17,529 matches
-
aflat mai sus decât Fiul lui Dumnezeu). Un musulman din România nu ar avea cum să se "semiluneze" când se minunează, astfel că, la rându-i, s-ar "cruci"(evident, cu condiția ca semnificantul "CRUČ" să nu fie blocat de referentul /cruce/ (semnul, arma din IN HOC SIGNO VINCES). Un pui de presupus "pocăit" care face semnul crucii uimit de ceva... Dar obiectivul este atins: "sectantul" este lovit în ceea ce face parte din ființa lui, din viața părinților, va trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
crepusculul intens al viziunii. Imaginile se smulgeau din tenebra zbuciumului launtric, din tumultul său sufletesc, sub al căror dicteu își plămădise crezul artistic și legenda. Secvențe de adevăr despre viață, opiniile și opera lui Meaume ne sunt oferite de feluriți referenți, artiști în epocă sau cronicari ulteriori, cărora li se adaugă naratorul-monograf, subtil critic de artă și lector de enigme și obsesii. Toate aceste surse apocrife dau ficțiunii o credibilitate maximă, încât primul gest al cititorului este să deschidă dicționarul pentru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
creștine. Așadar, Stellan este interfața dintre autor și cititor, martor și senzor al acelui univers, Sunne, din cele mai prospere timpuri, autobiografic vorbind, și până la dispariția sau îmbătrânirea fostelor repere. Ceea ce nu înseamnă sfârșitul, ci, dimpotrivă, radicalizarea conștiinței critice a referentului, pe măsura nefericirii în căsnicie (căsătorit cu nepăsătoarea Anita, este îndrăgostit fără speranță de Isabelle). În schimb, rămâne la fel de entuziast în fața unor oameni-autori-valori naționale, pentru care un cult bine temperat, de unde și dorința lui de autodepășire prin lecturi, citate, meditații
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și nevoia imperioasă de acțiune transfiguratoare prin Benedict, "crâmpeiul de stirpe zeiască". Se vindecă inclusiv de delirul lucidității, de vid și frivolitate, spre deosebire de Edgar Nour, personajul din romanul la care ne vom referi, mai inert, mai sceptic, mai resemnat, deși referent și el al unor miracole apte să-l mântuie de singurătate și sentimentul neputinței. Adevărul e că în ultimii zece ani romanele lui Dan Stanca, copleșitoare numeric ("Apocalips amânat", 1998, "Domnul Clipei", "Pasărea orbilor", 2001, " Drumul spre piatră", 2003, "Mut
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
operatori de sens sunt posibil a fi decodate... “textul modern, scriptibil, acel text-producție a cărui generare continuă În actul lecturii, prezent perpetuu asupra căruia nu se poate așeza În nici un caz definitivul, este textul care se transformă În propriul sau referent, care se povestește pe sine, invocîndu-și literalitatea sau chiar generarea” (Cristina Hăulică) Iată un astfel de text-generator „și apa unde-au fost căzut / În cercuri se rotește/ Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. și din adînc necunoscut / un mîndru tînar crește
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
unei nostalgii mai vechi a autorului produce acum reprezentări articulate pe schema revelației obscure, de cele mai multe ori escatologice. E un fel de a spune că palimpsestul poetic reface, trudit, aceeași obsesie fecundă: geneza alterată, convertită uneori pe loc în apocalipsă. Referentul este, și aici, mai degrabă livresc decât biografic: textul prelucrează nu atât senzații proprii, cât resurse livrești dintre cele mai diverse, de la Noul și Vechiul Testament la cărțile marilor mistici (în special San Juan de la Cruz ori Tereza de Avila), de la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Mare" din Câmpulung Moldovenesc (1984-1992). Facultatea de Filozofie, Universitatea "Al.I. Cuza" Iași (1993-1997). Studii aprofundate de "Teoria interpretării" (1998-1999). Licență în "Managementul activităților culturale" (2003). Redactor cultural la cotidianul "Ziua de Iași" (1999-2002). Redactor cultural la Radio Iași (1994-2000). Referent cultural al Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor (1995-1997). Consilier de presă al Camerei de Comerț și Industrie Iași (1999-2002). Muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași și redactor la revista "Dacia literară" (din 2002). Debutează cu proză scurtă în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
carte de recitire". Texte întregi sunt de altfel construite ca replici sau interpretări cât se poate de personale ale istoriilor de dragoste, ură și moarte binecunoscute; Iphigenia și Clitemnestra, Agamnenon și Oreste, Pygmalion sau Orfeu apar chiar ca emițători sau referenți ai unui discurs poetic inspirat din literatura și mitologia grecească. Iphigenia în contemplație tematizează, între altele, acea profunzime de esență a simplității aparente din discursul culturii antice, pe care autoarea își dorește parcă a-l fi moștenit aproape genetic: "N-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Premiul Fundației Culturale "Hyperion" (2004); Premiul pentru critică și eseu al Colocviului Generația '80 la maturitate (2010); Meritul Cultural în grad de Comandor (2010); Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (2011). Retractil față de tot ce mai poate însemna, astăzi, referentul prozaic pentru o poezie postmodernă aglutinând peste măsură rezultatele observației "realiste" într-o "dicțiune onestă", "netrucată", Cassian Maria Spiridon este unul dintre scriitorii care preferă convertirea banalității cotidiene într-o hipermaterie impregnată de simboluri mitologice și hierofanii. Aproape niciodată nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de o mare încărcătură tensională, pe care chiar autorul ei tinde uneori a o reduce prin subterfugii ca ironia sau intertextualitatea savantă. De multe ori, poetul erudit apelează la o operație inedită, pe care aș numi-o de permutare a referenților livrești, în așa fel încât cititorului să îi fie aproape imposibil să decodifice sursa ironiei plurietajate a discursului liric. Aș cita, spre edificare, câteva versuri incluse în Meditația din Golful Francezului: "Visez la strălucita logodnă/ a Cancerului cu Nebunia/ în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
devine obiect de expoziție, răspândindu-și strălucirea asupra ființelor și lucrurilor. Ideea expozițiilor, subliniază Philippe Hamon în monografia fundamentală Expositions. Littérature et architecture au XIX siècle [1989], devine laitmotiv în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, referință și referentul absolut al timpului. Este vorba despre trecerea de la o perioadă stabilă, a valorii, la o perioadă de "trecere" cu "valoare de expoziție", în reprezentare permanentă în toate sensurile (teatral, mimetic, politic). Metaforă "expunerii" permite scoaterea în evidență a unor anumite
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a tuturor manierelor în toate domeniile, singulară aptitudine de a se realiza. Francezul este un om liber, extrem de independent și voit indisciplinat, scoțând în evidență și făcând parada acestor calități. 97 Având în vedere că bărbatul servește, de regulă, drept referent și nu femeia, vom recurge la lista suplimentară de trăsături pe care o are femeia pariziana, prezentată de P. Gaultier: "elle ajoute, seulement, à șes qualités de ménagère, qu'elle s'applique à dissimuler, un charme, une grace, une légèreté
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a pus amprenta asupra celor dintâi versuri scrise de sicilian. Influența lui se regăsește în rafinamentul grupurilor nominale: harfa nomadului, pernă de verbina, în unele procedee arhaizante precum scindarea prepoziției articulate: ne la seră, șu la cima și în prețiozitatea referenților, fie că este vorba despre pietre: giada-jad, ametista-ametist, agata-agată, smeraldo-smarald sau despre plante, mai ales flori: glicine-glicină, asfodelo-crin de pădure, anemone-anemonă, narciso-narcisă. Ermeticul a crescut într-un mediu literar caracterizat pe de o parte de acest estetism decadent, pe de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Oreste Macrì cu referire anume la arta quasimodiană, poetica cuvântului a cunoscut, începând din anul 1938, un ecou amplu și a devenit topos al exegezei consacrate acestuia atunci, dar și acum, în pofida avertismentelor referitoare la pericolul de a reduce complexitatea referentului la elementele semnalate de Macrì. Sergio Pautasso polemiza cu cei care tindeau să limiteze măiestria ermeticului exclusiv la tensiunea cuvântului, si, în acest context, cu cei care vorbeau despre separarea netă a primei perioade de creație de cea de a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sine stătătoare cu o multitudine de fațete și un veritabil protagonist al poeziei quasimodiene.258 Este redat printr-o dinamică de solidificare și ingreunare ce se explică prin dorința de a-l fixă între limitele imagistico-spațiale proprii unui obiect, unui referent: Te știu. Întreg dăruita în tine / frumusețea-și înaltă sânii, / adâncindu-se în solduri și într-o / mișcare lină zvârcolindu-se în poala sfioasa, / coborând în mlădierea formelor / la picioarele frumoase cu zece cochilii. (Vorba, trad. PS). Identificându-se cu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
contextele în care apare alături de adierea ușoară a vântului sau atunci când este atins de un suflu metamorfic, precum în versurile: Păsările căutau meiul / și brusc erau de nea (Iarnă străveche, trad. MB). Autorul sublimează materialitatea prin eliminarea greutății obiectului (a referentului) care își pierde propriul contur și se contopește cu fundalul, devenind o umbră ușoară, evanescenta. Aură nedefinita, vaporasă și ambigua conferă astfel vorbelor calitatea de vag pentru a folosi un termen leopardian și afectează cuvântul și referentul deopotrivă, transmițând impresia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
greutății obiectului (a referentului) care își pierde propriul contur și se contopește cu fundalul, devenind o umbră ușoară, evanescenta. Aură nedefinita, vaporasă și ambigua conferă astfel vorbelor calitatea de vag pentru a folosi un termen leopardian și afectează cuvântul și referentul deopotrivă, transmițând impresia că acestea se întrepătrund. Studiile dedicate conceptului de vag nu au o istorie îndelungată în lingvistică și semiotica. Unul dintre cele mai recente îi aparține Sabrinei Machetti și este intitulat Părăsirea ambiguității, o analiză lingvistică a ambiguității
