2,403 matches
-
a formulat demult profilul acestei epoci: „(...) efortului atât de meritoriu al primilor pionieri europeni - Court, Moorcroft, Trebeck, Masson, Burnes, Gerard și Honigberger -, zelului, calităților de curaj și rezistență arătate de acești predecesori, acești private adventurers” le revenea onoarea unanimă a posterității, fără a uita că „și-au condus frecvent săpăturile cu o grabă și o lipsă de menajare care a fost fatală unei cantități Însemnate de documente”5. Cercetarea sistematică a monumentelor 1 a continuat mai ales prin săpăturile efectuate de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
europenii, Întreabă-l, mai am de trăit sau mor curând, cum mi s-a prezis aici?”3. Curtea din Lahoretc "Curtea din Lahore" Prezența atâtor ofițeri, medici și călători străini la curtea din Lahore i-a oferit lui Ranjit o posteritate de care puțini maharajahi s-au bucurat. Imperiul lui se extinsese mult la un moment dat și a fost mereu temut de englezi, chiar și după 1840-1841, când erau implicați În războiul opiului În China, chiar și după 1849, când
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
recunoaște În acest punct legătura cu o Asie contemporană. Pe termen lung, exploratorii sunt niște cai troieni care cuceresc forme ample de amnezie colectivă. O fac cu sagacitatea unui instinct și cu darurile Întâmplării care nu sunt consumate decât de posteritatea lor științifică 1. Un istoric specialist În problema „Preotului Ioan”, Arthur Percival Newton, afirma În 1924 că „există un anumit pericol ca britanicii care și-au făcut din India casa lor permanentă să fie uitați, necunoscuți, cum neîndoios sunt ei
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
din „micul Tibet”), când le explică unor lama, după cum Îi relatează mai târziu și lui Jacquemont, că „țara lui e Între Europa și Asia”, devenind În opinia lor (e de Înțeles) „un caracter de o naționalitate ambiguă”3. Cât despre posteritatea medicală a lui Honigberger, cel puțin pentru cultura română ea este legată de prima generație de istorici ai medicinei. Momentul românesc cel mai important În istoria medicinei avea să dureze exact 15 ani, scandați de cele trei opere importante ale
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
editează la București o nouă serie a „Curentului nou”. Tot acum candidează, pe listele unei grupări averescane, pentru Camera Deputaților, dar fără succes. Ultimii ani de viață îi sunt marcați dramatic de o boală degenerativă. Printre contemporani, dar și în posteritate, S. s-a impus ca un erudit și polemist de marcă, original până la excentricitate și bizarerie, elaborând proiecte și ipoteze grandioase și donquijotești, asemeni lui B. P. Hasdeu, cu care a și fost comparat tipologic. Cu o conștiință de sine
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
primară la Cervenia, apoi își continuă învățătura la Alexandria, unde urmează și liceul (1966-1970). Devine student la Institutul Pedagogic din București (1970-1971), de unde trece la Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității din București (1971-1975), luându-și licența cu lucrarea Posteritatea lui Ion Creangă, publicată postum, în 1990. Beneficiază de o specializare la Universitatea din Viena (1980-1981), cu o bursă Herder, primită la recomandarea lui Al. Rosetti. Este profesor de franceză la Liceul „Alexandru Ghica” din Alexandria (1975-1983), secretar literar la
SCARLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
1981; Istoria poeziei românești, vol. I-III, București, 1982-1986, vol. IV, îngr. Dora Scarlat, pref. Nicolae Manolescu, București, 1990; ed. I-III, pref. Nicolae Manolescu, Alexandria, 2003; Introducere în opera lui Cezar Bolliac, București, 1985; George Bacovia. Nuanțări, București, 1987; Posteritatea lui Creangă, pref. Nicolae Manolescu, București, 1990; Un romantic întârziat, pref. Romulus Toma, Alexandria, 2002. Antologii: Antologia Unirii. 1918-1983, București, 1983 (în colaborare cu Ion Horea); Poezie veche românească, postfața edit., București, 1985; Climat poetic simbolist, pref. edit., București, 1987
SCARLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
Z. Ornea, „Climat poetic simbolist”, RL, 1988, 15; Piru, Critici, 101-108; Laura Pavel, O istorie a receptării, APF, 1990, 3-4; Constantin Hârlav, Începutul și sfârșitul, „Interval”, 1990, 4-5; Ioana Pârvulescu, Punguța cu două (trei) prejudecăți, CNP, 1990, 34; Cornel Ungureanu, Posteritatea lui Creangă între fascicultură și pornoliteratură, O, 1990, 42; Monica Spiridon, Portretul criticului la tinerețe, R, 1990, 11; Ioana Bot, Călătoria fără sfârșit, TR, 1990, 50; Bucur Demetrian, Vocația sintezei, R, 1990, 12; Nicolae Manolescu, Argument, RL, 1990, 51-52; George
SCARLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
1996, 43; Ilie Rad, Erudiție și modestie: Gavril Scridon (1922-1996), TR, 1996, 43; Irina Petraș, „Istoria literaturii maghiare din România”, CC, 1996, 9-10; Ion Pop, Profesorul Gavril Scridon, ST, 1996, 9-10; Ion Buzași, Dascălul-prieten, ST, 1996, 9-10; Teodor Tanco, În posteritate, ST, 1996, 9-10; Lucian Tăutu, Gavril Scridon și avatarul sintezei: „Istoria literaturii maghiare din România”, DL, 1997, 1; Micu, Scurtă ist., IV, 175-176; Tanco, Dicț. lit. Bistrița, 329-330; Clujeni ai secolului 20. Dicționar esențial, Cluj-Napoca, 2000, 292; Micu, Ist. lit.
SCRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289577_a_290906]
-
mărturii, documente, eseuri scrise de cei care l-au cunoscut și i-au admirat opera. Adversarii nu întârzie să îl atace, contestându-i, întâi, etica, apoi opera. Nu acceptă ca un prozator să aibă un talent mai mare decât ei. Posteritatea nu a fost ușoară pentru P. După decembrie 1989 a intrat în vizorul procurorilor morali, al revizioniștilor de tot felul. A fost și este încă demonizat, contestat, marginalizat, socotit „o dejecție a lumii rurale”, cum zice un scriitor (Alexandru George
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
proiect decât un statut internațional propriu, de sine stătător, pentru statul În fruntea căruia se afla, cu consecințe neplăcute pentru imperiile multinaționale vecine. Franța, mai ales după Întâlnirea de la Osborne <ref id=""> 3 Dumitru Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza În conștiința posterității, Iași, 2001, p. 67-68. </ref>3, a fost aceea care s-a străduit să Împace lucrurile și să-i convingă pe români să renunțe temporar la ideea prințului străin În favoarea realizării Unirii Principatelor. Demersurile țării lui Napoleon al III-lea
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
de a face cunoscut societății românești și lumii europene evenimentul constituirii statului național, Cuza afirma că acesta va fi „așa precum România o va simți și o va dori” <ref id="10"> 10 Dumitru Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza În conștiința posterității, p. 106. </ref>. Trebuie să observăm Însă că, În urma acestor Împliniri, domnia unificată a Principatelor Române n-a obținut alte prerogative peste cele acordate de Convenția din 7/19 august, iar faptul că Unirea fusese recunoscută pe durata vieții lui
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
ei Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Gheorghe Tomozei, Constantin Chiriță, Mircea Tomuș, Adam Puslojić, Sorin Dumitrescu ș.a. În jurul lui au apărut legendele și, după dispariția lui, legendele se înmulțesc atât de mult, încât tind uneori să ia locul creației ca atare. Posteritatea lui nu e foarte luminoasă și calmă. Unii nu îi iartă geniu poetic și îl contestă moralmente cu o înverșunare dezamăgitoare. I s-au decernat numeroase premii între care Premiul Uniunii Scriitorilor (1964, 1969, 1972) și Premiul „Mihai Eminescu” al
