1,263 matches
-
severe la o a doua injecție, care nu aveau legătură cu boala pentru care erau administrate, Pirquet, împreună cu Béla Schick, introduce în medicină termenul de alergie (provenit din în limba greacă, din cuvintele "allos" ("diferit/ă") și "ergon" ("reacție" sau "reactivitate") pentru a descrie această reacție de hipersensibilitate. Curând după aceea, pe baza observațiilor sale asupra variolei, Pirquet ajunge la concluzia că tuberculina, pe care Robert Koch o izolase din bacteria care produce tuberculoza în 1890, poate determina un tip de
Clemens von Pirquet () [Corola-website/Science/307977_a_309306]
-
medicale, și fiind un profesor popular și respectat. În 1910 publică primul său tratat, "Alergia", în care accentuează ideea că răspunsul la stimulii antigenici se împarte în două categorii: "imunitatea" (mecanismul clasic de protecție împotriva bolilor infecțioase) și "alergia" sau "reactivitatea modificată", în care răspunsul imun în sine determină boală clinică. În categoria alergiilor, Pirquet nu include numai boala serului, ci și anafilaxia, reacția Arthus, febra de fân, astmul bronșic și, mai târziu, bolile autoimune. Ulterior, devine interesat de "antropometrie", publicând
Clemens von Pirquet () [Corola-website/Science/307977_a_309306]
-
de măsură în nutriția infantilă, numită Nem (1 Nem este echivalentul nutrițional a 1g lapte uman), destinată a înlocui "caloria" (1 Nem=0,67 calorii). În ultimii ani de viață, revine la conceptul de alergie, descriind dependența de vârstă a reactivității modificate (sensibilității) față de boli. Pe 28 februarie 1929, se sinucide împreună cu soția sa. La 22 ianuarie 2007, în semn de recunoaștere a realizărilor majore ale medicului care a îmbinat pentru prima oară pediatria cu studiul și cercetarea alergiei, "Asociația Europeană
Clemens von Pirquet () [Corola-website/Science/307977_a_309306]
-
elementul care dă cel mai mare număr de combinații, în timp ce heliul, care prezintă cea mai stabilă configurație electronică (1s) și are, din această cauză, cel mai ridicat potențial de ionizare dintre toate elementele, este cel mai inert element chimic cunoscut. Reactivitatea gazelor rare crește cu numărul atomic, Z. Până în prezent nu s-au putut obține combinații stabile ale primelor trei gaze rare. A putut fi pusă însă în evidență existența, în fază gazoasă, a unor ioni instabili HeH și ArH și
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
gaze rare. A putut fi pusă însă în evidență existența, în fază gazoasă, a unor ioni instabili HeH și ArH și a unor molecule (He) și (Ne). Calculele teoretice nu exclud posibilitatea unor compuși stabili ai argonului. Kriptonul are o reactivitate redusă; se cunosc numai puține combinații ale acestui element. În schimb xenonul se combină ușor cu fluorul. Fluorurile xenonului dau reacții variate, și din ele s-au obținut un număr relativ mare de combinații ale acestui element. Radonul este un
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
al unor elemente ușoare, cum sunt hidrogenul, azotul, oxigenul, fluorul și clorul, care toate dau ușor combinații. Potențialul de ionizare al radonului, apropiat de cel al mercurului, este mai scăzut decât la xenon, așa încât este de așteptat o creștere a reactivității de la xenon la radon. În toate combinațiile cunoscute, kriptonul și xenonul se leagă covalent de atomi de halogen sau oxigen. Singura combinație a radonului bine studiată, RnF, este însă ionică. Radonul are deci un caracter mai „metalic” decât omologii săi
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
C din reacția AcO și NHI. Este o substanță cu solubilitate mare în apă. Dintre oxihalogenuri se amintesc AcOF, AcOCl, AcOBr. Se cunoaște oxidul AcO, care este obținut prin descompunerea oxalatului Ac(OX). Totodată, este obținut și ca rezultat al reactivității mari cu aerul, iar oxidul format protejează metalul de oxidarea completă. Oxidul prezintă o structură cu simetrie hexagonală. Sulfura de actiniu se prepară în urma reacției dintre oxidul de actiniu cu acidul sulfhidric și sulfura de carbon, la temperatura de 1100
