1,382 matches
-
vivacitatea replicilor. PAUL TUTUNGIU: Autorul construiește un altfel de mit al violenței. Este vorba de individul care violentează o ordine socială, dar nu intrînd violent în acea ordine, ci retrăgîndu-se într-o altă ordine. În ordinea sa interioară. Este ordinea refulării totale, a fugii din obiectiv în subiectiv. Acest personaj nu este un personaj elevat. Este omul comun, avînd poate, ca punct de pornire, personajul lui Sebastian, care îndrăznește să viseze. Dar eroul lui Constantin Popa se mută definitiv în vis
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
formă de cunoaștere sau de distracție; desigur, putem accepta că există o distracție activă și una pasivă, iar televiziunea reprezintă una pasivă. și totuși, anxioliticul acesta e unul cu două tăișuri. Pe de o parte adoarme, pe de alta produce refulare prin faptul că promovează obiecte intangibile ale dorinței. Cu alte cuvinte, literatura se autojustifică pe măsură ce ajunge să echivaleze cu o nesfîrșită supapă, să se instituie ca un cîmp al libertății și ca un recipient de violență imposibil de exercitat În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Sfîrșise prin a ajunge la concluzia că prietena ei purta În ea ura tuturor nenorociților. Tone de maici Tereze și de organizații se fac purtătoare ale săracilor pentru bani, dragoste, prietenie, educație..." Există În orice opțiune estetică a scriitorului o refulare pe care literatura este chemată s-o descarce : literatura, În lipsă de altceva... Romanul lui Martin Page face și el parte dintre cele care, la Început de secol XXI, reînvie legatul lui Boris Vian și se Înscrie În ceea ce Jean-Pierre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autoritară să-l implice într-un permanent dialog. „Uitați de mine, izbucnește câteodată spectatorul, vreau să mă țin deoparte, în umbră, să vă văd și să vă supraveghez!” Gata cu atâta defulare: se cere revenirea la starea de dinainte, „reîntoarcerea refulării”. Refularea spectatorului supraveghetor al scenei, voyeur ilicit și conștient de asta, ființă singuratică uitată de toți ceilalți și lăsată să contemple în tăcere acest univers straniu care o absoarbe cu desăvârșire. El e cel care pândește, care spionează scena. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să-l implice într-un permanent dialog. „Uitați de mine, izbucnește câteodată spectatorul, vreau să mă țin deoparte, în umbră, să vă văd și să vă supraveghez!” Gata cu atâta defulare: se cere revenirea la starea de dinainte, „reîntoarcerea refulării”. Refularea spectatorului supraveghetor al scenei, voyeur ilicit și conștient de asta, ființă singuratică uitată de toți ceilalți și lăsată să contemple în tăcere acest univers straniu care o absoarbe cu desăvârșire. El e cel care pândește, care spionează scena. Iar scena
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
deceniul de după primul război mondial, cel în care Bacovia scrie „Dintr-un text comun”. Licean pe atunci, Mircea Eliade povestește în Amintiri (Mansarda) că, în ciuda insistențelor unui coleg, a rezistat tentației de a recurge la fard, deși semnele combustiilor și refulărilor adolescentine îl cam jenau: „Dinu Sighireanu îmi demonstra că, dacă nu consimt să mă bărbieresc, ar trebui să mă pudrez (cum făcea el), ascunzîndu-mi astfel pistruile și coșurile”8). Fără îndoială, pudra îi evoca viciul. Traiul ca în romane e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
durabile din viitor, care se realizează prin funcțiunea „Eului”, presupune capacitatea subiectului de a suporta o frustrație fără a avea erefugiul în modurile de răspuns „inadecvate”. Această capacitate, pe care S. Rosenzweig o numește „toleranța frustrației”, se constată în cazul refulărilor, când pornirea libidinală e înlăturată din conștiință. Ajunsă în „inconștient”, ea refuză totuși „să se astâmpere”; își caută drepturile ei la viață, iar fiindcă în conștiință nu mai poate reveni, succesul fiindu-i barat pentru totdeauna, încearcă o operă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Murphy, încearcă să reconsidere problema frustrației și a competiției. În timp ce pentru primul, „starea de frustrație” poate fi modificată prin vise, prin procese de reprezentare și conceptualizare (care au rolul de a „înlocui” obiectul absent, fără a nega existența), fie prin refulare, negație, clivaj ( care au rolul de a îndepărta pe individ de sursele frustrării), pentru cel de-al doilea psihanalist, mecanismele de apărare descrise de S. Freud reprezintă doar un „sistem primar” de satisfacere a trebuințelor frustrate; la un nivel „secundar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
se împlini, dar în care și manipularea voluntară joacă un rol din ce în ce mai mare în elaborarea mitului. Și mai este timpul amintirii, acela în care figura Salvatorului, proiectată în trecut, se va modifica în conformitate cu capriciile memoriei, cu mecanismele sale selective, cu refulările și exagerările sale. Imaginea mitică a generalului de Gaulle din vremea războiului, aceea a conducătorului Franței combatante nu se confundă nici cu cea a primului președinte al unei noi Republici, nici cu cea a înțeleptului dispărut, a cărui moarte nu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
