3,522 matches
-
Iulia Isaev, o soprană lirică, mai puțin wagneriană în acest rol care-i pretinde pentru „Dich, teure Halle” o voce puternică, cu armonice bogate. Iulia Isaev rămâne o artistă rafinată și inteligentă care rezolvă cu glasul ei de acum o partitură wagneriană la un nivel de onestitate. A cântat superb rugăciunea Elisabethei din actul al III-lea, demonstrând rafinament, sensibilitate și o emoție pe glas. În seara a doua, rolul Elisabethei a fost cântat de o soprană olandeză Barbara Haveman, cunoscătoare
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
la un nivel de onestitate. A cântat superb rugăciunea Elisabethei din actul al III-lea, demonstrând rafinament, sensibilitate și o emoție pe glas. În seara a doua, rolul Elisabethei a fost cântat de o soprană olandeză Barbara Haveman, cunoscătoare a partiturii pe care o interpretează în diverse producții europene ale operei. Am simțit, de la început, că are o voce mult mai apropiată de structurile muzicale wagneriene, bine timbrată și cu o frază frumoasă. A avut unele decalaje în aria din actul
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
o voce mult mai apropiată de structurile muzicale wagneriene, bine timbrată și cu o frază frumoasă. A avut unele decalaje în aria din actul aI II-lea, fiind la început sub ton, dar s-a redresat și a executat frumos partitura. Un rol important și extrem de generos muzical pentru un bariton este cel al lui Wolfram von Eschinbach, cantat la premieră de Eugen Secobeanu. Din nefericire, alegerea sa mi s-a părut total nepotrivită, întrucât baritonul nu posedă acel timbru cald
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
cald, cantabil, catifelat ce se impune în execuția celebrei arii a Luceafărului din actul al III-lea. Oricât s-a străduit Eugen Secobeanu să impresioneze publicul, nu a reușit acest fapt, printr-o nepotrivire timbrală a vocii sale cu cerințele partiturii. În schimb, la al doilea concert , Cătălin Țoropoc, un tânăr bariton de la Constanța, a impresionat prin calități de muzicalitate, noblețe a frazei, interpretând aria cu simțire și sensibilitate. Dificilul rol al lui Venus a beneficiat de două interpretări: în prima
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
Venus a beneficiat de două interpretări: în prima seară mezzosoprana Antonela Bârnat, care se află într-o frumoasă ascensiune vocală. Posedă un timbru special, îmbrăcat în armonice frumoase, pline, riguroase, ceea ce îi poate permite să abordeze, în acest moment, o partitură atât de dificilă ca aceea a zeiței Venus. Este o prezență scenică foarte agreabilă și, credem, că într-o viitoare înscenare a lucrării ar fi o propunere atractivă și corectă, integrându-se admirabil în atmosfera wagneriană a tabloului Venusberg. Sidonia
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
că într-o viitoare înscenare a lucrării ar fi o propunere atractivă și corectă, integrându-se admirabil în atmosfera wagneriană a tabloului Venusberg. Sidonia Nica, cea de-a doua interpretă a rolului, s-a străduit să surmonteze pasajele dificile ale partiturii și să interpreteze cu onestitate acest personaj. Se simte, uneori, că este depășită de anumite fraze extrem de solicitante, dar putem aprecia strădania sa evidentă de a aduce partitura la posibilitățile sale vocale, dezvăluind, în acest fel, progrese evidente în dinamica
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
doua interpretă a rolului, s-a străduit să surmonteze pasajele dificile ale partiturii și să interpreteze cu onestitate acest personaj. Se simte, uneori, că este depășită de anumite fraze extrem de solicitante, dar putem aprecia strădania sa evidentă de a aduce partitura la posibilitățile sale vocale, dezvăluind, în acest fel, progrese evidente în dinamica vocalității sale. Suntem siguri, că, în timp, vocea sa va căpăta acea suplețe care să-i permită execuția rolului la un înalt nivel profesional. Langraful Hermann a fost
