1,946 matches
-
două continente, având supremația pe mări și oceane, supușii săi numărând jumătate din populația globului pământesc. Bogățiile fără de sfârșit, armata imensă de neînvins, transformau imperiul într-o mare putere invincibilă. Împăratul Iulian fiind cel mai puternic și de temut suveran pământean. Cunoscândo pe împărăteasa Teodora, aceasta îi dărui doi fii, pe Orest și Nazar. La curtea împăratului se aciuase Serghei duce și magician, care prin diverse tertipuri intră sub pielea împăratului, devenindu-i cel mai bun prieten. Viața la palat era
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
l-a informat, la 10/22 iunie, pe cancelarul Nesselrode că a stabilit "un cordon și carantine la hotarele acestui principat, și a doua linie va fi organizată pe [rîul] Buzău. În alarmă este [orașul] București, cu teama în legătură cu administrația pământeană, care nu va rezista probabil groazei pe care această boală o insuflă întregii populații"; președintele Divanurilor îl asigura pe cancelar că-și va face datoria până la capăt, în acel moment el aflîndu-se la Iași; iar "în caz de accident" lăsase
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Cum dar suferi ca vrăjmașul Cerului să ticăloșească până în sfârșit făpturile tale? Nu judecăm, Stăpâne, ci binecuvântăm Numele Tău!"116 bis . Și vestitul istoriograf al Bucureștilor și arheolog amator colonelul Dimitrie Pappasoglu (1811-1893), pe atunci tânăr ostaș, intrat în miliția pământeană la 6/18 octombrie 1830137, își notase foarte conștiincios, pe filele unui manuscris: "1831 iulie 15/27, am plecat din lagăr cu tot polcu [regimentul] la București. 1831 iulie 24/august 5, am sosit la București și era holeră. 1831
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
față de Pământ din 1992 încoace, de numai 356.578 de km și se vor produce cutremure... (sursă internet) N-am închis un ochi toată noaptea trecută ; mam gândit la întâlnirea mea cu luna. Era o șansă unică în viața mea pământeană; aveam emoții, nu știam cum s-o întâmpin, să o îmbrățisez și să-i spun: “de când te așteptam! Nici nu știi de câte ori voiam să te fur când pluteai nestingherită în oglinda lacului din apropiere. Eram atât de aproape de tine dar
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite se descopăr, i se-mbie Și ascultă cu iubire tot ce valurile-i mint. Lui i se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îl întreabă de nu-i frate, De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic: - "O! Apollo 80Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității pământene Lîngă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă, "M-a lipsit de demnitatea de cucoș - ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. "Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, "Văd în lume și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vede încă pe copilă. {EminescuOpIV 230} Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș, Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși, Adâncit platonizează în tiradă somnolentă. Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pămîntene: Arde lumânarea vieții până la un căpițel. Și acum la bătrânețe, să-l uzeze și pe el, Ea drept candelă l-aprinde ființei suprapămîntene. Unt de lemnu-n sînt-pretinsa vatră a bigoteriei E același ce-n amoruri pămîntene-a licurit; Duhul sfânt în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi. Ușor te biruiește poftirea frumuseții, Ziceam - și o privire din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea ființei pământene Și-n inimă îți bagă el viermele vieții. Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri, Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii, Disbărbătează mintea cu vălul amăgirii - Deci în zădar ți-i gura frumoasă, ochii tineri. De cât să-ntind privirea-mi, ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea albă, de-argint îi e talarul, Pe umerii de marmur aripe se disfac, Pe fruntea lui, în păru-i, flori roșie de mac... Cine ești tu străine cu negri ochi sub gene? REGELE SOMN Eu?... Eu sunt fericirea vieții pământene. CĂLUGĂRUL Aicea nu ți-e locul, norocul eu nu-l caut, A lumii glasuri multe și glasul tău eu n-aud... Nu vezi tu barba-mi albă și ochii mei... și gură - Abia urmează încă a gândului măsură. Eu nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce aerul îl împle c-un val de mîngîiere? Putut-a împotriva atâtora să stee Când e așa de dulce și nu-i decât femee? