1,313 matches
-
să salute, s-a dus la fereastră, a scos un fel de șnur de care atârna un crucifix și a întins în plan orizontal brațul în a cărui mână se afla șnurul. Când acesta a început să penduleze, omul a răcnit: — Am ajuns cu bine, sfinte Ieronim. Acum puteți închide poarta Raiului. După care a făcut șnurul ghem, l-a băgat în buzunar, s-a așezat pe celălalt pat din încăpere și, pe neașteptate și sfredelindu-mă cu privirea, s-a
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
pe alta pe cele rele. Ca să tragă linia. Iadul sau Raiul? Credeai că scapi? După cum văd eu, pagina cu alea bune e aproape goală. Credeai c-am venit degeaba? A lăsat capul în jos, a tăcut un timp, apoi a răcnit: — Te lași curățat? — Mă las. — Spune cum trebuie. — Mă las curățat. — Spune de trei ori. Am spus. Era mulțumit. A închis ochii și a început să bolborosească, în transă, cuvinte fără sens. Se ruga pentru mine. Mă curăța. A terminat
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
La Bacovia, „barbar” nu exprimă însă repulsia, dezgustul, oroarea, ci un soi de fascinație. „Barbar, cînta femeia - aceea” înseamnă că ea cînta aspru, straniu, dar (continuarea o arată) răscolitor, memorabil. Cîntăreața (în care unii au văzut simbolul poeziei)8) își răcnea durerea și, în același timp, o trezea pe a ascultătorilor săi: „Barbar cînta, dar plin de jale, -/ Și-n jur era așa răscoală...” Iritant, zguduitor din cînd în cînd („Și-n lungi, satanice ecouri”), cîntecul adăuga tristețe la tristețea celor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacovia. La care anume? Detaliat, nu se poate răspunde. în cuvîntul „evenimente” încap atît cele notate de „filozoful proletar” în poezia „Amurg”2) cît și o mulțime de alte „îngrijorări politice” și „fapte diverse”, căci „dincolo de poezie”, mereu „ecourile vieții răcneau în fereastra sa...” 3). Despre „Amurg” (Trec burgheze colorate), în notele volumului de Opere, Mihail Petroveanu afirmă că a fost scrisă în 19144). Bacovia a publicat-o în 1930. în cei 16 ani istoria n-a stat pe loc, dar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
îi evocă întotdeauna celui „senzitiv” un pericol, o amenințare a propriului echilibru sufletesc, adesea precar. Iar emoția aceasta era și mai mare în provincie, unde fiecare caz devenea obsedant: „într-o grădină publică, tăcută,/ Pe un nebun l-am auzit răcnind,/ Iar frunzele cu droaia se desprind;/ E vînt și-orice speranță e pierdută”. („Plumb de toamnă”)1) Răcnetul anunță un soi de fatalitate. în arhivele locale, în anii corespunzători adolescenței și tinereții lui Bacovia, sînt cîte două trei dosare privitoare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ultima, cu același rol,- de subliniere a unei concluzii deznădăjduite, a unui soroc ce nu mai poate fi, sub nici un chip, schimbat. Mai multe fapte diverse l-au anunțat: fata moartă de ftizie, visătorul care s-a împușcat, nebunul care răcnea în grădina publică, precum și cîteva semne naturale: vîntul și căderea masivă („cu droaia”) a frunzelor. Din cauza lor, totul apare ca ireversibil. Fatal, toamna va reduce contactele umane. Vizibili vor fi numai popa și soldatul, oameni ai datoriei și ai urgențelor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din Capitală. Lumea „cu dugheni”, în speță tîrgul „plin de dugheni”, evocă mediocritatea, stagnarea, meschinăria. O lume captivă, indiferentă sau incapabilă de a gîndi la altceva decît la „zurnetul de bani”. -„Dar vai(...) acei nebuni, rătăcitori, tăcuți,/ Gesticulînd [altă dată „răcnind”- n. m.] pe bulevarde...” („Vobiscum”). Bacovia le-a înțeles tristețea și s-a cutremurat. într adevăr, unele din manifestările acestor inși blînzi îți rup inima, așa cum mi s-a întîmplat mie azi, mergînd pe Calea Mărășești, principala arteră a orașului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
scrie „Cad, recad și nu mai tac din gură”, acestea sînt bineînțeles gesturile lui, dar și gesturi de actor care, simțindu-se privit, îngroașă pantomima. Poetul știa prea bine că, în dese cazuri, cei beți „se dau în spectacol”: „Femei răcneau beția falsă...”etc. -,,Simbolist-decadent’’, Bacovia scrie ca Verlaine, care a fost contra decadenților. însă cu precizarea că Verlaine e prezent mereu în mintea sa cu versul „Je suis l’Empire à la fin de la décadence”, care i-a ghidat, îndeosebi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aspru a pișat, trotuarul bucureștean nu mai există. Dacă îți dă cumva prin cap să mergi pe jos, printre hoardele de valahi alergând isteric, printre țipete, papornițe și șuți, trebuie să te strecori practic pe stradă, deranjând mașinile blocate, care răcnesc spasmodic din claxoane, gălăgie insuportabilă accentuată, periodic, de răgetele contondente ale șoferilor care transmit simplu, fără complicații textuale inutile, mesaje limpezi către guvernanți. Aborigenii, indiferent dacă de sușă locală sau meteci, se transformă natural, cum spuneam, în cel mai scurt
