezii din lumea basmelor, Călărași, 1997; Animale combinate adunate într-o carte, Călărași, 1998; Mesaje pe robot, pref. Dan Cristea, București, 1999; Parodii optzeciste, Pitești, 2000; Noi parodii optzeciste, Pitești, 2001. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, Cine este Liviu Capșa?, SLAST, 1987, 2; Doina Tudorovici, Liviu Capșa, „Hipodromul cailor de mare”, CNT, 1993, 51-52; Nicolae Prelipceanu, O carte cu doi autori, RMB, 1995, 1669; Gabriel Grigore, Un parodist, „Calende”, 1996
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
american. Bulevardul tot așa pustiu, cu trecători rari, cu lumină obosită. Mergeam pe trotuarul celălalt, din fața „Tic-Tac“-ului. Pe-acolo l-am întâlnit pe Argeșanu. Așa se recomandase. Specialistul care mă tot chema să discutăm, în decembrie 1989, chipurile despre optzeciști, despre literatura tânără, dichisuri subtile sub care cine știe ce gânduri colcăiau. Avea o listă cu nume și tot mă întreba despre ei. Pe unii îi știam foarte bine. De alții nu auzisem. Vreo câțiva erau stabiliți în străinătate. Abia mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întreagă așteptând autobuzul în stație la Apaca. Afară poartă mănuși negre, dar în metrou am apucat să-i studiez și mâinile, cu unghii nevopsite, doar eventual lăcuite. Nu pot să nu-mi amintesc de Femeia în roșu, romanul celor trei optzeciști - dacă nu mă înșel, era tot romanul unei urmăriri, prin alte timpuri și spații, genul care mă fascinează inconștient din copilărie. În momentul când fata în roșu, coborând din autobuz, a trecut drumul vis-à-vis de parcul Politehnicii, spre Doris, Centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
se știe de ce, Apostatul), Vali Buletin (pentru unii, Omul cu creierul prolapsat), Cezărel Crocodilul (care se recomanda străinilor, când telegrafist la Poștă, când sub-inginer), Dănuț Poetul, Boss, cu coșul său, Avocatul și cu Îngerul. Bașca o enoriașă necunoscută, o babă optzecistă, parașutată de nicăieri, o hoșcotină îmbrobodită grotesc, ca o mumie aztecă și ațipită cu fălcile căscate larg, la doi coți de ușa capelei. Ușă pe care, la interval de aproximativ o jumătate de ceas, băga capul câte unul dintre paznicii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
valoroși poeți români contemporani. Volumul său de versuri Poftiți, domnule Kafka! - PRINCEPS EDIT, Iași, 2010 - atestă apartenența poetului la postmodernism, în latura autentică a acestuia, însă, prin numeroase trăsături, poemele care-l alcătuiesc sunt mult superioare curentului, evadarea din plutonul optzecist - care se proclamă drept purtătorul de stindard al acestei orientări - fiind sugerată chiar prin cuvintele autorului din însemnările În loc de prefață, în care afirmă că Nici un poet nu iubește și nu aplaudă canoanele, fie ele și postmoderniste. În spațiul cultural românesc
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
scriitor aparte care, în ciuda morții sale premature, așa cum își exprima convingerea criticul literar Mircea Martin, a lăsat o operă care îl exprimă deplin și îi rezervă un loc inconfundabil în poezia românească postbelică. Deși de aceeași vârstă cu mulți dintre optzeciști, Cristian Popescu (1959-1995) a fost asimilat de generația nouăzecistă, odată cu care s-a afirmat, însă, cu toate că optzecismul este (încă) destul de incisiv, iar valurile pe care le-a făcut mai lovesc - ce e drept, mai ales / numai prin Mircea Cărtărescu și
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
bani, exultări nemernice, pesimism acneic și frenezii drăcești drapate angelic. Vă veți întreba ce mi se întâmplă (cu așa o intro ducere). Vă răspund. M-a tot încercat în ultima vreme un - cum să-i spun? - un soi de amar optzecist. Un gust de zădărnicie literar-umană, duios amestecată cu nostalgia studenției și-a tinereții ca insurgență inutilă, dar nu mai puțin fermecătoare. M-a cuprins ca un lamento interior la târgul Gaudeamus din toamna lui 2010, când Editura Humanitas a avut
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de la pagina 115 cu Nichita telefonându-i lui Ceaușescu la vila „Bradul“ ca să-l ia și pe Frățilă în alaiul de la Struga (și reușind!). Pe Gusti Frățilă eu l-am descoperit, ca om, mult după 1990. De unde îl crezusem un optzecist marginal, nichitist votcar și, la ocazii, familiar cantautor al cenaclului Flacăra, l-am citit (și auzit pe CD) acum ca pe un suflet oropsit, de urs bătrân plimbat la bâlciuri derizorii, sincer și frumos mirat de tot ce i se
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de temeinicia refuzurilor tale, cu atât mai puțin vei fi în măsură să le demonstrezi tinerilor avizi de modăle ideologic-comportamentale rostul ezitărilor tale. Ezitări salvatoare individual, dar sinucigașe social. Vei începe prin a le povesti că sexagenarul care ești - mădular optzecist, în fapt - nu a fost educat să conducă (adică să primească informații, să analizeze și să decidă), ci să se supună. Să supraviețuiască. Nu să trăiască. Să vadă și să asculte, nu să programeze, să inițieze și să orga nizeze
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
