1,451 matches
-
din nucleii atomici, deci descompunerea particulelor alfa este mult mai comună decât descompunerea oricăror altor particule. Stabilitatea neobișnuită a nucleului de heliului-4 este deasemenea importantă în cosmologie — această explică faptul că în primele minute de dupa Big Bang, cănd grămadă de protoni și neutroni care au fost creați în raport de 6:1, când s-a răcit atmosferă până în punctul în care legăturile nucleare au fost posibile, primii nuclei care au fost creați au fost cei de heliu-4. Legătură de heliu-4 de
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
Kansas, Oklahoma, si Texas.. Difuzarea de gaze naturale brute prin intermediul membranelor semipermeabile speciale și altor bariere este o altă metodă de a recupera și purifica heliul. Heliu poate fi sintetizat prin bombardament de litiu sau bor cu viteză ridicată a protonilor, dar acest lucru nu este o metodă de productie viabilă economic Heliul este folosit pentru mai multe scopuri, datorită proprietăților sale unice, cum ar fi punctul de fierbere scăzut, densitatea redusă, solubilitatea redusă, conductivitate termică maximă și inerție. Heliul este
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
de hidrogen, care sunt legături foarte puternice de atracție electrostatică. `formula 23, ceea ce arată caracterul acid. formula 24; au rezultat un ion carboxilat și un ion hidroniu; Tăria acizilor carboxilici variază, în sensul că tăria înseamnă capacitatea (sau ușurința) de a ceda protoni: formula 25 ; în acest sens crește aciditatea. formula 26; formula 27; formula 28; formula 29; formula 30; formula 31; formula 32 ; cu o sare de Na a acidului carbonic; formula 33 ; cu o sare de Na a acidului cianhidric; formula 34 ; cu o sare de Na a unui fenol; În urma
Acid carboxilic () [Corola-website/Science/302159_a_303488]
-
de amoniac. formula 37 ; Produsul de reacție de mai sus este descompus termic mai departe, având acum două posibilități. formula 38; formula 39 ; formula 40 formula 41 Derivații funcționali ai acizilor rezultă prin eliminarea unei molecule de apă dintre un H ionizabil (care apare ca proton) și o grupă -OH în cadrul aceleeași molecule sau dintre molecule diferite. Cei mai importanți derivați sunt:
Acid carboxilic () [Corola-website/Science/302159_a_303488]
-
un timp foarte scurt celule foarte sănătoase. Colesterol-ul este necesar pentru Recent colesterolul a făcut obiectul unui studiu desfășurat în 2001 de Haines, experiment care a scos la iveală faptul că ar reduce permeabilitatea pentru ionii de sodiu și protonilor. Este aproape insolubil în apă, din această cauză transportul său se realizează prin intermediul lipoproteinelor („cărăuși” ai colsterolului), care sunt hidrosolubile și transportă colesterolul și grăsimile în interiorul organismului. Proteinele formate la suprafața particulelor lipoproteice determină zona de unde colesterolul va fi extras
Colesterol () [Corola-website/Science/302567_a_303896]
-
denumiți după fizicianul indian Satyendra Nath Bose. ii sunt responsabili de interacțiunea nucleară slabă, numită și interacțiunea slabă, care la rândul ei este responsabilă pentru radioactivitate și care acționează asupra tuturor particulelor de materie cu spin 1/2 (de exemplu: protonii sau neutronii), dar nu acționează asupra particulelor cu spin 0, 1 sau 2 (cum sunt fotonii sau gravitonii ). Interacțiunea slabă nu a fost înțeleasă bine până în 1967, când Abdus Salam de la Imperial College, Londra, și Steven Weinberg de la Harvard au
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]
-
independent de Antoine-Alexandere-Brutus Bussy la Paris, Franța, ambii realizând extracția din clorură de beriliu în reacție cu potasiul. Structura atomului de beriliu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Be, beriliul are 4 protoni și 5 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 112 pm, raza ionică e de 0.31 Å , iar raza covalentă este de 0.93Å . Configurația electronică a atomului de litiu este [He]2s Izotop
Beriliu () [Corola-website/Science/302743_a_304072]
-
temperaturi înalte. Metoda aceasta a fost ulterior utilizată de către Davy pentru obținerea unei cantități mai mari de metal. Structură atomică a potasiului este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, K, potasiul are 19 protoni și 20 de neutroni. Raza atomică medie este de 2,77Å, iar volumul molar al acestuia este de 45,46 cm³/mol. Raza covalentă este de 2,03Å. Configurația electronică a atomului de potasiu este următoarea: Producția mondială de potasiu
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
