14,398 matches
-
post în post, la mă-sa, la Turda, că-i rup buletinul. Nu am vrut să-ți stric inima, băieții m-au informat de mult... la facultate i se spunea “cur de fier”. Vino să te pup, nu-i totul pierdut. Am ținut și țin la tine ca la un frate, ai fi ajuns departe... Dacă lucrurile se împuțesc pe aici, pleacă în Moldova, la ai tăi, și nu uita de mine... P A R T E A A II-A
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Tălparu, m-a condus chiar până la poartă, să fie sigur că voi pleca definitiv, și chiar a avut tupeul să-mi mulțumească... Nu pentru că l-am angajat, că i-am dat locuință, ci pentru munca desfășurată!”... „Apoi?” a murmurat ea, pierdută...” Dar nu mai urmează nici un ,,apoi”, Elvira, totul s-a sfârșit pentru mine, pentru noi”, am încercat să-i explic. Elvira nu a mai spus nimic, a umplut paharele și atât. Apoi a înlemnit parcă. Și-a ațintit privirea în
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
mamă, de ce mă osândești? Totul între ele se zdruncina dacă vor slăbi nădejdea și vor da un pas înapoi întorcându-și spatele, fără să mai poată aștepta laolaltă, încleștate în așteptarea lor. Întoarcerea celor plecați și-odată cu ei, redobândirea miracolelor pierdute sau numai răpite nici ea, întoarcerea, nu mai avea să se făptuiască dacă n-ar mai fi bine să-i aștepte. Nu, mamă. N-am unde mă duce și n-am pe cine dori decât pe cine știi. Fata mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sau cine știe ce altă fantasmă. Asta se-ntâmpla înainte de război. La-nceputul războiului, Toma plecase și i-o dăduse în primire, nici ibovnică, nici nevastă cu frica soacrei în sân, și bătrâna era speriată și uluită de schimbările petrecute. Surâdea mereu, pierdută.. Ce visa ea sau la ce se gândea! După ce-i trecea, se-ntorcea la viața măruntă, de toate zilele, săltăreață și buiacă, cu puterile sorbite din depărtările acelea, cu căutătura limpede și deschisă, apoi se apuca să cânte încetișor, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
obiective turistice de mare interes, precum: Peștera Cetățile Ponorului (4 km lungime), cu un curs subteran ce formează câteva lacuri și iese la suprafață prin izbucul Călugări; Cheile Galbenii, cu versanți străpunși de peșteri; Platoul Padiș cu numeroase doline; Lumea Pierdută, cu o frecvență mare a avenelor ș.a. Unele peșteri păstrează ghețari fosili, ca urmare a unor condiții topoclimatice și a particularităților morfologice deosebite avute de aceste peșteri. Cea mai cunoscută este Peștera Scărișoara cu un ghețar 75 000 m3, cel
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
întreagă. Numai patru versuri. Între timp am „găsit” toată poezia și v-o dăruiesc și vouă, celor care vreți să luptați pentru visurile voastre. Poezia este scrisă de Radu Gyr și se intitulează „Cântec de luptă”. Nu dor nici luptele pierdute, nici rănile din piept nu dor, cum dor acele brațe slute care să lupte nu mai vor. Cât timp în piept inima-ți cântă, ce-nseamnă umărul înfrânt? Ce-ți pasă-n praf de-o spadă frântă când te ridici
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
munte și să viețuiesc acolo singură, singurică. Cred că am moștenit câte ceva și din înclinația unui sihastru, nu degeaba îl chema pe tata Macarie. Acum intuiesc că fiecare om are „însingurările” sale, are dorința, poate inconștientă, de a căuta ceva pierdut, ceva știut și uitat și atunci se interiorizează fiecare în felul lui. Dacă stăm să ne gândim bine, fiecare căutăm „ceva” toată viața, însă numai puțini dintre noi conștientizăm, și asta într-o măsură foarte mică, ce și de ce căutăm
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt.” Spațiul (orașul) e definit perifrastic: „orașul celor șapte coline” și, pentru a se evita confuziile, „Sala pașilor pierduți a Universității”. Proza devine haplologică, proteică, înghițind chiar un text poetic: „Iubesc orașul acesta străin / cu parcurile lui, în care nu ne-am ținut / niciodată de mână. / Iubesc orașul acesta străin / cu străzile lui furnicar, pe care pașii noștri/nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
un șlagăr vechi. Oricum ar fi pentru alții, pentru mine va fi mereu nou și plin de mister. Am știut că voi rămâne aici chiar de atunci, de când am pășit, pentru prima oară, cu servieta sub braț, în Sala pașilor pierduți a Universității. Vremuri! Astăzi am plecat mai repede de la bibliotecă, am luat-o pe Eva de la școală și, cu primul tramvai, am urcat Copoul spre Grădina botanică. Plănuiam de săptămâna trecută o vizită la expoziția de crizanteme, organizată anual, în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
