6,523 matches
-
mele. Păi dacă ceea ce spui dumneata e adevărat, zise într-un târziu dna MacAndrew, înseamnă că lucrurile nu stau chiar așa de prost cum credeam eu. Dna Strickland îi aruncă o privire, dar nu spuse nimic. Acum era iarăși foarte palidă și fruntea ei frumoasă se întunecase și se încruntase. Nu-i puteam înțelege expresia feței. Dna MacAndrew continuă: — Dacă e doar un capriciu, o să-i treacă. — Amy, de ce nu te duci tu la el? zise cu oarecare curaj colonelul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rochia gri simplă și foarte bine croită nu-i ascundea silueta frumoasă, care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar trăsăturile frumoase, dar lipsite de distincție. Avea ochi cenușii foarte potoliți. Îi lipsea ceva ca să fie de-a dreptul frumoasă și asta o făcea să nu fie nici măcar drăgălașă. Dar când Stroeve vorbea de Chardin avea dreptate, căci, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
niște sfoară ca să facă un pachet. Stroeve s-a oprit trăgându-și greu răsuflarea și mi s-a părut că o să leșine. Nu era deloc genul de poveste pe care mă așteptam s-o aud de la el. — Blanche era foarte palidă, dar a adus hârtia și sfoara. Strickland n-a zis nimic. A făcut pachetul fluierând. Nici nu ne băga în seamă, pe nici unul dintre noi. În ochii lui era un zâmbet ironic. Aveam inima ca plumbul. Mă temeam că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
față de el, ci doar cedase dorinței lui din comoditate pentru că el era acolo, constatând apoi că a căzut neputincioasă în capcana pe care ea însăși o întinsese. De unde aș putea eu să știu gândurile și emoțiile ascunse îndărătul frunții aceleia palide și al ochilor acelora cenușii și reci? Dar dacă nu poți fi sigur de motivații când te ocupi de ființe atât de imprevizibile ca oamenii, existau totuși unele explicații ale comportamentului lui Blanche Stroeve care erau cel puțin plauzibile. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fusese un om care înfruntase fără teamă uragane și taifunuri și n-ar fi șovăit să se lupte și cu o duzină de negri neînarmați având drept singur ajutor revolverul. Uneori dna Nichols își trimitea la hotel fiica - un copilaș palid și posac, de vreo șapte anișori: Te caută mama, zicea ea pe un ton plângăreț. — Bine, draga mea, răspundea căpitanul Nichols. Se ridica imediat în picioare și-și însoțea fiica. Presupun că era un exemplu foarte drăgălaș al triumfului spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
confirmă Guido Bonatti, astrologul curții. Frederic medită asupra acestor cuvinte. Apoi Își deschise degetele dintr-o dată, lăsând fructul să cadă. - Atunci, ce o ține? continuă el, adresându-se celuilalt tovarăș de reflecții, care ședea la o oarecare distanță, un bărbat palid, cu fața plină de pistrui și cu părul roșcat. - Mâna lui Dumnezeu, răspunse Întâiul printre Învățații creștinătății, fala curții sale, Michael scoțianul, cel subțire precum una din trestiile de râu care susțineau bolta de viță-de-vie. - Și cât de Înalte sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea i se tot concentrase asupra feței mortului. Fizionomia sa Îi amintea ceva. Din prima clipă când Întorsese capul spre el, abia acum Își dădea seama, prin minte Începuse să Îi bântuie o nălucă nelămurită, alcătuită din glasuri și culori palide. Îl rezemă din nou pe umăr, continuând să Îl privească țintă. În jur, odăița apărea Întoarsă pe dos. Cufărul pentru haine era deschis și răsturnat, iar lângă el se afla o traistă din piele cu baretele retezate, poate de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit să Închei și eu pactul de la Ierusalim, murmură. Dante Îi aruncă o privire Întrebătoare și văzu un zâmbet palid aprinzându-i-se pe chip. - La Ierusalim, pe timpul cruciadei, se spune că Frederic ar fi Încheiat un pact cu necredincioșii, care, În schimb, i-au dezvăluit taina panaceului, leacul care vindecă orice boală și care alungă moartea dincolo de hotarele Împărăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-o pe Martina cea mută. Deținătoarea bordelului Își ridică bărbia către prior, În