1,192 matches
-
nu mai este o bogăție, ci o responsabilitate și o greutate din punct de vedere economic, psihologic și moral. Aceste trei fenomene prezentate în mod sintetic creează un teren nou pentru identitatea familiei actuale, marcată de pragmatism, indiferență, subiectivism și relativism moral, în raport cu educația multimensională și exigențele ei. Atunci când vorbim despre părinți și educația pe care o propun, nu putem face abstracție de criza actuală a familiei care, în opinia sociologilor, se referă la criza modelului tradițional de familie cu funcțiile
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
eficiență. Omul postmodern, în schimb, nu mai este interesat de trecut, ci doar de prezent, cu accentul pus pe sentiment. Prin refuzul autorității și interesul față de muncă prevalează permisivismul. Pluralismul modalităților de a concepe viața și societatea a condus la relativismul valorilor umane. De asemenea, prin accentuarea exagerată a „vârstei tinere”, s-au lăsat în umbră vârsta adultă și cea a bătrâneții. Individualismul hedonist pune în relief primatul subiectului care revendică libertatea și capacitatea de a decide în orice experiență, definindu
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
este definit în relație cu raționalitatea, ruptă de natura și de corporalitatea sa. Prin urmare, este titular de drepturi numai cel care se prezintă cu o deplină sau cel puțin cu o autonomie personală incipientă; exaltarea subiectului a cauzat fenomenul relativismului moral, definit ca un „pericol foarte grav și mortal”, pentru că a creat o confuzie gravă între binele și răul legat de dreptul fundamental la viață. 3.2. Sacralitatea și inviolabilitatea vieții În introducerea enciclicii Evangelium vitae, Sfântul Părinte relevă faptul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
altor categorii interpretative tipice istoriei religiilor, are o origine istorică precisă și dezvoltări particulare ce condiționează inevitabil modalitățile de definire, utilizare și extensie. A-ți asuma acest punct de vedere istoric, inductiv prin natura sa, dar și inevitabil deschis riscurilor relativismului, implică, În consecință, o modalitate de cercetare, efecte și rezultate diferite din start de cele care pot fi presupuse prin asumarea unui punct de vedere divers, de exemplu, normativ, caracteristic unei reflecții teologice asupra naturii religiei sau, În orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Regim devenise "o afacere domestică a unei singure familii". Stere, Tzigara-Samurcaș, Marghiloman și aliații rămăseseră la București "ca să țină legătura", conform unei lungi tradiții istorice românești. Iorga avea puțină înțelegere pentru rolul acestora în istoria românilor, o surprinzătoare lipsă de relativism pentru cel mai mare istoric român. Renumitul istoric și academician român Andrei Oțetea (directorul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" din București) a fost cel care, în 1967 (cînd România a ieșit iar de sub stăpînirea dușmanului ei național), i-a spus
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
său să lucreze ca inginer la una din filialele lui Blank, chiar dacă Mircea Iorga era competent în profesia sa. Dar Bucureștiul acelor vremuri era atît de departe de etica puritană! Iorga era cel aflat cel mai aproape de puritanism, astfel că relativismul rămîne în picioare. Cu atît mai mult cu cît corupția de toate felurile era atît de răspîndită, începînd cu Coroana (și de aici pînă jos). Cei care îl acuzau acum pe Iorga îl împroșcau cu noroi pe un om (proverbial
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
viață. Dacă am vrea să analizăm sinceritatea "revizuirii" atitudinii față de chestiunea evreiască, am putea totodată să trasăm o paralelă între sinceritatea lui Iorga și cea a ungurului Gömbös. Nu se pune problema unei viziuni retrospective asupra istoriei, ci doar asupra relativismului. Numai impostorii pot pretinde că realitatea corespunde imaginilor lor asupra trecutului. Să ne amintim încă o dată de afirmația lui Oscar Wilde: "Dacă încerci să rezumi adevărul la fapte, înseamnă să privezi adevărul de întregul său conținut intelectual". Dr. Moses Gaster
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Washingtonului, argumentând pe baza propriilor scrieri anterioare despre comunism că principiile generale justificau politica de „intervenționism liberal” În apărare drepturilor omului de oriunde și că America era acum, ca și Înainte, vârful de lance În lupta cu răul politic și relativismul moral. După ce s-au convins că președintele american Își ghida politica externă după argumentele lor, au fost sincer surprinși să constate că sunt izolați și ignorați de publicul lor tradițional. Dar irelevanța lui Michnik sau Glucksmann nu avea nimic de-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exprimată prin propriul ei tip de poezie, care nu are nimic comun cu vreun alt tip. 70 Această concepție a fost expusă direct și persuasiv de Frederick A. Pottle în Idiom of Poetry (Limbajul poeziei).*8 El numește această poziție (relativism critic) și vorbește de profunde "schimbări de sensibilitate", de o "totală discontinuitate" în istoria poeziei. Argumentarea lui este cu atât mai interesantă cu cât o îmbină cu acceptarea unor norme absolute în domeniul eticii și al religiei. În cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
