2,146 matches
-
Dumnezeule!“. Când se îndreptă, cu un mers cam șovăielnic, către casa Belmont, își dădu seama că-l urmărea o fată foarte stranie. Dumnezeu știe cine o mai fi intrat în grădină, dar nu putea face nimic. Era neliniștit, ros de remușcări și furios. I se adresă fetei din spatele lui: — Hello, ce cauți aici? De fapt mă întreb ce caut eu aici. Draperiile din salonul casei Belmont fuseseră trase, dar fereastra mare de pe palier, prin care se zărea o parte din scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își întindea spre Tom brațele, ca și cum îi implora ajutorul. Iar el se gândea: „E atât de tânără, atât de tânără!“. Se deșteptase după miezul nopții, cu sufletul răvășit, și până dimineața se zvârcolise în pat, într-un paroxism de tristețe, remușcare, resentimente și frică. Resentimentul, frizând aproape furia constituia elementul cel mai demonic din boala mentală a lui Tom. Era atât de neobișnuit, atât de nefiresc pentru el să se simtă „furios“ pe cineva. Acum era supărat foc pe John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
i se fi părut ei o batjocură crudă și nesăbuită (deși, în realitate, totul se petrecuse absolut accidental), și unde mai pui că intervenise și intruziunea de neiertat a lui George. Aflat în dispoziția aceasta, Tom se simțise devorat de remușcări. Cine naiba l-a pus să inventeze minciuna cu petrecerea de la Papuc? De ce dracu se dusese acolo cu toată escorta de bețivi? Părea, într-adevăr, lucrătura diavolului: un diavol fatal care stătea la pândă în obscuritatea subconștientului lui. Și simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu toată escorta de bețivi? Părea, într-adevăr, lucrătura diavolului: un diavol fatal care stătea la pândă în obscuritatea subconștientului lui. Și simțise nevoia să alerge la Hattie, să-i explice, să-i ceară iertare. Dar pe măsură ce balanța înclina dinspre remușcare spre resentiment, începea să se întrebe de unde până unde răsărise George, ca din pământ, în noaptea aceea? O fi fost amestecată și Diane Sedleigh în treaba asta? O văzuse și pe ea în grădină. Ce-o fi căutat ea acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nimic nu s-ar fi întâmplat. Și se întâmplaseră atâtea, care acum îi apăreau ca un vis rău. Și totuși nu fusese vis, ci o realitate copleșitoare, teribilă, realitatea în permanentă schimbare a ființei sale nefericite, chinuite de dor și remușcare. Plecaseră, pierise perechea aceea demonică, și el nu avea să-i mai revadă vreodată pe nini unul din ei. Dar cum se putea reîntoarce la viața lui obișnuită, la studii, la ceea ce îi apărea acum drept insipidele plăceri puerile ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Lasă mutra asta nenorocită. Doar n-ai de gând să plângi? Nu cred că ai săvârșit vreodată un lucru îngrozitor sau că vei săvârși vreunul. Singura persoană pe care o chinuiești ești tu. Mintea ta clocotește de furie și de remușcare și amărăciune și suferință neagră. Alungă toate astea din tine. Lasă miracolul iertării și păcii să se înstăpânească pe sufletul tău. Iartă-ți ție și iartă-le și celor pe care-ți închipui că ți-ar fi dușmani. Părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
strecurase o notă de tristețe elegiacă în suferința cu care privise izbucnirea jetului de apă ce simbolizase forța unei energii curative, menite să-i alunge gândul de la o Hattie îndepărtată de el pentru totdeauna, transplantată în lumea invizibilului. Chiar și remușcarea era o provocare lesne de înfruntat. Și acum, fusese zvârlit îndărăt într-o eră anterioară, cu toate datoriile lui neîmplinite, o eră în care totul era abia de făcut. Dar ce anume erau aceste datorii și această hidoasă libertate, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tocuri înalte. Între Mary Scarlett Taylor (născută Gordon) și fiul ei exista întotdeauna o stare de ușoară tensiune, tristă, dar nu neplăcută. Mama era preocupată, cu nervozitate, să nu-l agaseze cu iubirea ei, iar fiul era iritat, cuprins de remușcări, conștient de felul prudent, avar, în care căuta să-și drămuiască dragostea mare pe care i-o purta mamei și pe care aceasta putea, doar, s-o ghicească. Emma știa prea bine că rezervele pe care le impunea sentimentelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spre Inel. Dincolo de pietre, cerul strălucitor al asfințitului de vară părea să vibreze de albastrul neștirbit al fericirii pure. George se simți scuturat de un hohot de plâns. Începea durerea: o simțea răspândindu-se în el, durerea mutilantă, sfredelitoare, a remușcării. Și începu să se roage: „Fie ca să mor acum, fie să mor, fie să mor!