2,944 matches
-
of Political and Social Theory / Revue canadienne de théorie politique et sociale, vol. 7, nr. 1-2, iarnă-primăvară, 1983. HUNTINGTON, Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, București, 1998. HUZUM, Eugen, ""Provocarea postmodernă" în epistemologie: o nouă paradigmă asupra raționalității științei", în Symposion, revistă de științe socio-umane editată de Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane" al Academiei Române, tomul 1, nr. 1, 2003. HUACO, George A., "On ideology", în Acta Sociologica, Vol. 14, No. 4, 1971. ILIESCU, Adrian-Paul, Conservatorismul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Societatea deschisă și dușmanii ei, volumul II, Editura Humanitas, București, 1993. POPPER, Karl, Mizeria istoricismului, Editura All, București, 1996. POPPER, Karl, În căutarea unei lumi mai bune, Editura Humanitas, București, 1998. POPPER, Karl, Mitul contextului. În apărarea științei și a raționalității, Editura Trei, 1998. POPESCU, Marius, "Postmodernitatea și epistemologia", în Symposion, revistă de științe socio-umane editată de Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane" al Academiei Române, tomul 1, nr. 1, 2003. PRELIPCEAN, Teodora, Explicația în științele socio-umane, Editura Didactică și
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
159, 162, 164, 176, 218 proletariat, 15, 65, 66, 146 proprietate, 51, 177 putere, 23, 59, 67, 92, 140, 176, 187, 196, 208, 209, 240, 270, 276, 279, 284, 286 R raționalism, 76, 80, 81, 100, 106, 116, 142, 224 raționalitate, 24, 62, 64, 72, 79, 84, 95, 97, 103, 107, 119, 120, 122, 140, 190, 191, 222-224, 229, 232, 265 realism, 49, 99, 290, 307 relativism, 37, 63, 77, 81, 88, 95-97, 99, 103, 104, 109, 305 relativism epistemologic, 102
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
în întregul ei nu este cumva doar expresia interesului de clasă al acestui grup particular (...)", Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, volumul II, Editura Humanitas, București, 1993, pp. 235-236. 140 Karl Popper, Mitul contextului. În apărarea științei și a raționalității, Editura Trei, 1998, pp. 53-54. 141 Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii săi, volumul II, Editura Humanitas, București, 1993, p. 237. 142 Idem, p. 240. 143 Ibidem, p. 242. Aceste metode sunt, după Popper, următoarele: "(...) metodele încercării și erorii, ale
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
teoriilor), în vreme ce, pentru Rorty, reducerea obiectivității la solidaritate nu este o operațiune epistemologică, ci una de natură etică. 182 Potrivit gânditorului american, "afirmația că "acordul neforțat" este suficient stârnește spectrul relativismului. Căci cei care consideră că o concepție pragmatică despre raționalitate este nesănătos de relativistă se întreabă: "Acord neforțat între cine și cine? Între noi? Între naziști? Între oameni de orice cultură sau grup arbitrar?" Răspunsul este, desigur, "între noi". Prin acest răspuns necesar etnocentric se înțelege pur și simplu că
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
inspectare a istoriei consideră că e suficient să arate, pentru că, dacă ar fi fost așa, istoria nu ar fi fost în mod genuin istorie, ci accesul instantaneu la o ordine rațională sau, în cele din urmă, un progres pur în raționalitate. Cu toate că istoria conține în mod indiscutabil un progres în raționalitate (...), nu poate fi redusă la acesta" (op. cit., p. 103). 222 Raoul Girardet, op. cit., p. 4. 223 Ibidem. 224 Idem, p. 7. 225 Bernard Denni, Patrick Lecomte, Sociologia politicului, Vol. I
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
dacă ar fi fost așa, istoria nu ar fi fost în mod genuin istorie, ci accesul instantaneu la o ordine rațională sau, în cele din urmă, un progres pur în raționalitate. Cu toate că istoria conține în mod indiscutabil un progres în raționalitate (...), nu poate fi redusă la acesta" (op. cit., p. 103). 222 Raoul Girardet, op. cit., p. 4. 223 Ibidem. 224 Idem, p. 7. 225 Bernard Denni, Patrick Lecomte, Sociologia politicului, Vol. I, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 130. 226 Spre exemplu, Raoul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
p. 162. 477 Steven Connor, Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, Editura Meridiane, București, 1999, p. 48. 478 Se arată, astfel, că "acesta este, în primul rând, "șocul" sau "provocarea postmodernă" din filosofia științei: ideea că paradigma fundaționalistă a raționalității științei și a modului de a face epistemologie în general este iluzorie și trebuie abandonată. Ea a fost rodul unei viziuni de tip metafizic, definitiv compromisă astăzi" (Eugen Huzum, ""Provocarea postmodernă" în epistemologie: o nouă paradigmă asupra raționalității științei", în