să fie satisfăcute. Unele reușesc, mai ales cele care nu contravin normelor sociale; altele însă sînt refulate, sînt îndepărtate din conștiință și împinse în stratul inconștientului, care devine astfel depozitarul unei mari și necunoscute energii psihice. Freud face distincție între refulare și represiune ambele fiind mecanisme de apărare a eului față de pulsiunile interne; represiunea, spre deosebire de refulare, este un mecanism de respingere conștientă și voluntară. Nu puține sînt situațiile în care instinctul nu este respins, ci numai deturnat de la scopul inferior și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sînt refulate, sînt îndepărtate din conștiință și împinse în stratul inconștientului, care devine astfel depozitarul unei mari și necunoscute energii psihice. Freud face distincție între refulare și represiune ambele fiind mecanisme de apărare a eului față de pulsiunile interne; represiunea, spre deosebire de refulare, este un mecanism de respingere conștientă și voluntară. Nu puține sînt situațiile în care instinctul nu este respins, ci numai deturnat de la scopul inferior și orientat într-o altă direcție, cu valoare morală și, tocmai de aceea, acceptată de societate
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
dovedesc în fiecare clipă că, pentru dînșii, calea spre puritate rămîne încă de parcurs" (20, p. 268). Psihanaliza ne pune în fața unui copil cu o viață psihică extrem de complexă; pulsiuni care tind să se realizeze, manifestări de represiune ale supraeului, refulări insesizabile, izbucniri ale unor mai vechi refulări sau chiar traume psihice. Fazele cele mai interesante ale dezvoltării libidoului sînt acelea care preced vîrsta de trei ani. Cînd copilul a împlinit această vîrstă, i se dezvoltă simțul eului, imaginea de sine
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
calea spre puritate rămîne încă de parcurs" (20, p. 268). Psihanaliza ne pune în fața unui copil cu o viață psihică extrem de complexă; pulsiuni care tind să se realizeze, manifestări de represiune ale supraeului, refulări insesizabile, izbucniri ale unor mai vechi refulări sau chiar traume psihice. Fazele cele mai interesante ale dezvoltării libidoului sînt acelea care preced vîrsta de trei ani. Cînd copilul a împlinit această vîrstă, i se dezvoltă simțul eului, imaginea de sine, aceasta ghidînd dezvoltarea sa ulterioară. Întemeindu-se
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
afectivității prin care elevii se simt legați de profesor. Relația profesor-elev își are rădăcina în afectivitatea inconștientă a profesorului (22, p. 172). Să nu uităm că procesul educativ presupune în viziune psihanalitică întîlnirea a două... inconștienturi, fiecare împovărat de pulsiunile, refulările, represiunile și angoasele sale. Pentru ca această întîlnire să nu blocheze, ci să deschidă posibilitatea dialogului, este necesar ca educatorul să posede deplină maturitate afectivă, adică să fi parcurs fără tulburări etapele manifestărilor instinctive, să-și fi putut constitui un eu
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Potrivit logicii formulate de Lupasco, energia, "...în constituenții săi fundamentali, posedă totodată proprietatea identității și proprietatea diferențierii individualizatoare..."23. Manifestarea unui fenomen oarecare este echivalentă cu o anume actualizare, cu o tendință spre identitate, dar această manifestare însăși implică o refulare, o potențializare a tot ceea ce nu este acest fenomen, altfel spus, al non-identității. Potențializarea nu e o anihilare, o dispariție, ci doar o memorare a ceea-ce-nu-s-a-manifestat încă. Multe polemici au fost declanșate de introducerea conceptului de potențializare de către Lupasco, ignorîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ca reprezentînd adevărata apărare a Europei împotriva Asiei, considerîndu-se astfel supra-europeni. Alăturată însă descoperirii actualității și importanței problemei democrației, ea conduce la o conștientizare europeană fundamentală pentru intelectualii din Vest. Opoziția democrație / totalitarism se substituie opoziției capitalism / socialism, după o refulare de patruzeci de ani. Percepem dintr-odată nebunia visului unei societăți reconciliate și unanime și descoperim în democrație virtuțile pluralismului, ale antagonismului, într-un cuvînt, a tot ceea ce a reprezentat dintotdeauna virtutea culturii europene. Reviviscența ideii de democrație, care antrenează
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
1998). Înțelegerea fără actori Oricât de uimitor ar putea părea, sociologia comprehensivă nu face întotdeauna mare caz de afirmațiile actorilor, și asta pe linia clasicilor. Mai puțin frapant la Durkheim, acest lucru este mai surprinzător la Weber: "Motivele invocate sau refulările (motive nemărturisite) îi ascund de prea multe ori agentului însuși ansamblul real în care își desfășoară activitatea, încât mărturiile, chiar cele mai sincere subiectiv, nu au decât o valoare relativă". Max Weber, 1995, p. 36. "Toate chestiunile legate de intenție
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