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
farmacologic, psihologic si social. Aceasta apare deseori pe fondul efectului plăcut, direct sau indirect (ca urmare a calmării unor simptome neplăcute - anxietatea, durerea), îndemnînd la repetarea administrării, ceea ce duce in final la dependență. La instalarea dependenței poate duce și o reactivitate individuală particulară, care creează un răspuns mai intens al medicamentului, creînd o stare de satisfacție.. Tendinta la dependență psihică este Administrarea repetată a unor medicamente sau toxice psihotrope, dezvoltă toleranța și dependența fizică, fenomene care evoluează concomitent (toleranța poate apărea
Dependență de substanțe psihotrope () [Corola-website/Science/302092_a_303421]
-
alta; alcoolul, barbituricele, unele hipnotice pot dezvolta toleranță si dependență încrucișată dar numai în parte. În cazul morfinei și celorlalte opioide, toleranța cuprinde și efectele sedative, euforizante si analgezice. Din punct de vedere farmacodinamic, toleranța poate fi explicată prin scăderea reactivității neuronilor interesați în acțiune ca urmare a intervenției unor mecanisme de adaptare care se opun intervenției medicamentoase; drept consecință, aceleași concentrații de medicament, produc progresiv răspunsuri mai slabe. Una dintre manifestările dependenței fizice este sindromul de abstinență (apare la morfinomani
Dependență de substanțe psihotrope () [Corola-website/Science/302092_a_303421]
-
cele două forme se află în echilibru, și la un pH 7, forma ciclică este predominantă. La formarea structurii ciclice a glucozei, apare la fosta grupă carbonil o nouă grupare hidroxil, care se numește hidroxil glicozidic și care are o reactivitate mai mare decât celelalte grupe hidroxil din moleculă. În acest caz, numerotarea carbonilor începe de la primul carbon de după oxigenul din ciclu, în sens orar. Glucoza are patru centre optice, deci teoretic glucoza poate avea 16 stereoizomeri optici. Doar șapte dintre
Glucoză () [Corola-website/Science/302110_a_303439]
-
se combină direct la cald cu halogenii formând halogenuri, LiX, cu sulf, formând sulfura, LiS, cu carbonul, formând carbura, LiC, cu siliciul, formând siliciura, LiSi, etc. Litiul este al 33-lea element că abundență pe Pământ, dar datorită mării lui reactivități este găsit doar sub formă de compus. Litiul se găsește în zăcăminte pegmatitice, dar se poate obține de asemenea din apa de mare și argilă; la scară industrială, litiul este izolat electrolitic dintr-o mixtura de clorura de litiu și
Litiu () [Corola-website/Science/302768_a_304097]
-
Sub formă de diverse combinații, el formează 5% din scoarța terestră, însă în stare pură se găsește doar accidental (în meteoriți). Se presupune de asemenea că planeta Marte își datorează culoarea roșiatică unui sol bogat în oxid de fier. Datorită reactivității sale mari, în natură fierul se găsește în stare pură doar în cazuri foarte rare, de obicei în meteoriții feroși. Cele mai des utilizate minereuri de fier sunt hematitul, magnetitul, ilmenitul (FeTiO), sideritul (FeCO), limonitul (amestec de goethit - α-FeO(OH
Fier () [Corola-website/Science/302787_a_304116]
-
peretelui este mult mai mare la bacteriile numite Gram +, peretele fiind în contact direct cu mediul extracelular. Invers, la bacteriile Gram- grosimea peretelui de peptidoglicani este mai mică, peptidoglicanul fiind inclus între două membrane plasmatice. Această diferență, care oferă o reactivitate diferite a acestor două tipuri de celule pentru colorantul Gram, este la originea clasificării dihotomice a bacteriilor în „Gram pozitive” și „Gram negative”. Penicilina inhibă sinteza peptidoglicanului de către bacterii intercalându-se în polimer. Sinteza fiind inhibată, sunt declanșate mecanismele de
