2,032 matches
-
care va plăcea cu siguranță."124 Definirea frumosului artistic este făcută aici în spiritul ordinii și corectitudinii, principii atât de dragi clasicismului. Făcând apologia regulilor, Voltaire se arată mândru de faptul că francezii au fost prima națiune care le-a reînviat, devenind astfel modele pentru alte națiuni, cum ar fi cea britanică. În sfârșit, afirmă încântat Voltaire, prin prisma unităților a putut fi condamnată barbaria unui Shakespeare sau Lope de Vega care le-au nesocotit cu totul. Se observă aici rigiditatea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
teoretice, care impun câteva aspecte și noțiuni cu mare rezonanță în epocă, precum reconsiderarea tradiției dintr-o perspectivă vie, dinamică, impersonalizarea actului artistic, crearea unui "corelativ obiectiv" ca expresie concretă a trăirilor etc. Prin toate aceste elemente, Eliot de fapt reînvie în critică principiile clasicismului, inițiind o direcție ce va lua amploare în prima jumătate a secolului al XX-lea, după cum sugera și René Wellek în Istoria criticii literare moderne: "Astăzi (textul a fost scris în jurul anului 1955, n. n.) există o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
la România, se aduc noi acuzații că vrea părăsirea Tratatului. Ba, Emil Bodnăraș își permisese să vorbească despre "primitivitatea" armatei sovietice. Partea română a motivat refuzul Statutului de război și prin invocarea nerespectării Convenției de la 1877 de către ruși, ceea ce a reînviat acuza de iredentism cu Basarabia, contrapunându-se, ca "argument", teoria etnogenezei slave al cărei adept era Artem M. Lazarev: "Istoria României era prezentată în totalitate ca venală, iar politicile sale ca jefuitoare, în parte pentru a asigura ca acele relații ce
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
caută, dar ucenicul voia să vadă piatra filosofală. Drumul este piatra, veni răspunsul, iar țelul este în fiecare pas al tău. Dar înainte de a porni, discipolul dorea o dovadă. Aruncă roza în foc și-i ceru lui Paracelsus să o reînvie. Maestrul refuză, spunînd că are nevoie de credință, nu de credulitate și că nu e posibil să trimiți ceva în neant. I-a mai explicat ca Paradisul este aici și acum, iar prăbușirea constă tocmai în a ignora acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
întîi avem nevoie de Big Brother, care să ne urmărească orice mișcare (există tehnologie pentru asta și e și folosită). Apoi începe libertatea... Religia dispare din Occident, e adevărat, dar explodează, ca și războiul, în mari regiuni ale lumii sărace. Reînvie dictaturi pe alocuri, în timp ce în unele mari puteri emergente poate că necrologul comunismului este scris, dar ceea ce se dezvoltă este un capitalism autoritarist, neliberal, ce pare a avea mai mult succes decît varianta liberală. Optimiștii și utopiștii tehnologici au început
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
un teren fertil din punct de vedere economic. Germenii economici din care s-au dezvoltat principatele române au apărut odată cu Tratatul de la Adrianopol când, la încheierea războiului ruso turc, s-a liberalizat comerțul pe Dunăre și Mare. Elita pașoptistă a reînviat ființa națională odată cu Unirea Principatelor, prin dubla alegere a lui Al. I. Cuza. Nu a fost ușor chiar de la începutul construcției statului nostru modern și, la un moment dat, nimic nu păruse mai primejdios decât apucăturile autoritariste ale lui Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de la New York, un expert constituțional, un diplomat de mare prestigiu și alte persoane necompromise în tot soiul de afaceri și experimente. Dar aceasta nu era o echipă care să redea națiunii încredere în ea în-săși, să întărească unitatea națională, să reînvie economia, să restabilească ordinea publică și justiția, să depolitizeze administrația și să realizeze o necesară reformă constituțională. Pentru liniștea sa și a celor din jur, Pakistanul are nevoie de reforme economice și sociale, de o dezvoltare a infrastructurii de bază
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Buletinul medical din 13 iunie, arată starea poetului: "Puțin ameliorat de starea quasi demen tă, în care se aflase timp de doizeci și unu zile, printr-un tratament specific naturei bolii sale, fisionomia sa adormită, fără expresie, a început să reînvie. Din abolițiunea completă a simțurilor, din slăbiciunea mișcărilor și paralisia sfincterelor, a reînceput să devină stăpîn pe ele. Pare conștient de tot ce-l înconjoară. Mănîncă și răspunde la unele întrebări. Dr. Pallauz"280. Scipione Bădescu, prin ziarul său de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