“ Când ajunse pe partea cea mai ridicată a islazului, văzu câțiva oameni, care nu se apropiară însă de el. Porni prin iarba înaltă, drept spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încarcerate sufletele. Macrobius, când evocă Peșterile lui Pluton 43, descrie cele patru fluvii care îl străbat, fiecare fiind o expresie a unei forme de pasiune (I, 10, 11), apoi cele patru suplicii celebre ale lui Tityos, Tantalos, Ixion, Sisyphos reprezintă remușcare, cupiditatea, indecizia și ambiția (I, 10, 12-16). Când descrie transformarea sufletului, care trece de la unitate la dualitate, de la sferă la con, redă, de fapt, modalitățile de adaptare ale lui la corp (I, 12 Plot. Enn. IV, 8). Căderea sufletului în
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
confesorului trebuie să fie scurtă, pentru că puține cuvinte, dar ponderate și adaptate, sunt mai utile. Totuși, indiferent de durată, dialogul dintre confesor și penitent trebuie să urmărească realizarea unei adevărate mărturisiri. Aceasta are loc atunci când se înfăptuiește trecerea de la simpla remușcare pentru păcate la căința adevărată. Dacă penitentul simte doar o simplă remușcare, înseamnă că el este încă pasiv, pentru că remușcarea este doar ceva automatic, nefiind orientată spre viitor, ci oferind o stare de „veșnic prezent”, fără speranță și fără șansa
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
sunt mai utile. Totuși, indiferent de durată, dialogul dintre confesor și penitent trebuie să urmărească realizarea unei adevărate mărturisiri. Aceasta are loc atunci când se înfăptuiește trecerea de la simpla remușcare pentru păcate la căința adevărată. Dacă penitentul simte doar o simplă remușcare, înseamnă că el este încă pasiv, pentru că remușcarea este doar ceva automatic, nefiind orientată spre viitor, ci oferind o stare de „veșnic prezent”, fără speranță și fără șansa de a fi vindecat. Când însă simte cu adevărat căință, atunci el
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
dintre confesor și penitent trebuie să urmărească realizarea unei adevărate mărturisiri. Aceasta are loc atunci când se înfăptuiește trecerea de la simpla remușcare pentru păcate la căința adevărată. Dacă penitentul simte doar o simplă remușcare, înseamnă că el este încă pasiv, pentru că remușcarea este doar ceva automatic, nefiind orientată spre viitor, ci oferind o stare de „veșnic prezent”, fără speranță și fără șansa de a fi vindecat. Când însă simte cu adevărat căință, atunci el se orientează cu speranță spre viitor și devine
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
omul nou”, iertat, care se află în harul sfințitor și care manifestă o nouă atitudine față de viața penitențială. Aceasta îl ajută să crească și să privească înainte, pe drumul credinței, fără să își mai fixeze privirea spre trecut, printr-o remușcare continuă pentru ceea ce a făcut. El se simte mai liber datorită puterii milostivirii lui Dumnezeu și are mai mult curaj de a se întoarce și de a împlini pocăința propusă, fiind însuflețit de bunătatea și milostivirea experimentate în confesional. Este
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
de transformări. Din punct de vedere psiho-social, adolescenții sunt angajați în căutarea și descoperirea propriei identități psiho-sociale, iar din punct de vedere spiritual, starea lor este caracterizată de multe ori de nesiguranță. Adesea ei trăiesc o stare de neliniște, de remușcare sau de autoînvinovățire pentru anumite greșeli, iar datorită idealului înalt pe care și-l propun, dar pe care nu reușesc să-l ajungă, trăiesc sentimente de autocondamnare, proiectând adesea acest lucru în exterior, simțindu-se judecați și condamnați de către ceilalți
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
trudit din greu, dar cu mare râvnă, la facerea ușilor. Muncea cu spor și cu gândul că Dumnezeu îi va ierta păcatul de a fi cerut ajutor lui Satan. Această necugetată faptă îl teroriza, pur și simplu. îi producea mari remușcări. Cum de s-a lăsat el păcălit și, în locul rugăciunilor către Cel de Sus, și-a vândut sufletul diavolului?!... Iar diavolul îi tulbura mereu puținele clipe de somn, zăngănind lanțuri încinse și râzându-i răgușit în auz. își bătea
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
alte surprize: Scene din viața și moartea poetului necunoscut Marian Constandache / Un carnaval În infern Înghit vipere, scriu scrisori de recomandare pentru numiri papale, arunc lava fierbinte a marilor vulcani la picioarele sfinților, Îmi Încălzesc măruntaiele tinere la focul tainicei remușcări, storc taina din icrele negre ale celebrelor pergamente, jupoi pielea de pe spinarea marilor speranțe, consiliez diavolul ca pe o bătrînă cămătăreasă... Restiui și eu, În felul meu, așa cum spuneam, cerului marea-i singurătate. Am băut, am dansat, ne-am jucat
