1,366 matches
-
cu un nume și să visezi apoi la rezultat. Numele, care e fals, și visul, care e adevărat, creează într-adevăr o nouă realitate 158." Modul realist de a fi în lume (M1) presupune că limbajul reflectă realitatea. Constructivismul (M2) postulează că limbajul o creează. Teoria pe care o prezentăm precizează că expresiile și cuvintele noastre produc posibile și imposibile care construiesc realitatea. CARE ESTE REALITATEA REALITĂȚII FIZICE? Scena se petrece la Caen, în timpul unui congres științific internațional 159. În ajun
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de verde din tablourile lui Van Gogh sunt create de creierul nostru, cel al unui animal cu totul special. Cînd percepem mediul înconjurător, îl inventăm, de fapt, noi înșine", explică Heinz von Foester 164, gîndindu-se la cîteva experiențe neurofiziologice: realismul postulează heteronomia celor existente, constructivismul, autonomia lor. Am putea să ne sprijinim pe mai multe lucrări de neurofiziologie care să justifice poziția constructivistă, dar ar însemna să nu ne asumăm pe deplin teza filosofică a constructivismului. Ca atitudine, constructivismul a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
conduce iarăși către realismul extern. În acest sens, realismul extern este o condiție pur formală." Nu putem dovedi existența unei realități exterioare, dar realismul este o credință necesară: aceasta este teza filosofului american. Pentru a putea comunica, oamenii trebuie să postuleze că realitatea exterioară există. Realismul este o presupunere necesară comunicării între oameni. Pentru a ne înțelege, a trăi și a acționa împreună trebuie să credem în existența unor lucruri exterioare, precum munții, soarele, ceilalți... În teoria sa asupra limbii, Searle
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Complementaritatea" reprezintă, pentru Bohr, o idee care se aplică tuturor științelor (biologia comportă o viziune mecanicistă și una finalistă), tuturor cunoștințelor și experiențelor umane. Teoria omului și a lumii pe care o propunem este "complementară" în sensul în care ea postulează că: M1 și M2 sunt două descrieri ale lumii care se exclud reciproc dar sunt în mod egal necesare; juxtapunerea descrierilor M1 și M2 constituie o descriere exhaustivă a lumii; nu există descriere unificată a lumii (nu putem realiza o
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu pot să nu-l imaginez în lumea mea. Despre ce imaginație este însă vorba? Imaginația este, de obicei, definită ca fiind facultatea de a-și forma imagini (de obiecte absente, de scene trecute, de situații dorite). Concepția tradițională realistă postulează că imaginile pe care și le creează oamenii sunt adesea înșelătoare, fantasmagorice, periculoase. Persistă încă gîndirea potrivit căreia procesul de cunoaștere e orientat către dezvăluirea realității, către risipirea "falselor reprezentații" care parazitează spiritul uman, deci contra imaginației. Considerată un obstacol
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
teoriei liberale utilizată pentru a explica "pacea democratică". Pacea democratică se referă la aparenta lipsă a războiului între democrații liberale stabile sub aspect constituțional, din ultimele două secole. În secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant a fost primul care a postulat relația dintre republicile liberale și o zonă de pace (Reiss, 1991). Totuși, politologii au supus această afirmație cercetării empirice abia la sfârșitul secolului al XX-lea. Michael Doyle a fost principalul analist contemporan care a făcut referire la dovezi sistemice
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
statele aflate într-o poziție ce le predispune la schimbare culturală să adopte transformări ale identității lor politice. Apoi, acest fapt are efecte asupra proprietăților sistemului, consolidând și mai mult nucleul liberal. În general, dinamica socializării prevăzută prin modelul liberal postulează existența unor forțe de omogenizare puternice în sistemul internațional, care încurajează convergența în jurul păcii democratice. Bineînțeles că statele individuale se pot împotrivi presiunilor de a se implica în schimbarea culturală generată de sistem. Astfel, potrivit evidențierii din formularea liberalismului de către
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
nu poate fi redusă la această trăsătură generică a acțiunii sociale, ci trebuie înțeleasă ca reflectând circumstanțe istorice foarte specifice. Mai ales, reflexivitatea este asociată cu sistemele sociale care cunosc o transformare a traiectoriei socializării din interiorul lor. Modelul liberal postulează că, după apariția unei mase critice de state liberale, pacea democratică va înlocui balanța de putere ca tendință dominantă a sistemului internațional. Acest fapt va avea ca rezultat generarea unui efect de revărsare sau de cascadă, în care presiunile de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
întâi, liberalismul adoptă un model transformațional al structurii. Anarhia este înțeleasă ca fiind atrasă recursiv într-un proces continuu de dezvoltare culturală în interiorul sistemului internațional. În al doilea rând, datorită concentrării asupra dinamicii socializării, este legitim să afirmăm că liberalismul postulează concepția statului ca actor reflexiv, și nu ca actor rațional. Precum neorealismul, liberalismul oferă o teorie a construirii identității și socializării statului în sistemul internațional legată de felul în care concepe consecințele generative ale anarhiei. În timp ce dinamica socializării se supune
