1,457 matches
-
populară. Țin minte că nu departe de casa noastră locuia unul Boacă. Avea doi băieți, amândoi mai mari decât mine. Unul dintre ei, Vasile, cânta din fluier și din trișcă. În serile târzii de vară dădea adevărate concerte. Ieșea pe prispă și începea să cânte. Hore, sârbe, doine, învârtite... cei mai mulți dintre vecini ieșeau afară și îl ascultau. Dacă ar fi avut cine să-l promoveze, cum se spune acum, acel Vasile al lui Boacă ar fi ajuns, sunt convins, un instrumentist
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Săndel scuturând bine bocancii de zăpadă, evită să dea răspunsul cu privire la bagaj), dar nu voi sta mult că am de gând să ajung acasă pe lumină, cum se spune. Urcă scările, mai privește odată frumoasele imagini ce-i apăreau de pe prispele casei, apoi deschizându-i-se prima ușă de la intrarea în sala cea mare, despărțitoare a două camere, se dezbracă de manta, o pune în cuier și este invitat a intra în camera din dreapta unde se aflau ceilalți membri ai familiei
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
mijloace nefiind am renunțat, aducându-vă veștile personal. Săndel o ajută pe maică-sa să se ridice de pe scăunelul ce-l folosea pentru muls vacile, ia ustensilele ce le-a folosit pentru această treabă și o ajută să meargă pe prispa casei și continuă: - Acum puteți să știți tot ce doriți, și să știu ceea ce doresc pe direct fără intermediul unei scrisori. Dar vă văd singurică, unde sunt ceilalți ai casei ? - Apoi unde să fie, decât pe aici, pe aproape. Vasile
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
va întâmpla pe acest pământ strămoșesc. Și, întorcându-ne la „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, observăm, ca în atâtea alte poezii ale lui Gyr, utilizarea unor termeni ca „icoane”: „Și ca să-ți pui tot sărutul fierbinte / Pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane” sau „sfinte”: „Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane”, care ne arată că nicio clipă credința nu l-a părăsit și cu siguranță că raportarea sa permanentă la Dumnezeu și la cele sfinte a făcut să primescă
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
că se retrăgea cu draga lui în locuri numai de ei știute, feriți de ochii lumii. Învelită cu olane, mai târziu cu tablă, era numai "casa din deal". Locuințele țăranilor de atunci se făceau din vălătuci, din stuf și lut. Prispa toată din lut. Odăile rămâneau joase, mărunte, fără cerdac, de jur împrejur despărțite de grădină sau de vecinătăți cu garduri împletite din nuiele de salcie, mai rar cu șipci sau cu sârmă, alte dăți nici cu atât. Ai casei, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dintre ei chiar la conu' Ghiorghieș. Împrejmuirile curților s-au făcut pe la începutul secolului trecut; până atunci, sătenii foloseau gardul viu de cătină, liliac, salcâmi. În grădină, viță de vie, glugi de strujeni, stoguri de fân. Pereții erau văruiți și prispa din fața casei humuită sau proaspăt lutuită (la sărbători mai ales). Albastrul și verdele predominau, când era vorba de culoare. Într-o monografie întocmită în 1904 de învățătorul Ion Vasiliu și rămasă în manuscris, se găsește menționat faptul că abia în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ipoteștii, satele aflându-se la 4 km. depărtare. Copil, am trăit puțin la Ipotești, am colindat ținutul dintre sate, am cules flori și bureți în pădurea învecinată: adolescent, elev de liceu, am cutreierat codrul de aramă, m-am odihnit pe prispa cea de brazde de la izvorul care tremură pe prund, căci în apropiere se află casa pădurarului [inexact, n.n.], unde și-ar fi avut Eminescu prima dragoste. În 1903 am ajuns profesor de istorie-geografie la liceul "Laurian" din Botoșani, iar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