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
fundaționalistă a raționalității științei și a modului de a face epistemologie în general este iluzorie și trebuie abandonată. Ea a fost rodul unei viziuni de tip metafizic, definitiv compromisă astăzi" (Eugen Huzum, ""Provocarea postmodernă" în epistemologie: o nouă paradigmă asupra raționalității științei", în Symposion, revistă de științe socio-umane editată de Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane" al Academiei Române, tomul 1, nr. 1, 2003, p. 93). 479 Steven Connor, op. cit., p. 47. În plus, așa cum arată Mihaela Constantinescu, "(...) nu este
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
imaginea mărcii. Să presupunem că "Atena" este o marcă de parfumuri; în acest caz, se vor pune, probabil, în evidență anumite trăsături semantice atașate numelui de zeiță (feminitate, clasicism, Grecia...), în timp ce alte trăsături vor fi lăsate pe plan secund (Antichitate, raționalitate...). În schimb, dacă "Atena" este o marcă de informatică, se va privilegia în mod normal dimensiunea legată de raționament și de rigoare morală. Alegerea numelui "Clinique" pentru o marcă de cosmetice permite "dirijarea" produsului către categoria de medicament și nu
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
calvinistă 2. A doua observație importantă se referă la uzul confuz și derutant al conceptelor de natură/ființă respectiv subiect/persoană în opera târzie a Părintelui Stăniloae, dar mai cu seamă în sinteza TDO. De pildă, după ce afirmă că observarea raționalității cosmosului impune cu necesitate aristotelică concluzia că lumea „își are originea într-o Ființă care a urmărit prin crearea lumii - și urmărește prin conservarea ei - cunoașterea lumii și, prin ea, însăși cunoașterea Ei de către om”1. Apoi, acest limbaj substanțialist
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ci „în tot pământul” și până „la marginile lumii” (Ps. 18,4). Primii apologeți au privit cu atenție, simpatie și discernământ tezaurul cultural al altor popoare, au contemplat natura sau creația umană din aceeași dorință de a descoperi sensul și raționalitatea transfigurată a Cuvântului divin. Pentru că sunt ordonate pe axul proclamației pascale, trecute prin Cruce și purificate în lumina unificatoare a Învierii, aceste fărâme de sens subaltern nu-și pierd rostul cârmuitor. Pentru ochiul curățit al minții răstignite pe Crucea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică - în care logica, fenomenologia și istoria Spiritului coincid - modelul hermeneutic hegelian, în care conceptul de înălțare (Aufhebung) dozează dialectic o memorie a trecutului, a influențat tezele lui Gadamer despre tradiție. Școala hermeneutică germană
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a lumii rămâne un reflex al finitudinii, dinăuntrul căreia doar putem desluși adevărul. „Ființa care poate fi înțeleasă este limbă” (Sein, das verstanden kann, ist Sprache); acesta rămâne corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens, câtă vreme raționalitatea practică a conștiinței hermeneutice prevalează. Limba ne păstorește 1, iar sintaxa invizibilă a comprehensiunii include bornele tradiției, dincolo de care putem descoperi tăcerea ultimelor noastre mărginiri. Dacă înțelegerii cugetului omenesc nu-i este potrivită o cale unică, cu atât mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acestor demersuri separate, vom etala interjecțiile cognitive proprii „geniului modernității târzii” (H.-R. Patapievici). Scena matematicii a găzduit între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX evenimente de mare importanță în procesul abandonării raționalității iluministe, cu toate tendințele sale coercitive și aspirațiile sale unilaterale. Descoperirea geometriilor euclidiene (cea hiperbolică a lui Lobacevski, în 1829, cea a lui Bolyai, în 1832, cea a lui Riemann, în 1854) contestă, ab initio, criteriile carteziene de validare a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al formalismului hilbertian). Pe de altă parte, exigențele intuiționismului (născut din dorința de depășire a paradoxelor și dezvoltat de către L.J. Brouwer) au condus la suspendarea condiționată a unor principii logice fundamentale, cum este terțul exclus, destabilizând, o dată în plus, paradigma raționalității clasice, în care regulile de inferență reprezentau nodul oricărei demonstrații științifice. Idealul clasic al Iluminismului, care învestea matematica cu demnitatea sacră a infailibilității, conferindu-i un statut normativ și didactic printre celelalte științe exacte, a fost subminat în anul 1931
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