imaginea artistică, ceea ce ar putea părea o frivolitate, dar și destinul, ceea ce e un lucru serios sau, dimpotrivă, o frivolitate dusă la extrem: Orice destin se poate ajusta. (Antipod) "Moartea repetată" îl reprezintă pe cabotinul Emil Botta. Damnatul este cel pierdut "în ochii Himerei": M-am pierdut în ochii Himerei, în adâncul himeric al ochilor săi, într-un complicat labirint (Memorial) Dar până și acești ochi, fascinanți, atoate-văzători, sunt văzuți în oglindă! Există numai în oglindă: Și, pierdut în oglindă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de supraviețuire: starea androginală este cea din oglindă. Iubirea-pasiune este spiritualizată în lumina necruțătoare și neînduplecată a oglinzii. Filtrul este impalpabil și în același timp foarte eficient. Se realizează totuși o sciziune dureroasă. Efortul nu este pentru a recupera jumătatea pierdută, ci pentru a lua distanță față de aceasta, detașarea fiind unica posibilitate de cunoaștere. Înjumătățirea în-seamnă dublarea voinței. Este o operație prin care dialectica părților ce compun întregul înseamnă mai mult decât întregul însuși. Semantica părților nu duce doar la deraieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
al orașului de provincie, cu societatea mediocră cu care nu intră în consonanță, cu familia față de care se simte străină, cu ipostaza femeii în general, pe care o suportă ca pe un corsaj inadecvat, cu timpul ce rămâne un etern pierdut. Lucrarea a fost elaborată prin studiul lucrărilor de specialitate referitoare la viața și opera Hortensiei Papadat-Bengescu. Opera scriitoarei este de referință pentru perioada interbelică, prin originalitatea și caracterul ei feminin numai o femeie cu personalitate puternică se va putea sustrage
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
pe care-l consideră “un basm fad”, uitat de întunericul vremurilor înmormântate. Zborul ei de pasăre pare a fi oprit de oul lipit dezgustător de aripile ce-ar trebui să-i folosească drept înaltare. Să fie ea în căutarea timpului pierdut, căci trecutul i se părea “un monstru care înghite timpul, timpul care și el ne înghite”. De ce Manuela nu simțea timpul? Ea nu trăia, doar exista! Este excepțional prezentată drama individului care are conștiința existenței, dar mai ales a existenței
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
frumoasă, cu degete lungi și fine. Domnul R. o admiră; o înscrie și pe ea în șirul nesfîrșit de mame, a căror iubire nesfîrșită asigură primenirea acestei lumi cu nenumărate cete de mici vietăți nevinovate, care îi pot reda puritatea pierdută. O lume prin care noi, părinții, trecem și ne petrecem... Însă fără a pieri cu totul, vorba poetului. (Incorigibil este dl. Profesor! Cam dese trimiteri la surse livrești! Cam exagerează cu obsesiile sale: sfârșitul și nemurirea) Domnul R. ar fi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Nicanor, de cum auzi răgetul leului, tresări puternic, făcu niște ochi ca de buhă și porni aprig spre Matei. Acesta stătea încremenit lîngă casetofon și nu mai știa ce să creadă. În fața unei astfel de situații, Bărzăunul se consideră un om pierdut și o zbughi pe ușă. Alergă puțin pe șosea, apoi, temîndu-se că astfel îl pot prinde mai ușor urmăritorii dacă-i dau de urmă, sări într-o grădină, de-acolo în alta, era cît pe ce să-l muște un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
prin ce locuri frumoase o să ne ducă și cîte o să ne arate! Dar Bărzăunul nu se arătă deloc impresionat de laudele Ilincăi. Aproape că nici nu le auzise. Se mulțumi doar să dea din cap trist, ca după ceva iremediabil pierdut și să-și vadă în continuare de drum. Nu mai avea nimic nici o valoare... Și nu mai scoase nici o vorbă, cu toate provocările lui Virgil și Vlad, dar mai cu seamă ale Ilincăi, pînă ajunseră la Piatra Domniței. Mare poznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să fiu supărată pe tine?... Doar noi sîntem prieteni și nu ne uităm la copilăriile altora! Și Ilinca revărsă asupra sa toată căldura ochilor, zîmbindu-i prietenoasă și lovindu-l încet cu palma peste obraz: Blegule! Tomiță lăsă ochii în jos pierdut, dar grozav de fericit că Ilinca i-a vorbit mai apropiat ca niciodată. După două ore și mai bine de la acest schimb de vorbe întregul grup se pomeni, sfîrșind un urcuș cumplit de greu și de întortocheat, pe vîrful Pietrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
