2,438 matches
-
zilele trecute, fără a fi cîtuși de puțin în starea cetățeanului din Cluj. Discuția despre gradul de risc al gardurilor nu e treaba mea - ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să fie treaba cuiva ! Mă întreb însă : de ce aceste gărdulețe oribile au devenit în ochii edililor „ceva frumos” și de unde pohta asta nouă de îngrădire cu orice preț ? Un gard este totdeauna o delimitare ; dincolo de el e treaba ta, dincoace e al meu și e treaba mea : ceapa mea, copacul meu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pe aici trece axul lumii europene. Bravo, națiune, halal să-ți fie ! în rest, piața cu pricina este cea mai mare sorcovă ofilită pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. Însoțind, probabil, marele ou tradițional, cîteva gherete oribile de lemn vînd obiecte la fel de „tradiționale”. Puțin mai încolo, o statuie poleită își desfășoară aripile simbolice sclipind în soare. În extrema cealaltă, Casa de cultură a sindicatelor este înfășurată pe toată suprafața imensă a fațadei sale cu un cearșaf publicitar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
25,33; cf. Ps 79,2-3; Ez 29,5; Josephus, Războaiele iudaice 1.594: „Trupul său va fi sfâșiat în bucăți de suferință și nu va mai rămâne nicio parte să fie îngropată din el”). Cartea lui Tobia reflectă imaginea oribilă a evreilor din exil, uciși și apoi lăsați fără să fie îngropați de-a lungul drumului ori aruncați în afara zidurilor cetății. Omonimul cărții este un om drept, care ține legile ebraice cu privire la mâncare, își împarte hrana și hainele cu cel
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
bobiță de var, îngroșate ca pielea de pe fața unui bătrân, lăsând urme albăstrui pe perete. Brusc, în pivniță începu să miroasă a mosc și transpirație. Omul de pe ladă, cu ochii strânși și gura strâmbată ca și când ar fi simțit un gust oribil, apăsă violent pe trăgaci. Zâmbi apoi naiv și năucit. Micul declic al trăgaciului fusese singurul sunet care se auzise. Coborî de pe ladă și se așeză, copleșit, pe ea. Patronul se repezi la el și aproape îl dărâmă în îmbrățișare, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întuneric. Urlând, am început din nou să aruncăm cu bulgări în el, dar Mendebilul urla parcă mai tare decât toți și se bătea ca un diavol. Purta peste față, atunci am văzut, la lumina neonului din curtea morii, masca lui oribilă, pictată cu acuarele, și arunca înapoi în noi bulgării care-l loveau din toate părțile. Era mai sus și bine apărat de cele două balustrade, pe când noi eram în teren deschis, așa că s-a putut apăra multă vreme, o oră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în casa ei, copleșită de copii mici, anul și cârlanul, mirosea mereu a murdar, a stătut. Eu tot trăgeam să mergem totuși pe-acolo (stătea în Ferentari, undeva pe o uliță de țigani, întortocheată și gălăgioasă, cu o biserică galbenă, oribilă, și un closet public care puțea de la o poștă) pentru că, din întîmplare, nașa avea televizor, un TEMP 6 cu ecran minuscul, dar la care puteam vedea primele episoade din Robin Hood și filme pentru copii ca Amnarul fermecat și Soldatul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dedesubt, cu zecile de mii, vor începe marele ospăț. Ca să gonesc imaginea asta, strângeam din ochi cât puteam și făceam cu mîinle gesturi de alungare. Dar tot mi se părea că simt pe burtă, pe piept, peste față, goana lor oribilă. Stând cu ochii deschiși în întuneric și pândind încordată orice zgomot, aveam senzația că un păianjen mare și greu stă pe tavan, chiar deasupra feței mele, și că brusc își va da drumul pe un fir scânteietor, cu labele răschirate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Zizi cu mine, ca să vadă și ea jocul nostru. De unde era să știu că păpușa mea avea să participe la joc, și încă într-un mod atât de sălbatic? Uneori mai plâng și acum când îmi amintesc de noaptea aceea oribilă. Dar asta se pare că i-a fost soarta... Cu Zizi în brațe, am ieșit încet pe poarta casei la zece fără un sfert. Nici nu observasem că luna era plină. Cerul strălucea de lumină de stele. Declinând pe boltă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mult din cauza stupefiantelor. În plus, nu te poți controla în privința unor obiceiuri rele, care te pot face să ai probleme de comportament la școală. Așa că eu, voi și ceilalți, trebuie să ne controlăm pentru a nu ne tenta aceste vicii oribile. Vă urez succes pe calea vieții!
