1,494 matches
-
detestăm o serie de lucruri unul la celălalt și că, uneori, asta iese la iveală. Din fericire, mai frecventă e atmosfera sporadic tăcută, dar rezonabil pozitivă, care include un amestec de semiceartă și relatare a faptelor mundane, toate punctate de râsetele ocazionale. Cam atât ne apropiem de o seară obișnuită, iar eu am fost ușurat să descopăr când am ajuns acasă seara că asta era dispoziția. Am folosit pauzele dintre discuții ca să mă adun și am păstrat o imagine de iritare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
luându-i partea. N-avea decât să iasă singură din asta. Dracu’ știe, totuși, de ce o lua el așa-n tragic; o clipă chiar m-am întrebat dacă nu cumva glumește sau se preface jignit ca să ne dea ocazia pentru râsete în familie, dar dura prea mult ca să fie vorba de așa ceva. —Charlie, nu fi ridicol. Te-ai enervat că am scos-o din pungă înainte să trebuiască s-o văd? Uite, plicul e-aici - e un roz subtil superb, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
tare și mai aspru decât o auzisem vreodată. I-a șoptit și ea ceva, apoi au mai râs amândoi, enervant și neliniștitor, zgâlțâindu-se pe canapea din cauza istericalelor copilărești. După o vreme și după mulți „vai de mine!“ și „aoleu!“, râsetele tâmpite se potoliră și Crystal își scoase un șervețel din buzunar, îi mototoli un colț și-și șterse delicat machiajul de sub ochi, acolo unde începuse să-i curgă puțin. — Acum, redevenind serioase, iubito, cum stai cu indigestia? Ți-e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
asta mi-a dat tot programul peste cap. A fost un coșmar. — Trenul? Credeam că locuiești în oraș. — Așa e, dar nu mă pot concentra aici, așa că stau să scriu în Hamptons. — Oh, e chiar— El o întrerupse cu un râset mâhnit. — Al dracului de original, știu. Am cumpărat locul ăla în noiembrie, anul trecut, chiar când începuse să se facă frig. Am fost întotdeauna anti-Hamptons, probabil că nu te miră ce spun, dar locul ăsta era altfel: era mohorât, izolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a adus aminte că ea are doar treizeci de ani — o copilă, în fond! — și nu o femeie de cincizeci de ani cum se simțea. Cel puțin seara nu era detot compromisă; părea că Mackenzie, numai ochi peste cap și râsete alături Jack, era o femeie schimbată. Adriana așteptă să-i surprindă privirea și-i făcu pa cu mâna. Mackenzie îi făcu semn să aștepte puțin și, atingând ușor buzele lui Jack cu vârful degetului ca o profesionistă desăvâșită, se îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
iar picioarele i se Învîrteau cu repeziciune repede pe pedale. Soldații strigau și Îi făceau semne cu mîna, bătînd din palme, În timp ce paznicii japonezi se Încruntau la acest joc absurd al englezilor. Jim strigă spre camionul care dispărea, dar auzi rîsete și văzu un ultim gest cu degetul mare În sus, cînd roata din față a bicicletei se prinse Într-o șină de tramvai și Îl aruncă sub picioarele conducătorilor de trăsurici. Curînd după aceea, Își pierdu bicicleta. Încerca să Îndrepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
asculte la botanică. Ți-e rușine că vii În zdrențe la școală. Mai ales că după ore ai și repetiție. La repetiție nu este greu. Treaba este așa: Profesorul spune: Hoghi a féné éghemek. Cine a fost porcul și măgarul? (Râsete) Cine? Minken musai să aflăm cine nu a știut respectul? Mai mulți școlari: Popăscu, dom’le. Profesorul: Popăscu! Nu se poake, Popăscu-i un școlar emininke. Școlarii: Popăscu, dom’le. Tu ești la râsete, la mai mulți școlari și la școlarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
éghemek. Cine a fost porcul și măgarul? (Râsete) Cine? Minken musai să aflăm cine nu a știut respectul? Mai mulți școlari: Popăscu, dom’le. Profesorul: Popăscu! Nu se poake, Popăscu-i un școlar emininke. Școlarii: Popăscu, dom’le. Tu ești la râsete, la mai mulți școlari și la școlarii. Adică râzi și spui: „Popăscu, dom’le”. Nu este greu. Ai mai jucat teatru la grădiniță. Acolo ai fost „niște iepurași”. Spuneai: „Țup-țup!” Se Împlinesc o sută de ani de la Unirea Moldovei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