timpului individual, să reintensifice durata. Dacă universul consumului nu poate fi separat de raportul cu lucrurile, preocuparea pentru timp constituie acum, în mod paradoxal, motivația lui subterană. Din tumultul nevoilor, trebuie distinsă vocea celor porniți în căutarea unei tinereți emoționale reînviate la nesfârșit. Într-un text apărut de ceva timp, Lévi-Strauss nota că societatea de consum modernă a făcut din americani un fel de copii mereu în așteptarea a ceva nou18. Când vedem parcurile de distracții, jocurile video și televizuale, produsele
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
protestatar sau „transpolitic” însuflețit de refuzul ordinii stabilite și de dorința de „a schimba viața”. Mai târziu, în toiul revendicărilor regionaliste și al reabilitării „rădăcinilor”, sărbătorile religioase, tradiționale și locale suscită un nou interes. Era anunțată moartea sărbătorii, or ea reînvie. Recrudescența popularității sărbătorii este însoțită de o avalanșă de noi manifestări. Faza III este martora unui val de comemorări de tot felul, a unei mari varietăți de sărbători tradiționale ale regiunilor și satelor, a unei explozii de sărbători „tematice”, cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
din nou întrebarea atât de veche: ale cui vieți vor avea importanță politică și ale cui interese vor fi servite prin procesul decizional democratic? Și poate că va ridica și problema referitoare la tipul de democrație posibil în secolul XXI, reînviind astfel impulsul emancipator al mișcărilor sociale feministe. Notetc "Note" 1. În unele părți ale fostului bloc sovietic, rata șomajului în rândul femeilor a ajuns la 80 de procente după democratizare. Acum, majoritatea femeilor din Rusia rămân în afara forței de muncă
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
În mod similar, fetele care lucrează la poștă și cele care sunt vânzătoare la magazinele din sat formează grupuri informale de petrecere a timpului liber. În anul 1990, Lavinia Rogozea, pe atunci directoare a școlii din sat, a încercat să reînvie tradiția șezătorilor. Timp de aproape zece ani, șezătorile, la care participau femeile din corpul profesoral al școlii și al grădiniței și o serie de alte femei dornice, se desfășurau sâmbăta seara, pe rând, la casele „membrelor”. Se tricota, se cosea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
celor morți este exclusă din lumea celor vii, teatrul adevărat încetează să mai fie posibil pentru Genet. Actorul însuși n-ar mai putea fi, în aceste condiții, decât „un mim funebru” evoluând pe scenă, un mim care caută „să-l reînvie și să-l omoare din nou pe răposat”. Iar Genet, autorul Scrisorilor către Roger Blin (prilejuite de montarea Paravanelor), nemulțumindu-se doar cu înscrierea în dramaturgia piesei sale a unui dialog cu morții, dorește ca întreaga punere în scenă să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dialog cu cei morți, ca spațiu care, pentru a-l cita pe Vitez, „îngăduie, într-adevăr, morților să se întoarcă printre noi și să vorbească cu noi, cu condiția ca el să-i incarneze”, căci „e de datoria teatrului să reînvie morții culcați sub pământ”, acești morți cufundați într-o înspăimântătoare tăcere și absenți din lumea reală. Un teatru fidel celebrelor cuvinte ale Electrei lui Sofocle: „Sunt vii morții culcați în pământ...”. Spațiu oferit strigoilor, morților întorși pentru a sta de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomă în momentul ieșirii sale din scenă; în povestirea lui ky:gen, care se intercalează aici, deci înainte de apariția propriu-zisă a lui shite în chip de fantomă (în cea de-a doua parte a piesei), trecutul evocat de fantomă și reînviat grație prezenței sale își găsește locul firesc în tezaurul tradiției orale, se înscrie în realitatea unei veritabile memorii colective. Pe acest fundal al amintirilor transmise prin cuvinte, prin povestirea ascultată, se va produce, în cea de-a doua parte, întâlnirea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
privește, am renunțat la lume la fel ca și tine”. Și va fi nevoie ca aceste două ființe care au rupt legăturile cu viața reală să se întâlnească, pentru ca, în cea de-a doua parte a piesei, trecutul pierdut să reînvie. Izgonit dintre oameni, decăzut și marginalizat, shite și-a păstrat totuși vechile arme și veșminte militare; îmbrăcându-le din nou, războinicul care încearcă să fie cel de odinioară nu e oare acum un soi de fantomă - ușor ridicolă, desigur, dar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imposibilitatea de a-l face să retrăiască în închipuire. Astfel, în Hana Gatami, cutreierările lui shite nu mai sunt cele ale unei fantome, ci ale unui spirit cuprins de nebunie, bântuit de „inaccesibila imagine” pe care femeia caută să o reînvie prin dansul ei frenetic, imaginea bărbatului iubit și pierdut pe care încearcă în