1,557 matches
-
de tschandala, intușabilii Indiei, și a prezis că „dacă aceștia vor face revoluție, ea se va Îneca Într-o baie de sânge!”. Intușabilii Europei care, după autorul lui Zarathustra, „vor strica buna ordine a lumii”, răvășind straturile sociale vechi, acel patos al distanței, principiu care a făcut din Roma antică stăpâna lumii (cunoscuteă; vreun mileniu, cel mai amplu, mai stabil, mai redutabil imperiu pe care l-a cunoscut omul civilizat. Toate aceste generalități ne vin În minte când Încercăm să ne
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
numi-o. (Sigur, nu abordăm aici „soluția creștină sau pe cea budistă”.Ă Nietzsche, e știut, deși elev al marelui sceptic Schopenhauer, este, În toată frenetica, radicala sa ideologie, un vitalist, mai mult chiar: cineva care celebrează existența cu un patos pe care l-au avut doar unii mari Greci. Un „păgân” deci, care, În oceanul de scepticism de care era invadat secolul său - ca și al nostru! -, revalorizează existența umană, un gânditor care semnala prin fenomenul de decadență de care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
strictă a Frumosului, a expresivului și devine pur și simplu un semn, un act de Împotrivire, de luptă, coalizând și dinamizând mase mari de indivizi, reprezentative, simbolice pentru o Întreagă națiune? Să ne reamintim, ca Români, de literatura, curajul și patosul literaturii ardelenilor - cărora li s-a adăugat și Eminescu! -, publicată chiar la Budapesta, În jurul anului 1900, când orizontul unificării statului român era o simplă utopie, scrisul lui Goga, Slavici sau Rebreanu, ale cărei prime Încercări sunt În maghiară! Cui Îi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
e compusă din mai multe cărți, stilul, ca să zic așa în formare, din mai multe stiluri. O inconsecvență fără program estetic și fără finalitate dă întregului un aspect caleidoscopic diletant. Inteligența prozatorului, resimțită mai ales ca luciditate, cedează în fața unui patos juvenil inexplicabil. Deși elaborată, confecționată chiar sub raportul tehnicilor și limbajelor, cărticica lui Theodor Codreanu lasă o mai puternică impresie de naturalețe și spontaneitate în dialog decât celelalte debuturi. Prozatorul are simțul replicii, al monologului interior, în general al scenei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1970, de către Ion Istrati, iar, în prefața la romanul următor, Varvarienii Editura Porto-Franco, Galați, 1998 -, intitulată De ce am eșuat ca prozator?, referitor la acest prim roman al său, Theodor Codreanu afirmă că este "o carte juvenilă, scrisă nu fără un patos al lucidității, de pe vremea studenției, scoasă din sertar silit de împrejurări". Debutul balzacian al romanului, amintind, în același timp, de scrierile marilor prozatori interbelici, Rebreanu, Călinescu sau Camil Petrescu, mai ales, ca și caracterul anticalofil al scrisului, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un studiu esențial, mai ales după ce Călinescu a fost îndepărtat de la catedră. Rememorez toate aceste lucruri din pricina amintirilor stârnite în mine de lectura cărții recente a lui Theodor Codreanu, distinsul eminescolog, intitulată Dubla sacrificare a lui Eminescu, carte plină de patos, de polemică amar îndurerată, dar și de erudiție istoricși critic literară, profund convingătoare. Mărturisesc că până la această lectură (deși mă ocup de opera poetului în viziune comparatistă de peste 30 de ani) am acceptat și eu varianta călinesciană despre anii 1883-89
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
anume performanță într-un domeniu, ceea ce în cazul lui s-a și întâmplat... Cu Modelul ontologic eminescian și cu Dubla sacrificare a lui Eminescu, Theodor Codreanu s-a impus ca un eminescolog de substanță, uneori polemic, oricum, instituind un anume patos în domeniul abordat. Având în mână ultima carte a acestuia, Controverse eminesciene, imaginea autorului în ipostaza de critic se întregește. De fapt, volumul e un fel de reconstituire a traseului gesturilor autorului în materie de Eminescu, de la încercarea de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestei doctrine. "Scormonitor" de documente, Th. Codreanu se simte cel mai bine când trebuie să ia apărarea poetului. Tot acum se dezvăluie și mijloacele scrierii sale, în care argumentul serios, rigoarea aproape clasică se amestecă într-o maniera indicibila cu patosul... O bună parte din articolele volumului se concentrează în jurul unor apariții eminesciene. Preferații domniei sale în ale eminescologiei sunt: Edgar Papu, George Munteanu, D. Vatamaniuc. La Edgar Papu identifică prima "încercare de cercetare structuralistă, a poeziei eminesciene", în cazul lui George
