1,532 matches
-
se deschideau niciodată, păreau sudate unele de-altele, încă din construcție. Te întrebai de ce: ca angajații să nu poată respira? să nu se sinucidă? să fie feriți de poluare? Înăuntru, birourile se înghesuiau meschin, tăiate la nivelul capului: tavanul lipsea, retezat de-o invizibilă sabie ninja, iar pereții fuseseră înlocuiți cu paravane de plastic expandat. Totul purta un nume nou, pe care Maria l-ar fi rostit cu voluptate, dacă n-ar fi semănat cu-o boală de piele: cubicule. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Uniunea și globalmind, nu știi niciodată.“, a exclamat Mihnea. „Ei, ce ziceți, ne ținem de planul Mariei?“ Ne-am privit toți patru. „OK.“, am spus. „De acord.“, a optat tânărul Lupu. „Ție nu ți-a cerut nimeni părerea!“, i-a retezat-o Mihnea. „Maria?“ „Normal. Doar eu am venit cu ideea.“ „Atunci s-a votat. Mergem cu toții la Neptun. Robanu o să tragă mașina-n spate și-o să așteptăm acolo, cât ține conferința. Cum auzim aplauzele, intrăm în culise. Pe urmă, bună-ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să cobori scara orbecăind, cu piciorul încordat. O balustradă de lemn, ca un manșon pentru nevăzători, te purta pe încolăcirile scării, ajutându-te la orientare. Suplimentul ornamental ar fi fost fără îndoială binevenit, dacă un student întreprinzător n-ar fi retezat o bucată de vreo doi metri între etaje: când ajungeai cu mâna acolo, brațul fugea în gol și urma căderea. Am împins fotoliul (nu mai conta, oricum îl mutasem fără să vreau din loc) și-am tras de clanța dulapului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
informațiile, rezultă că o a cincea nu e posibilă. Trebuie doar s-o alegem pe cea corectă.“ „Da’ mă mai freci mult cu algoritmii tăi? Tu nu poți să gândești și singur?“ „Vrei sau nu să-ți zic?“, mi-a retezat-o Mihnea. „S-auzim.“, l-am potolit. „Unu. Paul ești tu.“ „Cum?“, am râs, sprijinindu-mă de umărul Mariei. „Simplu. Toate datele, persoanele și-ntâmplările lui Paul îți aparțin. Scrisorile lui sunt scrisorile tale. Adina Gheorghe e-o fostă iubită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
auzit de «narațiunile arestate»...“ „Da...“, am mințit dezinvolt. „Noi le declanșăm, prin scurtcircuitarea secțiunii amigdaliene. Semnalul cade, tăiat de la rădăcină. Informația nu trece mai departe, spre hipocamp; prin urmare, nu mai poate fi conștientizată. E ca și cum ai dormi de viu. Retezăm realitatea și o reținem o vreme, ruptă de proprietarul ei. La momentul potrivit, o cedăm altui proprietar. De regulă, celui care dă mai mult. Omul nu mai știe nici că a trăit, darămite că i s-a confiscat povestea. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acelui Semion Parfionovici Rogojin, cetățean de onoare prin naștere 5, care a murit acum o lună și a lăsat un capital de două milioane și jumătate? Dar tu de unde ai aflat că a lăsat capitalul curat de două milioane și jumătate? îi reteză vorba oacheșul, necatadicsind nici de data aceasta să-i arunce funcționarului măcar o privire. Ia te uită! spuse el și îi făcu prințului cu ochiul spre celălalt. Ce folos au ăștia că-și bagă îndată nasurile ca niște lingăi? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lucruri bune despre ale noastre. Uite, din nou nu mai avem pedeapsa cu moartea 8. — Și acolo este? — Da. Am văzut o execuție în Franța, la Lyon9. M-a luat Schneider cu el. — Îi spânzură? — Nu, în Franța li se retează capul. — Și omul ce face, țipă? — Da’ de unde! Nu durează mai mult de-o clipă. Omul e pus cu gâtul pe butuc și cade un cuțit uite-așa de lat, care alunecă pe-o mașinărie, ghilotină îi spune, cade greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dumneavoastră, când așteptam... — Cărui valet? se auziră voci din toate părțile. — Celui care stă în vestibul, cu părul încărunțit, cam roșu la față, am stat în vestibul ca să intru la Ivan Feodorovici. Ciudat, observă generăleasa. — Prințul e democrat, i-o reteză Aglaia. Ei, dacă i-ați povestit lui Alexei, pe noi nu ne puteți refuza. — Vreau neapărat să aud, repetă Adelaida. — Adineaori, într-adevăr, i se adresă prințul, însuflețindu-se iarăși întrucâtva (părea că se însuflețește repede și că este credul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și se așeză deoparte, încrucișându-și mâinile pe piept. Generăleasa sună. — Cheamă-l aici pe Gavrila Ardalionovici, îi spuse ea servitorului apărut. E în birou. — Maman! exclamă cu subînțeles Alexandra. — Vreau să-i spun două cuvinte și gata! i-o reteză iute generăleasa, curmând obiecțiile. Se vedea că e iritată. Vedeți, prințe, acum la noi nu-s decât secrete. Numai secrete! Așa se cere, așa-i eticheta, prostii. Și asta într-o afacere care pretinde cea mai mare sinceritate, claritate, onestitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
niște nenorocite și amândouă avem de suferit. — Și ce te face atât de nenorocită, maman? nu mai răbdă Adelaida, singura, se pare, dintre toate, care nu-și pierdea buna dispoziție. — În primul rând, fiicele mele tobă de carte, i-o reteză generăleasa. Dacă n-ar fi decât atât și tot ar fi prea de-ajuns. De restul nici nu mai are rost să vorbim. Am avut și-așa parte de prea multă vorbărie. Să vă vedem pe amândouă (pe Aglaia n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a trișat! Da, chiar l-a trișat! strigă Ferdâșcenko cu voce plângăreață, înțelegând că poate și trebuie să strecoare o vorbă. Pe dumneata cine nu te lasă să pricepi cum stau lucrurile? Ia și învață de la oamenii deștepți! i-o reteză aproape triumfătoare Daria Alexeevna (o veche și fidelă amică și complice a lui Toțki). — Aveți dreptate, Afanasi Ivanovici, acest petit jeu e teribil de plicticos și trebuie să-i punem capăt, spuse Nastasia Filippovna cu un ton neglijent. Vă povestesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vocea tremurătoare și cu gura strâmbă, Ganea, care era palid la față. Firește, așa trebuia să se întâmple... Dar... prințul... Prințul în această afacere... — Vrei să spui că are intenția să pună mâna pe cele șaptezeci și cinci de mii? i-o reteză brusc Nastasia Filippovna. Asta ai vrut să spui?! Afanasi Ivanovici, chiar am uitat să precizez: păstrați-vă cele șaptezeci și cinci de mii și să știți că vă redau gratuit libertatea. Ajunge! Trebuie să răsuflați și dumneavoastră ușurat! Nouă ani și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
s-a întors cu spatele, s-a apropiat pe furiș de el, și-a cumpănit lovitura, și-a înălțat ochii spre cer, și-a făcut cruce, spunând în sinea lui o rugăciune amară: „Doamne, iartă-mă întru Hristos!“ -, i-a retezat beregata prietenului dintr-o mișcare, ca unui berbec, și i-a luat ceasul. Rogojin pufni în râs. Hohotea de parcă ar fi fost apucat de o criză. Chiar te simțeai ciudat văzând acest râs după dispoziția lui atât de posacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se repezi deodată la Vera, dădu din mâini spre ea, alungând-o de pe terasă, și chiar, întrecând măsura, bătu din picior. — E nebun? adăugă deodată generăleasa. — Nu, e... — Beat, poate? Nu-i frumoasă societatea în care te învârtești, i-o reteză ea, învăluindu-i cu privirea și pe ceilalți musafiri. Dar ce fată drăguță! Cine-i? — E Vera Lukianovna, fiica acestui Lebedev. — A!... Foarte drăguță. Vreau să fac cunoștință cu ea. Însă Lebedev, care auzise laudele Lizavetei Prokofievna, o târa chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
