2,050 matches
-
întindă pânzele în fiecare cameră, și pentru etaj, să-l conducă discret cineva pe scară... Cu degetul în sus, Muti arată firele de păianjen care tremură delicat. A și țesut între timp tot tavanul. Muti strivește în scrumieră țigara care răsuflă, uite pe unde răsuflă țigara, uite unde s-a dezlipit hârtia, uite ! Să fie acesta un simptom periculos ? Un semn grav ? Posibil să însemne ceva grav, vreun... doctore ? — ...dacă insistați, vă voi dezvălui temerile mele de medic, spune șovăitor doctorul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cameră, și pentru etaj, să-l conducă discret cineva pe scară... Cu degetul în sus, Muti arată firele de păianjen care tremură delicat. A și țesut între timp tot tavanul. Muti strivește în scrumieră țigara care răsuflă, uite pe unde răsuflă țigara, uite unde s-a dezlipit hârtia, uite ! Să fie acesta un simptom periculos ? Un semn grav ? Posibil să însemne ceva grav, vreun... doctore ? — ...dacă insistați, vă voi dezvălui temerile mele de medic, spune șovăitor doctorul. Dar dați-mi asigurarea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aducea nici un pic de alinare. Își răsuci capul pe pernă, silindu-se să respire liniștit, dar nu-și putea împiedica buza de jos să nu-i, tremure și inima să-și oprească bătăile nebunești. Duse mâna la obrazul învinețit și răsuflă greu, ferindu-se de soțul ei, să nu-i vadă gura udă de lacrimi. — Cum te simți? o întrebă George. — Bine. Te simți bine? — Da. — Ai un ochi vânăt. — Da. — Și eu la fel, îl simt umflat, nu-mi pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mă ierți, Pearlie? Hattie, dacă mai repeți prostia asta îți ard una. Mă întreb cine a împrăștiat povestea cu Tom? Cred că Tom însuși. Nu! Crezi una ca asta? În orice caz, John Robert nu se va gândi că a răsuflat de la noi. Nu. Și nu se va gândi că tu i-a dat drumul lui George în casă, e absurd! În articol așa se spunea? Nu-mi mai aduc aminte. Cam așa. E ridicol. Pe noi nu ne poate învinovăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care își părăsește un prieten. — Vorbești de părăsire. Dar ea te părăsește pe tine. Ai spus singură că a renunțat la multe ca să-ți fie însoțitoare. Și nu-ți poți imagina că ea dorește să se elibereze de tine? Va răsufla ușurată, va fi bucuroasă să plece. În sensul ăsta mi-a vorbit aseară, în timp ce tu te aflai în taxi, iar eu am avut o discuție sinceră cu ea. Hattie respiră adânc și continuă să-l privească fix. Apoi, îndepărtându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ucizi pe loc. Mi-ai stârnit atât de multe sentimente... Te-ar surprinde să știi cât de mult simt... ce simt acum... Pentru că ești atât de aproape de mine. Vreau să spun că suntem amândoi închiși în cămăruța asta, în care răsuflăm și transpirăm împreună. Eu sunt o jivină mare. Mă socotești puternic și înfricoșător și interesant. Îți repet, e o impresie de moment. — Explozia dumitale atomică. Acum simt că... aproape m-am îndrăgostit de dumneata. — Nu fi prostuță, Hattie. Păstrează-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușii (doborâtă probabil în momentul răpirii lui Hattie de către Tom). De acolo, luase direcția Camerelor Ennistone. După ce văzu expresia lui George, preotul, cuprins de frică, străbătu coridorul alergând. Bătu de formă la ușa lui John Robert, intră în cameră și răsuflă ușurat când o văzu goală. Patul era răvășit, ușile de la baie închise, masa acoperită cu mărturiile studiului. Părintelui Bernard îi veni inima la loc. Probabil că John Robert ieșise puțin, poate ca să stea de vorbă cu un medic. Așteptă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
face briza mării! Aștept să mă sune Davide, să ne întâlnim, dar întârzie să sune. Mi se face foame și mă opresc la un magazin de unde cumpăr un litru de lapte pe care îl termin de băut aproape fără să răsuflu. Imi continui apoi drumul, trecând prin Crevari, Vesima Alta, Terrarosa și apoi Arenzano. In mica localitate Vesima Alta, pe o stâncă lângă mare se află o frumoasă statuie a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul Isus în brațe, o mărturie a
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