Ce pot cauza drogurile?. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Stan Georgiana, Honciuc Bogdan () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1990]
-
a uitat pe fereastră, în stradă, deși nu era nimic deosebit : perechi grăbite care se întorceau mai devreme de unde fuseseră invitate, colin dători puțini, și nici măcar unul care să mai știe cântecele vechi. Nu se mai știe decât cântecul acela oribil și fără sens cu un iepuraș și cu Domnul Ștefan sau Mihai, cu care te asasinează prin tramvaie încă de prin noiembrie. Și totuși, în seara aceea, privind când în cameră, când pe geam, fusese fericită ca altădată - ca atunci când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai mult decât i-am spus și să fie ultima noastră convorbire, pentru că după aceea mi-am dat seama de consumul meu de nervi, cu totul disproporționat. După cină, febra mi-a crescut, am avut un frison puternic al musculaturii, oribile dureri de cap, ce nici acum, când scriu, nu au trecut, greață și stare de slăbiciune. Sophie, care făcuse dimineață o scurtă vizită unei amice (continuând să fim en froid, nu mi-a dat detalii), a stat toată ziua la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mine. — Oprește-te, o să crape de tot. În cele din urmă, Îmi face o poză. Așa cum stau ghiftuit, pe o pătură, Între resturile unui prînz monstruos, mijindu-mi ochii, poate din cauza soarelui care Îmi luminează chipul, poate din cauza suferinței, tuns oribil, par mai degrabă subiectul unui experiment gastro-intestinal, În laboratorul unui doctor socialist pentru care etica nu Înseamnă nimic - iată ce poate face mîncarea dintr-un om! SÎnt țeapăn ca un boa. — Ce-ai pățit la degetul ăla? arată spre bandajul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu ciocolată Papadopulos pentru tine și țigări americane, culori olandeze sau aftershave-uri englezești pentru el. Într-o toamnă, după vacanță, a apărut cu o mască de cauciuc extraordinar de realistă, un chip de om În vîrstă, palid și zbîrcit - era oribilă. Masca a rămas o vreme la taică-tu și a dat prilejul unor farse memorabile. Ce crezi c-a făcut coana Lizica atunci cînd această figură sumbră, galbenă ca ceara a băgat capul pe ușă, În birou la uniune, și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Băga-mi-aș... Poate ca o compensație pentru toate aceste mizerii, maistrul militar de la magazie mă premiază cu o pereche de bocanci noi-nouți, cu șireturi. SÎnt bocanci de parașutist, din piele, nu precum cei obișnuiți, cu catarame, dintr-o mușama oribilă care imită pielea. O face cu zgîrcenie, se vede pe fața lui ridată că Îi pare rău. Iar eu mă simt de parcă aș primi un premiu nemeritat, aproape că mă simt vinovat. Mă simt vinovat de parcă asta mi-am dorit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
are un chip osos, nu atît bătrîn, cît Îmbătrînit. CÎnd se Întoarce să golească lichidul Într-un fel de oală smălțuită În formă de rinichi, văd prin părul slinos și rar că are boneta lipită de ceafă cu un plasture oribil, murdar. Un zbieret mi se zbate În gîtul inert, În timp ce ea dă să-și aplece spre mine chipul supt, osos. O coincidență aproape neverosimilă mi-l scoate pe Cristian În cale cînd ies de pe strada spitalului, Întrebîndu-mă cu ce aș
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ajuns În niște beciuri de miliție... nu e clar ce s-a Întîmplat, cert e că acum e mort și figurează În documente ca terorist... O poză de-a lui mort a apărut În ziare - o mărturie a unei morți oribile, cu capul pe jumătate strivit. Ce tîmpenie! Auzind povestea, mi-am dat seama ce prostie am făcut cînd am fugit de Anul Nou din spital, Într-un trening roz. Pe care scria NEON, cu litere cauciucate. Mai bine aveam o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