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
partinic) sunt în permanență asupriți de sistemele socialiste, în cel mai bun caz parțial democratice, fără ca marile conjurații transnaționale ale amatorilor de vocalize la portavoce să îndrăznească a sufla o vorbă. E foarte stranie această disproporție (stângiștii sunt liberi să răcnească cât vor, în timp ce vocile rațiunii democratice sunt asasinate în sistemele comuniste sau prigonite, persiflate sau chiar linșate mediatic în țările liberale). De ce se întâmplă așa? Există cu adevărat ceva greu de suportat în sistemul capitalist: afirmarea inegalității ca o constantă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
hiene împroșcând ură, orori și vulgaritate te sufocă pur și simplu. Există semeni de-ai noștri, mai puțin atinși de efectul civilizator al educației sau al culturii, care își fac un titlu de glorie din animalitatea lor stridentă. Fotbaliști care răcnesc manele la chiolhanul de după evitarea retrogradării, falși idoli de mucava, care, de dragul ratingului și a "vizibilității", își ridică poalele în direct, oameni politici puși pe furat și căsăpit care iau constant în derâdere particula de sapiens atașată etichetei de om
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
a dovedit foarte adevărat: dacă veți urla tot timpul la clasă ne spunea ea, într-un timp extrem de scurt violența verbală va rămâne fără efect din cauza obișnuinței. Chiar așa, pe cine mai impresionează azi cutare psihopat de la Antena 3 care răcnește, cu ochii scoși din orbite și împroșcând cu bale ecranul televizorului pe dinăuntru, la fel ca în ultimele 327 de apariții seară de seară? Există deja, o putem spune fără ocol, o insensibilitate generalizată față de nedreptate și orori, față de lipsuri
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
responsabilității formative a mass-media spunând că toată această mare de abrutizați care-și trăiesc viața prin delegație, uitându-se zilnic la telenovele și meci, cei care vor smintite hormonale pe post de moderatoare și precupețe politice (feminine și masculine) care răcnesc în același timp, aproape scuipându-se literalmente, la un punct de păruială, drept "spectacol civic" (trebuie, nu-i așa?), lăsați în pace să-și consume liniștiți, de bună-voie, drogul ieftin pe care televiziunile comerciale li-l oferă. Admit, firește, că
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și palmele pe urechi), că nimic din suferințele audive ale reparațiilor de vară nu mi-a fost străin. Bâzâielile infernale de rotopercutoare, pocnete de schele, moloz aruncat "în ploaie", huruit de rabă, trăsnete metalice și inubliabilele îndemnuri, comentarii și înjurături răcnite de armatele de țopârlani analfabeți din construcții mi-au acompaniat, vesel, diminețile din ultimii șapte-opt ani. Interesant este că metabolismul uvrierului român e foarte gingaș, el debutând cu o criză de epilepsie în care simulează agitația de la prima oră, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
voie de la poliție să le spună pentru a turna amărășteni care mușcau momeala (provocator pe care l-am regăsit apoi, post festum, agitând un carnet de partid istoric și declamând tupeist că a fost disident!), ușa trântită a cadristului care răcnea că "pentru mine, stagiarii din promoțiile ultimilor trei ani NICI NU EXISTĂ" și, nu în ultimul rând, poate, imaginea cea mai vie dintre toate: grănicerii care stăteau cu arma îndreptată împotriva propriilor cetățeni, să nu cumva să părăsească lagărul. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Și nici nu va ierta pe nimeni. P.S. Nu am vorbit intenționat de voma întinsă pe ecranele de televizor, seară de seară, sub numele contrafăcut de "talk show", de adunături de chivuțe care își ridică, în direct, poalele în cap răcnind în cor, în același timp, unele la altele. De scârbă! 20 martie 2014 Printre prietenii mei radicali survine, periodic, câte un acces de indignare privitor la persistența foștilor colaboratori ai Securității în poziții-cheie în România post-comunistă și, în contextul recentelor
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
profesor debutant, au fost reduși la o treime; neobrăzarea haimanalelor cu bani din clasele de azi atinge cote apocaliptice și toată lumea dă din umeri; hahalere de partid, procurori corupți sau țigani cu dantura aurită rup ușa cabinetului directorial amenințând și răcnind să li se execute imediat doleanțele și mofturile loazelor lor; fătuci isterice, lejer alfabetizate, de la televiziuni care spurcă mediul public, interoghează în direct, obraznic și inchizitorial, profesori asupra cărora plutește nu știu ce acuzație încă nedemonstrată; iar la clasă, ce să mai