Peptidoglican () [Corola-website/Science/302811_a_304140]
-
cristalină ortorombică, iar la presiunea de 100 GPa, se transformă într-o structură ortorombică monoatomică. Bromul este un bun izolator electric având rezistivitatea electrică 7,8×10Ω·m, cu toate acestea nu este utilizat ca material dielectric în electrotehnică din cauza reactivității sale ridicate. Din punctul de vedere al proprietăților magnetice, bromul este un element diamagnetic. Punctul de fierbere al bromului molecular este relativ scăzut, având în vedere faptul că bromul este un lichid, și anume 58,8 °C (332 K), iar
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
formula 44. De asemenea se combină direct cu metalele formând bromuri. Platina nu este atacată de brom. Bromul distruge substanțele organice, de aceea recipientele de sticlă care conțin brom nu se închid cu dopuri de cauciuc sau plută. În natură, datorită reactivității sale foarte mare, bromul nu se găsește sub forma sa elementară ci numai în compuși reprezentați în principal de bromuri (cel mai adesea sub formă de bromură de sodiu, -potasiu sau -magneziu), însoțind clorurile în apele marine și în minerale
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
natură, dar nici unul dintre ei nu este biosintetizat, fără să constituie o nevoie în hrana mamiferelor. Majoritatea compușilor organo-bromici, ca de exemplu, majoritatea organohalidelor , sunt relativ nepolari. Bromul este cu mult mai electronegativ decât carbonul (2,8 față de 2,5). Reactivitatea compușilor seamănă și este intermediară cu cu reactivitatea compușilor organo-clorici, respectiv organo-iodici. Pentru majoritatea aplicațiilor, compușii organo-bromici reprezintă un compromis, deoarece costă mult. Principalele reacții ale acestor compuși sunt: "dehidrobrominarea", "reacțiile Grignard", "cuplarea reductivă" și "substituția nucleofilică" Bromul este foarte
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
fără să constituie o nevoie în hrana mamiferelor. Majoritatea compușilor organo-bromici, ca de exemplu, majoritatea organohalidelor , sunt relativ nepolari. Bromul este cu mult mai electronegativ decât carbonul (2,8 față de 2,5). Reactivitatea compușilor seamănă și este intermediară cu cu reactivitatea compușilor organo-clorici, respectiv organo-iodici. Pentru majoritatea aplicațiilor, compușii organo-bromici reprezintă un compromis, deoarece costă mult. Principalele reacții ale acestor compuși sunt: "dehidrobrominarea", "reacțiile Grignard", "cuplarea reductivă" și "substituția nucleofilică" Bromul este foarte toxic, caustic și dăunător mediului. Bromul lichid este
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
este un element chimic, notat cu simbolul I, cu numărul atomic 53. Are un singur izotop natural stabil, cu masa atomică relativă 127, al cărui nucleu conține 74 de neutroni. ul este al patrulea element din grupa halogenilor, posedă o reactivitate slabă și o electropozitivitate ridicată. Ca substanță elementară, la fel ca toți halogenii, iodul prezintă moleculă diatomică (I). Datorită proprietăților sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
foarte piroforic. În plus, se aprinde în mod spontan în aer și reacționează cu apa la temperaturi reduse, în urma reacției având loc explozii relativ periculoase. Reacția cu apa solidă poate avea loc la temperaturi mai mici de −116 °C. Din cauza reactivității sale ridicate, este clasificat ca fiind un material periculos și nu poate fi transportat, ca și sodiul, decât în hidrocarburi saturate uscate, ca de exemplu în uleiuri minerale. Mai poate fi păstrat și în atmosferele de gaze inerte, ca cea
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
