1,257 matches
-
stăpâna atelierului. Folosise prilejul pentru a relata ultima convorbire avută la spital cu prietenul lor, Poetul. Vestea o zdruncină imediat : se ridicase, nu-și mai afla locul, muta mereu ceașca de cafea, stingea aprindea stingea țigări, începuse brusc să se pieptene, să se privească în oglindă, să-și îndrepte sprâncenele. În cele din urmă, deși la o oră atât de nepotrivită, ziua abia începea, propuse o plimbare. Încăperea o apăsa, vizibil. Devenise palidă, nu-și stăpânea mișcările aiurite. Ieșiră, dar, poate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
binelui colectiv, preocupat de binele celorlalți, totdeauna cu aceeași hăinuță maronie, uzată. Cămașa albă, cu o unică cravată îngustă, ștearsă. Mărunt, aparent fragil, dar mușchiulos, rezistent. Un chip îngust, cu ochii vii sub o calotă de păr negru și lucios, pieptănat cu grijă. Umerii slăbuți, și brațele. Degete palide, scrisul ordonat. Ar putea furniza câteva amănunte ? Da, de ce nu. Interzise orice contacte ! Pe stradă, întâmplător ? Te scuzi, nu înțelegi limba. Nu, nici rude, sau raportat imediat, la Serviciul Personal. Ședința s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu cotul. Învelit cu pătura până la gât, până la creier. Cadranul de pe mâna stângă : aproape ora unu, ohoho, cât mai lenevise ! Gâfâie, trezit, cu ochii spre gaura cheii : — Poți intra. Intră, dacă vrei. Doamna pătrunde, demnă, sobru îmbrăcată pentru asemenea dimineață ! Pieptănată cu atenție. — Ce e cu tine, încă nu te-ai sculat ? Vinovatul trage din răsputeri marginea păturii cadrilate, pătra tele roșii verzi negre pendulează peste genunchii ridicați. — Păi, n-am avut nici o grabă. Cine m-a căutat ? — O doamnă insistentă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nici n-a vrut să stea de vorbă cu ea, și-a luat pălăria și a vrut să plece iar de-acasă, dar ea s-a apropiat de el... măi, și ce bonetă avea și ce breton, că așa se pieptăna, și-l Înlănțuie cu brațele și-i zice cu glas de miere: „Nu mă săruți, Will?“ Ei, Doamne! cînd te gîndești, ce ticăloasă (mi-am dat seama mai tîrziu). Dacă-i sucea gîtul atunci, pe loc, bine-i făcea! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Deci popor român, ia-ți adio de la 1 aprilie, nu-ți mai aparține. Dacă alde Boc au confiscat data de 1 aprilie, nici BOR (Biserica Ortodoxă română) nu se lasă mai prejos. De când se scoală în fiecare dimineață, ca să se pieptene cu cărare la mijloc, în timp ce țara aceasta nenorocită arde, au găsit și ei ceva ce să confiște: iepurașul de Paști, (noii dobitoci lingviști zic în loc de Paști, Paște, de unde dracu o fi scos asta, doar academicieni de alde Băsescu & Comp știu
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
a ajuns sinonim cu tăiatul macaroanei) și să nu vă stresez de tot, în sfânta zi de azi, vă voi demonstra că unii, totuși se gândesc la popor, folosindu-se vechiul dar sănătosul principiu românesc: „Țara arde și baba se piaptănă". De exemplu, doamna Udrea, care dă sfaturi tinerilor pedeliști, cum să răzbească în politică. Ea a declarat fremătând, serafică și genuină: „Când am intrat eu în politică, era o vină să fii blondă". Sărmana doamnă Udrea, cred că are grave
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
venit lângă pat. Era încă vară. Pe fereastra mică, astupată de gardul din tablă verde, se vedea un triunghi de cer și o ramură de salcâm, ca o bisectoare. Și-a tras bluza peste cap, natural, ca și cum s-ar fi pieptănat. Privirea ei neagră, umedă, mă bătuse în două cuie pe pat. Sutienul alb, dantelat, era un ham încordat pentru sânii care se zbăteau, nechezau, o trăgeau înspre mine. Nu apucasem să mă ridic și harnașamentul dispăruse. Acum mă privea intens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cuvinte cu înțeles asemănător pentru: măreț, generos, preajma, ziduri. 3. Scrieți enunțuri în care să folosiți corect termenii: agresiv, așezare, a decerna, iluștri, faimă. Ulița copilăriei Ionel Teodoreanu (fragmente) „Ulițile de căpetenie ale târgului au slujitorii lor: măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meșteri care le sulimenesc cu smoală și asfalt. Ea se slujește singură. Își toarnă apă de ploaie prin uluce; își potrivește părul cu vrăbii; și chipul ei firesc e. Trufașe de numele lor, celelalte uliți au
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