zadar să și-o amintească, tot așa cum în zadar încearcă să prindă în mâini imaginea lunii oglindită în apă. Câtă frumusețe sfâșietoare e în această neputință, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viață și moarte își înfăptuiesc lucrarea „de farmece și vrăji” Cerimon din Pericle și Paulina din Poveste de iarnă, doi magicieni care, grație statuii ce se însuflețește ori trupului mort din sicriu - din „cutia” lui, ar spune Michel Serres - ce reînvie, se dovedesc adevărați maeștri ai situațiilor în care domnește confuzia între adevărata și aparenta moarte, cu toate consecințele ce decurg de aici în privința apariției fantomelor. Paulina, magiciana din Poveste de iarnă, nu se bucură, cu siguranță, de aceeași celebritate ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asista la întoarcerea fantomei bătrânului Hamlet, ce-și va retrăi moartea sub ochii îngroziți ai ucigașului său. O capcană funcționând astfel încât momeala „fabricată” de către trupa de actori să creeze o teribilă senzație de realitate a unui trecut mort, dar care reînvie în prezentul reprezentației; iar acest „spectacol în spectacol” repetă întru câtva prima întoarcere a fantomei ce-și povestește propria moarte. Teatru în teatru sau a doua revenire a fantomei, această a doua revenire fiind însăși dovada că prima apariție fusese
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar putea ivi oricând „oaspetele primejdios” reprezintă una dintre cheile universului ibsenian. Aidoma fantomei ce revine dintre morți, străinul (sau, uneori, „înstrăinatul”) ori marinarul (care se înapoiază după ce a cutreierat mările) întruchipează un trecut crezut definitiv mort, dar gata să reînvie pe neașteptate. Astfel, tot în Stâlpii societății, neprevăzuta întoarcere din America după o lungă călătorie cu vaporul a lui Jöhan Tonnesen, „nebunul care fugise de acasă” în tinerețea-i zvăpăiată și care nu rezistă ispitei de a-și revedea familia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dublu. Moș Crăciun, cel în puterea căruia stă să-i dăruiască filozofului o pereche nouă de ochi, este și cel ce „evocă”, cel ce „conjură”, cel ce va deschide scrinul enigmatic, lăsând să iasă la lumină trecutul: veritabil magician ce reînvie amintirile din anii tinereții, care face ca morții să revină printre cei vii, tot așa cum îl va face pe copil să se întoarcă acasă și tot așa cum, la sfârșit, va restabili ordinea lucrurilor, după ce, cu ajutorul Îngerului, o tulburase profund. Bătrânului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Străinul din Casa arsă. Străinul crezut de toată lumea mort și care, „într-un anume fel” - sunt cuvintele lui -, chiar murise de-a binelea. Întors din America după o absență de treizeci de ani, el incarnează, asemenea unui strigoi, trecutul ce reînvie brusc și, totodată, nevoia acută de adevăr. Presupusa sa moarte nu este, de altfel, echivalentul unei morți adevărate? Nu încercase el oare, când avea doisprezece ani, să se spânzure într-o debara, împins de disperarea de a-și vedea familia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care nu duce nicăieri” al cărei punct culminant este numit - cum altfel? - „complicitatea cu vidul”. Și totuși, în plin „simulacru înșelător”, în plină iluzie ce lasă un gust de „improvizație încropită repede și prost”, își face loc un fior tragic, reînvie ceva din emoția tragediei antice. Căci teatrul acesta cu actori-manechine și cu figuri de ceară se naște tocmai din tensiunea febrilă a întâlnirii cu fantomele, sub ochii fiecărui spectator intrat pentru prima oară într-o sală unde, nemișcați ca niște
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este singurul în stare să reia „marele vis visat cu ochii deschiși”, să reelaboreze „marea construcție fantasmatică”, operă a memoriei ce face ca morții să se întoarcă printre noi și în absența căreia teatrul n-ar putea exista. Omul ce „reînvie” întotdeauna după ce trece printr-o experiență asemănătoare cu moartea: aceasta este definiția actorului și pentru un scriitor ca Valère Novarina. Actorul intră, într-adevăr, în scenă printr-un fel de poartă bizară, amintind întru câtva de acea cortină din no
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Există și în zilele noastre „povești de iarnă” precum cea a cineastului Rohmer, care ne îndeamnă să credem că statuile pot prinde viață. Oare ce altceva ne spune ea, o Poveste de iarnă contemporană, decât că trecutul pasiunii pierdute poate reînvia, că forța imaginației și a visului, asociată cu fidelitatea față de o imagine, pot face ca acea imagine să reapară și să retrăiască și că fantomele trecutului, ca și fantomele celor morți pot reveni oricând printre noi? Dacă, în această modernă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]