așteptare. - Spune-i să o Întrebe pe femeie cine este și de ce a venit la Florența, o Îndemna cât mai limpede el. Femeia Îi repetă Întrebarea fetei palide, stând În fața ei și scandând cuvintele cu acuratețe. Tânăra era pesemne În stare să deducă ceva din mișcarea buzelor, pentru că făcu un semn de Încuviințare. Apoi Îi strânse mâna femeii acoperită cu vălul și Îi deschise palma, unde se apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fără să o bage În seamă, priorul privea În gol, absorbit de ceea ce tocmai auzise. - Întrebați-o despre oglinzi, zise mai apoi către Pietra. Fata, după o clipă de stupoare, traduse În limba aceea primitivă Întrebarea, pe care tânăra cea palidă se grăbi să o reformuleze către mută. Din nou, Dante asistă la acel straniu balet al degetelor. - Spune că pe drum, la Veneția, cineva i-a Învățat magia, raportă Pietra după ce ascultase straniile mârâieli de răspuns ale prietenei sale. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ei Îi apăsă pe buze, În timp ce un parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi și nervoase, de gura Întredeschisă, În care o picătură de salivă lucea slab la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de un cal mereu proaspăt pentru momentul atacului. Așa Îi derutați pe păgâni, de aceea Îi Învingeați mereu, deși erau de două ori mai numeroși. Obișnuința pe care ați ridicat-o la rang de simbol pe sigiliile voastre. Un zâmbet palid lumină chipul francezului. - Sigiliul nostru... ai dreptate. Și câți neghiobi cred că simbolizează sărăcia ordinului nostru... Vino cu noi, repetă el pentru a treia oară. În lumina slabă a lunii, cicatricea Îi ieșea În evidență ca un semn diabolic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dumitale era confuză, oarbă precum spiritul dumitale! Îi strigă din urmă; celălalt, Însă, nu părea să-l fi auzit. În jurul său, coroana de foc Își pierdea din vigoare pe măsură ce amestecul de fosfor Își epuiza forța. Mai rămăsese doar o umbră palidă a jerbei de lumină ce aprinsese de strălucire Baptisteriul. Dante ridică de pe jos arma Încă plină de sânge și de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
locuință fără să judece pe nimeni și fără să se îngrozească. Privise cerul care ducea cu el aburii și norii rotunzi, făcuse câțiva pași, ridicase două castane și le mângâiase ca și cum ar fi fost tâmplele înfierbântate ale nebunului, fruntea lui palidă, lividă din cauza tuturor morților și a supliciilor adunate de-a lungul umanității, a rănilor în putrefacție deschise de secole, alături de care miasmele rahatului nu înseamnă nimic, da, nimic altceva decât un miros slab, searbăd și înțepător de trup încă viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o umbră delicată. Privea drept înainte la ceea ce noi, ceilalți nu voiam niciodată să vedem. Se uita cu un zâmbet frumos, față de care surâsurile pe care ni le adresa zilnic, și Dumnezeu mi-e martor că acelea erau fermecătoare, păreau palide și distante. Privea câmpia brună și infinită, tremurătoare sub coloanele de fum ale exploziilor îndepărtate, a căror furie ajungea la noi estompată și decantată, într-un cuvânt: ireală. Departe, linia frontului se confunda cu linia orizontului, atât de bine încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am adresat nici un cuvânt. Ne-am privit, asta da, iar ochii noștri se căutau și apoi fugeau spre trupul tinerei învățătoare. Moartea nu-i răpise frumusețea, cel puțin nu încă. Era printre noi, cu chipul acela ce părea viu, deși palid, iar mâinile-i erau călduțe când le-am atins, pentru prima dată, ceea ce m-a făcut să mă jenez, căci mă așteptam ca ea să deschidă ochii, să mă privească, să protesteze împotriva acestei intimități pe care mi-o permiteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jos, în căruțe sau în camioane, și pe care trebuia să le lași să treacă strângându-te cât de mult se putea. Tinerii se uitau la noi cu priviri melancolice. Niciunul nu mișca, niciunul nu vorbea. Parcă erau niște animale palide îmbrăcate în albastru, care se lăsau mânate cu docilitate către marele abator. Ciupitu, grefierul judecătorului Mierck, ne-a invitat să luăm loc într-o anticameră tapisată cu mătase roșie, apoi ne-a lăsat singuri. Știam bine această cameră. Avusesem deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