seacă, să arunce în aer munții, să foreze tunele, să... Doamne! Rochia verde, merge cu pulovărul gri? Unde-s ciorapii? Uite-i, bine că nu-s rupți. Pantofii? E cam frig. Da, dar ghetele sunt așa de urâte. Acum la pieptănat. Și coșul ăsta de unde-a mai apărut? Fi-r-ar să fie! Eh, asta e. Repede, geanta, haina, cheile, banii. La revedere, doamna Garofița! La revedere, domnu Mihai! Nu vin târziu! Și Iulia iese val vârtej din apartamentul unde subînchiriază camera de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
poală și să toarcă atunci când o mângâi. — Mdaaa? făcu George din pat. — Și mai vreau să mănânc la o masă pe care să fie așezate tacâmurile mele de argint; și vreau lumânări. Mai vreau să fie primăvară și să mă pieptăn la oglindă și mai vreau o pisicuță și niște haine noi. — Of, mai taci și ia-ți ceva de citit, spuse George. El se apucase din nou să citească. Soția sa se uita pe fereastră. Era Întuneric acum și continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
întinderea din vale. Bravo, Toadere! Mi-ai confirmat cele comunicate de maior. Acum, îndreaptă-ți atenția asupra grupului de arini de pe malul pârâului. Am înțeles. Toaibă și-a pus din nou binoclul la ochi și, cu răbdare, a început să pieptene întinderea până la ariniș, insistând asupra malului pârâului. De la sergentul Cicoare nici un semn. „Poate că nu și-au ales prea bine locul de observație” - gândea locotenentul. Chiar în acel moment, frunzele lanului de porumb semnalau prezența unui om. În clipa următoare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de călătorie În compartimentul de tren, cu revista franceză de modă pe care-o răsfoia, de curiozitatea mea de atunci de a ști cine este, cu ce se Îndeletnicea, de fața ei albă cu luciri de marmură, de coroana părului pieptănat În formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, cînd amîndoi coborîrăm pe peronul gării orașului acesta. - CÎnd plecați? o Întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimîine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară, spuse și Întrebuință rîzÎnd, drept răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Dar parcă aș avea capul golit de gânduri, ca și cum trupul meu ar fi supt tot creierul, să se hrănească. Se întinse pe saltea, sprijinindu-și capul pe sacul de medic. Închise ochii și o văzu pe Velunda pe malul izvorului, pieptănându-și pletele blonde; zâmbind, îi ceru să-i dea panglica albă, să-și lege părul. Valerius simți că i se pune un nod în gât și-și acoperi fața cu brațul. — Proculus... — Știu că zilele astea, când te antrenai, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se piardă. Aha. Ca pe card. Cec la purtător. Mitzy, pas alergător! îl iei pe dânsu, îi pui cravată, dungă la blugi, fond de ten, pastă antirid și-l aduci înapoi rapid, că se filmează. Și cu părul ce facem? Piaptănă-l dar neapărat cu o cărare la mijloc. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor sunteți în direct cu primăria. Audiențe la primar. O primărie cu ușile mereu deschise, că de aia au și rămas fără fotolii, fără calculator,fără...Iată cum decurge
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
-a descoperit firul de păr cîrlionțat cum numai Într-o singură regiune umană se cîrlionțează el, numai că nici Jack nu stă prea bine cu psihiatria, prezintă și el traume din copilărie pe care le povestește În timp ce-și piaptănă părul dat cu briantină ca-n anii treizeci, le povestește directorului Închisorii unde, după o oră de abominabile asasinate gratuite ca supa săracilor, sînt vîrÎți, spre disperarea publicului ce-i adoră, soții Knox. Pe Scagnetti Îl cheamă Tom Sizemore și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din grădină și mi le-a aranjat în vase cu un zâmbet prețuind cât o îmbrățișare. Era izbitor de palidă, părul lăsat pe umeri (îl încurcasem eu, mi-a spus mai târziu, și i-a fost peste putință să-l pieptene) și buzele mușcate. Privii cu o imensă beatitudine urmele primei noastre nopți de dragoste. Maitreyi era acum de o frumusețe ațâțată, parcă întreg trupul se deșteptase în ea, și buza aceea de jos, cărnoasă și fragedă, își purta mușcăturile ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dracu’ de Încercare de a retrăi, cum am făcut În În noaptea ailaltă, cînd am luat-o prin Tamiami.