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
manieră în care noi vorbim despre ele.261 Orice obiect slab delimitat, prin mobilitatea contururilor sale, atrage după sine un limbaj vag, evanescent. Așadar, această ultimă calitate nu mai este un dat intrinsec codului, ci o caracteristică generată de nedeterminarea referentului. În virtutea celor discutate anterior cu privire la modul în care cuvintele și lucrurile ce împărtășesc o nedeterminare comună tind în opera lui Quasimodo să se contopească, se poate afirma că vagul constituie o latură fundamentală a artei versului quasimodian. Nu întâmplător, Machetti
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de retorică iar una din mijlocirile posibile ale acestei funcții consistă dintr-un model codat de discurs care descrie o reprezentare (în general, o pictură, un motiv arhitectural, o sculptură, o orfevrărie, o tapiserie). Această reprezentare este în același timp referent, temă de tratat și tratament artistic deja realizat, într-un sistem semiotic sau simbolic diferit de cel lingvistic. Ajungem să considerăm că avem în față un index al valorii culturale, obiect prin excelență al retoricii. (Molinié amintește despre grade de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tip din cele trei evocate de L. Dällenbach: reduplicare simplă, la infinit și aporistică 22. Însă, în cazul Cezarei, deși portretul îngerului căzut întregește imaginea lui Ieronim, adăugând trăsăturilor fizice (descrise de narator) semnificații mitice, totuși hipotextul nu presupune un referent real. Rămânem la cele trei tipuri ale punerii în abis și ne mutăm atenția de la tablou la insulă (toți suntem datori cu o interpretare a Insulei lui Euthanasius...). Identificăm reduplicarea la infinit, a doua categorie speculară, ce provine dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este cifrul unui mister, singurul mod de a rosti ceea ce altfel este imposibil de cuprins. În retorica tradițională, alegoria este considerată ca fiind un caz particular de metaforă. Datorită aspectului prin excelență plastic, artificial (reprezentările alegorice sunt creaturi imaginare, fără referent în lumea naturală), precum și caracterului stereotip, etern și cvasi-imuabil, alegoriile au atras dintotdeauna pictorii și sculptorii menționează dicționarul de retorică (Pougeoise: 2001, 24). Parabola se diferențiază de alegorie prin aceea că ea prezintă două părți distincte, cu mesaj moral și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
despre problemele lui, să deschidă un minim canal de comunicare, Bartleby rămîne impenetrabil și imuabil în "preferința" lui. Refuză orice dialog, solicitare profesională sau personală, aflîndu-se, vizibil, în plină cădere în prostrație. Privește în gol, dar "vidul" rămîne aici un referent destul de abstract, fiindcă personajul este înconjurat de ziduri și are o perspectivă volens-nolens limitată. Gradual, naratorul descoperă faptul că angajatul său locuiește în birou, refuzînd să dea vreo explicație în acest sens. Prin urmare, atingînd pragul psihologic al posibilei deteriorări
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și geografică. Printr-un interesant paradox cultural, Lumea Nouă s-a grefat pe imaginarul colectiv în variantă de construct ficțional (literaturizat), dezvoltîndu-se abia mai tîrziu ca entitate teritorială concretă. Simbolul a precedat realitatea, facili tînd nașterea (curioasă) a miturilor fără referent material. Încă din perioada elisabethană, Shakespeare face trimiteri obscure la un ținut legendar (măcar din unghiul nenumăratelor povești țesute în jurul său) ai cărui locuitori neverosimili fără componenta pragmatică a lumii civi lizate dau aur în schimbul lucrurilor fără valoare. La sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
este redat independent de interior. De fapt, interiorul nu mai există sau, în orice caz, nu contează, întreaga atenție fiind focalizată asupra exteriorului, considerat a fi esențial. Scoasă din contextul ideologic, poezia nu are, însă, niciun sens, lipsa raportării la referent făcând din acest fragment un simplu text, situat la granița între epic și liric. Funcția referențială, al cărui rol capătă amploare la Derrida, este absolut necesară în realizarea corectă a dialogului scriitor-cititor, referirea la context constituind, de fapt, cheia oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aparțin termeni precum: personaj, protagonist, erou, actor, regizor, travesti, etc., iar ideea de adâncime care îl articulează este aceea că textul, pe diferite paliere funcționale, oferă indicii despre cel care l-a scris și că acesta din urmă devine, uneori, referentul secund al operei, printr-un proces de "etalare mediată a eului" (G. Călinescu..., p.125), în spiritul distincției lui Tudor Vianu despre "dubla intenție" a limbajului 3. Iată câteva exemple din acest nou palier de viziune: Ipostaze... "Heliade, concentrat asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]