Tannhäuser de Richard Wagner, în concert la Opera Națională din București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3300_a_4625]
-
de orice scrupul oportunitățile mezalianței. Judecata la rece marchează fiecare etapă a strategiei mamei, și există două momente apogetice în film: întâlnirea cu martorul, Dinu Laurențiu (Vlad Ivanov), un posibil șantajist, și cea cu familia copilului ucis. Situațiile impun două partituri complet diferite pe care mama le joacă remarcabil. În primul caz este vorba de un joc de forță, un joc de poker între doi campioni, la intimidare, unde cărțile sunt scoase una câte una cu lentoarea apăsării pe trăgaci la
Mama și fiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3426_a_4751]
-
forma lor curată, fără ingerința aducătoare de vulgaritate a omului. Muzica japoneză e liniară, fără armonicele obținute prin suprapunerea mai multor sunete, la fel cum și țîrîitul greierilor, legat și simplu, reprezintă o melodie tot atît de rafinată ca o partitură. Occidentalul nu vede în țîrîitul greierilor decît un zgomot natural care cel mult îl predispune la meditații vesperale, pe cînd niponul vede aici o creație a spiritului lumii, și din acest motiv occidentalul, cînd ascultă muzică populară japoneză, are senzația
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
uz de întregul inventar de tactici (retorice, persuasive, sugestive, livrești) pe care-l are la dispoziție. Se simte amorțit de o imposibilitate de ordin practic (fiind hăituit de amintirea unei lecții de pian în timpul căreia, pur și simplu, nu cunoștea partitura, în ciuda încrederii insistente a profesoarei), își face scrupule dintre cele mai înalte (ajungând să se pună în balanță cu Tolstoi). Preparativele și remușcările se sincronizează: „O frază îmi veni, dreaptă și clară în gând, cu cuvintele bătute în piatră, ca
Stilul e omul. Stilul e totul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3459_a_4784]
-
măsura celui ce a născocit-o", a explicat mitropolitul. IPS Bartolomeu a subliniat că, "atunci când Domnul lipsește dintre cei morți, El trebuie căutat, neapărat, printre cei vii". "Moartea nu este altceva decât o sincopă existențială, asemenea unei pauze într-o partitură muzicală, despre care toată lumea știe că face parte din muzica însăși. Și dacă Domnul este «pârga celor adormiți», începutul și garanția propriei noastre învieri, e de la sine înțeles că în același chip trebuie să asimilăm relația viață - moarte, viață în
IPS Bartolomeu, lecție de religie și gramatică pentru Băsescu. O expresie folosită de președinte – ”sechelă a limbajului comunist” by Ion Voicu, ionvoicu () [Corola-journal/Journalistic/36584_a_37909]
-
de mahala”, interpretate de Zavaidoc, Cristian Vasile, dar și din cântece de dragoste cu marea artistă Maria Tănase. Acestea alternează cu melodii de dans de salon într-o frumoasă simbioză, ceea ce îi oferă coregrafului posibilitatea de a-și scrie o partitură foarte originală, plină de pitoresc local, care folosește cu o mare inteligență creatoare toate procedeele comicului de situație: qui-pro-quo, travesti, imbroglio etc. Baletul are stare, atmosferă, culoare locală, pitoresc. Plastica mișcării balerinilor ne-a încântat, întrucât ei trăiesc dimensiunea dansului
Premieră națională la Opera din Iași, baletul D’ale Carnavalului by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/3675_a_5000]
-
Pentru că aceasta este adeseori impresia pe care personajele o lasă, că joacă într-o piesă de teatru sub ochii publicului, simțindu-i răsuflarea. O altă impresie stăruitoare este aceea că personajele nu sunt conectate unele cu celelalte, că atente la „partitura” muzicală o uită pe cea actoricească și implicit necesitatea de a realiza o conexiune viabilă cu celelalte personaje. Nu de puține ori, actorii joacă de parcă ar fi singuri în scenă, relațiile sunt reduse la schematism, la convenție, pentru a scoate
