1,256 matches
-
să iasă din mașină, deschidea, anevoie, portiera, cobora piciorul drept, descheia, abia-abia, pantalonii dimensionați anume pentru balonul burții sale. Fiecare gest era dificil, enorm: deschiderea portierei, punerea piciorului jos, descheierea pantalonului. Inevitabil, pata de urină trecea dincolo de zona gingașă. Privea, resemnat, pozna, ofta: „gata, data viitoare Îl las acasă”. Nu ar fi renunțat totuși la aceste chinuitoare excursii, nici mort. Pe șosea, urmărea excitat noile vehicule de marfă care transportau lemn, ciment, benzină. În colivia sa de cărți și cancanuri memoria
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a imaginat sărbătorirea și viitorul noii vârste a revistei. Printre altele, și printr-o „rubrică nouă, alertă, deschisă spre stricta actualitate În care condeie foarte diverse să facă pe rând croquis-uri, notații despre societatea românească”. Rubrica „utopică”, cum o numește, resemnată, autoarea, ar fi trebuit să construiască un calus al „fracturii deranjante (dacă nu periculoase) Între grupări și generații... autori de vârste și realizări diferite, angrenați deocamdată Într-o dispută necruțătoare”. Învecinați Într-o aceeași publicație, ei ar fi avut șansa
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nostru nu l-au cercetat Încă, dar dincolo de Zidul dărâmat n-aș mai avea curaj să mă plimb pe-nserate”. Suferința personală are, cum se vede, altă portanță decât la introvertit. La fel, și cea colectivă sau globală. Unul se retrage, resemnat și solitar, În „casa melcului” rătăcitor; solidaritatea sa cu semenii este mai curând implicită și transcendentă. Celălalt perseverează În dialogul direct cu „imperfecțiunea” lumii. Exaltare și mânie, speranțe și disperare, o intensitate (și o crispare!) greu de găsit În jur
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
criticul Ion Simuț În eseul său „Nobelul pentru un scriitor evreu din Europa Centrală” - Familia, nr. 10/2002) nu devine neapărat „tare”, prin experiența victimizării. Supraviețuirea a Însemnat nu o dată, dacă nu chiar de cele mai multe ori, o asumare tacită, rușinată, resemnată, a „stării de fapt”: evreitatea ca premisă de Înțelegere a lumii, ca șansă privilegiată de a-i scruta tenebrele, ipocriziile, amenințările, maleficul. Din clipa În care Începi s-o „iubești” pentru primejdia inevitabilă propriei tale condiții, poți citi În ea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
se simte ridicat pe scândura-brancardă și depus În fața vagonului următor. Profesorul dispăruse, miraculoasa porție minusculă dispăruse, de asemenea. Cu ea, șansa de supraviețuire era minimă, fără ea chestiunea devenea „pur academică”. Porția sa dublase șansele Profesorului, afirmă, În acea clipă, resemnată și implacabilă, Rațiunea, În urechile și sufletul victimei. Brusc, se aud Însă strigătele Profesorului, care alerga spre deposedat și, fulgerător, Îi și vârâse porția În gură, să fie sigur că nu se mai produce vreo aiureală. Grăbit să se Întoarcă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
schimbare, amuleta libertății și viitorului. Acțiunea declară, până la urmă, ceea ce Pereira nu declarase, de fapt, de-a lungul narațiunii. Această modulare ironică este pregătită de semne mai curând tăcute și obscure, gradată scrutare psihologică a potențialităților somnolente. Senectutea solitară și resemnată așteptase ca invazia juvenilă a unor interlocutori ca Rossi și Marta să forțeze des-inhibarea. Pentru un obișnuit al „realismului socialist” transformarea evazionistului mizantrop și contemplativ Într-un om de acțiune nu putea să nu reamintească standardul „omului nou” În literatura
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
conturul urechii pe metalul sclipitor. Se pare că liftul era făcut dintr-un aliaj care absorbea orice zgomot. Am încercat să fredonez Danny Boy, dar melodia a reverberat în urechile mele ca tusea astmatică a unui câine. M-am rezemat, resemnat, de peretele liftului și am decis să-mi număr mărunțișul din buzunare ca să-mi omor cumva timpul. Pentru o meserie ca a mea e foarte important să știi să-ți omori timpul. La fel de important ca antrenamentul pentru un boxer profesionist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
