KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

în direcția câmpului de luptă. Nu mai încăpea nici o îndoială: armata lui Valamir se retrăgea în fugă, iar vizigoții năvăleau asupra lor. Așadar, contrar ceea ce își imaginase Atila, moartea lui Theodoric nu fusese suficientă ca să-i îngenuncheze pe teribilii săi războinici. Se simți străbătut de un fior de groază: războinicii hiung-nu riscau să fie încercuiți, regele însuși ar fi putut fi capturat sau ucis! Instinctiv, Balamber se întoarse spre Odolgan, la timp pentru a-l vedea cum privește sub bărbie o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îndoială: armata lui Valamir se retrăgea în fugă, iar vizigoții năvăleau asupra lor. Așadar, contrar ceea ce își imaginase Atila, moartea lui Theodoric nu fusese suficientă ca să-i îngenuncheze pe teribilii săi războinici. Se simți străbătut de un fior de groază: războinicii hiung-nu riscau să fie încercuiți, regele însuși ar fi putut fi capturat sau ucis! Instinctiv, Balamber se întoarse spre Odolgan, la timp pentru a-l vedea cum privește sub bărbie o lovitură de suliță care efectiv îl smulse din șa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în mulțimea unduitoare a combatanților. Balamber îl căută atunci pe Mandzuk și îl găsi acolo unde era mulțimea cea mai deasă. Dădu pinteni cailor și, în timp ce striga și cerea furios să i se facă loc, își deschise drum prin mijlocul războinicilor, lovindu-i fără să mai stea pe gânduri atunci când nu se dădeau la o parte. Apropiindu-se de scutierul său sub un torent de săgeți și javeline, putu chiar să arunce o privire neliniștită către coastă, unde mingan-ul lui Atila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apăru lângă ei și anunță, la rândul său, pradă agitației, că ostrogoții fugeau. — Du-te tu la rege, îi ordonă imediat Balamber, și anunță-l că riscă să fie încercuit. Spune-i că trupele noastre o să-l acopere. Prompt, tânărul războinic dădu pinteni calului și porni în goană, pe când Balamber întindea mâna către lemnul stindardului. — Dă-l încoace! îi ordonă lui Mandzuk și, văzându-l că șovăie, i-l smulse din mână. — Cu mine! Cu mine! Regele e în pericol! împungându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Dă-l încoace! îi ordonă lui Mandzuk și, văzându-l că șovăie, i-l smulse din mână. — Cu mine! Cu mine! Regele e în pericol! împungându-și calul în coaste, părăsi linia de luptă și, împreună cu Mandzuk, porni în fruntea războinicilor hiung-nu pe care îi avea împrejurul său, retrăgându-se puțin și îndreptându-se spre dreapta, acolo unde terenul devenea mai înclinat. Se opri după o sută de pași și îi înapoie stindardul lui Mandzuk. încetul cu încetul, și alți oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se desprinseră din încleștare și alergară, unii pe jos, alții călare, pentru a se regrupa în jurul stindardului său. Alanii, epuizați acum, se feriră să-i urmărească. Balamber își dădu seama că din tot mingan-ul său nu avea nici măcar două sute de războinici. Nu se întrebă dacă doar cu atât de puțini oameni avea să reușească să oprească manevra de învăluire a goților; știa că trebuia să încerce tot ce era posibil și asta era de ajuns. El cu siguranță nu va fugi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
știa că trebuia să încerce tot ce era posibil și asta era de ajuns. El cu siguranță nu va fugi, lăsându-și regele expus atacului și ultrajului dușmanilor. Chiar cu prețul vieții. Doar atunci, în acel moment de respiro, în vreme ce războinicii săi se adunau în jurul lui, văzu că soarele stătea să apună: un apus însângerat, de parcă cerul ar fi luat parte la acel imens măcel. Și iată cavaleria vizigotă ieșind din norul de praf ce stăruia deasupra câmpului de luptă. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un apus însângerat, de parcă cerul ar fi luat parte la acel imens măcel. Și iată cavaleria vizigotă ieșind din norul de praf ce stăruia deasupra câmpului de luptă. O ciocnire frontală ar fi fost dezastruoasă, dar, gândi Balamber, acei cumpliți războinici, care luptaseră ore întregi, erau probabil foarte obosiți, cu siguranță mai mult decât ai săi. în orice caz, trebuia să încerce să-i oprească, trebuia să-și salveze regele. — Pregătiți arcurile! ordonă. Vizigoții erau numeroși și se apropiau cu iuțeală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îndemnau unii pe alții cu strigăte puternice și își biciuiau și mai tare caii. O clipă mai târziu, prima ploaie