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Stănescu. Orizontul imaginar, Sibiu, 1993; Îngerul blond. Nichita Stănescu (1933-1993), îngr. Mariana Stănescu, București, 1993; Ion Pop, „Orizontul imaginar” al lui Nichita Stănescu, ST, 1994, 4-5; Ieri, azi, mâine: Nichita Stănescu, JL, 1994, 25-28 (număr special); Negoițescu, Scriitori contemporani, 409-413; Posteritatea lirică a lui Nichita Stănescu. Colocviu, CC, 1995, 3-4 (semnează Fănuș Neagu, Eugen Simion, Dan Grigorescu, Alexandru Condeescu, Magdalena Bedrosian, Ioan Flora, Marin Sorescu); Marco Cugno, Poetica necuvântului, APF, 1995, 11, 1996, 1-2; Micu, Scurtă ist., II, 407-413; Marin Tarangul
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
simbolism. La fel, într-o măsură mai redusă, procedează cu Ion Minulescu, acesta păcătuind în De vorbă cu mine însumi prin autopastișare, prin cădere în manierism. Aprecierile sunt în mare parte juste și, ca atare, unele vor fi validate de posteritate. În această situație se găsesc parțial și cele privitoare la unii poeți simboliști despre care a scris, dar eronată e concluzia de aici, care neagă „existența, legitimitatea ori numai posibilitatea unui curent simbolist în România”, întrucât nu este „sădit în
TRIVALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
a fi, asemenea cărții de debut, un volum atotcuprinzător: U. își propune să scrie o istorie exhaustivă a literaturii române, convins că „orbirea” unor critici de mare autoritate înaintea unor opere a căror valoare a fost recunoscută fără dificultate de posteritatea imediată are drept cauză pur și simplu necitirea scrierilor în discuție. Prin urmare, criticul este dator să citească „totul”: chiar dacă demersul său nu poate avea sorți de izbândă pentru o întreagă literatură, ideea poate fi aplicată cu succes unei perioade
ULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290327_a_291656]
-
București. În 2000 este ales senator din partea Partidului România Mare și secretar al Biroului Permanent al Senatului. Debutează la „Contemporanul” în 1962 cu cronici de film, și editorial cu volumul Campanii, apărut în 1970. Este doctor în filologie cu teza Posteritatea lui C. Dobrogeanu-Gherea (1983). A colaborat cu recenzii, articole, cronici, note polemice și la „România literară”, „Viața românească”, „Cronica”, „Astra”, „Familia”, „Flacăra”, „Convorbiri literare” ș.a. I s-au decernat, între altele, Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1973) și
UNGHEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
imagologie: Răstălmăcirea lui Țepeș (1992). Micromonografia Panait Istrati și Kominternul (1994) abordează, cu instrumentele sociologiei literare, o miză interzisă anterior: cauza „morții civile” a lui Panait Istrati, dictată de Komintern. „Adio, domnule Maiorescu!” (1995), la origine lucrare de doctorat, urmărește posteritatea criticii lui C. Dobrogeanu-Gherea și îmbrățișează ideea diametral opusă teoriei oficiale din anii dogmatismului, demonstrând că Dobrogeanu-Gherea nu a format o școală de critică literară și că, dimpotrivă, așa-zișii lui discipoli l-au părăsit pentru alte opțiuni critice. Cu
UNGHEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290341_a_291670]
-
altă natură, care să poată anula o tradiție începută cu mărturiile unor contemporani ai cronicarului și toate celelalte concluzii trase din conținutul cronicii. În predoslovia sa, prima „voce” românească prin care spiritul pe deplin format al identității naționale se adresează posterității, U. își justifică demersul prin necesitatea de a lăsa mărturie despre vremurile trecute și prezente, de a face cunoscut adevărul istoric pe care s-a străduit să îl stabilească prin compararea și combinarea „letopisețului moldovenesc”, prea sărac în date, cu
