1,764 matches
-
de pe frunte, se întoarse și năvăli în crâșmă. Părintele Ștefan se luă după el. Străinul sta întins, nemișcat, pe podele. Horcăia cu greu și o spumă ușoară ieșise la colțurile buzelor; ochii se mișcau crunți în orbitele învinețite. L-a pălit damblaua, zise părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sta întins, nemișcat, pe podele. Horcăia cu greu și o spumă ușoară ieșise la colțurile buzelor; ochii se mișcau crunți în orbitele învinețite. L-a pălit damblaua, zise părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și scărpina, cu un deget, ardeiul de deasupra mustăților. Deodată în cadrul ușii răsări un om. Zise intrând: —Bună sara! sărut dreapta, părinte... —Tu ești, Neculai? întrebă popa, răsărind ca din ațipeală. —Eu, părinte. Zice Petrache că pe unul l-a pălit damblaua. —Da-da, de bună-samă! mormăi popa. Alte capete se arătară în cadrul ușii. Sărutăm dreapta, părinte! —Domnul cu voi... Domnul cu voi... împroșcă popa. Oamenii intrară, se strânseră împrejurul celui căzut. Se plecau și se uitau cu luare-aminte la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli cu boamba de plumb din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. Cu mânile prinse de schițe, îngenunche în noroi, ș-o undă de sânge i se sui pe buzele palide. Chiar atunci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
purta de jumătate de zi, ud și flămând, îi era milă. Poate s-ar fi bucurat de focul din vatra chihaiei- dacă n-ar fi avut a veni cel îngenunchiat. Ce are omul acela? se gândea boierul. - Nu l-am pălit așa de rău... Trebuie să aibă de mai nainte ceva... Și mergea la pas prin pădurea plină de apă... De două ori greși drumul și trebui să se întoarcă înapoi. Acu iar începea să se mânie. Dar când ajunse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă, c-o încrețitură în frunte, deasupra nasului, pe când în el se iezea neliniștea. Omul primi lumânarea și o puse alăturea, pe pământ. Apoi se întinse drept, pe spate. Deodată boierul vorbi: —Bine, omule, dar ce-ai avut? — L-au pălit cu ciomagul niște oameni... mi-a spus... rosti chihaia. S-au luat de la niște pământ. L-au bătut în spate și-n piept. Coșul lui e numai vânătăi... Boierul își aduse privirea iar spre bolnav: îi întâlni ochiul mare, dureros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la mâneci și la guler, că pieptănătura i-i strânsă și lucie și cosițele groase îs așezate în cunună. Acuma parcă-i părea mai năltuță decât întăia oară, și mijlocul mai strâns de bârneața roșie. Ridică privirile spre obrazul ei pălit de arșița verii; ea îndreptă ochii căprii în altă parte. —Zaharul ista miroase a busuioc... vorbi Niță și umplu ulcica cu apă. Fata începu a râde, ochii i se micșurară și-i luciră. —Hm! așa-i, încuviință moș Tentea. Fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu te gândești să te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu, măi babă; pân’ ce-oi pune mânile pe piept. Am să-ți aduc iar țapu să-l bocești, ca-n anii trecuți. Baba boscorodi ceva neînțeles. Bătrânul păli cu cotul pe flăcău. Cât oi lipsi eu, te duci să-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor de tinereță s-au întâmplat devale, în Laz. De un an și două luni a adus-o sus, în munte. Culi se duce la ușă, ca să iasă. Se înăbușă. Se poticnește întăi la pragul de jos, după aceea se pălește cu fruntea de sus. —Vai, Culi! îl mustră nana Floarea; ești mort de trudă și de somn! — Ba! răspunde el, și se duce. Cățelușa de vânătoare s-a luat după dânsul, ca să-l privegheze. Rămâi aici, dracului! îi poruncește el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alb, nicicând nu s-a mai văzut. Într-o clipită descălecară și se repeziră la Culi, cuprinzându-l din două părți. Paznicul se încordă și-i respinse în dreapta și în stânga. Ei îl apucară iarăși. Ce-veți cu mine? strigă Ursake, pălindu-i. —Vai, dragul mamei, cum te prăpădești tu! se bocea împrejur nana Floarea. Puneți-l jos și legați-l, creștini dragi și oameni buni! Culi stătu deodată, ca izbit dinlăuntru de ceva. Se întoarse de cătră maică-sa și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stătu deodată, ca izbit dinlăuntru de ceva. Se întoarse de cătră maică-sa și de cătră oameni, făcându-se cârcel, ca să verse din el veninul. Lasă-l, Trăiane, dă-i pace, zise Badea Toma. Acuma se răcorește; mai nainte a pălit cu securea și pe diavol și l-a alungat în piscul lui... Badea Toma râdea singur, pe jumătate încredințat de adevărul lucrului. — Crezi că nu-i așa? se cruci nana Floarea. Am avut eu asemenea întâmplare cu fie-iertatul Negoiță, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Toma. Îl văd că e slăbit tare. —D-apoi ce poate ști un cap ca al meu de femeie? Dumneavoastră ce ziceți? Amândoi bărbații urmau să privegheze pe Nicula Ursake, ținându-și mânile pe umerii lui și sprijinindu-l. Era pălit la obraz și cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bărbile zbârlite și ochii rotunzi, ca să contemple trecerea bărcii noastre. Toată această mișcare se făcea cu o legătură oarecare de ansamblu: căci și cei ce se duceau la pescuit, și cei din căruță, și cei de la