2,371 matches
-
latinești precum Titu, Liviu, Horațiu etc., care predominau în familiile intelectualilor români din Transilvania, de unde s-au răspîndit și în Moldova și Muntenia. În Bucovina administrația germană a fost îngăduitoare cu numele de botez, modificările suferite datorîndu-se scrierii acestora cu ortografia germană, care nu avea litere pentru notarea tuturor sunetelor românești. În schimb numele de familie au suferit modificări importante prin adăugarea de sufixe slave în general (Ciupercovici, Ioanovici, Lupuleac, Crețuleac, Rotariuc), sau de alte origini (Stefanelli a fost la origine
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
neînstrăinabilul drept de a-și întrebuința limba în toate trebuințele vieții (s.n.): în casă, în biserică, în școală și administrațiune“ <footnote Aron Pumnul, Neatîrnarea limbei românești..., în „Aron Pumnul. Voci asupra vieții și însemnătății lui...“, p. 48. footnote> . Chiar abandonarea ortografiei etimologice, susținută de fostul său colaborator Timotei Cipariu, în favoarea ortografiei fonetice se explică tot prin interesul pentru cultivarea limbii române la un tineret a cărui limbă de circulație era limba germană. „Pracsa scolastică i-a demonstrat pînă la evidență că
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
vieții (s.n.): în casă, în biserică, în școală și administrațiune“ <footnote Aron Pumnul, Neatîrnarea limbei românești..., în „Aron Pumnul. Voci asupra vieții și însemnătății lui...“, p. 48. footnote> . Chiar abandonarea ortografiei etimologice, susținută de fostul său colaborator Timotei Cipariu, în favoarea ortografiei fonetice se explică tot prin interesul pentru cultivarea limbii române la un tineret a cărui limbă de circulație era limba germană. „Pracsa scolastică i-a demonstrat pînă la evidență că cu un abeceu lipsicios ca cela latinesc, care nu înfățișează
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
românesc și carele necesită pre învățăcei să citească pe gîcite și să scrie pe nimerite nu putea spori cu grăbire nici dobîndi rezultate bune și durabile“ <footnote Ioan G. Sbiera, art. cit., p. 67. footnote> . Așa a ajuns la definirea ortografiei ca „știința de a scrie fiecare cuvînt după firea limbei. [...] scrierea este icoana cuvintelor și ca să fie această icoană nimerită cu cuvintele [pe] care le înfățoșează se înțelege de la sine că fiecare cuvînt trebuie scris tocma precum se rostește“ <footnote
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
Titu Maiorescu într-o scrisoare către Aron Pumnul, nu putea fi introdusă în programa gimnaziilor pentru că „la noi nu se învață românește în gimnaziu. Programul zice: limba latină în comparație cu cea română“. În schimb, a fost mult criticată pentru ortografia pe care autorul a folosit-o. Cel de al doilea manual este Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen, apărut la Viena în 1864. Deși astăzi este mai puțin cunoscut, reușita manualului este probată de faptul că în 1882 Dimitrie Isopescu
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
curmat și o dată cu acesta s-a încheiat o activitate care era mult mai plină de promisiuni. Bucovina l-a adoptat total și l-a elogiat pentru meritele sale. În România a fost receptat mai ales cu ideile sale privitoare la ortografie, trecîndu-se cu vederea peste merite, iar această atitudine avea să dăinuie multă, poate prea multă vreme. Rîndurile de față sînt o încercare de a readuce în atenție o mare personalitate, cu toate contradicțiile ei, Aron Pumnul. OCTAVIAN GOGA ȘI MAREA
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
național, de unde și atenția acordată limbii literare și folclorului. Chiar de la întemeiere J. s-a preocupat de chestiuni ortografice, reușind să impună, prin Maiorescu, un sistem de scriere care, îmbunătățit de autorul lui în câteva rânduri, se află la baza ortografiei actuale. Continuând campania începută de Al. Russo și concomitent cu V. Alecsandri, A.I. Odobescu și B.P. Hasdeu, junimiștii s-au opus latinismului, contribuind, într-o măsură hotărâtoare, prin studiile și articolele lui Maiorescu, Quintescu, Negruzzi, Lambrior, la înlăturarea lui. Reunind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287687_a_289016]
-
eseu, Dumitru Muster și colaboratorii săi (1969) propun următoarea repartizare a punctelor din scala de notare 10-1: I. Pentru fondul lucrării: a) satisfacerea cerințelor de conținut, 0-6 puncte; b) prezentarea conținutului, 0-1 punct. II. Pentru forma lucrării: a) stil și ortografie, 0-1,5 puncte; b) prezentare grafică, 0-1,5 puncte. III. Pentru factorul personal: a) caracter excepțional, impresie de originalitate, sensibilitate, 0-1 punct. ...................................................... TOTAL: 10 PUNCTE În completarea acestor criterii, se pot adăuga următoarele cerințe: • La cerințele de conținut, să se
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