de săgeți hune se abătu asupra lor. Balamber nu se opri să constate cât de eficientă fusese. Strigă, în schimb, războinicilor săi să-l urmeze și se avântă spre tabăra fortificată. Putu astfel să vadă că din toate laturile armatei o masă enormă de oameni se îndrepta în aceeași direcție. Așadar, bătălia era pierdută de-acum. După un scurt galop își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nouă salvă șuierătoare de săgeți împotriva urmăritorilor, după care porniră din nou în goană. Repetă manevra de mai multe ori, încetinind înaintarea vizigoților, până când Ernak i se alătură cu mingan-ul său, pentru a-i da ajutor. Tânărul principe își conduse războinicii într-un viguros contraatac, însă Balamber, văzând cât erau de epuizați oamenii săi și caii lor, nu-l urmă și își purtă ceea ce mai rămăsese din unitatea sa dincolo de bariera carelor, unde oamenii lui se contopiră imediat cu masa fugarilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu-l urmă și își purtă ceea ce mai rămăsese din unitatea sa dincolo de bariera carelor, unde oamenii lui se contopiră imediat cu masa fugarilor. Intrând în tabăra imensă, își făcu cu greu loc prin tumultul mulțimii formate din mii de războinici ce ajunseseră deja acolo, venind din diferite puncte ale câmpului de luptă. Ostrogoții țineau privirea plecată, ca niște câini bătuți, iar când cineva le cerea explicații cu privire la fuga lor dezastruoasă, plecau de acolo scuturând din cap cu o expresie rănită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
le cerea explicații cu privire la fuga lor dezastruoasă, plecau de acolo scuturând din cap cu o expresie rănită și umilită. Ici și colo însă se formau mici grupuri pestrițe, în care între huni și goți se încingeau certuri furibunde. Cei mai mulți dintre războinicii ce veneau în tabără erau totuși prea extenuați pentru a se implica în asemenea altercații inutile și se îngrijeau mai degrabă de ei înșiși și de vreunui loc mai liniștit pentru răniții fără număr, care, duși pe brațe, erau încredințați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
temeau cel mai tare, își strigau disperarea ori se îndepărtau mecanic, cu ochii scăldați în lacrimi, fără să ia în seamă îmbrânceala mulțimii în continuă mișcare. Altele se aflau la carele cu provizii și încercau să dea apă și hrană războinicilor ce se înghesuiau în jurul lor, căutând să se mai întremeze. în lumina torțelor, Balamber constată că dublul cerc de care și palisada rudimentară care fusese ridicată pentru a-l proteja erau apărate de sute de arcași preocupați să scruteze agitați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
constată că dublul cerc de care și palisada rudimentară care fusese ridicată pentru a-l proteja erau apărate de sute de arcași preocupați să scruteze agitați întinderea câmpiei din care răzbătea încă un zgomot confuz. Veneau încontinuu ați și alți războinici spre acea baricadă mare, transportând cu febrilitate legături de javeline și tolbe pline de săgeți. în vreme ce înainta prin mulțime urmat de ai săi, observă că o enormă și silențioasă adunare de oameni își făcea loc spre centru și bănui că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
că probabil urma să vorbească. De aceea, imediat ce îl întâlni pe Vlaszo, descălecă și îi încredință calul, tot mai extenuat și în spume, după care încercă să înainteze cât se putea. Se văzu repede dând din coate prin mulțimea de războinici hiung-nu și de aliați de-ai lor, care se înălțau întruna în vârful picioarelor, căutând să vadă ce se întâmplă mai în față. într-un sfârșit, reuși să ajungă împreună cu Mandzuk în primele rânduri. De acolo, putu să-i vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
altor atacuri. Se înnopta, iar Balamber, care fusese profund mișcat de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi alergă în întâmpinare și, acolo, în mijlocul războinicilor, se ghemui în el într-o îmbrățișare strânsă și tăcută, împingându-se cu capul în pieptul său. — Go-Bindan! exclamă Balamber, fericit să o revadă și surprins de izbucnirea aceea de afecțiune. încercă zadarnic să se elibereze din îmbrățișarea ei. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