germană Metallgesellschaft AG, care au realizat electroliza unui amestec lichid de clorura de litiu și clorura de potasiu. Structura atomului de litiu este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, Li, litiul are 3 protoni și 7 neutroni. Numărul neutronilor poate varia în funcție de izotop. Rază atomică medie este de 152 pm, rază ionică e de 76 pm, iar rază covalenta este de 134 pm. Configurația electronică a atomului de litiu este [He]2s Elementul prezintă
Litiu () [Corola-website/Science/302768_a_304097]
-
și telurul sunt "semimetale", și se află lângă brom (seleniul este chiar lângă brom, iar telurul se sub seleniu). Structura atomului de brom este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că izotopul său natural, formula 3, are 35 de protoni și 44 de neutroni. Repartiția electronilor pe starturile electronice este dată în tabelul din stânga. Pe baza așezării sale în sistemul periodic, despre brom se pot trage concluziile: datorită faptului că bromul se află în grupa a VII-a principală, rezultă
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
izotopul formula 7. În tabelul din stânga sunt prezentați 11 din cei 32 de izotopi cunoscuți ai bromului cu specificarea tipului de dezintegrare radioactivă, a radionucleului rezultat și a timpului de înjumătățire. Izotopii bromului se dezintegrează în patru moduri: prin emisie de proton, dezintegrare beta formula 8 sau formula 9, respectiv dezintegrare formula 8 însoțit de emisie de neutron. De exemplu, izotopul formula 6 se dezintegrează prin expulzarea unui proton, în urma căruia transmută în seleniu, după schema: Prin dezintegrare formula 9, izotopul formula 14 se transformă în izotopul stabil
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
radionucleului rezultat și a timpului de înjumătățire. Izotopii bromului se dezintegrează în patru moduri: prin emisie de proton, dezintegrare beta formula 8 sau formula 9, respectiv dezintegrare formula 8 însoțit de emisie de neutron. De exemplu, izotopul formula 6 se dezintegrează prin expulzarea unui proton, în urma căruia transmută în seleniu, după schema: Prin dezintegrare formula 9, izotopul formula 14 se transformă în izotopul stabil formula 15 cu emisia unui pozitron și al unui neutrin, tranziția are loc după schema: Un exemplu pentru dezintegrare formula 8, îl reprezintă izotopul formula 18
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
element chimic nou, fiind cel care i-a dat numele actual, de la grecescul "iodes", ce înseamnă „violaceu”. Structura atomului de iod este determinată de numărul nucleonilor din nucleul atomic, astfel că pentru izotopul său natural, I, iodul are 53 de protoni și 74 de neutroni. Numărul neutronilor poate varia de la 55 până la 91, în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 140Å, iar volumul molar al iodului chimic pur, în condiții fizice normale, este de 25,74 cm³/mol. Raza covalentă este
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
sarcinii stă în anumite tipuri de particule subatomice care poartă proprietatea de sarcină electrică. Sarcina electrică generează și interacționează cu forța electromagnetică, una dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii. Cei mai cunoscuți purtători de sarcină electrică sunt electronii și protonii. Experimentele au arătat că sarcina se , adică sarcina netă într-un va rămâne mereu constantă, indiferent de modificările care au loc în acest sistem. În cadrul sistemului, sarcina poate fi transferată între organele sistemului, fie prin contact direct, fie prin trecerea
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
fi un cablu. Termenul informal de se referă la prezența netă (sau la „dezechilibrul”) sarcinii pe un corp, cauzată, de obicei, atunci când diferite materiale sunt frecate unul de altul, transferând sarcina de la unul la altul. Sarcinile purtate de electroni și protoni sunt de semne opuse, prin urmare, o cantitate de energie poate fi exprimată ca fiind negativă sau pozitivă. Prin convenție, sarcina transportată de electroni este considerată negativă, și cea transportată de protoni pozitivă, un obicei care a început odată cu opera
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
unul la altul. Sarcinile purtate de electroni și protoni sunt de semne opuse, prin urmare, o cantitate de energie poate fi exprimată ca fiind negativă sau pozitivă. Prin convenție, sarcina transportată de electroni este considerată negativă, și cea transportată de protoni pozitivă, un obicei care a început odată cu opera lui Benjamin Franklin. Cantității de sarcină i se dă, de obicei, simbolul "Q" și se exprimă în coulombi; fiecare electron poartă aceeași sarcină, de aproximativ -1,6022×10 coulombi. Protonul are o
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