abordare a unor niveluri superioare ale domeniului cognitiv, în cazul itemilor de completare; - răspunsul corect poate să fie alterat de capacități și cunoștințe care nu au fost implicate direct în obiectivele evaluate, cum ar fi capacitatea de exprimare în scris - ortografia, capacitatea de utilizare a diferitelor tipuri de simboluri; - în cazul itemilor cu răspuns scurt, este posibil să fie furnizate mai multe răspunsuri, cu diferite grade de corectitudine. C) Itemi subiectivi sau cu răspuns deschistc " C) Itemi subiectivi sau cu răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
acțiunile. Menirea foilor sale va fi aceea de „a lăți idei” în cât mai multe domenii, pentru că „românii nu au timp de pierdut cu nimicuri”. Premergând ideilor „Daciei literare”, se arată preocupat de unitatea limbii literare și de adoptarea unei ortografii unitare. Publică frecvent sau reproduce scrieri din celelalte provincii, încurajează discuțiile despre limbă și literatură, utile în aflarea unei orientări comune. B. este un discipol al lui Petru Maior, ceea ce îl determină să se îndepărteze de purismul latinist și să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
sintactic și stilistic ar mai putea trece neobservată, starea de confuzie în schimb, în care se află scrierea limbii române este prea evidentă și, întrun anume sens, chiar instituționalizată, spre a nu extinde și adânci deruta. Pe lângă numeroasele probleme de ortografie, autentice, care își așteaptă de prea multă vreme rezolvarea, s-au adăugat în acești ultimi ani altele, determinate, cum era de așteptat, de altfel, de Hotărârea Academiei Române din 17 februarie 1993, privind schimbarea a două norme ortografice: - prezentul indicativ al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Academia ar primi deciziile filologice, ar da prestigiul necesar unui sistem ortografic care este rezultatul unor discuții îndelungate între cei mai competenți cercetători ai limbei noastre și, în același timp, rezultatul unor înțelepte concesiuni reciproce” (din Proiectul de reformă a ortografiei române, votat la 6 feb. 1932 de Academia Română, și în care se excepta de la redarea sunetului î cu litera î numai familia cuvântului român. Regula scrierii cu două litere a sunetului î se va fixa într-o ședință ulterioară a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
va fixa într-o ședință ulterioară a Academiei Române, în mai 1932, după ce filologii au fost rugați „să facă concesii sentimentului național”). 2. Modificările nu au întemeiere științifică. Pe de o parte, se încalcă principiul continuității procesului de constituire a sistemului ortografiei limbii române (de la principiul etimologic la principiul fonetic). „Reformele promovate de Academie în 1881, 1904, 1932 și 1953 - subliniază lingvistul IonGheție, unul din cei mai de seamă specialiști în istoria limbii române literare - reprezintă principalele etape ale unei îndrumări rectilinii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
principiul fonetic). „Reformele promovate de Academie în 1881, 1904, 1932 și 1953 - subliniază lingvistul IonGheție, unul din cei mai de seamă specialiști în istoria limbii române literare - reprezintă principalele etape ale unei îndrumări rectilinii care a marcat trecerea gradată a ortografiei românești de la o poziție puternic marcată sentimental la abordarea științifică și totodată pragmatică a problemei. Recenta decizie a Academiei devine astfel singulară, în măsura în care curmă, pentru prima dată din 1881 încoace, dezvoltarea firească a ortografiei limbii române și o readuce, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care a marcat trecerea gradată a ortografiei românești de la o poziție puternic marcată sentimental la abordarea științifică și totodată pragmatică a problemei. Recenta decizie a Academiei devine astfel singulară, în măsura în care curmă, pentru prima dată din 1881 încoace, dezvoltarea firească a ortografiei limbii române și o readuce, fie și parțial, într-un punct depășit de evoluția istorică. Se poate spune, de aceea, că Academia a dărâmat cu propria mână o parte din edificiul ridicat în curs de o sută și mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
1943, E. Lovinescu tipărește la Casa Școalelor monografia Titu Maiorescu și contemporanii săi, folosind litera î în aceleași condiții. Din altă perspectivă, Societatea profesorilor de limba română din București publică, în 1940, în „Buletinul Societății” un Proiect de Ortoepie și Ortografie românească în care se susține ideea generalizării literei î. Revista Viața Românească a folosit în exclusivitate litera î. Deci, scurtând, norma din 1953 ducea până la capăt un proces de simplificare a ortografiei care străbătuse mai multe etape, după introducerea oficială