erau cruțați; „noi” toți am rămas în viață și am devenit „poporul lui Yhwh”. Prin cult se comemora și se actualiza acest eveniment; astfel, comunitatea care celebra cultul devenea contemporană cu comunitatea preistorică, tremura împreună cu ea în fața pericolului iminent și răsufla ușurată odată ce trecea amenințarea, credeau, se temeau și sperau împreună cu cei din vechime; cultul lor actual reproducea o experiență preistorică (cf. Ex 12,14, unde este utilizat termenul zikkărôn, „amintire”, „memorial”, de la rădăcina zăkar „a aminti”). Din această cauză, cultul
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
taie în franjuri cu foarfecele, răsuciseră puțin marginea hârtiei și marginea se ondulase într-un chip încântător. Dar încântarea trebuia amânată. Nu se mai auzea vuietul îndepărtat de glasuri ce venise până atunci dinspre sală, surd și cumva ostil. Lucian răsuflă ușurat, însă deodată își dădu seama că n-avea niciun motiv să-i fie teamă de acea rumoare. Îl trecu totuși un fior rece la gândul că ridicaseră cortina. Dar lor încă nu le venise rândul. De partea cealaltă, în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care rămânea cu această senzație? 19 Într-o bună zi un milițian și-a făcut apariția în cadrul ușii camerei noastre de la cămin, lătăreț mai c-ar fi fost nevoie să se deschidă pentru prima oară după mulți ani ambele canaturi -, răsuflând greu de parcă abia i-ar fi ajuns aerul și i-ar fi fost silă de ceea ce era nevoit să respire aici, într-un loc atât de respingător, printre fandosiții ăștia de studenți, fără să-l intereseze niciun amănunt din jur
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să ne ajuți, omule? Cum? Am să folosesc cuțitul din dotare. De s-a toci, oi cere altul. Măi, că multe îți mai umblă prin tărtăcuță! Să ne hodinim oleacă și om face-o și pe asta. După ce au mai răsuflat, Trestie a dat semnalul de plecare: La drum, fraților, că prea mult bine strică. Unu... doi... trei... și! S-au opintit în hamuri, iar Toaibă a înfipt cuțitul în lutul cărării și a tras, sprijinindu-se în el ca într-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și-a dat seama că trenul și trupa de pe șosea erau mitraliate de avioane inamice. Cu mare greu s-a lungit pe podea, privind în jur. Unul din cei întinși pe jos avea țeasta străpunsă de un glonț. Nu mai răsufla. Doar o dungă de sânge șiroia ca o panglică pe fruntea nefericitului. Un altul, gemând, își strângea umărul din care șiroia sângele printre degete picătură cu picătură. „Apoi aici îi mai rău ca <acoloă. Aici nici nu te poți apăra
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rămasă acolo cine știe prin ce minune. „Dacă ajung la ea până n-o început să curgă ploaia, mi-o pus Dumnezeu mâna-n cap. De nu...” Odată cu primii stropi de ploaie, a ajuns la glugă, dar abia mai putea răsufla de atâta trudă și durere. Și-a scos mantaua și stârnind șoarecii și-a făcut un fel de colibă în care a intrat cât a putut de repede... „Oare cât are de gând să țină ploaia asta? Da’ chiar dacă se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a pornit după rus, în timp ce cu mâna făcea semne de dojană către Maranda. Din așternutul lui, Toaibă auzea toată discuția și inima îi bătea cu putere ca pe vremea când se găsea în spatele inamicului. Când Maranda a intrat în casă răsuflând din străfundul rărunchilor, Toaibă a luat-o în primire: Vezi? Nu ai ochiul format ca să nu-ți scape cel mai mic amănunt. Noroc de moș Hadarag, că altfel ne duceam pe copcă. Pe lângă că îți lua calul, cine știe ce mai pățeam
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul palmei plină de cenușă peste ochi, pentru a alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