satului, cum puțini în literatura noastră au știut s-o facă: Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieții lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe ogoarele din preajma satului. În plină zi, tăcerea capătă substanță materială, iar mișcarea este mai mult un simulacru, o umbră a celei considerate, în optica rurală, mișcare adevărată: copiii se joacă tăcuți în praful drumului, babele torc liniștite în umbra prispei, iar moșnegii care nu mai pot să meargă pe câmp la muncă, își petrec restul vieții torcând amintiri pe glasuri molcome, venite din alte timpuri. Întocmai ca în poemul baudelairean, Les correspondances, senzațiile (auditive sau vizuale) se întrețes în mod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Iar în ușa casei crește/ Teiul mândru ce-o umbrește/ Ca un viu coperământ 65. În jurul casei, întocmai ca-n basm, floarea-i cade fără vânt/ Scuturată la pământ 66, cum cădea o dulce ploaie pe creștetele îndrăgostiților. Și pe prispă, singurea/ Văduvioară tinerea/ Cu-n picior îmi legăna/ Copilaș înfășețel 67. Curtea este un eden luxuriant: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și iarba cea subțire și moale-amestecată/ Cu flori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în poezie, ele par a fi de pe tărâmul celălalt, dar nu cel al Zmeului, ci al lui Făt-Frumos: Făt-Frumos [...] merse mereu [...] până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă (s.n.), care steclea la lumina lunei în mijlocul unei grădini de flori (s.n.). [...] Lângă prispă stăteau două butii cu apă70. Chiar și atunci când casa este pe tărâmul lui Scaraoțchi, ea tot frumoasă și strălucitoare apare: Așa mergând el la iazul acela, era strașnic palat făcut de draci, unde țineau banii; și pe apă mergea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ipoteșteană este omniprezentă. Poetul se descrie pe sine însuși copil, stând în pragul casei cu capul în poala unei Finițe, greu de identificat. Putea fi oricine: mama, o soră, o slujnică: Cu cartea [...] în mână, stăteam zile întregi lungit pe prispa casei la umbră și descifram mașinal-minte slovele cele bătrîne ori priveam cu ochii drept în grinzile afumate ale streșinei, până ce-mi simțeam capul ridicat și pus în poale. Mi-ntorceam ochii peste cap... era Finița, ce-și așezase capul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bine ce ai tu de făcut, Ca să nu-ți fie nici silă, nici rușine De cel ce l-ai născut ! Urmau alte versuri cu titlul : Aș vrea să fiu iarăși copil Aș vrea să fiu iarăși copil Să dorm pe prispa casei mele, Să mă joc cu frățiorii mei, Să fac rochițe la păpuși Și ciucuri la pisici Și să îi leg de gâtul lor Că sunt frumoși și mici. Să mai fugim prin curte iar Și să jucăm șotron. Să
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
măligă, învălită’n ștergar, în ocniță, și udătură, în sobă..!”. Atât le-a spus. Și, m-o luat pi mini de-o mână, și pe Florica de funie.. și am ieșit toți trei pe portiță. Frații mei, au rămas pe prispă uitându-se după noi.. cu lacrimi în ochi, dar fără să plângă.. parcă nu îndrăzneau să plângă. Mama pășea dreaptă, cu opinci în picioare, cu grimeaua strânsă pe frunte și înnodată sub bărbie, fără să scoată o vorbă, iar eu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
toată opresiunea autorităților locale se mai adăuga și frica de formațiunile militare germane dizlocate În satele cucerite. Impresionantă era sărăcia satelor; fără nici o construcție În jurul caselor sărăcăcioase și nici o amenajare de anexe. Așezările rurale din județul Pervomaisk au În fața casei prispe unde erau invitați cercetătorii din țară, oferindu-le adevărate programe de cântece și versuri Într-o curată vorbire românească. În Crimeea echipa de cercetători, a efectuat Înregistrări de mare interes folcloric. După județele Krivoirog, Dnepropetrovsk și Zaporojie, În continuare echipa
ROMÂNII DIN UCRAINA by VLAD BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91686_a_107355]
-
vedere care ne interesează aici la „notații” descriptive (natură, portrete, atmosferă) și momente, secvențe narative pregătitoare: și funcționale doar ca atare. Așa pare să fie. Dar așa și este sau, totuși, lucrurile stau, până la urmă, altfel? Iată: „stând singură pe prispă, în lumina de toamnă și torcând”, cu ochii „duși departe”, așa apare pentru întâia oară eroina Baltagului. Și cu gândurile femeii, care îl caută pe Lipan al ei în „povestea” care deschide textul (despre voia lui Dumnezeu, asupra soartei „muntenilor
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
avem rând, dar este mult mai mic decât cel de la Iași, o oră jumătate, hai, două ore de stat în picioare, dar nu ore și ore ! și nu-i stresul de acolo, aici oamenii stau pe iarbă, printre copaci, pe prispă sau la chilie, depinde de vreme.” Apoi se oprește brusc, mă măsoară din cap până în picioare, nu știe prea bine unde să mă încadreze, cu toate că bănuiesc că a văzut tot felul de oameni de când este angajat aici, mă întreabă dacă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