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]
-
un apogeu al kitsch-ului. Este desigur viziunea lui Jean Valjean despre o lume mai bună, însă această proiecție dobândește aerul unei parade, a unei festivități megalomanice similare marilor spectacole omagiale. Chiar dacă e de înțeles convertirea în melodramă a unor partituri care o au „în sânge”, gena sensibilității romantice cum am arătat mai sus, ceea ce e prea mult strică, mai ales atunci când la orizont se ivesc o serie de concluzii grave. Ceea ce mai diluează din siropul sentimental și din kitschul grandios
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]
-
pe care Bach nu apucase să-l termine. Cînd va reuși peste ani să încheie Die Kunst der Fuge (Arta fugii), Erich va pretinde în fața lui Herbert von Karajan că nici un sunet din cele pe care le-a adăugat în partitură nu-i aparține, finalul care lipsește putînd fiind extras din spiritul Fugii, grație unei deducții logice. Fuga e o construcție strictă de perfecțiunea unui silogism, iar cine știe premisele poate anticipa concluzia, în chiar asta constînd contribuția lui Erich Bergel
Contrapunctul al XVIII-lea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3712_a_5037]
-
ridicat un tînăr slăbuț, care și-a lăsat instrumentul (cred că era o trompetă) pe scaun și s-a îndreptat spre pupitru. S-a înclinat ușor în fața publicului și, cu o siguranță ireproșabilă, a dirijat întreg concertul din memorie, cu partitura închisă.” (p. 60) Sfîrșitul concertului e apoteotic, sala îl ovaționează și solidaritatea clujenilor se strînge în jurul lui. Erich Bergel e recunoscut și autoritățile cedează valului de simpatie, redîndu-i titulatura pierdută și plătindu-i retroactiv salariile neprimite. Din acest moment, la
Contrapunctul al XVIII-lea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3712_a_5037]
-
în țară, pentru a fugi definitiv în 23 decembrie 1971, în urma unei curse neîntrerupte cu mașina de la București la München. Din 1972 Erich va dirija sute de concerte în toată lumea și-și va publica în 1980 volumul de completare a partiturii din Fuga lui Bach. Semănînd cu Celibidache în privința mefienței cu care privea înregistrările audio, sub motiv că un concert simfonic este o liturghie laică a cărei irepetabilitate nu poate fi alterată de mijloace tehnice, de pe urma lui Erich vor rămîne înregistrări
Contrapunctul al XVIII-lea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3712_a_5037]
-
Don Giovanni este unul dintre marile roluri ale repertoriului liric: o prezență dominantă, un seducător trufaș, elegant, energic, cinic, plin de farmec („băieții răi” plac) și o voce care trebuie să răspundă celor mai complexe exigențe; și totul este în partitură. Tânărul bariton Daniel Pop are un timbru frumos și o muzicalitate aleasă, dar lipsa de experiență inerentă a lăsat, mai ales ca prestație scenică, impresia unui „Don Giovanni” fără Don, chiar dacă sensibilitatea și frazarea suplă l-au avantajat în momentele
„Don Giovanni“ – o comedie „cu final neașteptat“? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/3718_a_5043]
-
este un personaj ridicol. Antonela Bârnat a optat pentru o altă viziune, accentuând alura demnă și drama eroinei; vocea tânără, bine susținută tehnic, privilegiază expresia, detaliul, nuanța; stăpână pe un stil mozartian impecabil, ea și-a demonstrat excelența într-o partitură foarte solicitantă. Noblețea stilului și timbrul generos au definit și prezența Iuliei Isaev în rolul Donnei Anna (cu care și-a făcut intrarea cu ani în urmă în lumea bună a teatrului liric). Experiența și frecventarea scenelor de prestigiu au