concubinele sale. De ce trebuia să se tulbure astfel în fața ei? Da, să se tulbure. Ce i se întâmpla? Avea atâtea lucruri la care să se gândească. Mingan-ul său era distrus, avea răniți, trebuia să facă rost de cai pentru numeroșii războinici ce rămăseseră pe jos. Și pe urmă, trebuia să-și hrănească oamenii, să-i încurajeze și... Bătălia cumplită îl făcuse oare să-și piardă forța interioară, spiritul neîmblânzit? Ce era acea frământare pe care o simțea în piept, care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lor erau încă acolo cu toții. Asaltul furibund al goților asupra taberei lor fusese respins cu o furtună de săgeți; Thorismund însuși căzuse de pe cal și, rănit la cap, riscase să fie terminat ori capturat de dușman. încă din zorii zilei, războinicii lui Atila se adunaseră pe linia carelor, pregătindu-se să înfrunte un nou atac al dușmanilor. Suflând din corn și scoțând sunete de luptă, demonstraseră că regele lor era cât se poate de hotărât să-și vândă scump pielea. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care cu o mare parte din pradă, fără să îndrăznească să miște un deget. Balamber se simțea însă, mult mai puțin îmbărbătat privindu-și mingan-ul, redus acum, după ce mulți dintre cei răniți muriseră, la mai puțin de cinci sute de războinici, slăbiți în fel și chip și întrucâtva demoralizați, mai ales din cauza prăzii firave pe care o duceau cu ei după luni întregi de chinuri și lupte. El, firește, pierduse mai mult decât toți ceilalți, dar asta îl întrista mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
i se întâmpla așa ceva, de vreme ce până atunci nu se preocupase niciodată de altcineva decât de propria persoană. Dar ce putea face el cu micuța mucoasă, toată numai piele și os? în yurta sa din Panonia era un permanent du-te-vino de războinici cu pielea argăsită și cu inima de piatră, care, seara, în jurul tăciunilor din vatră, râdeau nerușinat, se necăjeau unii pe alții, se îmbătau cu kumis și, atunci când nu se încăierau, se tăvăleau pe covoare cu sclave ori concubine cu hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
covoare, vase de aur și argint, și că în curând o să-l văd... — Deh, yurta aceea e încă foarte, foarte departe. Se lăsă între ei o scurtă tăcere, timp în care Vlaszo, căutând să nu se depărteze prea mult de războinicii ce mărșăluiau înaintea lor, conduse carul cu precauție, pe o pantă lungă și accidentată. Când terenul deveni plan, Go-Bindan se întoarse din nou spre el: — Mandzuk a spus că o să mă învețe să călăresc, să mânuiesc sabia și să trag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
căutând ceva de care să se agațe. După ce trecuse de ea, își împinse animalul în curentul apei și reuși să o apuce și să o tragă la mal în siguranță, însă deja pe jumătate înecată. O întinse în iarbă, iar războinicii hiung-nu o înconjurară. Când, după o vreme, reuși să dea afară apa, Go-Bindan tuși și deschise din nou ochii; îl fixă îndelung, iar pleoapele i se zbătură. Apoi, cu toată seriozitatea, îi spuse doar atât: — Trebuie să-l omori pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întâmpinare la întoarcerea sa de la luptă, făcându-l să înțeleagă, prin forța brațelor sale, cât de important devenise pentru ea. Ce s-ar fi ales de copila aceea, dacă el ar fi murit? Ce soartă ar fi avut în mijlocul acelor războinici cruzi? Și, chiar dacă ei ar fi adoptat-o, din respect pentru amintirea lui, ce s-ar fi ales de ea, aruncată într-un car prin stepe și câmpii, expusă mereu la pericolul foamei și al războiului? Drumul șerpuia acum printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
adoptat-o, din respect pentru amintirea lui, ce s-ar fi ales de ea, aruncată într-un car prin stepe și câmpii, expusă mereu la pericolul foamei și al războiului? Drumul șerpuia acum printr-o pădure mare de mesteceni. Mulți războinici părăsiseră pavajul bătut de soare și preferau să meargă pe la umbra copacilor, mângâiați permanent de razele ce se filtrau prin frunziș. Apăsați, însă, de peisajul acela cu care erau foarte puțin obișnuiți și hipnotizați de tăcerea ce domnea acolo mergeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
i-o lăsase înfiptă în piept ca un semn de dispreț, căci acum era pătată de sângele unui trădător. Așadar, așa își găsise Taciturnul sfârșitul: în mica poiană, alături de fiul pentru care făcuse totul, sacrificând până și onoarea sa de războinic. încrețindu-și fruntea, privi întunecat împrejur, scormonind cu ochi scrutători desișul. Atacatorii lui Reinwalt puteau fi încă în preajmă și, chiar dacă nu erau, probabil, foarte numeroși, o confruntare între copaci i-ar fi dezavantajat foarte mult pe războinicii hiung-nu. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]