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o dată în enunțuri apodictice, cvasiaforistice. Judecățile nu îngăduie replici ori nuanțări, fiind articulate de așa manieră încât să descurajeze controversa. Theodor Codreanu și-a construit un stil hermeneutic ușor de recunoscut ca atare, numai al său, definit prin angajament moral (patos reținut, tensiune a ideilor) și intelectual (informație pe cât posibil exhaustivă, siguranța judecăților de valoare, veștejirea clișeelor culturale). Spiritului combativ îi corespunde, cumulativ, o viziune totalizantă, discursul nefiind lipsit de inflexiuni justițiare. Drama lui Grigore Vieru, aceea a înstrăinării, a rătăcirii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
surprins într-o adevărată trilogie, pe lângă cel amintit mai înainte figurând Culorile sângelui și Umbrele nopții, publicate nu neapărat în ordinea istorică, dar refăcând post-factum percepția cronologică a lumii. Dar romanul său suprem, care adună toată abnegația documentară, obiectivitatea narativă, patosul idealității rămâne Sacrificiul (1988), epopeea Marii Uniri, cum a fost numit, roman care pune în valoare momentul de boltă al istoriei românești. Aici maturitatea deplină a autorului a dat o operă rotundă pe care trebuie să o așezăm între zidurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
determinare. Multe lucruri sunt de admirat la această carte: construcția atentă și echilibrată, în așa fel încât fiecare capitol se sprijină pe precedentul și-l pregătește pe următorul, stăpânirea autoritară a unei informații impresionante, anvergura demonstrației, argumentația atentă și nuanțată, patosul ideii atent cumpănite, scriitura densă, dar nu în ultimul rând un patriotism sincer ce-l determină să-și asume un asemenea demers eseistic de natură să ofere soluții unei umanități aflate într-o criză spirituală și morală fără precedent. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
arheitatea, dar și-o nimicesc cu cealaltă. (...) Format în mediu românesc, H.-R. Patapievici are, simultan, tendințe centrifuge care-l îndeamnă cu o mână să-și apere bruma de românitate, iar cu cealaltă s-o neantizeze". Rămâne să domine, totuși, patosul distructiv, furia demolării, ura clocotitoare. România este un "infinit lupanar de lumpeni" cu o etnogeneză de rușine (urina daco-romano-slavă). Aici, "oriunde te uiți vezi fețe patibulare, cu ochi mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale cunoașterii / iubirii barbiene, carnală, intelectuală și celestă merge până la "dezvelirea" misterioasei "mirese", El Gahel, numele, prin anagramare, al iubitei Helga, conectându-se și în scandinavicul nume al Zeiței Infernului / Morții: "(H)Elga Hel" p. 369), ci și "luciditatea" unui patos relansându-se de fiecare dată în apolinic, sau înaltul spirit deontologic-literar, capacitatea de excepțional polemist (antimanolescian) etc. Th. Codreanu, prin foarte importanta sa lucrare, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (2011), "sparge" și "propulsează" orizontul acestui anotimp al cercetării / cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
deja disponibile în repertoriul ideatic al epocii, manualele de istorie nu afirmă explicit acest deziderat. Aaron, de exemplu, atât de pasionant în militantismul pe care îl desfășoară în Idee repede..., în Manual... se remarcă printr-o sobrietate profesorală văduvită de patosul naționalist exprimat anterior. Iar în cazul lui Albineț, cu toate că Precuvântarea pe care o atașează ca prolog la manualul său de istorie a principatului Moldovei este redactată pe liniile stabilite de Kogălniceanu în Cuvântul... său din 1843, preia selectiv pasaje din
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
viind dintr-alte părți, intră în trupul societății, și se bucură de toate foloasele ei (Aaron, 1843, pp. 4-5). Avem astfel de a face cu un patriotism civic de tip renanian. Cu totul altfel stau lucrurile la patriotismul propagat cu patos naționalist de Simion Bărnuțiu. Definit pe coordonatele patriotismului naționalist de tip herderian, la Bărnuțiu patriotismul "consistă in respectarea si conserbarea precumu si in cultivarea libertatii, a limbei, a pamentului, a derepturiloru, institutiuniloru si datineloru fundamantali stramosiesci: intru acestea se areta
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
consens aproape unanim asupra faptului că Mihai Viteazul nu a fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-a făcut pe baza principiului naționalismului. Cu toate acestea, patosul naționalist se manifestă chiar și pe fondul unei critici demitizante. Alternanța între critica detașată și efuziunea naționalistă este observabilă nu doar între diferite volume publicate în aceeași perioadă, ci chiar și în interiorul unui singur manual. Lucrarea lui O. Tafrali (1935
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
caracterul său genetic, dat de amplificarea "fondului biologic primordial" și supraponderarea autohtonismului dacic în ființa etnică a românilor; ii) caracterul său euforic, conferit de hiperbolizarea trecutului național și supradimensionarea realizărilor istorice ale poporului român; iii) caracterul său aniversativ, conferit de patosul celebrativ și istoria festivistă. Unitatea. Faza internaționalismului proletar și a patriotismului socialist destrămase mitologema unității naționale, acoperind locul lăsat liber de dispariția acestei structuri mitoistorice a conștiinței identitare românești cu ideea coeziunii proletare, a solidarității de clasă și a unității