apel la luciditate către Ceaușescu, care s-a dovedit incapabil de așa ceva... Ar trebui prezentați... Alți asemenea militanți care sunt... Mai bine-i chemați aici. La sediul C.C. se află reprezentanții populației. Am vorbit la telefon cu cabinetul numărul unu (râsete). Nu mai era nici persoana numărul unu, nici secretarul, nici secretariatul acestei persoane. Mi-a răspuns un tovarăș Luca, nu știu cine-o fi săracu’, mi-a spus că el și alți câțiva care fac parte dintr-un comitet național sunt acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
părăsi rădăcinile.“ Și cum crezi c-o să-i zică ăstuia nou? Pun pariu c-o să-i zică ceva gen Gutuie sau Lychee 1. Sau Rodia. Rodia Planchette. Are o sonoritate aparte, nu crezi? Și-au petrecut următoarele câteva minute În râsete convulsive inventând nume și mai bizare ca PawPaw 1 sau Papaya. A, chiar, spuse Chanel când nu mai găseau nici unul, am uitat să-ți zic... bizară coincidență - În timp ce erai la St. Luke azi-dimineată, unul dintre managerii spitalului a sunat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
care a declanșat o discuție generală, În care toată lumea a Început să se plângă În legătură cu cât de mult s-au Îngrășat În timpul sarcinii. Dacă nu ies din spital În lenjeria cu talie joasă de la Chloe, mor, zise cineva. Ruby aștepta râsetele ironice, Însă nu s-a auzit nici unul. În schimb, restul grupului a dat aprobator din cap. Acum mănânc doar fructe și brânzică de casă, zise Plum. Îmi permit să mă Îngraș doar patru kilograme jumate, nu mai mult. — Dar toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ceva neapărat uluitor prin mărinimie. Înainte de toate, indiferent dacă mă iubește sau nu, treaba aia cu ipoteca nu poate rămâne așa!“ Îl smulse din solilocviu o explozie de veselie țâșnind parcă din seninul cerului. Două fete râdeau lângă el și râsetul lor era parcă trilul a două păsări într-un frunzar înflorit. Își aținti o clipă ochii însetați de frumusețe asupra acelei perechi de fete și ele-i apărură ca un singur trup reduplicat. Mergeau braț la braț. Și el fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dar adevărat, adică nemaiputând să-și reia cu niciun chip reprezentația, când s-a sinucis cu adevărat, în toată puterea cuvântului adevărat, atunci a avut parte de fluierături. Și-ar fi fost încă și mai tragic dacă ar fi cules râsete sau zâmbete. Râsul!, râsul!, abisala pătimire tragică a Domnului Nostru Don Quijote! Și cea a lui Cristos. A stârni râsul cu o agonie: „Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!“ (Lc., 23, 37). „Dumnezeu nu este capabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scoată aburi până la unu sau două noaptea. Divorțate elegante sau văduve culte mai În vârstă veneau În vizite care durau câte cinci ore. Fima auzea răsunând În salon voci cu un accent slav pronunțat, Întrerupte din când În când de râsete. Sau de plânsete. Sau de melodii cântate pe două voci. Cu greu, parcă trăgându-l de păr, tatăl a reușit să-l facă pe Fima să treacă dintr-o clasă Într-alta. I-a confiscat grămezile de cărți În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a scos un suport de pahare de carton fluturându-l victorioasă. Am râs deșănțat, mirată că încă o mai puteam face. Era aproape miezul nopții când am ajuns acasă. Cât mi-am căutat cheile în geantă, am auzit muzică și râsete dinăuntru. Nu-mi dădeam seama cum puteau doi bărbați să facă atâta gălăgie. Asta pentru că erau trei bărbați înăuntru. Mark, Phil și Kieran erau toți tolăniți pe canapea, înconjurați de cutii de bere, sticle de vin și cutii de pizza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o clipă nu mă gândisem că decizia nu va mai fi în mâinile mele. Maria, cu toată mult-lăudata ei experiență cu bărbații, nu mă avertizase în legătură cu asta. Bineînțeles că am adormit pe fotoliu, dar am fost trezită de țipete și râsete care veneau dinspre fereastră. Ed o ducea pe umeri pe Lulu, deși era mult prea grea, și alerga după Sacha. Se clătina sub greutatea ei, amenințând că o s-o scape jos. Rachel zâmbea indulgent urmărindu-le hârjoneala. Le stătea atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
dintre noi două. Părea singura zonă din viața mea în care puteam reintroduce imperativul moral fără să fie nevoie de o inserție extremă. Mark era stânjenit de tachinările din biserică așa că își dorea să mă consoleze. Îmi pare rău pentru râsete. Nu a fost corect din partea lor. Am ridicat din umeri. —Aveau dreptate. A fost o glumă pe cinste, dar asta nu anulează darul primit de la Alfie. El a vrut să-mi amintească cât este de important să fii sincer, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