„Don Giovanni“ – o comedie „cu final neașteptat“? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/3718_a_5043]
-
definit și prezența Iuliei Isaev în rolul Donnei Anna (cu care și-a făcut intrarea cu ani în urmă în lumea bună a teatrului liric). Experiența și frecventarea scenelor de prestigiu au pus amprenta asupra manierei sale de a concepe partitura: suplețea recitativelor, omogenitatea registrelor, gradarea abilă a tensiunii de la vehemența mâniei la duioșie impresionează chiar dacă jocului actoricesc i s-ar putea imputa rigiditatea. Partenerul ei, Don Ottavio, tenorul Augustin Hotea a fost una dintre cele mai plăcute surprize; o respirația
„Don Giovanni“ – o comedie „cu final neașteptat“? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/3718_a_5043]
-
Dintre artele scenice, arta dansului are o nevoie vitală nu numai de spațiu scenic sau un spațiu alternativ neconvențional ci, în egală măsură, de un spațiu de repetiție, de un studio, în care să fie gândite și să prindă viață partiturile de dans care ulterior vor urca pe scenă, pățituri care nu au existat anterior pe hârtie, nici sub forma unui text, nici sub forma unei notații muzicale. Cum timp de doi ani Centrul Național al Dansului București, nucleul dansului contemporan
Festivalul E-moțional Corpuri și orașe în mișcare by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3584_a_4909]
-
pare că filmul fraților Coen, Inside Llewyn Davis, cu Justin Timberlake într-un rol secundar, dar nu și muzica lui, smulge declarații de admirație din partea unor critici sofisticați și imperturbabili precum Jeffrey Wells. E firesc ca americanii să aibă o partitură consistentă și unul dintre greii cinematografiei americane este prezent în competiție, Steven Soderbergh cuBehind the Candelabra. Filmul este o ecranizare după romanul autobiografic al lui Scott Thorston, cu o inserție în universul gay însă nu unul underground, ci dimpotrivă glamoros
Cannes 2013 – marile speranțe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3607_a_4932]
-
dacă acest ultim film recuperează ceva din cruzimea ironică și acuitatea primului Soderbergh Jim Jarmusch, regizorul lui Stranger than Paradise (1984), Night on Earth (1991), este prezent cu Only Lovers Left Alive, o poveste cu vampiri. Fiind vorba despre Jarmusch, partitura nu poate fi una clasică, așa că sunt foarte curios ce a ieșit de la un spirit ludic-sucit. James Gray revine la Cannes pentru a patra oară cu The Immigrant, unde, ca și în filmele anterioare, Joaquin Phoenix este distribuit în rolul
Cannes 2013 – marile speranțe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3607_a_4932]
-
și vor deveni tehnicieni cu ușurință în silogisme. Excepția numită Heidegger - ultimul glas prin care filosofia a atins tonul oracular, de imn al misterelor, de pe vremea lui Hegel - nu schimbă tendința generală. În Europa, filosofia este un motet a cărui partitură aparține trecutului, ceea ce e totuna cu a spune că azi nu mai există gînditori, ci doar comentatori de tradiții livrești. De această tradiție Nietzsche s-a rupt nu fiindcă a vrut, ci fiindcă nu a avut încotro, fiind împins în
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
atît numerele frumoase plac, ci fenomenele care iau naștere din raportul lor: muzica, cromatica, prozodia, astronomia. Cu două milenii înaintea lui Kepler, Pitagora vede universul ca o simfonie a cărei linie melodică e cîntată cu virtuozitate de planete, după o partitură conținînd raporturi numerice. Mai mult, universul e el însuși un organism înzestrat cu suflet, dar un suflet care la început a fost un acord pur, pentru ca apoi să fie alterat de puzderia dezacordurilor lumești. Ideea unui suflet universal care își
Arheul numeric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3761_a_5086]