1,305 matches
-
care creează lumea ideilor pure, iar pentru Aristotel, imaginația stă la temelia cunoașterii. Scolastica medievală, prin Toma d`Aquino, a considerat imaginația ca "un simț intern" care face legătura dintre lumea senzațiilor, a percepțiilor și lumea inteligibilă, conceptuală. Sub pecetea raționalismului lui René Descartes, imaginația este privită cu neîncredere "filosofică", aparținând doar lumii copilăriei, visului, poveștii. Empiriștii T. Hobbes, J. Locke și D. Hume readuc în discuție conceptul de imaginație, punând-o în relație cu sensibilitatea ca sursă de cunoaștere, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
obiect al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
din această perspectivă. Într-un articol publicat în 1913, sub titlul Știința ca un element în cultură, afirma că știința reprezintă „un nivel mai înalt de evoluție decât orice gândire și imaginație preștiințifică“42. Modul de a gândi inaugurat de raționalismul grec, căruia știința modernă i-a conferit o nouă substanță și o nouă vigoare, a fost principala sursă a încrederii lui Russell în posibilitatea unei vieți mai bune pentru generațiile viitoare. Într-o cărticică publicată în 1925, What I believe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Acum, ea devine un instrument universal. Toate problemele au o soluție rațională. Rațiunea vrea să alunge molimele spiritului, superstițiile, prejudecățile, ignoranța, arbitrariul, fanatismul. Ea analizează critic valorile politice și religioase ale secolului. Mergând mai departe, rațiunea construiește un sistem filosofic, raționalismul. Rațiunea este transformată în zeiță, în Ființă supremă, o religie naturală care îi este conformă. Aceste concepții nu vor dura decât un timp. 2. Libertatea. Semnificația sa este mult mai largă decât cea a francizelor obținute în Evul Mediu. E
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
ca "entitate gînditoare", ca "minte" (cogito ergo sum) atunci cînd se gîndește la ea, căci astfel s-ar putea pune la îndoială faptul că cineva are mîini și corp, fiindcă aceasta nu decurge din actul de gîndire. Așadar, după Moore, raționalismul nu poate oferi nici criteriul universal al adevărului și nici principiul elementar al întemeierii lui. În "filozofia simțului comun" concepută de el, îndoielile de tipul celei carteziene (dubito ergo cogito) sînt respinse în mod simplu, precum, de exemplu, dovada că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
anii 1990 a facilitat procesul de creare a unei legături între pacea democratică și analiza la nivel sistemic. Reinterpretarea neorealismului și a liberalismului în această manieră plasează chestiunea socializării în centrul dezbaterilor mult mai ferm decât consensul anterior privitor la raționalism. Dezbaterile dintre neorealism și instituționalism s-au concentrat asupra problemei cooperării în anarhie. Prin contrast, dezbaterile dintre neorealiști și liberali se referă la traiectoria generală a construcției identitare și a socializării în sistemul internațional. Această nouă axă a dezbaterilor contemporane
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
demonstrează că analiza alegerii raționale poate fi versatilă. Totuși, Keohane recunoaște că această abordare a analizei formării preferințelor statului privilegiază un cadru raționalist, prin aceea că cere justificări pentru devierea de la asumpțiile sale fără să ceară, în mod simetric, ca raționalismul să justifice interesele și identitățile actorilor cu care își începe analiza (Keohane, 1996, p. 473). Hasenclever ș.a. fac o observație asemănătoare atunci când observă că încercările de a endogeniza formarea preferințelor într-un cadru al alegerii raționale reflectă un cognitivism "slab
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
instituționalistă. O astfel de analiză presupune o conceptualizare "liniară" a relației dintre neorealism, instituționalism și liberalism. Se consideră că instituționalismul reprezintă punctul de sinteză pe o axă între neorealism și liberalism, așa cum apare în Figura 2.1. NR I L Raționalism Reflectivism Figura 2.1 Modelul liniar Opiniile lui Keohane despre relația dintre școlile de gândire au dus direct la afirmațiile lui privind cercetarea viitoare din cadrul disciplinei. Autorul sugerează că cercetările viitoare trebuie să încerce o rafinare a modelelor raționaliste. Dezbaterile
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
capabil să reconcilieze enunțurile concurente ale pozițiilor alternative. Deși plauzibilă la un nivel superficial, o astfel de perspectivă asupra relației dintre școlile de gândire subestimează semnificația asemănărilor dintre neorealism și liberalism. Într-adevăr se poate că tocmai angajamentul instituționalismului față de raționalism a blocat activ dezvoltarea unui model al sistemului internațional compatibil cu intuițiile liberale. O abordare mai nuanțată propune o înțelegere triunghiulară a relației dintre cele trei modele, în care dezbaterile dintre neorealiști și instituționaliști alcătuiesc partea raționalistă, iar dezbaterile dintre