nopțile Vienei de altă dată... În mine a rămas o jurubiță de mătase argintie, ca un miez dintr-un cocon aurit. Din el vibrează o melodie vaporoasă ce mă va legăna mereu. Din vraja acelor nopți, păstrez cascada sprintenă de râsete voioase, trupurile legănate în ritmul unui vals de Strauss, și mai cu seamă, acel ciripit de exclamații în clinchet, pornite ca din castaniete de cristal, ale copilelor blonde și cărămizii, cu ochii ca de diavolițe. E un farmec ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În scurta mea carieră de director de teatru, am avut parte de atâtea laude venite din partea dumneavoastră, că notele discordante din seara aceasta mă dor profund. O voce de sus strigă: — Nu-i vina ta, Alick, piesa-i proastă! Urmară râsete și un cor de „Așa-I, așa-i“ din aceeași zonă. — Nu pot decât să vă spun, urmă Alexander, că noi am făcut tot ce ne-a stat În puteri; și, dacă am dat greș, nu putem decât să Încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
întrebat unde. Dar pentru toți era limpede: nu din motive de incapacitate a fost dat el afară, ci, așa cum spuneam noi în șoaptă, „tipul era de mult apt pentru lagărul de concentrare“. Unii se dădeau glumeți, fără să recolteze cine știe ce râsete: „Un nebun ca el - locul lui e în lagăr!“. Careva știa: „E o sectă care nu face așa ceva. De-aia au și fost interziși: Martorii lui Iehova“. Așa vorbeam noi, cu toate că nici unul nu știa exact de ce erau interziși, în ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am umplut la loc, el a făcut o pauză de fumat. Abia la al treilea pod - să fi fost brațele mai mici ale râului Spree cele cu care se încrucișa drumul nostru? - am văzut un foc pâlpâind la oarecare distanță. Râsete, frânturi de cuvinte veneau în zbor până la noi. În lumina focului, siluete ce se mișcau ca niște umbre încoace și-ncolo. Nu, Ivan nu cânta, nici nu părea să fie o gloată de inși morți de beți. Poate că jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de noi și care mănâncă și el, „păi azi e ziua de naștere a lui Adolf! Unde e suplimentul nostru? Păi, ciocolata, țigările, păhărelul de coniac să ciocnim! Heil, Führer-ul meu!“. Acum, cineva încearcă să spună un banc, se încurcă. Râsete molipsitoare. Încep alte bancuri. O imagine pașnică, în secțiune. Nu mai lipsește decât unul care să cânte la muzicuță. „Cum se numește regiunea asta?“ „Lausitz!“ Acum, unul care se pricepe: „Aici sunt cărbuni cu nemiluita...“ În primăvara lui 1990 m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
principal de prim-ajutor am fost despărțiți. El a fost dus în cort, eu am rămas afară. Pe urmă, fiindcă era necesar să mi se bandajeze coapsa, și încă înainte ca pantalonii să-mi alunece până la genunchi, s-au stârnit râsete dintr-un prilej cu neputință de ignorat: cutia de la masca mea de gaze, care încă îmi mai atârna de centură, fusese despicată în lungime de o schijă, astfel încât pielea cutiei se căscase, pantalonii mei se porcăiseră, pătați de gemul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
te arăți din nou între oameni“. Pentru mama bolnavă și tatăl apăsat de griji a mai intrat puțină bucurie în locuința lor de două camere. Mult, însă, n-a durat: după întoarcerea ei acasă, nu s-a mai auzit nici un râset dinspre fiica odinioară atât de plină de viață. Când, în primăvara acestui an care tocmai se grăbește să treacă, în jur de Rusalii, sora mea și cu mine, cu o parte din marea noastră familie, am vizitat Gdańsk-ul ca să aruncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
claritate. Poate că sămânța devierilor noastre rezidă În hotărârea de a semna cu un pseudonim.“ Peste trei sau patru ani, considerând că experiența fusese amuzantă, Borges și Bioy Își reiau colaborarea. Ei recunosc că, de atâta haz, purtați de valul râsetelor și glumelor, au ratat multe subiecte sau le-au lăsat pur și simplu nescrise. „Am vrut - povestește Bioy pe internet - să scriem lucruri serioase, dar am eșuat. Bustos Domecq devenise un glumeț insuportabil.“ Borges a iubit foarte mult esența net
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]