1,955 matches
-
impun substantivului dependent articularea, cel mai frecvent cu un articol hotărât: „Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele.” (M. Eminescu) dar și cu articol nehotărât, în funcție de planul semantic al enunțului: „Am rătăcit de-a lungul unui fluviu necunoscut.” Dintre prepozițiile care cer acuzativul, doar prepoziția cu și locuțiunile în baza ei: împreună cu, la un loc cu etc. impun articularea substantivului: „Orice glas ascultă glas numai greierul prin ceas stă de vorbă cu tăcerea.” (L. Blaga) Substantivul rămâne nearticulat, dacă, sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai frecvent cu un articol hotărât: „Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele.” (M. Eminescu) dar și cu articol nehotărât, în funcție de planul semantic al enunțului: „Am rătăcit de-a lungul unui fluviu necunoscut.” Dintre prepozițiile care cer acuzativul, doar prepoziția cu și locuțiunile în baza ei: împreună cu, la un loc cu etc. impun articularea substantivului: „Orice glas ascultă glas numai greierul prin ceas stă de vorbă cu tăcerea.” (L. Blaga) Substantivul rămâne nearticulat, dacă, sub aspect semantic, exprimă materia sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pace, eu îți zic: Bine-ai venit!” (M. Eminescu) În stil indirect, devin elemente de relație și pronumele (adjectivele) interogative: care, cine, ce, cât: „... Nu descoperise nici până astăzi cine îl bătuse pe Năstase acum trei ani...” (M. Preda) Spre deosebire de prepoziții și conjuncții care, din motive semantice, funcționează exclusiv ca elemente de relație, pronumele (și adjectivele) relative (și cele interogative și nehotărâte întrebuințate astfel), pe lângă rolul de element de relație în frază, realizează și o funcție sintactică în propoziția pe care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce cu pietre mă va izbi în față Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!” (M. Eminescu) • acuzativ: însoțit de morfemul pe: completivă directă: „La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.” (M. Eminescu), precedat de prepozițiile despre, la, pentru: completivă indirectă: „Nu poți vorbi oricum despre cel ce ți-a pus creionul în mână.”, precedat de prepoziția cu: completivă sociativă: „N-am fost niciodată de acord cu cei ce închid ochii în fața nedreptății.” La nominativ nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de morfemul pe: completivă directă: „La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.” (M. Eminescu), precedat de prepozițiile despre, la, pentru: completivă indirectă: „Nu poți vorbi oricum despre cel ce ți-a pus creionul în mână.”, precedat de prepoziția cu: completivă sociativă: „N-am fost niciodată de acord cu cei ce închid ochii în fața nedreptății.” La nominativ nu mai are rol de marcă specifică absolută; poate introduce deopotrivă subiective: „Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită Unor lucruri nexistente; carte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au valoare de adverbe relative adverbele interogative: când, unde, cum, cât, încotro și locuțiunea de câte ori, adverbele nehotărâte formate pe baza lor prin ori: oricând, oriunde, oricât, oriâncotro, oridincotro, ori de câte ori. Ca și pronumele relative, adverbele relative îndeplinesc (singure sau precedate de prepoziții) concomitent rolul de element relațional și diferite funcții sintactice (mai ales circumstanțiale) în propoziția pe care o introduc. În enunțul „Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu), adverbul unde introduce o circumstanțială de spațialitate în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rar, Atât de rar că timpul trecea pe lângă oră.” (T. Arghezi) • cum și cât - circumstanțial de modalitate: „Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul.” (M. Eminescu) Observații: Adverbul cât are uneori valoare de prepoziție, în care caz nu mai marchează dezvoltarea propozițională a unei funcții sintactice: „Sub icoana afumată unui sfânt cu comanac Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac.” (M. Eminescu) Când devin conjuncții, adverbele relative își pierd și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia plecă bătrânul... ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia plecă bătrânul... ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M. Eminescu) „O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului!” (L. Blaga) „În aceste atome
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin alte pronume sau prin substantive în alt caz decât nominativul. Într-un enunț precum: „ Ah ! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii.” (M. Eminescu. I. 48) de din componența subiectului de-aceia nu este, de fapt, prepoziția care, marcând o relație de dependență, să ceară acuzativul, ci este un mijloc de exprimare a sensului „partitiv”. Subiectul impune numelui predicativ din structura predicatului analitic cazul nominativ, indiferent de poziția sa în interiorul categoriei gramaticale a cazului: „Ușor nu e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
