22,519 matches
-
ci și lecturi variate, inclusiv din autori recunoscuți pentru îndrăzneala de a ieși din tiparele gândirii științifice tradiționale. Unii dintre aceia care au încercat și „nebunia” transcenderii în zona revelației mistice, în căutarea adevărului pe care nu-l poate atinge rațiunea umană. Dar, pentru că P.H.L. nu oferă exemple în paranteza sa, nu insist. 25 aprilie 2007 P.H.L. revine asupra noului statut „civil” al Domnului R. Oare și-l va asuma până la capăt? Câți dintre prieteni și cunoștințe vor fi dispuși să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
parte din ființa ta. Ceea ce m-a întărit în gândul că mai este ceva bun în mine, că nu sunt rătăcit cu totul în, ca să zic așa, „noaptea neîmplinirilor și dorințelor deșarte”. M-ai determinat să-mi redefinesc „rostul” sau „rațiunea de a fi”. După ce atâta vreme mi s-a părut „normal” să trăiesc cum trăiam, adică fără tine! Știu acum că „normal” este să dorești ceva din toată inima, astfel încât să dobândești o stare de bine. Tu ai devenit însăși
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Teodora a vorbit mai mult decât altădată. Ultimele cuvinte l-au pus pe gânduri pe Domnul R. S-ar putea ca tocmai această „spaimă de necunoscut” să fi dus la inventarea filosofiilor!... Țelul lor, mărturisit (sau nu) a fost „eliberarea rațiunii”. Eliberare de neștiință, de îndoială, de răul ascuns în „lutul adamic”. Iluminarea conștiinței prin raționament era socotită drept „salvarea” omului. Dar raționamentul nu-i decât o construcție umană pecetluită cu „marca istoriei”. Homo historicus este o pradă a împrejurărilor, a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
totul în „odorul scump” care este în stare să cucerească „țări întregi” doar țipând și dând din picioare... Din arderea lor unul pentru altul să fi rămas doar cenușa? Din punct de vedere strict fizic, așa ar fi normal. Iar rațiunea ne poruncește să admitem normalitatea. Scriitorul povestește mai departe că Profesorul „se încăpățânează” să-i declare Teodorei cum că iubirea lui pentru ea nu a scăzut; dimpotrivă, s-a întărit, a devenit mai profundă și a căpătat „motivații în plus
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai ales un MANUAL pentru “lecțiile” școlarilor despre istoria și geografia Pămăntului, Sistemul nostru Solar și chiar a Universului. O carte, mai ales SF, ca și trecutul, devine istorie consumată și uitată, pentru că așa suntem noi, oamenii, o specie cu rațiune extrem de complicată și plină de neprevăzut, constructori dar și destructori de valori și civilizații, chiar aici pe planeta aceasta minunată, Pămăntul. Enigmaticul Pămănt?! (AM). Un muritor născut la margine de Bărăgan Ion Bălan Notă: Mulțumesc tuturor celor din enumerarea anexată
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
țină aprins un bec. Evelin: Creierul meu este un computer viu ca al vostru, dar nemuritor. Profesorul: La noi selecția naturală este motorul evoluției. Omul s-a format în milioane de ani, în luptă cu instincte și emoții și cu rațiunea care l-a obligat pe om să găndească, să caute răspuns la: cănd? cine? de ce? pentru ce? Acum vine calculatorul, computerul, care va imita inteligența omului doar prin programare. Aurora: Evelin, dar nu arăți chiar așa de bine... Evelin: Poate
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
construiască adăposturi. Din acest moment teoria lui Darwin este și mai convingătoare: începe lupta tuturor împotriva tuturor cu omul în centrul acestei lupte, care devine tot mai puternic și inteligent, inteligență născută din lupta instinctelor cu emoțiile și amăndouă cu rațiunea și întrebările: de ce? cine? pentru ce? Toate combinate au obligat omul să găndească. Profesorul: Omul începe să se detașeze de starea de barbarie și robia mistică a zeilor căzuți, veniți din Ceruri. Harta genetică a creierului arată că el este
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
transmițător al "șoaptei divine", asemenea Pythiei : Nu este vorba de o artă, ci de o putere divină... Poetul înaripat, sfânt, nu se află în starea de a crea înainte de a fi inspirat de un zeu, din afara lui, dincolo de propria sa rațiune... Este un privilegiu dumnezeiesc... Poeții nu sunt altceva decât interpreții zeilor" (Ion. 533c-534e). Pentru Platon, inspirația este "delir divin, o gândire înaripată" (Fedru, 244), care vede esența dumnezeiască din lucruri. Despre o voce cerească va vorbi și Augustin: este iluminarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de Hölderlin, Nietzsche, Eminescu. Și tot Democrit este cel dintâi care afirmă că educația, poetică în primul rând, creează omului o a doua natură, idee reluată după două milenii de Schiller. Das Ding an sich "lucrul în sine" din Critica rațiunii pure kantiene își are originea în ideea lui Democrit: "În