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
îl orbesc reflectoarele carului de la televeziune și, alergat de mașiniști și de securiști, o ia la goană spre scena unde Tovarășul își citește discursul. Rumoare, delegații, în picioare, strigă: omorâți-l! omorâți-l! Iar unul, trezit din somn de hărmălaie, răcnește și el, buimac: Și pe Ea! Și pe Ea! Să fi întrezărit, creatorul anonim al bancului, peste timp, fața galbenă a Tovarășului, cu crestături negre la tâmplă, de la cele 30 de gloanțe, trase orbește de parașutiștii militari? Și cadavrul Tovarășei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
este bine să nu „te pui cu el”. Intră în vorbă, o ia pe panta unui discurs patriotic de câr80 ciumă, se înflăcărează, devine roșu la față și, intrigat de atitudinea noastră rezervată, se ridică brusc, cu halba în mână, răcnind: „În genunchi pentru Ștefan cel Mare!”. În loc să ciocnească cu Domnul Moldovei, precum Ceaușescu în „memorabilul” tablou al pictorului ieșean Dan Hatmanu, patriotul nostru este gata să o spargă de capetele noastre. Cum nimeni dintre noi nu vrea să riște asemenea
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
este bine să nu „te pui cu el”. Intră în vorbă, o ia pe panta unui discurs patriotic de câr80 ciumă, se înflăcărează, devine roșu la față și, intrigat de atitudinea noastră rezervată, se ridică brusc, cu halba în mână, răcnind: „În genunchi pentru Ștefan cel Mare!”. În loc să ciocnească cu Domnul Moldovei, precum Ceaușescu în „memorabilul” tablou al pictorului ieșean Dan Hatmanu, patriotul nostru este gata să o spargă de capetele noastre. Cum nimeni dintre noi nu vrea să riște asemenea
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
erau versurile la care vibram cel mai intens, cum era normal, printr-o identificare la îndemâna oricui cu personaje legendare, în vremi care numai legendare nu erau. Aici mai degrabă râdeam, îngroșam, supralicitam, mai exact: după câteva sticle de votcă rusească, răcneam toți de ne spărgeam piepturile, amestecând formații și cântăreți: "Trece-o mierlă pe păduri, / Oooff, ofofof, Zace Lucaci în lanțuri/, Pentru sfânta libertate/ de care noi n-avem parte". Dar și "Privesc din Doftana prin gratii de fier / departe în
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
orléansiză) profesorul Vasile Elisav. — De-a mor de sete, sete de amor, îi ținu hangul Carmen Carpen. — Tir-bu-șon, nu mai ai a-ri-pioare, fluieră Vasile, „ohne Worte“. — Cred și eu, trase concluzia Nora, aripioare n-are decât „Allways“. — „Allways cu aripioare“, răcni Carmen, făcându-se albastră, la față, cum cerneala. Cerneala care penetrează creta. — Ce-ați zice de-un sejur în Creta, zise Vasile Elisav. — L-aș prefera în patria Aphroditei, suspină Carmen Carpen. — Cypru, oftă Nora Aron. — Am iubit întotdeauna cuprul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
Nora Aron, care avea mereu probleme cu siguranțele-i de cupru... — Ce oliță,-și zise, în sinea lui, Vasile. — Altfel, cum ar mai fi, el, macho, se întrebă Nora Aron, cvasiretoric. — De unde, propria lui cuprofilie, conchise apodictic Carmen Carpen. — Muclesu, răcni Vasile Elisav, bătând cu pumnu-n masa de acaju, roșcată, — rumen, și el, la față ca arama: coprofilia e morbidă! — Es war einmal ein Pferd/ Der heisste Pferdinand... , se apucă să cânte Carmen Carpen. Ceea ce-i aduse, numaidecât, aminte un limerick
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
sprâncenele se umplu de cute și fața - de obicei impasibilă - se încruntă de plăcere. — Dha, fute-l, fute-l din greu, cântă Jamie. Bobby își bagă și își scoate pula din mine, amândoi mârâind de ușurare, intensitatea crește și apoi răcnesc, cuprins de convulsii necontrolate, amândoi zvâcnind când eu încep să ejaculez, scuipând pe umeri și piept în timp de Bobby mă fute, anusul mi se strânge pe pula lui înfiptă. — Dha, asta e, asta e, omule, mârâie Bobby ejaculând, prăbușindu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
pe mâini. Curând nu mai fu decât un vârtej cadențat în mișcarea căruia i se pierdeau chipul fin, picioarele dezgolite și șorțul de pânză roșie care părea să iasă din ea ca un foc...". Și această atitudine a vrăjitoarei care răcnește la soartă: Renunțând la înfățișarea smerită și încrucișându-și mâinile la ceafă, ea scoase un urlet prelung ce îngrozi toată adunarea. De trei ori se înălță acest răcnet răgușit și sinistru". Fluierul cântă și ni se pare că-l auzim
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]