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și sborul cugetări-mi, mândria din cîntare-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nici un zeu nu a avut mai mulți fani decât dolarul. Ieșirea din contingent nu rămâne nepedepsită. Artiștii de curte formează o specie perenă. Inchiziția ni s - a infiltrat în priviri. Și chiar în suflete. Pentru unii, lenea este o anticipare pământeană a raiului. Nu s - au descoperit încă daruri gratuite. Ne rătăcim uneori prin regnul de sub condiția noastră. Bănuia că o va lăsa bărbatul, dar nu chiar de la o înălțime atât de mare. Acuzăm justiția , dar beneficiem uneori de inechitățile ei
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ca un opaiț, cu sticlă afumată. Uneori trimite limbi negre, stârnind ninsoarea tăciunie a funigeilor. Ceva covrigi (uscați), ceva pastramă usturoiată , niște măsline vechi și niște murături. Că mâncarea-i fudulia celor cu apa, numai vinul sărăcuțul hrănind însetarea bieților pământeni. Încăperea nu e arătoasă, dar simți în străfundul ei beciul cu strășnicia butoaielor, ca un glas de bas în barba încâlcită a unui călugăr”. Auzi dumneata: „Crâșmă cu zid adânc”! Adică ce vrei să spui cu asta? Păi mă gândeam
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Arcașul își întoarse fața de la ei și scrâșni din dinți. Auta sări într-o clipă gardul și-l apucă de braț: - Ascultă, Mai-Baka; poate că Ntombi n-a pierit. Poate că are să vină înapoi... Unei stele nu-i trebuie fete pământene. Mai-Baka se întoarse spre el și îl privi cu negrăită bucurie. Nimeni până acum nu-i sprijinise slaba nădejde că Ntombi mai trăiește. - Da, zise el; după răgetul leului am mai auzit-o cântând. - Tu o iubești pe Ntombi și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și le ține minte, însă el însuși le uita pe cele străine. Îi păru rău că n-are o bucată de papirus, ori măcar un ciob de oală și un os de pește, cum avea totdeauna când învăța limbile străinilor pământeni. Gîndindu-se că poate stăpânii turnului vor fi având ceva asemănător, făcu la noroc semn că ar vrea să scrie. Unul dintre ei întîi îl privi mirat, apoi se sculă și-i aduse un teanc de foi ca de papirus, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Avea însă și un soi de aripi scurte, înțepenite în ea; coada însă nu avea picioare, ca turnul. - Cu asta mergem! spuse cel mai tânăr dintre străini. - De unde ați scos-o? întrebă Auta. - Străinul cel tânăr îl duse pe prietenul pământean în spatele ușii turnului unde era deschisă o firidă mare, pe măsura acelei bărci înaripate. Cel mai tânăr dintre străini, cel mai bătrân dintre ei, încă unul și Auta intrară pe o ușiță îngustă și se așezară pe scaunele care se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acesta, spuse străinul cel vârstnic. - Acesta e rob! îi răspunse Auta. El n-a putut ști nimic chiar din puținele taine pe care le știm noi, cei care am avut norocul să putem citi ce s-a scris de către înțelepții pământeni. - Robii la voi nu pot citi? întrebă cârmaciul. Auta se uită la el cu mirare: - Chiar cei care citesc, nu pot citi decât unele cărți. Cele mai tainice le ține ascunse Marele Preot. Unele le cunosc și eu, dar eu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