realitate noi nu știm nimic, pentru că adevărul se află în adâncul abisului"... "Căci naturii îi place să se ferească de ochii noștri", afirmase mai înainte Heraclit. Or, toate aceste adevăruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Gallery) a tabloului Fecioara printre stânci, care privește dincolo de dincolo, în transposibil. Cu un ochi transcendental a văzut Amenofis IV, Akhenaton, că toți oamenii sunt egali în fața unui Dumnezeu universal unic, transzoomorf. Prin un al treilea ochi a introdus Socrate rațiunea în circuitul valorilor supreme, iar Iisus iubirea universal dăruită. Ochiul transcendental al lui Buddha a văzut că esența lumii umane dar și celei divine este suferința și că mântuirea de suferință trebuie să fie scopul omului. Cu un ochi transcendental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
biologice ale substanței cerebrale ? Jaspers afirmă că "nebunia" lui Hölderlin "deschidea fereastra spre Absolut"un dincolo indefinisabil. Betina von Arnim scria despre unele din poeziile sale din acea perioadă:´"Au ceva bulversant, adevărul inimii și al poeziei care străpunge ceața rațiunii asemenea soarelui toamna." Vedeau dincolo de raționalitate. Pentru că, afirmă Rimbaud, "Palida noastă rațiune ne ascunde infinitul." Tâmplarul Zimmer spunea despre Hölderlin, pe care l-a găzduit pe malul Neckarului timp de 37 de ani de penumbră a minții: "nu e nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spre Absolut"un dincolo indefinisabil. Betina von Arnim scria despre unele din poeziile sale din acea perioadă:´"Au ceva bulversant, adevărul inimii și al poeziei care străpunge ceața rațiunii asemenea soarelui toamna." Vedeau dincolo de raționalitate. Pentru că, afirmă Rimbaud, "Palida noastă rațiune ne ascunde infinitul." Tâmplarul Zimmer spunea despre Hölderlin, pe care l-a găzduit pe malul Neckarului timp de 37 de ani de penumbră a minții: "nu e nebun, știe prea multe". De altfel, poeziile din acea perioadă sunt de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fost un kavi, (poet înțelept)". Filozofia pură vorbește idee cu idee. Poezia vorbește imagine cu imagine, dar la poetul gânditor imaginile nasc nu numai reprezentări, ci și idei totul "axat pe intuiția spiritualului", cum afirmă Hegel. Filozofia este faptă a rațiunii, poezia este faptă a intuiției metafizice. Ea operează marile deschideri către adevăruri ultime poetice. Este "instinctul metafizic" despre care vorbește Eminescu. Intuiția metafizică este văzul și impulsul, înariparea venind de undeva de dincolo, cum scria Platon, și care se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
De asemenea, gândirea clasică elenă opunea "hybris-ul", adică supramăsura, conceptului "dike" care era legea, echilibrul. Principiul delfic metrion "nimic prea mult !" recomanda evitarea excesului care poartă la dezordine. Expresii ale ordonării cosmice aflăm în unele principii, precum: logosul universal rațiunea care instituie unitatea și inteligibilitatea lumii, anulând haosul; platonicianul kalonka gathon unirea Frumosului cu Binele văzute în proiecție universală, concept care va constitui cultura matricială a Europei; Binele, înțeles ca ordinea universală cea dreaptă, constituia suprema valoare, astfel încât, cultura elenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Luceafărul. Este ciudat și ține de mania asociațiilor erudite sonore, faptul că s-a căutat peste hotare originea viziunii spațiale infinite eminesciene, viziunea cosmică a autorului Luceafărului. În realitate, această origine nu se află nici în Estetica transcendentală din Critica rațiunii pure nici în Vedele sacre. Filozofia kantiană a spațiului și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert, un decor neparticipant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și se distruge prin discordie". Cervantes nota în Don Quijote " Omul este cum l-a lăsat Dumnezeu, uneori și mai rău decât atâta", iar Shakespeare în finalul Sonetului 121: "The men are bad and in their badness reign". Care ar fi rațiunea existenței răului uman ? Ființa merită să fie distrusă ? Natura gândește în acest fel, din moment ce ne condamnă pe toți la moarte ? Numai că omul însuși, deși este conștiința axiologică a universului, comite răul până la asasinate în masă, inclusiv în numele unui dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