termenii obiectivității și ai exhaustivității nobila creativitate a matematicii. Matematica nu pare să scape condiției istoricității: continua proliferare a unor sisteme axiomatice paralele a susținut, pe de o parte, relativismul epistemologic, iar, pe de altă parte, „respingerea ideii că standardele raționalității științei ar fi neschimbătoare, anistorice, și că ele ar putea fi cunoscute și determinate printr-o reflecție a priori”2. Conflictul aporetic pe care îl regăsim în această secvență fierbinte a istoriei moderne a matematicii, asociat cu radicala atomizare suferită
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să mai discriminăm între periferie și centru, între normativ și dispensabil. Când este sustrasă presiunilor tehnoștiinței, matematicii îi rămâne, ca argument în favoarea creativității, injoncțiunea pasiunii ludice, jocul. Perspectivismul epistemologictc "Perspectivismul epistemologic" Confirmat de Galilei, Newton și Laplace, modelul iluminist de raționalitate este mecanicist, linear și progresist, fapt care a alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este mecanicist, linear și progresist, fapt care a alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de raționalitate a fost atât de radicală, încât un monah cultivat precum Nicolae Steinhardt (†1989) putea afirma - cu pitorească extravaganță - că „în secolul XX, Duhul Sfânt s-a sălășluit în științe”. Pentru un istoric al științei, lucrurile sunt departe de a arăta
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a realităților fizice. La începutul secolului XX, fizicienii trec printr-o adevărată criză iconoclastă, care le interzice vehicularea lipsită de nuanțe a unor concepte mecanice precum determinismul, separabilitatea între observator și sistemul observat etc. Izbutind să zdruncine modelul newtonian de raționalitate, fizica cuantică delegitima, în fapt, proiectul epistemologic general al Iluminismului. Succesul empiric (în sensul testabilității și al puterii de predicție) al mecanicii cuantice i-a obligat pe fizicieni, pe lângă contestarea principiului cartezian al evidenței intuitive a adevărului, la asumarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
științifice subiecte de reflecție. Prezența elementului de iraționalitate și contradicție va fi remarcat cu vehemență de Paul Feyerabend 1, autorul unei viziuni epistemologice „anarhiste”. Feyerabend se ceartă mai ales cu metodologia iluministă anistorică, ce a produs o întreagă mitologie în legătură cu raționalitatea diafană a științelor. El susține că diversele mutații epistemice înregistrate în istoria modernă a științelor nu au avut criterii obiective de justificare. Adesea, paradigme științifice cu totul revoluționare s-au născut în niște împrejurări iraționale, fiind atașate unor decizii perfect
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nevăzută a Bisericii, țesută dincolo de cuvinte, „în Duh și Adevăr” (In. 4,23). Ni se sugerează, pascalian, că marea șansă a omului constă în conștiința radicalei sale finitudini. Soluția este „saltul în paradox” și asumarea antinomiilor ca destin teologic al raționalității. Este locul unde gândirea lui G. Marcel - filozoful pentru care reflecția asupra sfințeniei constituie „veritabila introducere în ontologie”2 - pregătește, în economia cărții lui A. Louth, tema esențială a tainei revelației sau a misterului cunoașterii ecleziale. Nu este prima oară
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
O asemenea încercare ar fi sortită eșecului în absența unor clarificări conceptuale care să definească natura gândirii științifice și esența meditației teologice. Prea adesea, teologia a reușit să-și ruineze din interior eșafodajul, folosind armele adversarului, adoptând logica progresistă a raționalității moderne. Deslușirea Tainei este un volum care clarifică presupozițiile antropologice ale Iluminismului, care au desfigurat învățământul teologic din sute de Academii apusene sau răsăritene. Finalitatea acestui proces de distorsionare a sensului mistagogic al teologiei a fost consemnată în anul 1906
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ele descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis, fără a discuta resursele de adevăr ale cunoașterii teologice. Epistemologia tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
serios, în public, existența unei relații de incidență între un anumit stil de viață privată (ilustrat de modalitățile de apropriere personală a corporalității) și valoarea unui produs de cunoaștere. Între primii gânditori care au reușit să deconstruiască mitul modern al raționalității suficiente, detașată de pulsiunile și dorințele tăinuite ale corporalității, a fost Edmund Husserl (1859-1938). Părinte al fenomenologiei continentale, Husserl a încercat să releve, printr-o analiză profundă și riguroasă, contribuția corporalității (mai cu seamă a lumii afectelor) la constituirea originară
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]