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
obicei la libertatea ce există în interiore hominis. Libertatea politică nu este o libertate interioară, ci o libertate relațională și instrumentală al cărei scop principal este crearea contextului libertății, a condițiilor pentru libertate. În perioada de început a filosofiei moderne, raționalismul și preocupările pentru cercetarea științifică a naturii determină o puternică tendință de abandonare a explicațiilor speculative, atât de răspândite în evul mediu, de promovare a explicațiilor naturaliste bazate pe principiul cauzalității. În dezbaterea problematicii libertății, am ales o serie de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
alegerile sale nu sunt dictate de instinctul natural, ci de judecată. Toma susține că omul fiind rațional este necesar să fie înzestrat cu liber arbitru. II.1.3. Problema libertății în filosofia modernă În perioada de început a filosofiei moderne, raționalismul și preocupările pentru cercetarea științifică a naturii determină o puternică tendință de abandonare a explicațiilor speculative, atât de răspândite în Evul Mediu, de promovare a explicațiilor naturaliste bazate pe principiul cauzalității. În dezbaterea problematicii libertății, cel mai important exponent al
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
obiect al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
din această perspectivă. Într-un articol publicat în 1913, sub titlul Știința ca un element în cultură, afirma că știința reprezintă „un nivel mai înalt de evoluție decât orice gândire și imaginație preștiințifică“42. Modul de a gândi inaugurat de raționalismul grec, căruia știința modernă i-a conferit o nouă substanță și o nouă vigoare, a fost principala sursă a încrederii lui Russell în posibilitatea unei vieți mai bune pentru generațiile viitoare. Într-o cărticică publicată în 1925, What I believe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
invitația la a gândi și a judeca independent, optimism: este iluminismul sau siècle des Lumières, die Aufklärung sau the Enlightenment. Varianta germană a iluminismului, apărută mai târziu decât cele franceză și engleză, afirma un nou relativism cultural și un nou raționalism 334, prin Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), Samuel von Pufendorf (1632-1694) sau Christian Wolf (1679-1754). Desigur că cel mai mare gânditor iluminist german, Immanuel Kant (1724-1804), a surprins cel mai bine politica iluministă germană. Împreună cu Hegel 335, el este fondatorul filosofiei
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
limitele "simplei rațiuni", mărturisită de acest formalism, nu va avea alt efect decât să provoace misticismul și reîntoarcerea romantică a sentimentului. În fond, voința de a gândi "prin sine" nu este prin ea însăși o garanție suficientă a raționalității 338. Raționalismului Luminilor i se poate reproșa o oarecare naivitate: de a nu-și fi interogat suficient limitele proprii și de a nu fi reflectat asupra propriilor presupuneri. Este limpede că acest raționalism participă la susținerea credinței și că această credință se
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
prin ea însăși o garanție suficientă a raționalității 338. Raționalismului Luminilor i se poate reproșa o oarecare naivitate: de a nu-și fi interogat suficient limitele proprii și de a nu fi reflectat asupra propriilor presupuneri. Este limpede că acest raționalism participă la susținerea credinței și că această credință se substituie în progresul istoric vechii escatologii. Oare "gânditorii liberi" nu sunt, după cum spunea Nietzsche, decât teologi care se ignoră? După două secole s-a format o "mitologie a Luminilor". Reconsiderarea acestei
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
suficient, are valoarea unei trădări a exigenților celor dintâi filosofi ai acelui timp. Una din formele cele mai avansate ale acestei examinări se află în analiza pe care Adorno și Horkheimer, filosofi ai Școlii de la Frankfurt, au consacrat-o istoriei raționalismului: în toate timpurile, Aufklärung, în cel mai larg sens al gândirii progresiste, a avut drept scop să-i elibereze pe oameni de frică și să le redea suveranitatea. Programul Luminilor avea ca țintă eliberarea lumii de magie. Luminile propuneau distrugerea
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