vetre, și cei care păleau cu topoarele în trunchiuri, și cei care se holbau spre noi comunicau necontenit, chemându-se, stropșindu-se unii la alții, veselindu-se, în limba aceea rumânească, ce părea totuși străină. Vorbirea lor răsuna răstit în aerul pur; auzeam și cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Acuma sunt tălhar cu faimă. Avea câțiva tovarăși, oameni de prin satele noastre. Veneau la el: Neică Sandule, cârciumarul nostru a adus marfă. Altul: negustorul nostru a scos bani de la bangă. Își puneau obrăzare; ieșeau cu luntrea la un grind. Păleau unde trebuia. Se arătau cu putere și îngrozire. Dacă era nevoie, dădeau cu pușca. Încărcau marfa, încasau banii, erau perceptori. Se întorceau în baltă. Aveau un ascunziș la Călan, între plăvii. Franțuzeasca lui de ascunziș! Căile acolo erau încâlcite ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
țară, Marta Petreu, în Franța, Alexandra Laignel-Lavastine; cea de a doua n-o pomenește decât la bibliografie pe cea dintâi, deși s-a slujit de scrierile ei cât a putut...) E drept că după război steaua Gallimard-ului a început să pălească. Nu zic că s-a stins... Dar obține lumina indirect. Nu-și mai descoperă scriitorii, îi recrutează după ce au fost descoperiți de alții. Așa s-a întâmplat cu protagoniștii „Noului Roman”: descoperiți și publicați mai întâi de Minuit, de Jérôme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
însă acum venea spre noi, prin aerul cald care nu se îndura să se desprindă de bieții mei ochelari. Ca de fiecare dată, inima îmi stătu în loc. Alături, în prelungirea raftului central, se deschidea o nouă porțiune de vitrină, unde păliră brusc, ca și cum nimic nu ar mai fi putut străluci în încăpere dacă obrajii ei erau înroșiți și ochii îi înotau, parcă, în lacrimi, somptuoase jeleuri de anko închise la culoare. Până mai înainte explodaseră în carnea lor irizații aurii ca
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
De ce nu am rămas eu în cabană sau la refugiu? De ce să bați singur crestele munților iarna? Știu prea bine de ce, dar când toate urlă în mine că vor să se odihnească, iar eu încerc să merg mai departe, motivația pălește. Fiecare pas e o performanță, mă mint iar și iar, dar rucsacul greu, durerea dintre umeri și cea din șolduri sunt cât se poate de reale. La fiecare pas zăpada scrâșnește surd sub talpa rigidă a bocancilor grei. E un
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Orice s-ar întâmpla, va rămâne o taină și ar fi o eroare să-l imaginez, pentru că o taină nu poate fi deslușită, e asemenea unei comori visate și orice încercare de-a o atinge n-o face decât să pălească și rămâi cu mâinile goale și... Când doi sau trei sau zece oameni sunt împreună și-i întrebi despre ce vorbesc, nu trăgându-i de mânecă, nici privindu-i rugător, ci aruncându-te brusc între ei și așteptându-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
O vedea a doua zi, când venise la lucru obosită, trasă la față și mâhnită; primise un telefon în care i se spunea că ar fi trebuit să se prezinte la lucru încă de acum două-trei ore, nu știa unde? Pălise. A cerut explicații. Aflând, abia atunci, ceea ce fiecare dintre cei trei activiști știau încă din ziua de dinainte, că fusese transferată la o revistă obscură pentru biblioteci, pe un post mai mic, nu se găsise altul, cu un salariu corespunzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
grație transformării pe care i-o va impune sculptorul: alături de imaginea originară, de reprezentarea unui personaj solitar, din soclul fisurat va răsări o mulțime forfotitoare de ființe omenești cu înfățișare animalică. Iluminarea de până atunci a chipului tinerei fete a pălit și ea: feței luminoase i s-a asociat fața unui monstru. Oare această alteritate hidoasă, brusc apărută, nu e cumva opera înfricoșătoare a morții? Nu este ceea ce a preschimbat-o și pe Irene într-o veritabilă figură de moartă vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cioclu de pe capra înaltă care băga parcă dinadins dricul în băltoace. A continuat apoi iar lanțul Duminecilor, toate, toate la fel, în casa văduvei. Laura nu mai râdea și nici mâna la gură nu o mai ducea, când surâsul ei pălit de grijă încerca să-i lumineze chipul. Degetele ei prelungi confecționau pălării pentru cucoanele cartierului. Se făcuse modistă peste noapte și, ajutată de talent, izbutea să agonisească ceea ce trebuia pentru acoperirea cheltuielilor modestei lor gospodării. Dar iată că nu mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Peter Hilleă Înainte de vremea când creațiunile genialului poet Christian Morgenstern m-au încredințat cu prisosință, prin ale lui „Galgenlieder”, că niciodată nu voi cuteza să-mi tipăresc cuvântul și când liricul Richard Dehmel, cioplea salahorește, poeme granitice care amenințau să pălească tot ce s-a scris de la Liliencron încoace, a trăit la Berlin, regele boemilor, neastâmpărata „fantomă-haimana”, năluca Peter Hille. Purta un jachet măsliniu și un fel de manșetă în locul gulerului, fără cravată, acoperită de o barbă neagră, uriașă. Dacă i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]