sen timentul său de autoritate. Răspunde, pe un ton ironic, „lasă că-i mai bine așa, vă încălziți. Așteptarea frăgezește”. Portrete de pelerini. Oamenii care au trecut deja prin fața raclei, profitând de timpul redus de așteptare, sunt așezați acum pe prispele din lemn, acoperite, care mărginesc chiliile din jurul curții. Au întins pe dușumelele proaspăt măturate ziare (doar tabloide, Click și Libertatea) sau pliante publicitare, iar peste acestea au așezat încă un strat de ștergare și pânză. Mănâncă pește mic prăjit (caras
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
curtea mănăstirii : „Spre mormântul Părintelui Arsenie și peștera Sf. Ioan”. Un fel de ordine inversă, o pregătire instinctuală a canonizării ? Sau voită ? Poarta mănăstirii este un excelent punct de observație. Am găsit un fel de loc mai retras, undeva pe prispa unei clădiri în construcție, nu departe de intrare (mică observație : aici, ca și în alte locuri din România, totul pare a fi în permanentă construcție, schimbare, transformare). Dar se începe prin modificarea „vârfului”, nu a „bazei”. Ce vreau să spun
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
se roagă cu lacrimi, își trage nasul cu zgomot, apoi iar începe să se roage. Câțiva bătrâni au adormit direct în stranele de lemn, mă întreb cum pot să se odihnească într-o poziție atât de incomodă. Sfinți de vii. Prispele de lemn din fața chiliilor călugărilor sunt și ele pline de oameni, înveliți cu pături, înghesuiți unul în celălalt, unii dorm, alții se roagă, priveghere, în așteptarea slujbei de dimineață. În imensa lor majoritate, sunt oameni de la țară, vârstnici, o categorie
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Viața. Dintre aceste fenomene eclipsele sunt jocuri de umbre în lumina infinită și urmează legile armoniei și ordinii instaurate din haos în cosmos. Am înghețat afară să observ Esența unei eclipse Deci perfecta sa întunecime. Am stat în frig pe prispă Nimic nu era mai perfect Decât speranța noastră de lumină în acea întunecime 901. Deci așa cum, probabil, eram martori mai mult sau mai puțin conștienți, lumea se forma și poetul își amintește de acele timpuri dintr-o altă încarnare. Eclipsele
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de dormit, pe baloturi: „Pe sofale, ca boierii”. Ușa s-a închis și în cameră s-a făcut aproape întuneric căci fereastra, deși mare, era blocată de baloturi. Bâjbâind prin semiobscuritate și dărâmând câteva stive de baloturi am creat câteva prispe în terase; pe ele ne urcam și ne odihneam. Se înserase de-a binelea când ne-a sosit masa. Voi nu erați în porție pe ziua de azi, ne-a zis șeful secției, care însoțea pe deținutul de drept comun
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ca să bei libertatea din ciuturi și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane și zarzării ei peste tine să-i scuturi ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Și ca să-ți pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane, pe toate ce slobode-ți ies înainte ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te Gheorghe, pe lanțuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Și sus, pe lumina din urmă a furtunii, ridică-te
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o curte destul de mare, cu mulți pomi fructiferi, cu brazde de zarzavat și multe și multe flori, în mijlocul cărora se afla Coliba lui Moș Toma (copiii satului românizaseră titlul povestirii lui Mark Twain). O căsuță mică acoperită cu stuf, cu prispă de pământ, o ușă în canaturi care dădea în două cămăruțe mici, ca cele din basme, unde o băbuță și un moșneag își duceau traiul, culcându-se o dată cu găinile și sculându-se la cântatul cocoșului. În casă, pe unul din
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și păream un gâscan care joacă tontoroiul într-o băltoacă. Mama mi-a prezentat copiii. Liviu m-a privit îndelung, vrând să-și întipărească imaginea despre care se vorbise atâtea în familie, dar trăgea cu coada ochiului la bocancii de pe prispă: Unchiule, nu te bat bocancii ăștia la picioare? Nu mă bat, măi Liviu, dar mă cam strâng la genunchi! Le ai, unchiule, râse cu poftă. Am avut mai multe, măi Liviu, dar le-am pierdut pe drum, am glumit în
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]