președinte al României (ales prin vot democratic), le-a mulțumit minerilor pentru că au dat dovadă de disciplină civică și au produs dezastrul sîngeros din București, mineriada - trei zile În care protestele din Piața Universității au fost curmate cu o violență oribilă. Nu toate ziarele au scris mizerii, așa că ne-am făcut o imagine... dar ce nevoie mai avem de ziare, e suficient să-l vedem pe Iliescu la televizor și ni se taie Într-un mare fel. Mai ales scena aia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dacă pînă la un punct părea mai mult o probă olimpică, după o vreme sportivitatea a dispărut și am Început să aud În creieri crescînd o simfonie a violenței, o nevoie acută de a sparge un cap Într-un mod oribil, definitiv (eventual cu o legumă de 9 kile). N-am fost singurul străbătut de asemenea sentimente, astfel că locotenentul a trebuit să pună capăt acestor lupte. Și pînă seara am stat cu muște pe noi, lipicioși, lați, fermentînd mizerie sufletească
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
festin, seara, În micuțul dormitor din pavilionul de vară, am cunoscut clipe de oroare. Mațele lui Jordache ne-au vorbit limba morții. Lunganul slăbănog din Constanța rînjea tăcut, urmărind ușor amuzat cum faptele curului său otrăvit ne stîrneau o panică oribilă. S-a ales cu o serie de porecle care să reflecte această calitate pe care s-a dovedit că o are: Dr. Mengele, Asasinul tăcut, Îngerul morții, Susurul iadului, Herr Auschwitz, domnul Hiroshima, Belzebut, Ion Iliescu (pe asta a produs
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aminti mare lucru din ce s-a întâmplat noaptea trecută. — Mă bucur că nu-ți poți aminti, nici eu nu-mi amintesc. Dacă nu-ți amintești, atunci de ce te bucuri că nu-mi pot aminti eu? — A fost un accident oribil, mai bine să-l dăm uitării. Dăm uitării o sumedenie de lucruri. Cât timp crezi că o să stai aici? Nu știu. Întreab-o pe sora-șefă. — Vrei să-ți aduc ceva, flori sau cărți? Nu, mulțumesc. — Mă simt îngrozitor de obosit. — Din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sclipirea din ochi. Se părea că, la nivelul superficial la care au loc asemenea consensuri, toată lumea era de acord că George McCaffrey încercase să-și ucidă soția. — Eu cred că George ar trebui să se îngrijească, decretă Brian. — Ce frază oribilă! izbucni Alex. De ce nu te îngrijești tu? — Poate că o s-o fac. Dar George... uneori simt că ar fi în stare... că ar fi în stare de orice. — Vorbești prostii, continuă Alex. Numai din ciudă. — Eu n-am aceeași impresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
foarte răi și nu încearcă să te înțeleagă. Eu știu că ești un bărbat foarte singur și nefericit și sunt convinsă că aș reuși să te...“ — Oh, oprește-te! — „Te rog să-mi telefonezi oricând...“ — Oribil! Oprește-te! — De ce-i oribil? Are cele mai bune intenții. Intenții bune! O vorbă bună ajută uneori. Poate că nu ne spunem destule vorbe bune. Tu disprețuiești bunătatea. — Așa îți place ție să gândești. Nu vreau să spun... — Femei singure în camere singuratice. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Diane, împreună cu părintele Bernard și doamna Belton. Doamna Belton era acea „Madame“, acum foarte bătrână, care, cu mulți ani în urmă, o ademenise pe Diane spre actuala ei profesie. De obicei, Diane o evita, pentru că-i aducea aminte de lucruri oribile și pentru că doamna Belton era convinsă, în mod iritant, că „le știe pe toate“. Și ea, ca și Diane, se ridicase prin „profesie“. Doamna Belton, care în tinerețe fusese frumoasă și deloc proastă, își îndeplinise într-adevăr una din ambițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de realitatea ei obișnuită sau poate își dădea seama că, în ultima vreme, nu mai existase pentru ea o realitate obișnuită. Privea peste capul lui Brian la peticul de grădină, la șipcile încrucișate ale gardului, la cele câteva narcise galbene, oribile, care tremurau în vânt. Îi venea să plângă. Își înălță capul și își pironi privirile pe un punct fix întrebându-se ce naiba căuta ea, ea, în locul ăsta și printre oamenii ăștia. „Vanitatea, își spuse în sinea ei, nici măcar mândria, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Adăugă: Bun... bun... atunci rămâne stabilit. Dar, bâigui Tom, va fi zadarnic, nu va da nici un rezultat, eu n-o să-i plac ei, nu ne vom plăcea unul celuilalt, totul e imposibil, nu o să ne înțelegem, o să i se pară oribilă ideea... Ai fost de acord să încerci, orice speculație e lipsită de noimă. Desigur, nu vei pomeni nimănui despre această conversație. Și când o vei cunoaște, fii cât se poate de discret. Asta nu e o escapadă. Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]