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în „Buletinul Societății” un Proiect de Ortoepie și Ortografie românească în care se susține ideea generalizării literei î. Revista Viața Românească a folosit în exclusivitate litera î. Deci, scurtând, norma din 1953 ducea până la capăt un proces de simplificare a ortografiei care străbătuse mai multe etape, după introducerea oficială, în 1860, a alfabetului latin și legifera această simplificare. Numai că sistemul de norme ortografice propus în 1953 a fost încadrat, „ca să treacă”, într-o ramă ideologizantă în care cuvinte cu sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingviști români și străini (între ei A.Philippide, A. Meillet, E. Coșeriu, R. Lepsius, Alf Lombard). În această ramă și-a căutat îndreptățirea, după 1989, un alt discurs demagogic, pentru propunerea modificărilor normelor de scriere a limbii române stabilite prin ortografia din 1953-1963, pentru susținerea și apărarea acestor modificări, cu respingerea „fără drept de apel” a argumentării științifice, de multe ori cu aroganță și cu motivări ridicole. „ Scriu cu î din a - se „ argumentează” într-un articol publicat în timpul din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai textele lor ci și imaginea textelor lor. ” Cum puteau să-și scrie opera și cum putea să le fie tipărită opera în timpul vieții lor, scriitorii Eminescu, Creangă, Caragiale, Maiorescu ș.a., plecați în lumea drepților cu multe decenii înaintea aprobării ortografiei din 1932? „ Dacă Eminescu scria : Veronică dragă, îți sărut mâinile, cum să scriu eu mâinile?" Dar dacă Eminescu a scris „Te string in brațe, lectoare a lui Zola... ” (cf.ms. scrisorii 82, reprodus în vol.Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trădare a propriei esențe și a esenței ființei umane; începea, prin aceasta, și cea mai gravă criză a societății românești - criza morală. Altă variantă a limbii de lemn reflectă astăzi a altă variantă a crizei morale a societății noastre. * Istoria ortografiei românești a stat în strânsă legătură în primul rând cu istoria și caracterul limbii, dar în același timp și cu natura și funcția scrisului. Caracterul romanic al limbii române a impus în mod absolut reprezentarea ei în scris prin alfabetul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tip funcțional: „Criteriul alfabetului este dar acesta: litere numai pentru atâtea sonuri câte sunt neapărat trebuincioase spre deosebirea înțelesului cuvintelor, adică a radicalelor și a formelor flecționare!” (Despre scrierea limbii române, p. 257). Nu altfel va fi gândit Eminescu problema ortografiei, de vreme ce într-o notiță-manuscris lăsa această însemnare: „Legile fonologice (subl.ns.) ale limbii române și ortografia care rezultă din ele.” (Ms. 2266). În legătură cu ceea ce s-ar putea numi principiul minimului de efort pentru maximum de eficiență funcțională în ortografie, Titu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spre deosebirea înțelesului cuvintelor, adică a radicalelor și a formelor flecționare!” (Despre scrierea limbii române, p. 257). Nu altfel va fi gândit Eminescu problema ortografiei, de vreme ce într-o notiță-manuscris lăsa această însemnare: „Legile fonologice (subl.ns.) ale limbii române și ortografia care rezultă din ele.” (Ms. 2266). În legătură cu ceea ce s-ar putea numi principiul minimului de efort pentru maximum de eficiență funcțională în ortografie, Titu Maiorescu își expune foarte clar concepția despre principiul intelectual: „Prin urmare, timpul ce mi-l ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
problema ortografiei, de vreme ce într-o notiță-manuscris lăsa această însemnare: „Legile fonologice (subl.ns.) ale limbii române și ortografia care rezultă din ele.” (Ms. 2266). În legătură cu ceea ce s-ar putea numi principiul minimului de efort pentru maximum de eficiență funcțională în ortografie, Titu Maiorescu își expune foarte clar concepția despre principiul intelectual: „Prin urmare, timpul ce mi-l ocupă simpla vedere a scrisoarei și amintirea deosebitelor regule gramaticale pentru cetirea ei este un timp pierdut. Litera nu are altă treabă decât să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
î/â) are mai multă îndreptățire din punct de vedere științific, adică al raportului dintre sistemul de norme ortografice și sistemul limbii reale, pentru reprezentarea sunetului (tip) î? 1. Din perspectiva principiului fonetic/fonologic, în strânsă legătură cu exigențele simplității ortografiei și reducerii distanței dintre realitatea fonetică și realitatea grafică (la nivelul raportului sistem fonetic-sistem alfabetic), litera î este mai în măsură să evoce o anume apropiere între sunetul-tip i (“înrudirea sunetului «i posterior» („”) cu sunetul «i anterior» („i”)...” - AlfLombard
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
A.Philippide, Gh. Ivănescu etc.), sau au oscilat între literele î și î de la o etapă la alta sau chiar într-o aceeași etapă (între expunerea teoretică și întrebuințarea concretă în scris), cu diferite motivări. Un exemplu: în Proiectul de ortografie din 1904, prezentat de Titu Maiorescu, litera î trebuia să păstreze natura velară a consoanelor c și g; de aceea, în aceste contexte fonetice nu se va folosi litera î: „Sonul î se scrie cu î, însă acolo unde este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]