această planetă destul de bine, iar cu aerul, după cum se vede, au început să se deprindă. Apoi își întrebară tălmaciul ce rost aveau asemenea cuvinte. Cam stânjenit, Auta îi lămuri că așa e obiceiul în această țară și în alte țări pământene, să fie întrebați oaspeții, de gazdă, cum se simt și dacă le place la ea. Atunci cârmaciul îl rugă pe Auta să tălmăcească următoarele cuvinte: - Ne-a plăcut mult palatul vostru, care e minunat de frumos. - Aveți multe asemenea palate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinul își încordă fața ca să nu zâmbească. Străinii se plictiseau. Văzuseră repede că nu aveau ce afla aici. Mulțumiți că priviseră palatul, se sculară să plece, și Tefnaht nu-i opri, cum s-ar fi cuvenit să facă o gazdă pământeană. - Unde-i bătrânul vostru? întrebă la ușă străinul vârstnic. Auta îi tălmăci lui Tefnaht, dar acesta nu răspunse. Crezând că n-a fost auzit, sclavul mai întrebă o dată, iar Tefnaht îi făcu semn să tacă. Sclavul însă născoci un răspuns
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întoarse spre străinul vârstnic și-i spuse în limba adusă din cer, în vreme ce Tefnaht își mușca buzele, înciudat că nu poate înțelege. - Acum, viață nu va mai fi pentru mine. Ei mi-au poruncit să nu vă învăț nici o limbă pământeană, v-am spus... Au să mă ucidă! Străinul îi răspunse, zâmbind, tot în limba atlantă: - Am înțeles acum tot. Nu te teme. Vei rămâne cu noi. Alături de noi n-are ce să ți se întîmple. - Dar când veți pleca de pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rugîndu-l să-l ajute să stea de vorbă cu sclavii, să-i învețe să se răscoale, și totodată celor adunați pe Muntele de Foc să le aducă arme. Străinii întîi se lăsaseră greu, nedorind să se amestece în aceste treburi pământene, dar patima cu care vorbea Auta le schimbă hotărârea. De aceea au ajuns aici. În apropiere de acest podiș, Iahuben știa că din vremi mai vechi era obiceiul să se păstreze în niște peșteri zidite foarte multe arme. Peșterile erau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în locul ales. Și asta ar fi pentru noi risipă nesăbuită a puterii de mișcare a luntrei", i-a răspuns străinul. Iată deci că acest străin înțelept, în vârstă de trei veacuri și jumătate, îi cerea sfat lui Auta, care era pământean și avea de zece ori mai puțin vârsta lui... Altădată, bătrânul străin i-a spus că voise să-i ceară ajutor lui Tefnaht, de nu se întîmpla ceea ce s-a întîmplat. - Tefnaht ți-ar fi dat o mie de robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
i-a spus că voise să-i ceară ajutor lui Tefnaht, de nu se întîmpla ceea ce s-a întîmplat. - Tefnaht ți-ar fi dat o mie de robi! i-a spus Auta, iar străinul a clătinat din cap, după obiceiul pământean. Auta se gândea acum la străinul înțelept care nu găsea ieșire. "Oare cu ce și-o mută acolo la ei, în Hor-deșer?" își zise el și apoi zâmbi, lunecîndu-i gândul în altă parte. Hor-deșer se numea steaua sângerie în Ta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care avea la el o mână de spice frumoase și le cerceta cu luare-aminte. - N-am găsit nimic, Hor! zise Auta. - Hor? făcu străinul. Ce-i asta? Auta începu să râdă și îi povesti cum i-a găsit un nume pământean. Străinul zâmbi și primi să fie numit și așa. - La urma urmei, numele ce-i decât un semn, ca să recunoști omul! zise el. Dar ce n-ai găsit? Văd că ai un sac plin. Știi, prietena noastră a cercetat bine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în lung, pe sania uriașă. Prin grâu și ierburi, pe nisip ori pe drumuri pietroase, nesfârșitul convoi de măgari izbuti în sfârșit să aducă marea luntre pe țărmul mării. Și numai iscusința cârmaciului luntrei cerești și iscusința cârmaciului corăbiei mărilor pământene izbutiră să împiedice înecul, în ceasul chinuitor de greu pentru toți al așezării turnului de argint pe puntea fără catarg. Dibaci și el, meșterul pânzei născoci, ca să fie pe placul zeilor, o crăcănă puternică din bârne groase, înțepenite sub punte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să moară și ai să mori și tu poate înainte de a-i fi învățat, ca și prietenul tău Iahuben. Zilele trecură în cercetări grăbite. Pentru Auta, în învățătură. Străinii nu-i cereau să le facă aproape nimic. Își sfârșise hrana pământeană de mult, și iar înghițea sâmburii lor ciudați. Iar într-o seară Hor se apropie de el și-i atinse brațul. Erau pe marginea unei stânci. Luna mare și galbenă ieșise de undeva din orizont. - Auta, îi spuse Hor, răsare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]