literatură și evocări. Cele mai tari fragmente din literatura noastră de călătorie. Ori din memorialistica anilor de studiu: ar fi minunat să vadă ju ni mea de azi cum s-au copt la universitățile apusene pa șoptiștii, junimiștii, criterioniștii. Și optzeciștii... după 1989. Ți-ai găsit! Să vă spună editorii de la Curtea Veche cât au pătimit cu Copyro-ul - instituție specializată în infarctul și albitul părului redacțional - când am alcătuit antologia De la coroana regală la Cercul polar ! Numai ce-i șoptești astăzi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
mai ales după experiența de un deceniu a unor politici de acest fel în fosta Iugoslavie. Ar fi, cred, instructiv de analizat felul în care s-a realizat, în primele luni după revoluție, compromiterea a ceea ne apăruseră nouă, scriitorilor optzeciști participanți la mitingul din fața casei preotului Laszlo Tökes, din 15 și 16 decembrie 1989 (adică lui Ion Monoran, George Șerban, Vasile Popovici, Viorel Marineasa, Doina Pașca-Harșani, Gheorghe Secheșan, Eugen Bunaru, Lucian Vasile Szabo) ca fiind o realizare epocală: și anume
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
că „instinctiv, Urmuz descoperă Scriitura și Textul” (1983, p. 27). În interiorul experimentalismului „anticipat” cu cinci decenii de Urmuz și confirmat pe plan european de Eugen Ionescu, ar intra — în opinia lui Marin Mincu — atît Nichita Stănescu, Ion Gheorghe cît și „optzeciștii”: „Cu o anticipație de aproape o jumătate de secol, Urmuz intuiește practica semnificantă ca procedeu al textualizării literare și o aplică, dîndu-i o semnificație maieutică pentru tinerii experimentaliști de azi” (p. 29). Și cum argumentul legitimator al „precursoratului absolut” este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E Text. În schimb, N. Manolescu subsumează textualizarea categoriei tipologice a romanului „corintic”, propulsîndu-l pe Urmuz în avangarda acestei tipologii ficționale. La data amintitei polemici, conceptul de „postmodernism” nu fusese încă aclimatizat la noi... Odată aclimatizat însă (după 1985), cei mai mulți „optzeciști” ajung să respingă textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a dovedit a fi însă și invocarea — cu argumente protocroniste! — a „textualismului” urmuzian, în plină bătălie cultural-politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nuce, vag maniheistă” (p. 57), însemnările despre atotputernicul revolver, „Suveran al lumii”, arătînd chiar că „suicidul său este, în fond, un deicid”... Putem cita și alte numeroase referințe ale poeților la proza (textele) lui Urmuz, de la Aurel Rău la unii optzeciști... Centenarul Urmuz. Apoteoza omagială Asimilarea scrierilor urmuziene de către canonul critic are loc odată cu ceea ce Marin Mincu numește „clasicizarea” avangardei interbelice. În condițiile unui regim totalitar precum cel ceaușist, asimilarea în cauză are însă niște date cu totul particulare. Recuperării „estetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul „imperialist”. Pe acest fundal, o redimensionare a avangardei istorice se va produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Omulețul roșu. Ceea ce se remarcă imediat în cazul ei (ca și în cel al majorității prozatorilor apăruți după 2000, pe care Editura Polirom a avut generozitatea să-i găzduiască) este că, spre deosebire de grosul întreprinzătorilor prozistici din promoțiile anterioare - șaizeciști, șaptezeciști, optzeciști -, debutanta sau debutanții de astăzi nu se mai opresc la exerciții, „momente și schițe“, textualisme cu suflu scurt, short-story, ci încearcă direct, din start, cea mai complexă și pretențioasă specie epică - romanul, de parcă s-ar fi maturizat dintr-odată, sărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pleznesc!... Sănătății mele - aerul de vulgaritate nesfârșită pe care-l degajă poezia Generației '80 - îi pune piedică. Nu-i pică bine la stomac. Îi mută nările. Îi dăunează. Nu apleacă oarecine capul să citească un singur vers, de un singur Optzecist, că nu mai are încotro, trebuie să se repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din răbdări un singur vers, piuit de un singur Optzecist, Fiorosule? - Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un singur Optzecist, că nu mai are încotro, trebuie să se repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din răbdări un singur vers, piuit de un singur Optzecist, Fiorosule? - Nu scapă nici un prilej și mi-o scoate din țîțînă! perora, după o topică întortocheată a frazei, un bagaj greu, cu pliurile burdihanului revărsate în neorânduială și cu o toartă laterală răsucită spre cer. Cu etichete mototolite. Și cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stratificat, de marchiz. - Dacă v-ați struni puțin temperamentele... Dacă m-ați lăsa o secundă să intervin... v-aș putea dezvălui... că aș putea fi singurul pământean de pe la noi care-a cutezat să se aventureze până în viziunea tinerilor tâlhari optzeciști... răzbătu vocea cărnoasă și molatecă a unui bagaj crem și delicat cunoscut sub numele de Gabi cel Norocos. Era confecționat dintr-o superbă piele întoarsă. Rezervat și șters, arbora un facies de bagaj înspăimîntat. Purta printre semeni o expresie schimonosită
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]