buzelor ei asta mi-a sugerat. Sunetele erau imperceptibile. Nici măcar respirația nu i se auzea. Aveam senzația că ne desparte un zid gros din sticlă. — Marcel Proust? am întrebat. M-a privit ciudat și a repetat: „Proust“. M-am întors, resemnat, la locul meu. Mergeam iar în urma ei și încercam să reconstitui mișcarea buzelor pentru a-mi da seama dacă nu cumva a vrut să spună altceva. Am pronunțat în sinea mea tot felul de cuvinte fără noimă: brusc, vetust, etrusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fi refuzat slujba și să-mi fi văzut de drum. Mă pășteau prea multe primejdii și mă abăteam tot mai mult de la calea cea dreaptă. Dar asta era situația acum și nu mai aveam de ales. Am continuat să cobor resemnat. Pe de o parte era în joc mândria mea profesională, pe de alta, nu mai voiam să renunț din pricina domnișoarei dolofane în costum roz. Nu știu de ce, dar îmi plăcea. Nu-mi rămânea decât să merg până la capăt. După ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dat ușor din cap fără să-mi dezlipesc privirile de pe chipul ei. Ochii, buzele, fruntea, părul negru legat la spate. Cu cât priveam mai atent pe bucățele, cu atât imaginea generală părea să se îndepărteze de mine. Am închis ochii resemnat. — Scuză-mă, dar poate ai greșit clădirea. Toate seamănă între ele, zise ea punând dosarul lângă clame. Aici n-are voie să intre decât Cititorul-de-vise vechi. Intrarea este interzisă altcuiva. — Am venit să citesc vise... Asta mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la cititul lor. — Nu cumva ne-am mai întâlnit? A făcut ochii mari și m-a privit fix, încercând să scotocească printre amintiri. Am avut câteva clipe impresia că voia să mă înlănțuie cu ele, dar a clătinat din cap resemnată. După cum bine știi, în orașul ăsta nu te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu faci parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
într-un restaurant, am comandat bere, crevete cu ceapă coaptă și mi-am văzut tăcut de mâncare. Crevetele erau cam reci, ceapa cam crudă, dar, pentru că nu mai era nimeni în jur care să facă reclamații, am decis să mănânc resemnat tot ce-aveam în farfurie. Când te-aștepți la prea multe, dezamăgirea e mai mare. De la fereastra restaurantului se vedea autostrada. Pe ea circulau mașini de culori și mărci diverse. Mi-am amintit de bătrânul cel ciudat și de nepoata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că-ți explicăm, fie că nu, lucrurile distruse nu se mai repară. Așa că mai bine ne-ai spune la ce ții cel mai mult din apartamentul ăsta. Vrem să ne arătăm respectul cuvenit față de obiectele respective. — Bine, fie, am zis resemnat. Televizorul și videoul. Sunt scumpe și abia mi le-am cumpărat. Și apoi raftul pe care am sticlele cu whisky. — Altceva? — Haina de piele, costumul din trei piese și jacheta cu guler de blană - model american. — Altceva? M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
țin. — N-am zis așa ceva, interveni, calm, Pitic. Am precizat doar că le acordăm respectul cuvenit. Deci am început cu ele. Întotdeauna pornim de la ce-i mai bun. Așa procedăm mereu. Am scos o bere din frigider și am privit, resemnat, cum îmi distrugeau apartamentul. 14 La capătul lumii Pădurea Toamna se sfârșea. Într-o bună dimineață, privind cerul, mi-am dat seama că iarna bătea la ușă. Norilor înalți și pufoși le-au luat locul, pe coama de nord, nori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
iar mirosul de-a dreptul insuportabil. Porția mea de whisky pentru jumătate de an s-a spulberat în câteva minute. Toată casa mirosea a whisky. — Te poți îmbăta numai de la miros, zise Pitic încântat. Mi-am rezemat coatele de masă resemnat și m-am uitat la maldărul de cioburi din chiuvetă. Sticlele de whisky se făcuseră praf și pulbere. În timp ce le spărgea, Matahală a fredonat ceva care m-a călcat pur și simplu pe nervi. Nu era de fapt nici fredonat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
reîncărcată. — Și cât durează încărcatul? — Cincisprezece minute. Deci, treizeci de minute funcționează, cincisprezece minute pauză. Ar trebui să ajungă cât să ne mișcăm între birou și laborator. Bateria are capacitate cam mică. Oricum, mai bine decât nimic, mi-am zis resemnat. Să ne înarmăm cu răbdare! Nu avem de ales. Am scos mașina din parcare și-am pornit la drum. Ne-am oprit la un supermarket non-stop pentru două cutii de bere și o sticluță de whisky. Am tras mașina într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din Hokkaido, mă retrăgeam printre dealuri și a mea era lumea. De la zece metri țintesc cu exactitate un obiect de mărimea unei cărți poștale. Îți place, nu? — Ești grozavă! De unde ți-ai procurat așa ceva? Chiar că ești tont! zise fata resemnată. Tot nu știi că poți procura orice dacă ai bani? Lasă, dacă nu te pricepi, îl țin eu. — Dar ai grijă să nu mă împuști din greșeală pe întuneric. Nu mai am chef și de alte răni. — Stai liniștit! Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
