1,854 matches
-
fie mare, Numai pe stăpâni îi lasă Ori să intre, ori să iasă. O-ntrebare-mi vine, iată, Voi să-mi spuneți adevărul: Cine oare-și schimbă părul, Dar năravul niciodată? E frumoasă-n felul său, Toată noaptea stă la pândă; Chiar de pare foarte blândă, Dânsa zgârie cam rău. Cine trupul își îndoaie Și bea apă după ploaie? Cine oare poate spune: E sălbatică, nu-i lup, Mai mult coadă decât trup Și tot mestecă alune? E greoaie, nu măreață
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
burghez” pe care vrea să-l jefuiască spre a scăpa de sărăcie (G. Călinescu a fost printre cei dintîi care au identificat, în construcția lui, influența lui Urmuz). Un personaj expresionist, metonimic și categorial, prezentat în manieră „urmuziană”... După o pîndă prelungită, consumată în epuizante strategii de urmărire a funcționarului, „artistul” detracat reușește să-i fure banii, dar cade pradă spaimei de a nu fi prins: destabilizarea psihică survine gradat, complexul de vinovăție roade ca un car, haosul interior irumpe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
copacului. Era idiotul de Gaston pe care crezuse că îl lăsase mult în urmă. Arăta ca o stafie ce înota prin ploaie. Cum o fi fost el în stare să găsească scurtătura și să se repeadă astfel de la locul de pândă? Omul era un mare mister pentru el. Endō-san, vreau să vă vorbesc. Ciudat, dar Endō se opri și, privindu-l fix, l-a lăsat să se apropie. Simțea o durere ascuțită în piept, datorată, probabil, oboselii excesive. Scuipă, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
munți care înconjurau Yamagata. Ca să înțelegem motivele acestei expediții, trebuie să ne întoarcem cu trei zile în urmă. După sosirea în Yamagata și instalarea la hanul de pe Koshō-machi, Endō a descoperit repede unde locuia Kobayashi și s-a pus la pândă ca să vadă când vine, când pleacă. A plănuit totul cu grijă și știa exact unde și cum o să îl întâlnească. Kobayashi, care avea la ușă plăcuța pe care scria „Topograf“, alerga prin tot orașul ca un șobolan. Deservea multă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cumplit, amarnic sfâșiată ca o iie într-un iatac, pe întuneric între doi. Și văd mirat cum ghiarele din când în când îți ies și se retrag în pungi de catifea, ca la pisici, în gând și-n prag la pândă stând. Vorbești ? - Te doare și pe tine întrebarea ? C-un freamăt te mai stingherește-o clipă marea, dar aripa ți-o potrivești spre-a mă curma. POD PESTE MUREȘ La vad, un pod de lemn, cu coperișul de șindrilă, lung
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
abjur... Parcă nu-mi dăduseră drumul de la Inchiziție și eram azvârlit într-o carceră unde așteptam să mi se comunice în timpul nopții sentința. Auzeam pașii care se apropiau de celula mea și care puteau aduce viața sau rugul. Stam la pândă în spatele ușii ca o fiară, pașii sunau din ce în ce mai tare pe piatră și nu știam ce chip avea adevărul care se apropia de mine prin întuneric. În acest timp, cetatea dormea tăcută în jurul închisorii și mă gândeam cum se legănau chiparoșii
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pasăre... zgomote pe care le-am auzit de nenumărate ori, asemănătoare și totuși diferite. Căci acum le aud altfel. Ți-l poți imagina pe Oedip tânăr, bântuit de melancolii? Tânăr, trebuie să fie rege... Când eram copil, am stat la pândă, cu alți copii, urmărind cum fura un urs tânăr pui de mistreț. În clipa când auzea grohăitul scroafei, se cățăra pe trunchiul unui copac înclinat, din apropiere, prinzîndu-se cu ghearele de bureții crescuți din scoarță. Cineva a avut ideea, într-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
grohăitul scroafei, se cățăra pe trunchiul unui copac înclinat, din apropiere, prinzîndu-se cu ghearele de bureții crescuți din scoarță. Cineva a avut ideea, într-o zi, să taie bureții, pe trei sferturi dedesubt. După aceea, ne-am așezat iar la pândă, așteptând să-și reia ursul jocul. Isprava noastră a sfârșit în ceva bestial. Bureții s-au rupt sub labele ursului, acesta s-a prăbușit și scroafa și-a înfipt colții în burta lui, umplând iarba de sânge. Dar abia acum