interesată și animată de calcul: ea este "obiectiv economică" (1994, p. 209). Totuși, unul dintre secretele funcționării socialului în cele mai multe câmpuri de activitate (religios, artă, familie, iubire, prietenie etc.) este de a masca față de alții (rea-credință) și/sau față de sine (refulare) acest spirit de calcul. Jocul social constă în a produce condițiile pentru necunoașterea acestei dimensiuni economice și a convinge că acțiunea se bazează pe adevărul angajării. Aceasta este întreaga diferență față de economism, pentru care calculul este conștient. Economiștilor ca Gary
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
ajustare" care depinde de predispozițiile (habitus) către un joc social (câmpul este un joc), trăit la modul "afinității elective", al iubirii, al harului. Sociologul care studiază economia bunurilor simbolice trebuie deci să pună în evidență efortul individual și colectiv de refulare a interesului, de ocultare a lui, care stă la baza reușitei anumitor operațiuni și care nu funcționează niciodată la fel de bine când cei interesați acționează în afara oricărei interesări conștiente (1972 și 1980). Doar sociologul ar putea dezvălui economia practicilor, logica obiectiv
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
sale dezvoltări regionale: semiotica mass-media, semiotica cinematografului, semiotica publicității etc.), în care dimensiunea epistemologică, socio-culturală și praxiologică se articulează inextricabil". Breșa semiotică (coupure sémiotique) este evenimentul fondator al subiectivității și deci al identității (...) semiotica nu poate apare decît pe baza refulării de către oameni a naturalității lor. Este sensul socializării dorinței, maladiei, performanței, al legii în genere (socializarea practicilor și comportamentelor noastre" (B. Lamizet, 1992: 145). Semiotica are un cîmp clar de investigare: limbajul (mai exact limbajele) și practicile de semnificare/comunicare
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Lacan consideră transpunerea (Entstellung la Freud) principala condiție a prelucrării operate în vise: "este ceea ce numim împreună cu Saussure strecurarea semnificatului sub semnificant, mereu în acțiune (inconștientă) în discurs" (J. Lacan, 1966: 511). Se știe că nesatisfacerea impulsurilor naturale conduce la refularea lor în inconștient, ceea ce pro-voacă manifestări patologice: fobii, obsesii, lapsusuri, discontinuități de limbaj. Simptomele sînt semnificanți a căror semnificație trebuie descifrată, descifrare care este de fapt sarcina psihanalistului. Modelul lingvistic în psihanaliză este legat de teoria lui Jakobson privind metafora
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
semnificativ de doctrina maestrului. I-a reproșat acestuia confuzia dintre subconștient și supraconștient și interpretarea credinței în Dumnezeu drept o iluzie fără viitor. Diel preia la rîndu-i limbajul psihanalitic, dar utilizează termenii în cu totul alt sens. De exemplu, perechea "refulare sublimare" este pusă în relație cu două instanțe extra-conștiente (subconștientul și supraconștientul). Ultimei dintre ele îi aparține și simbolul divinității. Cartea cu titlul Divinitatea. Simbolul și semnificația ei, ce apare pentru prima dată în România la Editura Institutul European, abordează
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
acestea sînt refulate. Ele pot fi refulate pe două căi: descărcarea lor este blocată, iar înțelegerea lor este SIMBOLIC VOALATĂ. Dar tocmai din cauza faptului că aceste dorințe ilogic exaltate nu încetează să se manifeste energic din adîncul subconștientului, mijlocul de refulare a energiei lor împrumută pentru a se exprima simbolismul acestora și rămîne susceptibil la o traducere în limbaj conceptual și conștient. Grație acestei traduceri care ridică dorința refulată la nivelul conștientului blocajul este compromis. Odată restabilită continuitatea înțelegerii logice, dorințele
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
INTROSPECTIV, care contrazice și desființează promisiunile imaginativ exaltate pentru a le recupera energia sustrasă anterior controlului conștient. Desființînd estomparea afectelor, introspoecția spiritualizantă face ca dorința refulată să devină nu numai accesibilă, ci și acceptabilă pentru conștient. Datorită acceptării greșelii comise, refularea, cauza funcționării maladive și patogenice, este decisiv eliminată (cel puțin în privința părții energetice sustrase de dorințele refulate)25. Exprimarea simbolică dispare nu numai sub aspectul ei formal, ci și sub cel energetic, care constituie simptomul psihopatie. (Simptomul dispare chiar și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de dorințele refulate)25. Exprimarea simbolică dispare nu numai sub aspectul ei formal, ci și sub cel energetic, care constituie simptomul psihopatie. (Simptomul dispare chiar și atunci cînd forma sa de expresie este organică.) Este posibil să fie așa, deoarece refularea constituie o regresie spre instanța primitivă și inconștientă caracterizată prin "limbajul" automat și organic. Simptomul este o tulburare atît a conștientului, cît și a inconștientului. El este o expresie organică și condiționată psihic: deci fals motivată. Eliminînd condiția psihică MOTIVAȚIA
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]