știi tu că acolo în blidar stă o sticlă tocmai de pe când erai acasă. Dacă a mai fi ceva de capul lui. Rachiul nu se strică dacă șade mai multă vreme. Numai să aibă un dop bun, că altfel se răsuflă. Așa o fi cum spui tu, Toadere. Să aibă un dop bun - a răspuns Maranda, cu licărire de zâmbet pe chipul trist... În zilele următoare, Toaibă s a învârtit prin curte ca un leu în cușcă. Vedea neputința de a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pe la alte dugheni, umplându-și traista cu de toate... Drumul spre casă i s-a părut mai greu de astă dată. Când a intrat în sat, lămpile erau aprinse de multă vreme. Ajuns acasă, s-a așezat pe laiță, să răsufle. Apoi a început să deșarte traista: Uite aici am luat pâine, să ai pentru toată săptămâna. Apoi ți-am luat ce îți place ție... Aha! Cofeturi! Și ți-am mai adus ceva, că doar mâine-poimâine vine Crăciunul. Ce mi-ai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
o rămas grea... Ce vrei să spui tu cu vorbele astea? Doar nu cumva... Păi ce să spun? Spun doar că am rămas grea! Toaibă a făcut ochii mari, nevenindu-i să creadă ce a auzit. Simțea că trebuie să răsufle adânc, că altfel se înăbușă. „Uite că Dochița o avut dreptate. De unde o știut ea asta?” - i-a fulgerat prin minte, în timp ce a desfăcut larg brațele și a cuprins-o pe Maranda gata s-o sufoce, în vreme ce șoptea în neștire
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pasăre? ― Oi afla eu în zilele următoare. De la mine, nici pomeneală. Și acum, să revenim la cârlanii noștri. Încotro ne vom îndrepta pașii astăzi? ― Apoi, pregătește-te de drum lung, părinte. ― Dacă mi-i spune unde ne vom opri, oi răsufla mai liniștit. ― Păi, eu aș ruga pe sfinția ta să-l asculte întâi pe Petru Șchiopu voievod, care la 7 mai 1583 scrie: “Iată au venit înaintea noastră,... rugătorii noștri, ieromonahi de la mănăstirea Sfântului Sava, din apropiere de Ierusalim”... ― Și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
înzestrase aceste așezăminte, precum și documentele ce au fost încredințate zișilor egumeni, și aceasta conform cu inventariile ce se găsesc în arhivele țării. Când am rostit și ultimele cuvinte, am simțit că oboseala își face loc încet-încet în făptura mea. Bătrânul a răsuflat mai adânc, ca să-și recăpete suflul, întocmai ca după un efort prelungit. Părea peste măsură de obosit... ― Dragule, cred că în aceste zile petrecute împreună - și or fi câteva - cu ajutorul Celui de Sus am reușit să întoarcem pe toate fețele
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de fiecare dată eram aruncat în cine știe ce prăpastie... În timp ce mă cățăram pe o stâncă, am lunecat și am căzut într-o apă învolburată... M-am zbătut cu disperare să ies la suprafață... Când, în sfârșit, am reușit să ies, am răsuflat o dată adânc. În acea clipă m-am trezit! Eram lac de sudoare... Speriat, am privit spre geam. Afară mai licărea încă lumina zilei. “Deci, n-am întârziat”, a fost primul gând care mi-a adus liniștea. Am dat fuga la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
necurățiile cu miros urât și urina a curs abundent din trupurile lor; și la foarte mulți urina devenise groasă ca mierea de albine; urina altora era aproape roșie sau neagră și aproape la fel de tare ca nisipul râurilor. Și mulți au răsuflat duhori din intestinele lor, asemănătoare cu respirația diavolilor. Și mirosul urât a devenit atât de greu, încât nimeni nu-l mai putea suporta. Și când s-au botezat, îngerul apei a intrat în trupurile lor și din ei au curs
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
acum se convingeau și își ziceau în sinea lor: "Săracul". Ca un animal fugărit, mă întorceam acasă după ce-mi făceam ceva cumpărături, pâine, brânză, lucruri care nu cereau să fie pregătite. În clipa când închideam ușa casei eram fericit. Răsuflam ușurat. Eram în sfârșit singur cu gândurile mele, cu "partida" mea. Nu mă mai tulbura nimeni, nu mai amenința nimeni să-mi încurce "mutările". Mâncam în fugă și pe urmă mă întindeam din nou în pat. Luasem obiceiul să trag
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să plec mai departe. Dealtfel, nu mai aveam mult de mers până acasă. Pășeam cu grijă, aproape bâjbâind, deoarece era una din acele nopți oarbe, fără lună, când stelele sporesc noaptea în loc s-o limiteze. Când am ajuns acasă, am răsuflat ușurată. Apoi am uitat de această întîmplare, m-am întors la gândurile obișnuite. În zilele următoare nu s-a mai petrecut nimic. Dar în a patra sau a cincea zi s-a repetat aceeași poveste cu becurile într-o altă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]