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
-lea, nu a fost pur și simplu o întâmplare izolată ce reflectă o anumită întâlnire de forțe într-un context istoric specific. În schimb, dispariția comunismului sovietic este perfect compatibilă cu tiparele de lungă durată ale schimbării din politica internațională, postulate de liberalism (Huntley, 1996, pp. 65-72; Harrison, 2002, pp. 156-161). Mai mult, liberalismul poate pune în lumină aspecte ale semnificației istorice generale a colapsului Uniunii Sovietice pentru dezvoltarea politicii mondiale. Pare plauzibil să presupunem că sistemul internațional este acum net
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
interdependenței (Goldstein, 2003). Totuși, una dintre problemele legate de această perspectivă "neo-bismarckiană" a marii strategii a Chinei este că amestecul între acceptare pragmatică și stimulente funcționale nu a motivat-o să se folosească în mod semnificativ de cadrele instituționale, așa cum postulează instituționalismul. După cum observă Yahuda: [...] nu se poate spune că angrenarea cu lumea din afară i-a legat mâinile [regimului] ... sau că l-a învățat valoarea abordărilor cooperante ale securității, ci că realitatea dură a problemelor legate de menținerea conducerii i-
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
ce știe face, sau (4) Dacă sunt întrebat, sau/ori dacă văd că lucrurile se complică, spun tot ce știu; dacă nu - să vedem. Condiționalul dacă nu este factiv (și nici contrafactiv 6) și nu are caracter presupozițional: implicația este postulată în momentul aserțiunii, acceptarea acesteia din urmă nefiind condiționată de vreun consens al colocutorilor asupra unei relații oarecare între propozițiile conectate; ca dovadă, putem accepta ca enunț valid (și, deci, îl putem eventual contesta ca afirmație adevărată, fără a-i
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
a lumii. El a argumentat de la existența propozițiilor, a enunțurilor care descriu fapte, la existența rețelei de stări posibile - stările de lucruri atomare -, în care obiectele sunt puncte nodale. Pornind de la enunțuri care descriu fapte - de la propoziții -, Wittgenstein ar fi postulat propoziții elementare, care sunt propoziții despre obiecte ce pot fi doar denumite, și nu descrise. Tot așa cum în teologia negativă Dumnezeu este prezentat enumerând însușiri pe care nu le posedă, Wittgenstein indică doar ce proprietăți nu posedă obiectele, stările de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în Tractatus. Este o presupunere plauzibilă că Wittgenstein a pornit de la existența propozițiilor științelor naturii, ca descrieri ale faptelor, și că întrebarea pe care și-a pus-o a fost cum sunt posibile aceste propoziții. Existența propozițiilor elementare a fost postulată pentru a arăta cum sunt posibile propozițiile. Presupunerea din urmă este confirmată de 5.5562: „Dacă noi știm pe temeiuri pur logice că trebuie să existe propoziții elementare, atunci trebuie să știe acest lucru oricine înțelege propozițiile în forma lor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
tot atât de reprezentativ pentru o gândire inspirată de idealul științei ca și marile opere ale filozofiei tradiționale 25. Pears apreciază că acea critică a esențialismului care străbate îndeosebi prima jumătate a textului Cercetărilor vizează și Tractatus-ul, în măsura în care se acceptă că scrierea postulează o realitate subiacentă, situată dincolo de fenomene. Pears însuși nu este însă sigur în această privință. Tractatus-ul - crede el - ar conține și aluzii (hints) „că filozofia este atât de diferită de știință, încât rezultatele ei nu pot fi socotite teorii de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
limbaj perfect din punct de vedere logic, ci în sensul că întreaga funcție a limbajului este de a avea semnificație și că el îndeplinește această funcție doar în măsura în care se WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 333 apropie de limbajul ideal pe care îl postulăm.“19 Pentru cititorul calificat, care studiază cu atenție Tractatus ul, va fi însă clar că nu acesta este punctul de vedere al autorului. A confrunta limbajul nostru comun cu normele unui limbaj perfect din punct de vedere logic este tot
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
există de aproximativ 500 ani, iar în cadrul acestuia statele diferă în funcție de suprafață, activitate economică, militară etc. Guvernele, actori importanți de asemenea în relațiile internaționale, sunt în realitate puternic condiționate, constrânse și influențate de alți actori nestatali. Teoria grupului de interese postulează că forța motrice a comportamentului unui stat sunt sub-grupurile de interes. Exemplele includ grupuri de interese care fac lobby politic, militar și economic. Teoria grupurilor susține că, deși acestea sunt componente ale statului, ele sunt, de asemenea, forțele cauzale în
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