categoric", instituit de filozoful din Königsberg drept normă morală supremă, presupune o viață superioară reprezentând un comandament al propriei noastre conștiințe, și nu sub porunca și amenințarea unei divinități care judecă și pedepsește (deus irae). Dar, dacă stilul din Critica rațiunii pure este pur asertoric, vibrația lirică răzbate în finalul Criticii rațiunii practice (unde evocă entuziast sublimitatea cerului înstelat alături de cea a legii morale din sufletul său), pentru ca prestigiul unic al poeticului să fie larg prezent, sub o formă decantată, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o viață superioară reprezentând un comandament al propriei noastre conștiințe, și nu sub porunca și amenințarea unei divinități care judecă și pedepsește (deus irae). Dar, dacă stilul din Critica rațiunii pure este pur asertoric, vibrația lirică răzbate în finalul Criticii rațiunii practice (unde evocă entuziast sublimitatea cerului înstelat alături de cea a legii morale din sufletul său), pentru ca prestigiul unic al poeticului să fie larg prezent, sub o formă decantată, în Critica puterii de judecare. Viață filozofică de exemplară etică model stoic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dogmele creștine. El concepe o Deitate Gottheit, aflată mai sus de Gott Dumnezeu, pe care îl creează pentru ca acesta din urmă, la rândul lui, să creeze lumea. În acest fel, Deitatea nu este contaminată de imperfecțiunea omenescului. (Similar, din aceleași rațiuni de a salva puritatea absolută a increatului, în religia hindusă Brahman, neutru, creează pe Brahma, masculin, iar acesta creează lumea în conjuncție cu Maya, iluzia). Mai sus încă, Eckhart considera că prin viața sa spirituală, omul transcende dincolo de sine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu întreaga Fire și excluderea transcendentului; totul se află aici, totul este imanență; de asemenea, analoage sunt tonul ritualic și profetic al Ethicei spinoziste. Iată un fragment din poemul Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în Unul", Amor dei, fericit prin rațiune Scoateți-vă sandalele ! Pământul este de trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am recunoscut ? Nietzsche s-a recunoscut în Spinoza prin ideea de amor intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mine Aștept primul fulger. Schiller afirma că, alături de un poet, filozoful este o caricatură. Nietzsche rămâne princiar atât ca filozof, cât și ca poet. Căci adevărata filozofie nu poate fi decât poetică, așa cum marea poezie nu poate fi decât metafizică. Rațiunea este infirmă. Poezia are aripi", postula Immanuel Kant. Justiția poetică Căci există o justiție poetică. Nietzsche La modul definitoriu, justiția trebuie să restabilească normele axiologice care afirmă viața umană împotriva răului fizic sau moral. Dar justiția umană este grevată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al nesemnificativului. Poezia este o experiență entelechială a unui mai înalt posibil. Cassius Longinus scria în Tratatul despre sublim: sublimul poeziei ne înalță tot atât de sus ca și Dumnezeu. El ne deschide al treilea ochi, ochiul transcendental sau simțul spiritului, dincolo de rațiune. Dar dacă justiția poetică refundamentează viața, lumea, existența în general, tot ea a creat divinitatea, așa precum afirmă Eckhart, Nietzsche. Jacob Boehme vorbea de nașterea continuă a lui Dumnezeu din poezia creată de om. Poeții l-au descoperit pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a prevedea și discerne cauzalitatea apariției unui fenomen, factorii și mecanismul produceri sale. Dicteul care se află la originea marii poezii, a marii arte nu este opera hazardului, ci are o perfectă logică, dar care acționează în mod incontrolabil de către rațiunea noastră, este un fulger la care participă o gestație neuronică sau/și transneuronică într-o structură genetică pregătită să-l primească și având rațiuni cosmice de transvaluare superioară a vieții, a naturii, de a recrea la un mai înalt nivel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu este opera hazardului, ci are o perfectă logică, dar care acționează în mod incontrolabil de către rațiunea noastră, este un fulger la care participă o gestație neuronică sau/și transneuronică într-o structură genetică pregătită să-l primească și având rațiuni cosmice de transvaluare superioară a vieții, a naturii, de a recrea la un mai înalt nivel lumea. Este o necesitate sacră, unul din cele mai miraculoase fenomene ale Naturii implicând energii cosmice, pentru că orice creație autentică are loc, se justifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
puternic decât harul vorbelor"; deci gândurile trebuie să fie superioare cuvintelor, marea poezie fiind gânditoare, metafizică. Pentru vechii eleni, dat fiind că zeii erau considerați nedrepți, părtinitori, iar moira capricioasă prin artă omul instituie o lume a sa dominată de rațiune și măsură, de "proporțiile divine"; au adoptat o viață gândită și petrecută în înțelepciune. Filozofia nu a rămas exclusivitatea unor pagini, așa cum va avea loc mai târziu, ci era reflexul vieții de fiecare zi. Prometeismul creator al propriei vieți, poietizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]