puternic din cap, disperată. — N-am timp să-ți explic acum. Trebuie să fugim. E singurul mod în care ne mai putem salva. Chiar dacă te doare rana de la burtă... tot e mai bine decât să murim aici. — Bine, am zis resemnat. Am luat-o la goană, ca nebunii, de-a lungul șanțului. Eram legați unul de altul cu funia. Fata agita ritmic lanterna în sus și-n jos, trasând pe zid un model seismografic dințat. Rucsacul îmi sălta în spate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îi adaugă o tonalitate nostalgică, impresionantă prin sinceritate (Autoportret, Printre, Amurg de toamnă). În volumele ulterioare, Zăpezi fără întoarcere (1973), Ritualuri intime (1978) și Scutier la umbra clipei (1982), meditația devine mai gravă, tulburătoare întrebări sunt puse cu o luciditate resemnată, răspunsurile au „poleiul îndoielii”, tăcerile semnificative iau locul credinței orgolioase în puterile omului (Etcetera, Minune). Poetul este obsedat de vulnerabilitatea ființei umane („Duce scoica vremii-n sine/răzbunatul univers/luna trudnică revine/cu profil în aur șters// Joc de doi
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
ci exploatarea independentă a aceluiași filon liric”. Cuvintele care revin obsesiv - cenușă, cranii, tămâie, morminte, lacrimi - nu fac decât să sugereze un sentiment de teamă în fața necunoscutului, a imensului gol existențial, dar nu o teamă paralizantă, ci mai degrabă una resemnată. În Ceremoniile (1978), ultima carte antumă, presentimentul morții este atât de pregnant, încât totul pare un legat. De data aceasta, frecvența unor sintagme precum somnul, singurătatea, prea multa noapte, alăturate de nesomn, neodihnă, dincolo de o posibilă apropiere de Lucian Blaga
GRIGORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
aici i se revelă originalitatea: tonul discursului, departe de sarcasmele lui Luc Ferry sau sentințele baroce ale celor ce transmit adevăruri mari, departe de precipitarea exfolierii unei erudiții proteiforme (ca În cazul unor eseiști/universitari americani) are ceva din decența resemnatului, din ironia estetului, din fervoarea nostalgicului. Din pathosul antimodernului care știe că trăiește Într-o epocă În care orice contra-mișcare este ușor de recuperat și de Întors Împotriva ei. Antoine Compagnon reprezintă astăzi o figură Încă tulbure În cîmpul literaturii
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a-și pierde controlul, de a “Înnebuni”. Cancerul nu se vindecă, citostaticele nu constituie decît un tratament paliativ. Dar acțiunea lor nu poate fi limitată la celulele neoplazice. Așa se Întîmplă și cu autorul nostru. În ciuda unui final reușit, grav, resemnat - Michel, rămas din nou singur, decide să rămînă În Thailanda pentru a-și trăi ultimii ani, intră Într-o depresie gravă care nu-l mai conduce nici măcar la sinucidere - Houellebecq plătește tributul unor grave erori: de la ubicuitatea obscenului, la sacrificarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În mare parte pierdut. Mișcarea trash apare la sfîrșitul anilor 1970 ca un soi de fotografie În negativ a hippie-ului puțin rezistent la asaltul consumismului În plin avînt. Sex Pistols, curentul și filozofia de viață punk reprezintă imaginea unei revolte resemnate, lipsită de ideal, un mod de a trăi a cărui miză unică rămîne hedonismul violent aflat la confluența durerii și plăcerii - un fel de sadism modern care exaltă trauma ca singură experiență individuală - mai rar colectivă - marcantă. Interesant este că
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Pictorul ce realizează portretul unui adult poate surprinde aspecte esențiale nu doar ale formei feței, ci și ale firii acestuia. În portretul bine pictat putem vedea dacă eroul e naiv sau intransigent, nehotărât, fricos, mândru, alunecos, stăpân pe sine, perfid, resemnat, curat sufletește, naiv. Aceasta pentru că, până la vârsta respectivă, experiențele vieții au sedimentat în om esențialul modului în care el s-a manifestat în variate situații și evenimente, iar portretistul, contemplând chipul acestuia, îl poate surprinde caracterial în toată complexitatea sa
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de-a lungul unui traiect al oglindirii pe care autoarea îl consideră neîntrerupt de la Liviu Rebreanu la Mircea Cărtărescu. Oglinda este declarată a fi mai mult decât o simplă metaforă: ea restituie, odată cu lumea captată, și privirea auctorială, inocentă ori resemnată, care o contemplă. SCRIERI: Pragmatica personajului, București, 1992; Fals tratat de disperare, Timișoara, 1995; Femei în fața oglinzii, Cluj-Napoca, 1998; Un Miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade, Echternach (Luxemburg), 1999; Une Histoire sans fin. Dialogues avec Frank Hoffmann, Echternach
CIOCARLIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286253_a_287582]