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de febră înainte ca fetele să-i cunoască fața. Lamassi a născut un fiu, Zinri, însă următoarea ei fiică a fost lăsată afară să moară pentru că se născuse cu buză de iepure. În cortul roșu știam că moartea stătea la pândă lângă fiecare naștere și că femeile câteodată plăteau acest preț în schimbul onoarei de a aduce viața pe lume. Așa că tristețea ne era cu măsură. După ce l-a născut pe Iuda, Lea a obosit. Ea, care mereu se scula prima și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să bată din palme în timp ce bunica râdea la fiul ei și-l săruta pe nas. Hori avea o casă plină de copii, cinci cu toții, care se înșirau de la fata gata de măritiș până la țâncul în pielea goală care stătea la pândă. Familia s-a revărsat în stradă, scoțând vecinii pe la porți, de unde zâmbeau văzând agitația. Apoi Meryt a fost condusă prin vestibul în camera mare, o cameră modestă cu ferestre înalte care lăsau să intre lumina după-amiezii, cu rogojini deschise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
piatra plată a dolmenului. Landa rămase cufundată În beznă. Iar tăcerea se Înstăpîni iarăși. Densă. Amenințătoare. Nedînd atenție cioburilor Înfipte În haine, specialistul În crime ritualice respinse imediat ipoteza hazardului și cercetă bezna În căutarea vreunui eventual trăgător stînd la pîndă, care, cu un tir grupat și precis, va veni să dea gata unul cîte unul proiectoarele. Nimic. Absolut nimic. E adevărat că și cîmpul lui vizual se reducea la Înălțimea dolmenului. Polițistul se gîndi la mobilul lăsat pe scaunul din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spun că eram Însărcinată... - Vrei să spui că Arthus știe că sînt fiica lui? exclamă Gwen. - Evident... M-a plătit ca să avortez și ca să-mi țin gura. Se lăsă tăcerea. Cu căștile pe urechi, Lucas, uluit de dezvăluire, stătea la pîndă. - Ce Însemna o biată furnizoare de pîine În fața castelanilor? Erau atotputernici, doar o vorbă de-ar fi spus și nimeni nu-mi mai cumpăra pîinea! - Atunci ai acceptat să te măriți cu Hervé Leguellec pentru respectabilitate, așa e? - Mă durea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lipit de ea, Învârtind-o uneori Într-o figură de rock. De peste un ceas, dansau fără să simtă oboseala, pe un ritm de tamburină când rapid, când lent. Sprijinit de un arbore, Bruno stătea nemișcat, cu inima strânsă, vigilent, la pândă. Michel ba apărea la marginea cercului luminos, ba dispărea În noapte. Deodată fu chiar acolo, la cel mult cinci metri. Bruno o văzu pe Annabelle plecând de lângă dansatori și oprindu-se În fața lui Michel, apoi, foarte clar, o auzi Întrebând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-se de ea Însăși și de propria-i istorie, se pregătea de bine de rău să treacă pragul unui nou mileniu. 7 Unii spun: „Civilizația noastră e Încă plăpândă, Din noaptea neagră abia de ieșim. Imagini dureroase stau Încă la pândă; N-ar fi mai bine să nu le răscolim?” Povestitorul se ridică, Își adună gândurile și reamintește Liniștit, dar ferm, se ridică și reamintește Că o revoluție metafizică a avut loc. Așa cum creștinii puteau să-și reprezinte civilizațiile antice, puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nodul În gât, m-am răsucit pe călcâie și l-am lăsat acolo, legat și singur, să-l acopere oamenii mei cu crengile dese de copac. El și Scept... Hm. Ca doi vânători ce Împart frica În noapte. Amândoi la pândă. Unul păzește pe mâna moale, celălalt pe mâna tare. Scotocesc desișul. Își Încordează auzul. Trec orele și amândoi sunt unul și același gând. Of, of, zău că mintea mea pricepea cum de ajungeau să se Însoțească dar, Tată din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
domnișoara Kreuz. Însă freamătul acela dinăuntru mă înviora și mă devora, era o plăcere care răscumpăra toată viața mea plicticoasă. Îmi doream, mai mult ca orice, să șterg cu buretele cea mai mică amintire a invitaților din seara de la Mintzi. Pânda morții lor a devenit astfel o pasiune. Cercetările m-au făcut să descopăr cu bucurie că Mintzi era de cincisprezece ani îngropată la Heidelberg. Domnișoara Kreuz, decedată sub numele de Lotte Levy-Grünberg, avea pe mormântul din Australia o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de zis și trebuiau să părăsească rapid scena. Mă întrebam dacă învățau asta special la școală. Odată ajunși în culise, se opreau brusc. De pe scenă, se auzeau vocile lui Oberon și a lui Puck. Violet, care ieși ultima, stătea la pândă, cu un picior în aer, ca o căprioară hăituită. Se uita în jur cu îngrijorare. — Sophie? zise ea, cu o voce pierdută, agitată. Sophie! Sophie alerga deja spre ea. — Vi! Ce s-a întâmplat? Am auzit prin difuzor. Te simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