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
părintesc. Mi-e teamă, totuși, atît de teamă mi-e, că de la jumătatea acestui poem am să Înnebunesc. Grea-i această metaforă, grea ca o mașină de război, grea și amenințătoare... Mă tocmesc la marginea ei, Îi ascut colții ― o remușcare ce se rupe din vis. Părăsesc ca pe o soră umbra pe care am scris deja prima jumătate a poemului. Izbesc poarta de lemn a icoanei și iau cu mine tonul Înalt al trompetelor ultime. Grea-i această metaforă... Grea
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
tu că o parte a pendulului se Înveșnicește pe spinările noastre... E limpede acum În aer. Comedianții nu mai aruncă flăcări pe gură. Doar vena mea se mai zbate pe tîmpla buhăită de nesomn, doar trupul meu aleargă, sub sentința remușcării, pe străzile pustii ale orașului. Din cînd În cînd mă Înghiontește durerea În icoanele cu epoleți, unde Dumnezeu plînge-n tranșee. Limba Îmi clămpănește-n gură un cîntec de bun- rămas, cîntec acompaniat de ruperea celebrei și neînceputei ape. Acum Încă
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
cu gesturi leneșe, ca și cum aș lucra la o sinucidere curată. Aud cum urlă lupii. PÎnă la Încheietura mîinii mă lucrează un botez pe care-l răstorn cu tot cu apa silnică și caut să păstrez În curățenie și- n taină remușcarea. Răsturnat În scaun, mărturisesc pe gură un cîntec de lepădare. Între cer și pămînt, icoanele ― marile acrobate ce păstrează Încă vie imaginea de cerșetor bătrîn a lui Dumnezeu cîntînd o melodie năstrușnică la ultima vioară cu efect Întîrziat. Doar așa
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
tu că o parte a pendulului se Înveșnicește pe spinările noastre... E limpede acum În aer. Comedianții nu mai aruncă flăcări pe gură. Doar vena mea se mai zbate pe tîmpla buhăită de nesomn, doar trupul meu aleargă, sub sentința remușcării, pe străzile pustii ale orașului. Florile se ofilesc, apele devin carnivore. E limpede acum În aer. Și metafizica Își recîștigă dreptul de a ține doliu după transparență. E o ucenicie sofisticată În facerea lumii! ― Se aud conversațiile terapeuților, bătaia cu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Încep a reconstitui facerea lumii pentru care / ― pot să mărturisesc aici ― am și alte surprize: / Înghit vipere, / scriu scrisori de recomandare pentru numiri papale, / arunc lava fierbinte a marilor vulcani la picioarele sfinților, / Îmi Încălzesc măruntaiele tinere la focul tainicei remușcări, / storc taina din icrele negre ale celebrelor pergamente, / jupoi pielea de pe spinarea marilor speranțe, / consiliez diavolul ca pe o bătrînă cămătăreasă... / Restiui și eu, În felul meu, așa cum spuneam, cerului / marea-i singurătate.» Un carnaval În infern ― iată un titlu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
gol în stomac. Așa se întîmplă, știți și dumneavoastră. Vrem să facem bine și iese pe dos. Am încercat să mă liniștesc. În definitiv, ce rău săvîrșisem? Orice gospodină când face curat omoară un păianjen poate, fără să mai aibă remușcări. Dar atunci de ce nu acceptăm, mi-am zis, că și noi sîntem pentru destin niște bieți păianjeni și atît? Am ieșit pe străzi și m-am trezit la marginea orașului. Acolo era un zid vechi, dărăpănat. Privindu-l, m-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
noi înșine. Când m-am apropiat, m-am pierdut însă cu firea deoarece cerșetorul purta în sân un șarpe îmblînzit. M-am scuturat de scârbă și am trecut mai departe. După vreo sută de pași m-am simțit cuprins de remușcări și m-am întors. Nu l-am mai găsit însă pe cerșetor. Am întrebat câțiva trecători dacă nu-l văzuseră, dar aceștia, fără să-mi dea nici o explicație, au grăbit pașii. 4. ...O clipă, profesore. Ai profitat de porunca a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
tot ce atingea Midas în antichitate se prefăcea în aur. Când îi citeam poeziile asistam parcă la un seceriș magic. Cuvinte banale, obișnuite, ajungeau să-ți ardă buzele când le repetai. Tristețea devenea poezie, revolta devenea poezie, disperarea devenea poezie, remușcarea devenea poezie. Speranța devenea poezie. Și deodată mi-am zis că tocmai acolo, la limita supremă a poeziei, pe culmea ei de glorie, începeau și eșecul și trădarea ei. Noi care aveam atâta nevoie de poezie, aveam însă, în același
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]