își purtau procesiunile lor de triste furnici zdruncinate, cu pași înceți către resturile sfârtecate ale furnicarului lor de pământ și de metal. Părintele Lurant mă luă cu el la casa parohială. Un îngrijitor ne-a condus înăuntru. Avea o față palidă și părul lui aducea cu o blană. Părintele i-a explicat situația și, fără nici un cuvânt, îngrijitorul ne conduse de-a lungul unui labirint de culoare și scări pe care plutea un miros de ceară și leșie, către o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
capătul scării, ușa camerei era întredeschisă. Am făcut doi pași. Am crezut că nu voi putea înainta mai mult de atât. Nu mai țin minte prea bine nici ordinea, nici timpul, nici toate gesturile mele. Clămence era întinsă pe pat, palidă și cu buzele încă și mai palide. Pierduse mult sânge și mâinile ei strângeau pântecul ca și cum ar fi încercat să nască singură pruncul pe care-l purtase în ea atâtea luni. Dezordinea cea mai mare domnea în jurul ei, iar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
făcut doi pași. Am crezut că nu voi putea înainta mai mult de atât. Nu mai țin minte prea bine nici ordinea, nici timpul, nici toate gesturile mele. Clămence era întinsă pe pat, palidă și cu buzele încă și mai palide. Pierduse mult sânge și mâinile ei strângeau pântecul ca și cum ar fi încercat să nască singură pruncul pe care-l purtase în ea atâtea luni. Dezordinea cea mai mare domnea în jurul ei, iar asta m-a făcut să-i înțeleg sforțările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru a-i simți căldura, pentru a-i împrumuta dintr-a mea, atât de tare mă convingeam că îmi simțea prezența și că își trăgea forța din ea, forța de a se întoarce la mine. Era frumoasă. Poate ceva mai palidă decât era când o părăsisem, dar și mai dulce, ca și cum somnul profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care se găsea dedesubtul ei. Pe perete, cum intrai, un tablou mare și înalt, în nuanțe de crem, argintiu și albastru, înfățișa o femeie tânără, în ținută de bal, cu fruntea împodobită de o diademă de perle, cu tenul totuși palid sub vopselele decolorate de trecerea vremii, cu buzele de un roz subliniat vag, ochii înspăimântător de melancolici, care se străduia să zâmbească, înveșmântată elegant, dar în această eleganță se simțea totuși un emoționant abandon, cu o mână ocupată să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Termină de cântat, se face din nou liniște, roșul îmbracă verdele, în lungul grădinii, trifoiul și lucerna se ridică purpuriu, tulpina mărului cu o sută de mii de brațe are altă culoare decât cea de dimineață, când era un copac palid, nevăzut aproape, acum, de când e înstăpânit de cele două femei, e roșu, frunzele și fructele la fel, roșii, un pom cum nici Loredana nu văzuse niciodată, i se pare că are vedenii, se uită și ea mirată la copac. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
n-ar fi putut. Era o fată... îîî, ca o fată, mai bine zis, de cele mai multe ori, extrem de sfioasă, curată, îndrăzneață, rafinată. Serafică, serafică, dar avea un voltaj deosebit, îi spuneam eu că nu e ceea ce pare, era așa de palidă, dar iubea ca o brunetă, ca o negresă, îmi făcea niște lucruri despre care pot să spun cu siguranță, acum, că nu mi le-a mai făcut nimeni, niciodată, în prăpădita asta de viață. Făcea dragoste ca și cum ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zis trist. Sunt altfel. Nu știu de ce tot comit faux pas. Fiindcă nu-mi pasă, presupun. Apoi, nonșalant: Fumez prea mult. Am inima de tabac. Myra și-a imaginat o orgie de tutun de o noapte Întreagă, cu un Amory palid, Împleticindu-se din pricina nicotinei din plămâni. A scăpat un icnet slab. — O, Amory, nu mai fuma! O să te Împiedice să crești! Nu-mi pasă, a insistat el sumbru. Trebuie. Am deprins obiceiul. Fac o mulțime de lucruri despre care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]