și chimie. Într-un capitol din cartea amintită, supraraționalismul, pornind de la o aserțiune a lui Dostoievschi: Rațiunea cunoaște numai ceea ce a reușit să învețe", susține necesitatea unei revoluții spirituale care să oblige rațiunea să-și depășească încremenirea: "A întoarce atunci raționalismul dinspre trecutul spre viitorul spiritului, dinspre amintire spre tentativă, dinspre elementar spre complex, dinspre logic spre supralogic, iată sarcini indispensabile unei revoluții spirituale. Este nevoie, pentru aceasta, ca prin tentative subtile să determini rațiunea nu numai să se îndoiască de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
caritas" ("suum quique tribuere": fiecăruia după nevoi) și, în sfîrșit, "pietas" sau "probitas" (i.e., care urmează întotdeauna legile naturale și/sau divine). Astfel, dreptul legal e clar fundamentat pe moralitate și duce inevitabil la ea". Gianbattista Vico (1668-l744), polemizînd în contra raționalismului cartezian, situează în prim plan inteligența, topica, invenția, ele definind, în opinia sa, caracterul distinctiv al cunoașterii. Într-o altă lucrare, din păcate nefinalizată, susține doctrina varum-factum, după care "regula adevărului este de a fi fost deja înfăptuit". Scienza Nuova
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
e tradiția creștină. Ambele au anumite defecte. Prima nu numai că se împiedică în termeni etici generali, dar și generează multe dintre pericolele contemporaneității. Nu e exagerat să vorbim despre "patologiile rațiunii" și despre un "hybris al rațiunii". De aceea, raționalismul secular ar trebui să accepte un control de corecție, o strunire din partea valorilor religioase. Rațiunea trebuie să accepte avertismentele asupra limitelor sale și să se arate gata să asculte de marile tradiții religioase ale omenirii", arată Ratzinger. În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dintre marile instrumente al cunoașterii științifice, la experimentul rațional - al doilea instrument al activității științifice, ridicat de către Renaștere la rang de principiu al cercetării. Sînt pași care ne-au adus în lumea de azi, una lipsită de Dumnezeu. "Izbăvirea de raționalism și intelectualismul științei este premisa fundamentală a vieții în comuniune cu dumnezeirea" (M.W.). Se vorbește despre știință fără presupoziții. Este o abordare cu totul relativă și pleacă de la presupunerea că orice activitate științifică respectă regulile logicii și metodologiei, care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
va afla demonul care ține în mîini firele vieții sale și i se va supune". Obligația, responsabilitatea și puterea noastră este de a avea curajul să privim în față și să ne asumăm o realitate și o lume dominată de raționalism, intelectualizată, dezvrăjită și în care marile valori, cele mai sublime sînt izgonite din viața publică și nu-i departe ziua cînd vor fi extirpate și din viața intimă. A doua conferință a lui Max Weber din volumul Omul de știință
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și liberalismul centrist devotat standardelor europene de democrație, între etatizare și privatizare, între propaganda culturală dirijată de la centru și inițiativa individuală, personalizată. Programul are, așadar, ca piloni liberalismul, pluralismul, umanismul, convergența și sinteza între valorile naționale și universale, echilibrul axiologic, raționalismul și spiritul critic, implicarea și responsabilitatea individuală. Altă lucrare, Politică și cultură. Pentru o nouă cultură română (1996), prelungește în mod convergent opțiunile unui teoretician al ideilor, pentru care rațiunea ultimă a literaturii se află totdeauna dincolo de ea, în cultural
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
lui Drieu, acesta ar trebui să-l aibă. În schimb, capricios și insensibil la marele său rol istoric, el nu e decât cutia de rezonanță a unui destin pitic: Francezul, așa cum l-au făcut Îmbelșugatul și tihnitul pământ al Franței, raționalismul sceptic și demisionar al lui Voltaire și al ultimului institutor, Își revine din război, unde s-a dus din indiferență și unde s-a derobat printr-o nepăsare totală după ce a fost pus la Încercare. (...) Francezul, atât de departe de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Kant, filosofia veacului al XIX-lea, deși națională prin obârșia sa, îmbogățește patriotismul filosofic al întregii omeniri culte. Immanuel Kant este originalul făuritor al „criticii”, adică al acelui suprem tribunal filosofic în fața căruia trebuie să se înfățișeze filosofiile trecute, îndeosebi raționalismul și empirismul pentru a-și legitima existența. Critica este piatra de încercare, care reprimă ceea ce nu-i rezistă dar susține și înnobilează ceea ce îi rezistă. De aceea a și fost numit „Robespierre” al filosofiei, care a ghilotinat toate concepțiile dogmatice
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]