era casa aceea prăpădită.” (M. Preda, Viața, 182), „Slova era a băiatului dar vorbele erau ale baciului Alexa.” (M. Sadoveanu, X, 518) În strânsă legătură cu constituirea planului semantic al predicației, în structura numelui predicativ pot intra o serie de prepoziții, care-i impun diferite poziții cazuale: • genitiv: „Pesimistul va fi împotriva acestei iluzii.” (G. Ibrăileanu) • acuzativ: „Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic...” (M.Eminescu) „Orice frumusețe e ca o urnă De a căreia coapsă privirea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin intermediul unui complement direct: „El a citit/a scris despre romanul Moromeții o recenzie.” „Am cumpărat ¬ flori ¬ pentru Doina.” În planul expresiei, complementul direct intră direct, prin acuzativ dezinențial, în relație cu regentul, în timp ce complementul indirect este introdus de o prepoziție (prin acuzativ prepozițional) sau intră în relație cu regentul, prin dativ dezinențial, caz oblic, „indirect”: „Mi-am amintit întâmplarea...”/„ Mi-am amintit de întâmplarea...” Când verbul se caracterizează prin tranzitivitate indirectă sau când regentul este un adjectiv, în plan semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amintit de întâmplarea...” Când verbul se caracterizează prin tranzitivitate indirectă sau când regentul este un adjectiv, în plan semantic, distincția complement direct - complement indirect se suspendă în plan semantic, dar se menține în planul expresiei: complementul indirect implică prezența unei prepoziții sau situarea în cazul dativ: „El a vorbit despre zborurile cosmice.”, „Aceasta este o acțiune folositoare tuturor.”, „Nordul Bucovinei aparține de drept românilor.” COMPLEMENTUL DIRECTTC "COMPLEMENTUL DIRECT" Are ca regent: • verbe (locuțiuni verbale) tranzitive (cu tranzitivitate directă): „Viață, nu mă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este determinată de funcția sintactică pe care o realizează în relație cu infinitivul. Identitatea de complement direct a construcției infinitivale introdusă prin pronume relativ (care, în interiorul unei relații de interdependență, poate funcționa și ca subiect) este marcată de: • prezența unei prepoziții: „Atâta știam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi.” (M. Preda) • prezența morfemului pe: „N-aveam pe cine învinui.” • situarea pronumelui relativ în dativ: „Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor.” (M. Eminescu) b. Propoziția completivă directă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunii verbale: „Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.” (L. Blaga, 88) Cele trei coordonate prezintă diferite nuanțări semantice, determinate de conținutul lexical al regentului, de conținutul lexical al termenului (termenilor) prin care se realizează complementul indirect și/sau de prepoziția cu care acesta se construiește. În funcție de acești factori, complementul indirect poate indica: • originea „obiectului” (sau subiectului) acțiunii verbale: „Din demon făcui o sfântă, dintr-un chicot, simfonie, Din ochirile-ți murdare ochiu-aurorei matinal.” (M. Eminescu, I, 30) • apartenența obiectului (sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structurilor sintactice ambigue, complementul indirect urmează unui verb (adjectiv): „I-am dat lui Dan cărțile.” în timp ce atributul urmează unui substantiv: „I-am dat cărțile lui Dan.” 3. Elementele de relație însoțesc toate tipurile structurale de complement indirect. a. În interiorul propoziției, prepozițiile însoțesc, de regulă, complementul indirect-expresie a „obiectului” acțiunii verbale: „Mara se uită lung la dânsul, apoi la Marta.” (I.Slavici, Mara, 267) Când complementul indirect se realizează substantival sau pronominal, prepozițiile impun termenului subordonat diferite poziții în interiorul categoriei gramaticale a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate tipurile structurale de complement indirect. a. În interiorul propoziției, prepozițiile însoțesc, de regulă, complementul indirect-expresie a „obiectului” acțiunii verbale: „Mara se uită lung la dânsul, apoi la Marta.” (I.Slavici, Mara, 267) Când complementul indirect se realizează substantival sau pronominal, prepozițiile impun termenului subordonat diferite poziții în interiorul categoriei gramaticale a cazului: • genitiv: „Nu pe patul de moarte trebuie să luptăm împotriva morții ci de-a lungul întregii vieți.” (O. Paler, Galilei, 63) • acuzativ: „Eu nu uit ce-ai fost pentru