date unei opere anumite, ceea ce va constitui o călăuză pentru descoperirea semnificației totale a acesteia. În practică, o opțiune atât de categorică între punctul de vedere istoric si cel actual este aproape imposibilă. Trebuie să ne ferim atât de falsul relativism cât și de falsul absolutism sunt un rezultat al procesului istoric de evaluare, proces pe care, la rândul lor, aceste valori ne ajută sa-1 înțelegem. Replica la relativismul istoric nu este un absolutism doctrinar care apelează la "natura umană neschimbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
cel actual este aproape imposibilă. Trebuie să ne ferim atât de falsul relativism cât și de falsul absolutism sunt un rezultat al procesului istoric de evaluare, proces pe care, la rândul lor, aceste valori ne ajută sa-1 înțelegem. Replica la relativismul istoric nu este un absolutism doctrinar care apelează la "natura umană neschimbătoare" sau la "universalitatea artei". Trebuie mai degrabă să adoptăm o concepție pentru care cel mai potrivit îmi pare termenul de "perspectivism". Trebuie să putem raporta o operă literară
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
literară la valorile propriei ei epoci și la valorile tuturor perioadelor ulterioare creării ei. O operă literară este în același timp "eternă" (adică păstrează o anumită identitate) si "istorică" (adică trece printr-un proces de dezvoltare care poate fi urmărit). Relativismul reduce istoria literaturii la o serie de fragmente disparate și deci discontinue, în timp ce majoritatea concepțiilor absolutiste fie că servesc numai o situație actuală trecătoare, fie că se întemeiază (cum e cazul cu criteriile neoumaniștilor, marxiștilor si neotomiștilor) pe vreun ideal
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
în anumite cicluri de timp ca romantismul sau clasicismul, epoca lui Pope și epoca lui Wordsworth. Și, desigur, nu reprezintă nici acel "univers-bloc" al uniformității și imutabilității pe care un clasicism mai vechi îl considera ideal. Aut absolutismul cât și relativismul constituie o eroare ; dar astăzi, cel puțin în Anglia și Statele Unite, pericolul cel mai grav constă într-un relativism care este echivalent cu o anarhie a valorilor, cu o abdicare a criticii de la menirea ei. 73 În practică, niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
reprezintă nici acel "univers-bloc" al uniformității și imutabilității pe care un clasicism mai vechi îl considera ideal. Aut absolutismul cât și relativismul constituie o eroare ; dar astăzi, cel puțin în Anglia și Statele Unite, pericolul cel mai grav constă într-un relativism care este echivalent cu o anarhie a valorilor, cu o abdicare a criticii de la menirea ei. 73 În practică, niciodată nu s-a scris vreo istorie literară oare să nu aibă la bază anumite principii de selecție și să nu
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
modelele economiștilor; pe lângă aceasta, ei nu sunt de acord cu presupozițiile universaliste ale economiștilor despre natura umană ca fiind orietată spre maximizare, profit și individualism. Economiștii, pe de altă parte, găsesc relativ inutil particularismul studiilor de caz și exagerat principiul relativismului cultural potrivit căruia economia poate diferi enorm în culturi diferite. Aceast dialog urmează o serie de conferințe ținute de alți antropologi, de asemenea foarte cunoscuți în interiorul disciplinei, în fața unor audiențe ale angajaților Băncii Mondiale. Arjun Appadurai a vorbit despre relația
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
2000). Să prezentăm, pe scurt, care sunt acele pasaje controversate care au declanșat reacția fondului autohtonist în preajma intrării în noul mileniu. Contestabilă din capul locului, în viziunea autohtoniștilor, este paradigma epistemologică din prisma căreia a fost reflectat trecutul românesc. Perspectiva relativismului postmodernist din care este conceput manualul este explicit asumată de către autori. În comparație cu ortodoxismul istoriografic manifestat în manualele "clasice", discursul elaborat în lucrarea de față constituie o erezie, dacă nu chiar o blasfemie la adresa dogmaticii oficiale oblăduite de stat. În loc să sacralizeze
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne, în care noțiuni fundamentale precum adevăr, fapt, obiectivitate și certitudine au fost discreditate. Deprivați de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-o societate post-factuală" (Manjoo
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]