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cultului personalității, relevată de ocurența iconică, frecvența citării și incidența nominală, este completată de dimensiunea calitativă a cultului, care poate fi numită epitetica ceaușistă. În calitate de documente oficiale, manualele de istorie arborează, de regulă, o sobrietate analitică și un mai rezervat patos poetic comparativ cu producțiile literare encomiastice la adresa Conducătorului publicate în Scânteia, de pildă. Chiar și așa, literatura didactică este străbătută de un fior expresiv care ia forma unei panegiric închinat liderului. De exemplu, manualul de Istoria contemporană a României este
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
liderului. De exemplu, manualul de Istoria contemporană a României este împovărat de formule elogiante și descrieri hiperbolice ale secretarului general al Partidului. O adevărată epitetică ceaușistă poate fi culeasă din rândurile manualului. Câteva exemple pot evidenția amploarea elogierii și intensitatea patosului poetic: Nicolae Ceaușescu se distinge prin "energia sa clocotitoare", "spirit clarvăzător și îndrăzneț" transpuse în "activitatea sa neobosită" (p. 6). Un alt pasaj subliniază identitatea de destin dintre biografia lui N. Ceaușescu și istoria contemporană a României: "clarviziunea, pasiunea și
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cernăuți și Lugoj [...] au fost "declarațiile de război" ale forțelor novatoarea (sic!) ale națiunii române împotriva forțelor conservatoare, națiune care în timpul revoluției de la 1848 și-a afirmat hotărârea pentru unitate și independență națională" (p. 52). Deși nu mai degajă același patos naționalist și exaltare patriotică emise de manualele de istorie din ultima fază a național-comunismului, discursul conservatorist al vechii gărzi istoriografice păstrează retorica tradițională a unității chiar și în răspărul direcției oficiale stabilitate de autoritățile statale. În contrast, direcția reflexivă-europenistă cât
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instrucție în masă" (Ingrao, 2009) prin intermediul cărora autoritățile statale își implementează programul de loializare politică a corpului social față de statul-națiune și față de ordinea consființită a lucrurilor. Paradigma clasică a memoriei naționale românești a evoluat de-a lungul unui crescendo al patosului naționalist, ale cărui trepte sunt următoarele: a) idealizarea trecutului - aceasta se produce ca efect direct al etnocentrismului în conceptualizarea trecutului. Ca specie a etnocentrismului, idealizarea trecutului poate fi considerată o "universală mnemonică", în sensul în care, ca și etnocentrismul, idealizarea
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
toate, culturile umane de până la încheierea epocii moderne a meta-povestirilor (Lyotard, 1993). Ca produs derivat din etnocentrism, idealizarea trecutului în memoria colectivă se produce "natural", fără promovarea realizată de către o ideologie specifică. În schimb, toate celelalte secvențe ale crescendo-ului patosului naționalist sunt produsul unei asidue munci ideologice și expresii ale unui "narcisism colectiv" din ce în ce mai exacerbat; b) glorificarea trecutului și eroizarea acțiunilor istorice - un grad superior de patetism se atinge prin glorificarea trecutului și eroizarea protagoniștilor majori ai istoriei (fie ei
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului - momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină de smerenie, față de un trecut memorializat într-un
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Constantin Brâncoveanu, ambii proslăviți ca sfinți de către Biserica Ortodoxă Română în 1992. Privită în durata lungă a devenirii sale istorice, memoria națională românească trece prin acest crescendo în două cicluri complete, despărțite de scurtul intermezzo al anilor 1947-1964 în care patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de sub aureola sacrosanctă care a circumscris-o. Deposedarea istoriei naționale de haloul său sacru de către noua atitudine critico-relativizantă avansată de perspectiva postmodernistă îmbrățișată de L. Boia și S. Mitu semnalează încheierea celui de-al doilea ciclu complet al crescendo-ului patosului naționalist. Manualele alternative introduse începând cu 1998-1999 marchează simbolic un moment de cotitură în tradiția discursivă referitoare la trecutul românesc. Înainte de această dată, literatura școlară este tributară unei "etici marțiale", fiind pătrunsă de spiritul belic pe care îl celebrează necontenit
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]