anul 1912 de către Madelung care încălzește derivații acetilați ai o toluidinei cu etoxid de sodiu la 400 C, pe parcursul anilor ea mai suferă modificări: Verley 1924(catalizator amidura de sodiu), Tyson 1941 (catalizator terțbutoxidul de potasiu). Inelul pirolic are o reactivitate mult mai mare față de nucleul benzenic, acest fapt datorîndu-se electronilor neparticipanți ai atomului de azot, electroni neparticipanți care sunt delocalizați.Conform valorii pK=3,6 acizii tari de tipul acidului clorhidric por protona acest atom de N din nucleul indolic
Indol () [Corola-website/Science/304582_a_305911]
-
reclasificate, luându-se în considerare: Formula chimică, Sistem de cristalizare, Clasă, Culoare, Urmă, Duritate, Densitate, Luciu, Transparență, Spărtură, Clivaj, Habitus, Suprafața cristalului, Cristale gemene, Punct de topire, Efect piezoelectric, Propriețăți optice, Refracția, Refracție dublă, Pleochroismus Deviație optică, Unghi de dispersie Reactivitate chimică, Radioactivitate, Magnetism Cele mai bune exemple sunt grafitul și diamantul care, având diferite proprietăți, diamantul fiind cea mai dură substanță de pe Terra, iar grafitul un mineral cu duritate mică, au aceeași formulă chimică, și anume C-carbon. Ingredientul principal
Mineral () [Corola-website/Science/304616_a_305945]
-
otrăvirea reacției) după o anumită perioadă de timp. Acest comportament al izotopului a fost descoperit la exploatarea primelor reactoare nucleare de producere a plutoniului din cadrul proiectului american Manhattan. Din fericire, proiectanții reactoarelor au prevăzut sisteme de rezervă care permiteau creșterea reactivității reactoarelor (mărirea fluxului de neutroni de fisiune care induc alte fisiuni in nuclele combustibilului). Calitatea izotopului Xe de a otrăvi reacția în lanț, a avut un rol major în declanșarea avariei reactorului care a condus la accidentului nuclear de la Cernobâl
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
NMR, în engleză) a spectrului izotopului Xe. Utilizând această tehnică, reacțiile chimice ale moleculei de fulerene pot fi analizate, datorită sensibilității schimbării chimice a atomului de xenon din această împrejurare. Totuși, atomul de xenon poate avea o influență electronică asupra reactivității fulerenei. Din cauza faptului că atomii de xenon au cel mai mic status de energie, aceștia se resping unii pe alții și nu pot forma o legătură moleculară, așa cum găsim, de altfel, la oxigen sau la brom (O și Br). Totuși
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
de arsen: Arsenicul se prezintă ca o pulbere fină de culoare albă cu miros specific de usturoi. Trioxidul de arsen este un oxid puternic amfoter care demonstrează caracterul său preponderent acid (anhidrida arsenioasă). Reacționează rapid în soluții alcaline, formând arseniți. Reactivitatea față de acizi este scăzută, dar reacționează cu acid clorhidric, rezultând triclorură de arsen sau săruri înrudite. Reacționează puternic cu agenții oxidativi ca ozonul, peroxidul de hidrogen (apa oxigenată) și acidul azotic, formând pentoxid de arsen, AsO. Reacția cu apa oxigenată
Trioxid de arsen () [Corola-website/Science/303501_a_304830]
-
care soluția unei proteine conține anioni și cationi în proporție egală poarta denumirea de punct izoelectric, se notează cu pHi, fiind o constantă foarte importantă a proteinelor. Fiecare proteină la punctul izoelectric are un comportament specific, avînd o solubilitate si reactivitate chimică minimă; de asemenea hidratarea particulelor coloidale, vâscozitatea și presiunea osmotică sunt de asemenea minime. Precipitarea proteinei la punctul izoelectric este în schimb maximă, dar nu se deplasează sub influența curentului electric. De obicei valorile punctului izoelectric variază între 2
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]