opțiuni, un exemplu foarte bun este Convenția asupra schimbărilor climatice. Refuzul unor țări precum Statele Unite sau Australia de a ratifica acest acord internațional este justificat mai ales prin prisma funcționării industriilor puternic poluante. O eventuală aderare a Washingtonului la prevederile postulate de protocol ar antrena investiții extrem de mari în retehnologizarea acestor capacități industriale sau chiar oprirea lor, ceea ce ar presupune o creștere a insecurității economice și sociale, prin efectele măsurilor antipoluare. Pe de altă parte, investiția de azi ar putea fi
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
colective, iar în termeni normativ-valorici, ideea kantiană a păcii democratice a fost mult detaliată. În ceea ce privește abordarea raționalistă, aceasta poate fi observată prin lărgirea înțelesului termenului regim, instituționalizare a normelor cooperării internaționale, spre a putea cuprinde și preocupările de securitate. Constructiviștii postulează caracterul mai degrabă social decât material al structurilor sociale, ceea ce presupune că orice perspectivă este gândită de oameni, și nu predeterminată din afară. Statele, societățile sau indivizii nu sunt conduși de forțe imuabile, ci mai degrabă de o cunoaștere larg
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
majoră a lui Williamson În teoria instituțională constă mai degrabă În operaționalizarea conceptului de costuri tranzacționale. Teoria formulată de Williamson constă Într-un funcționalism vulnerabil În fața unor critici consistente. Acesta este și motivul pentru care Williamson și-a nuanțat teoria postulând doar relația de corelație Între tranzacții și structuri instituționale și renunțând implicit la cea de cauzalitate. În concepția sa, o economie a costurilor tranzacționale presupune: Identificarea factorilor microanalitici responsabili de diferențele Între costurile de tranzacționare ale diferitelor tranzacții. Asocierea tranzacțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
proprietarii firmelor pe cale de consecință logică (a economisirii costurilor tranzacționale - n.a.) și nu datorită istoriei.” În lucrările sale recente Însă Williamson Își relativizează teoria, renunțând la ideea determinării formelor organizaționale (instituțiilor) de către costurile tranzacționale și limitându-se doar În a postula corelația acestora. O teorie mai nuanțată din acest punct de vedere este cea a lui D.C. North (1990). El argumentează, de asemenea, că În istorie formele de organizare cele mai eficiente În reducerea costurilor tranzacționale le Înlocuiesc pe cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
a fost densitatea demografică scăzută a spațiilor central și est-europene, nu un pustiu în care s-au stabilit diferite populații în scopuri mai mult sau mai puțin nobile. Mitul Drang nach Osten, sintagmă cunoscută mai mult pentru perioada războaielor mondiale, postulează o tradiție neîntreruptă din secolul al XII-lea până în secolul al XX-lea103. O exaltare a acestui mit, care să justifice un punct de plecare cu tradiție milenară, nu este benefică realității istorice a poporului german. Mentalitatea feudală nu poate decât
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
externă și războiul constituiau probleme naționale. Este consecința doctrinei statului instituționalizat (Institutioneller Flächenstaat) elaborată în Germania secolului al XIX-lea pe baza "dreptului teritorial" (Genossenschaft), și nu în virtutea legăturilor personale 428. Bismarck și în egală măsură Cavour pentru Italia au postulat ideea că statul prevalează asupra societății ca motor al națiunii. Parlamentul (Reichstag) se alegea prin sufragiu universal masculin, secret și avea drept de veto429. Deputații aveau puteri limitate (cum limitata potestas). Inițiativa legislativă aparținea Consiliului federal (Bundesrat)430, alcătuit din
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
ce aveau loc în Europa de Vest și care aveau foarte curînd să cuprindă zone tot mai întinse ale planetei. Edmund Burke (1729-1791) este considerat, cu îndreptățire, ca întemeietor al ideologiei conservatoare europene, un consecvent practicant al unei modernități înțelepte. "Principiile sale postulau creșterea organică, schimbarea treptată, respectul față de religie, familie și instituțiile tradiționale. A avut, probabil, cea mai mare influență în proclamarea superiorității obiceiurilor și valorilor nescrise în fața abstracțiunilor și raționalității rigide" (V.N.). În Reflecții asupra revoluției din Franța, principala lucrare a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
viziune despre binele comun. În plan teoretic, modelul constituie și un răspuns la tentativa realistă de a încorpora ascensiunea actorilor nestatali, fără însă a le conferi un rol semnificativ în sistemul internațional. Această viziune ortodoxă a realiștilor asupra relațiilor internaționale postulează existența unei distincții calitative între high politics în care sunt angrenate guvernele naționale și OIG și low politics unde își fac simțită prezența actori precum CTN, OING și ONG de la nivel societal. Evident, această distincție are la bază ariile tematice
RELATII INTERNATIONALE by LUCIAN-DUMITRU DÎRDALĂ () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1507]