“ Prinseră buletinul de știri de la radio, trecînd peste toate piesele radiofonice care se dădeau Înainte de prînz. — Nu-i ca și cum m-aș pieptăna În timp ce țara arde, spuse Roger. E ca și cum m-aș Îndrepta spre nord-vest cu o sută pe oră, depărtîndu-mă de focul care a cuprins toate lucrurile la care țin, și e ca și cum, În timp ce aș fugi, aș auzi tot ce se Întîmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lebedelor mici pentru intrarea în NATO ori așteaptă să cădem în Europa, cum cade mărul lui Newton. "Elita"? "Elita" a trecut, în '89, de la compromis ca formă a supraviețuirii la compromis ca formă a parvenirii. Intelectualii noștri, cînd nu se piaptănă, se pun pe cioronoială. De-ți vine să le spui ca Tudor Călărașu, tatăl lui Preda: "Sînteți deștepți, dar vă mănîncă prostia". Tano vorbește cu umbra lui de pe perete: Urîtu ăsta cu-n ochi ne dă turtițe la micul dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mi-a Întins-o era subțire, feminină, fnă. A trebuit să-și Înalțe ochii ca să mă privească În față, dar nu s-a ridicat să mă salute. Părul blond, vopsit cu mare artă, era prins Într-un coc foarte șic, pieptănat În mod voit ca la Întâmplare, dar extrem de ordonat și, cu toate că nu zâmbea, nu te intimida În mod deosebit. Părea blândă și cumva minusculă, așa cum stătea acolo, În spatele acelui birou negru cu aspect amenințător și, deși nu m-a invitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
hainele ei obișnuite de lucru și, după cum am aflat ulterior, Într‑adevăr nu se obosise. De ce să o fac? râsese ea. Doar oamenii ăștia nu vin aici ca să se uite la mine. Părul ei castaniu era curat și drept, dar pieptănat fără un stil anume, iar pantofii maro fără toc nu erau câtuși de puțin În ton cu moda. Dar ochii albaștri erau strălucitori și blânzi și mi‑am dat seama instantaneu că aveam să o plac. — Tu trebuie să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Întrece orice limită imaginabilă; se apleacă peste fereastră cu părul alb-sur, despletit În smocuri Încâlcite din timpi Înghețați; cu gesturi emblematice, ține un pieptene lucios de metal În mâna tremurândă, cu care face gestul retezat de neputință de a se pieptăna, Într-o mișcare largă de a mă atrage, de a mă provoca. Eu mă feresc, căci, de multe ori, fereastra mi se deschide brusc În piept, lovindu-mă; ea se Înfurie atunci ca În urma unui afront grozav, Începe să Împroaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
încrucișau în zbor. Melania era o fetișcană și, dintr- odată, veni și mama lor, dansau amândouă în jurul lui, râzând, cu capul dat pe spate. Ce frumoasă era maică-sa, cu rochia ei albă pe care o îmbrăca doar ca să se pieptene în fața oglinzii și să se întindă în pat, lăsând copiii să-i pună un mănunchi de flori între mâinile împreunate și s-o privegheze. Melania era acum un copil, îl privea nedumerită, împingea leagănul, crezând că legănatul va face să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
părea atât de bătrân, ci doar din cale-afară de obosit. Dar nu o oboseală care trece odată cu somnul. Părul, încă des, nu-i albise, ci, parcă, se prăfuise, avea culoarea făinii cu tărâțe, îți venea să i-l scuturi. Se pieptăna, pesemne, doar cu degetele rășchirate, pentru că smocurile nu se ordo nau nicicum unele după altele, ci după mâna cu care își trecea prin ele rarița și după graba cu care o făcea. Sprâncenele erau groase și răsucite, ca niște mustăți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceacâri, atâta doar că unul avea ochiul stâng albastru și cel drept castaniu, iar celălalt începea albăstreala cu ochiul drept. Unul avea un neg mare și scorțos ca o ciupercă de lemn lângă nara stângă, celălalt lângă nara dreaptă. Se pieptănau cu cărare, netezindu-și părul, unul într-o parte, altul în cealaltă. Cel cu ochiul stâng albastru apuca, mai ales, cu mâna stângă, celălalt, după cum îi arăta ochiul, cu dreapta. Poate că, și dacă ar fi știut să scrie, unul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
curte. M-am născut la bloc. Tili o întoarse spre el și îi depărtă o șuviță de pe frunte. — Uitasem. Lumile în care am copilărit nu arată deloc la fel. Iar tu parcă nu mai arăți ca la amiază. M-am pieptănat altfel. Când merg la școală, îmi strâng părul. — Până și buzele îți sunt mai cărnoase. Și nările. Iar ochii nu-i mai ai rotunzi și mirați, ci alungiți și languroși. Poate te schimbi, în funcție de momentul zilei ori de omul cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]