mine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost pentru mine.” (Caragiale, IV, 140) „De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, cătră tine.” (M. Eminescu, I, 149) Observații: În interpretarea Gramaticii Academiei, când se realizează prin adjectiv posesiv, complementul indirect stă în cazul acuzativ, chiar dacă este precedat de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer genitivul: „Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.” (M.Sadoveanu, X, 514) „Crezi că se vor mulțumi să se răzbune împotriva ta?” (O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri, termeni precum noastră, ta etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sacrificiile puteau prelungi o lume permanent amenințată.” (O. Paler, Caminante, 39) • pronume relative (întrebuințate și adjectival); poziția lor în interiorul categoriei gramaticale a cazului este determinată, sau de funcția de complement indirect a propoziției, în ansamblul ei, sau de specificul recțiunii prepoziției de care sunt precedate: „... Călătorul străin scoate cinci lei din pungă și-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni.” (I.Creangă, 110), „Fiece oră mă schimbă și fiece pas mă apropie-n taină de cel ce voi fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
altul. Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • pronume personale: „Judecătorii și victimele s-ar fi schimbat între ei.” (O. Paler, Viața..., 251) b. dezvoltat; se realizează prin sintagme formate din pronumele nehotărâte unul și altul, dizlocate de prepozițiile cu, pe, la, în: „Babele se uitau una la alta și râdeau.” (E.Barbu, 400). Indivizii au doar atâta răgaz cât să se mânânce unul pe altul.” (G.Călinescu, C.O., 12), „Au să se vadă unul cu altul din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau urmându-se prin juxtapunere: „- Bună seara! își urau mesenii unul altuia și beau mai departe” (E. Barbu, 98) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Relația de dependență de la baza complementului de reciprocitate este marcată în planul expresiei prin prepoziția între, când acesta are structură simplă, sintetică: „Fetele se priviră între ele cu înțeles, apoi izbucniră toate în râs.” (M. Eliade, 21) Când complementul de reciprocitate are structură dezvoltată, analitică, relația de dependență este marcată la nivelul celui de-al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
are structură simplă, sintetică: „Fetele se priviră între ele cu înțeles, apoi izbucniră toate în râs.” (M. Eliade, 21) Când complementul de reciprocitate are structură dezvoltată, analitică, relația de dependență este marcată la nivelul celui de-al doilea component: • prin prepoziții care cer acuzativul: cu, în, la, pe: „La aceste vorbe, țăranii ceilalți au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul și a zice...” (I. Creangă, 109) „Îmi pare că cineva îmi scutură zilele mele frumoase
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementului comparativ se exprimă numai prin elemente de relație. Acestea diferă în raport cu tipul comparației (implicită sau explicită), cu poziția regentului în interiorul categoriei gramaticale a comparației, cu tipul structural al complementului. a. Când are dezvoltare infrapropozițională, complementul comparativ este însoțit de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) și adverbe întrebuințate prepozițional: alături cu/de, față cu/de, pe lângă, dintre, între, ca (și), cât (și), decât: „Dintr-odată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, voi fi hăituit, prins și sacrificat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
așteptăm, auzi glasul poporului.” (M. Eliade, 568) • locuțiunea conjuncțională decât să: „Mai fericit erai de o mie de ori să paști porcii la Cogeasca Veche decât să mai fi ajuns și zilele aceste!” (I. Creangă, 51) • pronume relative precedate de prepoziții (locuțiuni prepoziționale): ca, pe lângă, față de/cu, în raport cu sau de adverbul decât: „Dar asta ce vă povestesc eu acum n-a fost nimic pe lângă ce făcea el în târguri și iarmaroace.” (M. Eliade, 237), „Crescătorii de vite din satele muntoase nesocializate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din satele muntoase nesocializate au oferit statului, oficial, spre vânzare, de nu știu câte ori mai multe vite decât ceea ce se contractase.” (M. Preda, Cel mai iubit... III, 177) • adverbul relativ cum (foarte rar, unde, când), singur sau, mai ales, precedat de prepoziții: de, față de sau de adverbul decât: „Nu mi-ar părea nici mai mici de cum îmi par azi.” (M.Eminescu, P.L., 24) Când complementul dezvoltă o comparație explicită, elementele de relație devin mărci distinctive pe baza situării regentului la comparativ sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]