supt nemuritorul sân al iubirii sfinte, În rând cu Arhetipii fără de veac și nume... Dă-mi mâna, nu-i nevoie de-aripi... O-mbrățișare: Misterioasa carne se face duh în noi; De dincolo de ceruri se-ntinde-o așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala Lal Ded. Prin excelență, lirica lui Lucian Blaga poet-filozof și filozof-poet este străbătută de suflu cosmic, fie că neagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un hemistih), se continuă apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-un indefinit foarte îndepărtat, acela al timpului pierdut, în care depersonalizarea poetului are corespondent pe plan spațial deconturările chipurilor de pe pereții bisericii părăsite. În O, mamă cele trei mișcări perpetue din natură a ramurilor, a umbrei, a apei îngână somnul etern al morții. În Despărțire sau în De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viață, când nu te-a rănit, nu te-a părăsit, nu te-a dezgustat nimeni. Un zâmbet care spune o noapte întreagă, noi mici în întuneric și stele mari, tăcute și mari, aceleași pentru toată lumea, noi mici, mici, mici și pierduți, ca atâția alții înaintea noastră, ca atâția alții după noi, în momentul ăla nesfârșit, enorm, în care auzi gândurile celuilalt, pulsând ca un cer deasupra lumii tale... 23. și mai departe Așteptau. În căldura grea, ca o pâclă, așteptau să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care purta bluze de dantelă cu gât înalt. Știam că iar s-a întâmplat ceva. Nu întrebam niciodată. Știam. De cele mai multe ori, îl găseam pe David gata adormit, într-un colț de canapea. Mama venea după noi târziu, cu ochii pierduți undeva printre șireturile pantofilor. Între timp, eram Lea și cu mine. Și o bibliotecă mare. Și grădina. Mai târziu, când nu mai rămăseserăm decât mama și cu mine, mă duceam singur, de câte ori îmi era lehamite să merg acasă. De câteva
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
amestecuri și păstrează taine, să-și stârnească frunzele să se scuture de nu mele lor arabe și latinești și să foșnească puternic, legat, ca o mare învolburată, o mare de portocali în furtună care se aude până la mine, cititor unic, pierdut și vrăjit acolo, în biblioteca din Intrarea Vâlcului, rătăcit într o carte de Delia Hriavu. Erau multe tăceri între ei. Înaintau prin ele cu greutate, conștiincios, posomorât, fără să încerce să le umple. Nu aveau, ca în filme, parte de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
această lume... Stupoarea luă locul rîsului. Pînă să apuce Lupino să înțeleagă ce se petrecea, mistreții se făcuseră nevăzuți. La urma urmelor, pădurea era plină de trufandale cărate de ape. Nimeni și nimic... Absolut nici o grăunță de mîncare... mai distinse, pierdut, printre copaci. Așa ceva nu i se mai întîmplase. Gogoloaiele de pămînt dispăruseră fără urmă înainte ca el să deschidă gura. Halal progres înregistrase! Nu apucase măcar să se prezinte, darămite să-și spună păsul. Era vina lui? Oricît de neumblat prin
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Lupino! La auzul poveștii înșirate dintr-o suflare, la auzul numelui rostit de tînărul lup, înțeleptul încremeni. Lupino? Ai spus Lupino? Copil orfan, găsit rătăcind? Dar tu ești fiul meu, Lupino! Cerule, m-ai auzit, mi-ai răspuns! Fiul meu, pierdut... și regăsit, în sfîrșit! ...Tată?! Tînărul lup se retrase doi pași, măsurîndu-și stupefiat interlocutorul. Și, pînă spre asfințit, trupurile celor doi lupi, răscolite de gemetele furtunii, au continuat să înfrunte, neclintite, ploaia nepăsătoare... CAPITOLUL 14 Pa[i mici C um
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
sănătos și viguros, care învăța repede și ne făcea fericiți, pe mine și pe mama lui. L-am numit Lupino, copil al lupilor călători care fuseserăm pînă atunci. Într-o zi, eu am plecat să vînez; ai rămas (băiatul meu pierdut și, mulțumesc cerului!, regăsit) cu mama ta, așa cum se întîmpla de fiecare dată cînd trebuia să mă îndepărtez mai mult. Fusese o zi bună: găsisem, în cele din urmă, vînat bogat și mă întorceam împovărat și ostenit, dar fericit și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]