transportată de protoni pozitivă, un obicei care a început odată cu opera lui Benjamin Franklin. Cantității de sarcină i se dă, de obicei, simbolul "Q" și se exprimă în coulombi; fiecare electron poartă aceeași sarcină, de aproximativ -1,6022×10 coulombi. Protonul are o sarcină egală și de sens opus, și, astfel, +1,6022×10 coulombi. Sarcină electrică are nu doar materia, ci și antimateria, în care fiecare antiparticulă are o sarcină egală și de sens opus particulei corespunzătoare. Sarcina poate fi
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
X, difracției razelor X și a structurii cristalelor, utilizând un spectrograf de raze X. A devenit membru ("Fellow") al "Royal Society" în 1906, respectiv președinte al acesteia între 1935 și 1940. Ernest Rutherford a împărțit cu Bragg teoriile sale despre proton și nucleu, deși între cei doi au existat multe divergențe de opinii profesionale. William Bragg a fost decorat cu ordinul CBE (Commandor of the British Empire), în anul 1917, și, trei ani mai târziu, numit cavaler, și a fost ales
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă formula 1 asociată și impulsul formula 2 al particulei: unde formula 4 reprezintă constanta lui Planck. Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma: unde În relația lui de Broglie
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
moleculară, sulfuratul de cadmiu (CdS) - 144.46 greutatea moleculară. Punctul de topire al cadmiului este de 321,069șC, 609,924șF sau 594,219 K, iar punctul de fierbere este 767șC, 1412,6șF sau 1040,15 K. Cadmiul are 48 de protoni și 64 de neutroni. Praful de cadmiu are în componență mai mulți compuși ai acestuia, cum ar fi clorura de cadmiu. Fumul de cadmiu conține particule minuscule de cadmiu sau oxid de cadmiu format în timpul arderii. Când cadmiul ajunge în
Cadmiu () [Corola-website/Science/304476_a_305805]
-
ce fac parte din ansamblul general al interacțiunilor fundamentale, dar sunt conceptual diferite de forțe, pot fi descrise pe baza acelorași reguli. De exemplu, o diagramă Feynman poate descrie pe scurt cum un neutron se dezintegrează, rezultând un electron, un proton, și un neutrino, interacțiune mijlocită de aceeași particulă purtătoare responsabilă pentru forța nucleară slabă. În teoria relativității restrânse, masa și energia sunt echivalente (după cum se vede calculând lucrul mecanic necesar pentru a accelera un obiect). Când viteza unui obiect crește
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
în reacția de sinteză a triptofanului. Datorită prezenței atomului de hidrogen de la N, acesta poate fi cedat în reacțiile cu metalele alcaline și cu compușii organomagnezieni (compuși Grignard), la fel ca și pirolul. Explicația ar sta în valoarea pKa a protonului din legătura cu azotul.Această valoare este de 21 în DMSO, deci bazele tari de tipul hidrurii de sodiu sau butil-litiul și un mediu de reacție anhidru sunt necesare pentru deprotonare.Sarea anionului indol poate reacționa pe 2 căi: Pentru
Indol () [Corola-website/Science/304582_a_305911]
-
incluzând fluorohidrura de argon (HArF), difluorura de krypton (KrF) și fluorura de radon (RnF). În 1971, mai mult de 80 de compuși ai xenonului erau deja descoperiți. Xenonul are număr atomic egal cu 54, asta însemnând că conține 54 de protoni. La temperatură și presiune normală, xenonul gazos are densitatea egală cu 5,761 kg·m, fiind de aproape 4,5 ori mai mare decât densitatea medie a atmosferei Pământului (1,217 kg·m). În stare lichidă, xenonul are o densitate
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
sulfatul acid de metil (CHOSOH). formula 3 formula 4 formula 5 formula 6 formula 5 formula 8, în prezență de nichel formula 9 formula 10 Aminele au un dublet electronic neparticipant la atomul de azot. Prezența acestor electroni neparticipanți conferă aminelor un caracter bazic, ei putând accepta un proton. formula 11 (hidroxid de alchil amină) Cu apa reacționează doar aminele inferioare, deoarece apa este un acid slab. Pentru cele superioare se folosește reacția cu acizi (mai puțin HNO, care are caracter oxidant și distruge grupa amino). formula 12 (clorhidratul aminei) Nu
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
coagulează prin încălzire, prezintă efectul Tyndall (dispersia fasciculului de lumină). Proteinele, la fel ca și aminoacizii, sunt substanțe amfotere și formează în soluții apoase amfioni: formula 1, în prezența HO În mediu acid proteinele se comportă ca baze slabe, ele primind protoni și formând cationi proteici: formula 2, cation al proteinei. Reacția stă la baza "electroforezei" proteinelor, datorită incărcării pozitive cationii migrează spre catod, fenomen numit "cataforeză", proteina fiind în acest caz electropozitivă. În mediu bazic proteinele se comportă ca acizii slabi, ele
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]