prins de nimic. Nici urmă de gelozie pe fața lui. Mi-am dat seama că se întâmpla ceva ciudat după modul în care vorbeai, așa că am riscat și l-am rugat să trimită vreo doi polițai care să stea la pândă. Erau acolo când am ajuns, așteptau după colț. Le-am lăsat deschisă ușa de la intrare. —După care a apărut Violet, care s-a năpustit înăuntru, zise Hugo. Zicea că a stat să asculte la ușă o vreme, după care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
săptămână... Trecuse o săptămână? Pe măsură ce câștiga noțiunea orelor, pierdea noțiunea zilelor, a săptămânilor și a lunilor. De fapt, acolo timpul era lipsit de valoare. Contau doar cel mai bun moment pentru pescuit, ora potrivită pentru vânat maimuțe sau clipa de pândă a fluturilor. Ziua n-avea nici o importanță. Nici luna... Ce lună o fi? Probabil ianuarie, dar erau toate atât de asemănătoare... Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să se elibereze din cârlig. Alergă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lupta. Pe malurile râului Pastaza se istorisea povestea unui vânător care a atacat o turmă de huanganas și și-a căutat apoi adăpost în coroana unui copac, așteptând răbdător ca ei să plece. Animalele au împresurat copacul, au stat la pândă și au rămas acolo, ore în șir, zile și nopți, până când, după o săptămână, omul s-a prăbușit, sleit de puteri, și l-au devorat de viu. Mirosul fricii era cel care plutea în aer, dar trecuse atâta timp de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a lungul timpului, caimani și anaconde? De ce veneau broaștele țestoase să-și depună ouăle aici, pe plajă, preferând apele dense și puțin adânci în locul râurilor învecinate sau al marii lagune? Oameni și animale evitau mlaștina în care moartea stătea la pândă și chiar stârci, bâtlani, cormorani, rândunici și pescăruși umblau cu ochii în patru, căci, deodată, niște gâtlejuri înfometate răsăreau plesnind din întunecimea adâncurilor, sau un trunchi nemișcat de copac prindea viață și devenea un „güio“, înfricoșătoarea anacondă care paraliza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al harponului și scoase un țipăt scurt, lovind cu mâna deschisă suprafața apei. Strigătului lui - care putea fi luat drept cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
asistase la nici o singură scenă care s-ar fi putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea bețivilor din Bowery. Nu locuia în Paradis, și o știa. Moartea stătea la pândă în spatele fiecărui copac și boala zbura în fiecare țânțar, dar, pentru prima dată, încerca senzația că nu se confruntă cu propria lui natură, ci doar cu Natura. Și era liber; îndeajuns de liber ca să nu trebuiască să-și iubească patria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sunt ispita cunoașterii, a revenirii, a reîntregirii cu iubita Hildegard-Euridice. Muzica îl face pe Orfeu să poată stăpâni, îmblânzi Umbrele, geniile, monștrii Infernului; îl sprijină pe Gavrilescu-Orfeu, îi permite accesul, intrarea în Lumea subterană. Fata din grădină, „care stătea la pândă”, îl simbolizează pe Hermes Psychopompos, aducătorul, emisarul sufletelor, ghidul lui Gavrilescu în Infern. „Baba” este însăși Șibila, cea insuflată de zeul Apollo, de Phoebus, liderul Muzelor, maestrul lirei. Ea îi permite accesul lui Gavrilescu-Orfeu, „fire de artist”, în Infern, îi
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
ispititor. Ploaia torențială spăla caldarâmul și eventualele urme... 5 Se simțea prins, acaparat, agățat într-o pânză de păianjen lipicioasă, perversă, o capcană perfectă din care evadarea era imposibilă. Nu vedea insecta, însă o bănuia ascunsă pe undeva, stând la pândă, pofticioasă, intuia chiar și gândurile ei, vine ora mesei, ha-ha-ha, delicios prânz, ha-ha-ha, gândurile acelea bănuite zbârnâiau ca o coardă bine întinsă, o linie melodică ieftină dintr-un film prost, unul în care victima stă (bineînțeles, nu putea fi altfel
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]