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
așezăminte culturale, face importante donații. Astfel, în 1890 dona liceului din Galați biblioteca și colecția sa de documente și piese muzeistice. E drept, distincțiile, titlurile, onorurile exercitau asupra lui o atracție exagerată, ceea ce stârnește, nu o dată, ironia contemporanilor și a posterității. Alceu Urechia și Nestor Urechia sunt fiii săi dintr-o a doua căsătorie, cu Luiza Wirth-Pester. Scrierile lui U., prodigioase, gândite cu emfază ca pietre într-o construcție monumentală - opera completă în treizeci și cinci de tomuri -, mărturisesc o excesivă încredere în
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
sistem și strădania de găsire - în persoana lui Sava Ieromonahul - a unui autor pentru această scriere, pe care tradiția o pune fără temei pe seama școlitului fiu al lui Miron Costin. În ultima carte, Miron Costin. Raporturile literare cu contemporanii și posteritatea sa istoriografică, apărută postum, spiritul cel mai însemnat pe care l-a dat românitatea în secolul al XVII-lea se înalță, prin comentariul pertinent și argumentat al lui V., către piedestalul de mentor ascultat în literele românești. SCRIERI: Ion Neculce
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
în literele românești. SCRIERI: Ion Neculce, București, 1968; Miron Costin. Interpretări și comentarii, București, 1973; Grigore Ureche, București, 1979; Cronicarul Radu Popescu, București, 1987; Cronica anonimă a Moldovei (1661-1709). Pseudo-Nicolae Costin, București, 1989; Miron Costin. Raporturile literare cu contemporanii și posteritatea sa istoriografică, postfață Dan Horia Mazilu, București, 1995. Repere bibliografice: I.D. Lăudat, „Ion Neculce”, CRC, 1969, 3; Ion Caproșu, „Ion Neculce”, AIX, t. VII, 1970; Piru, Varia, I, 19-21; Șerban Cioculescu, Marginalii despre Grigore Ureche, RL, 1979, 14; Mircea Anghelescu
VELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290477_a_291806]
-
Schiță de portret, RL, 1983, 11; Mircea Scarlat, Morala unor (pseudo) morale, RL, 1983, 11; Geo Bogza, Urmuz, RL, 1983, 11; Cezar Baltag, Urmuz și lumea pozitivă, ARG, 1983, 3; Constantin Pricop, Urmuz, CL, 1983, 3; Ion Pop, Urmuz al posterității, ST, 1983, 3; M.N. Rusu, Urmuz (100 de ani de la naștere), VST, 1983, 15; Nicolae Mecu, La început a fost literatura. Urmuz, ARG, 1983, 4; Ion Coja, Urmuziana, ARG, 1983, 4; George Munteanu, Un prevestitor de drumuri noi, ARG, 1983
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
Futurism. Acmeism. Adamism. Curente noi), iar altundeva („Facla”, 1914) semnalează necesitatea ca literatura noastră să se ralieze noilor orientări, „simultaneism, unanimism, futurism, paroxism, dinamism, withmanism”, a căror trăsătură comună este identificată ca fiind „Individualitatea - singurul element împreună cu Talentul pe care posteritatea îl ia în seamă” (O școală nouă: simultaneismul). În același timp, mobilitatea spirituală și finețea analitică a cronicarului se vădesc în recenziile dedicate unor scrieri precum Bisericuța din Răzoare a lui Gala Galaction, La fântâna Castaliei de N. Davidescu sau
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
cât și prin ipostazele umane care ilustrează fatalitatea erosului. Poetizări superflue, tendințe intelectualizante sunt iarăși prezente, după cum se poate constata diluarea treptată a substanței epice. Dacă Z. și-a câștigat ca romancier un loc distinct în opinia vremii și a posterității, el s-a impus, totuși, în primul rând ca dramaturg. Asupra teatrului și a artei scenice are idei tranșante. În 1938 publică un volum de cronici și eseuri teatrale, Mărturii în contemporaneitate, conținând observații profunde și dezvăluind atracția pentru nou
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]