suflet pretinse brusc un deznodământ. Nu-l putea suferi pe generalul Ivolghin, cu care fusese cândva în relații mai bune, numai că foarte de mult. — Minți, domnule, după cum ți-i obiceiul, n-ai purtat-o niciodată în brațe, i-o reteză ea cu mânie. Ai uitat, maman, zău că m-a purtat, la Tver, confirmă pe neașteptate Aglaia. Locuiam pe atunci la Tver. Aveam vreo șase ani și țin minte. Mi-a făcut o săgeată și un arc, m-a învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de ce Nikolai Ardalionovici s-a gândit să ne aducă aminte de asta și să redeschidă discuția. Ceea ce atunci a fost caraghios și potrivit acum nu mai e deloc interesant. Pentru că se subînțelege o nouă prostie, caustică și jignitoare, i-o reteză Lizaveta Prokofievna. — Nu-i nici pe departe prostie, ci doar cel mai profund respect, spuse, absolut pe neașteptate, pe un ton serios și plin de importanță, Aglaia, care izbutise să-și vină cu totul în fire și să-și reprime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la gât. Ce-i drept, mai există o deviză enigmatică, vagă, adică literele A.N.B., pe care și le-a încrustat pe scut... — A.N.D., o corectă Kolea. — Spun că A.N.B., asta înseamnă că așa vreau eu, i-o reteză înciudată Aglaia. Oricum, e clar că acestui cavaler sărman îi era deja indiferent cine era și ce făcea această doamnă. Era de-ajuns că o alesese și crezuse în „pura ei frumusețe“, după care i-a și acordat admirația lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nimeni!...“ Asta... asta chiar că n-o mai înțeleg! strigă Ivan Feodorovici, ajuns la cel mai înalt grad de indignare. — Încetează, Kolea! strigă prințul pe ton implorator. Din toate părțile se auziră vociferări. — Citește! Citește orice-ar fi! le-o reteză Lizaveta Prokofievna, care se vedea că se stăpânește doar cu mari eforturi. Prințe! Dacă nu mai citește, ne certăm! Nu mai era nimic de făcut. Kolea, înfierbântat, roșu, tulburat, continuă lectura cu vocea emoționată: „Însă, în timp ce proaspătul nostru milionar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
s-o chinuie pe mama lor, în asta văd ele scopul vieții și asta, cu siguranță, provine de la noile idei, de la afurisita de problemă feminină! Parcă acum o jumătate de an Aglaiei nu i-a trecut prin cap să-și reteze părul ei splendid? (Doamne, la timpul meu n-am avut un păr așa de frumos!) Doar și pusese mâna pe foarfece, doar numai îngenunchind am înduplecat-o să renunțe!... Bine, să zicem că a făcut-o din răutate, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la locul unde s-a dat concertul? Și ce femeie ai visat? — Ea... nu... ai văzut-o? — Înțeleg, înțeleg foarte bine. Probabil că o... Cum ai visat-o, sub ce înfățișare? De altfel, nu vreau să știu nimic, i-o reteză deodată cu ciudă. Nu mă întrerupe... Tăcu un timp, ca și cum ar fi vrut să-și facă puțin curaj sau să-și alunge ciuda. Uite despre ce-i vorba, de ce te-am chemat: vreau să-ți propun să-mi fii prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tuturor de la obraz, și mamei și tatei. Maman a zăcut bolnavă o zi întreagă, iar a doua zi Alexandra și tata mi-au zis că nici eu nu-mi dau seama că mint și ce vorbe arunc. Dar le-am retezat-o pe loc, spunându-le că înțeleg totul, toate cuvintele, că nu mai sunt mică și că acum doi ani am citit în ciuda lor două romane de Paul de Kock ca să aflu tot. Cum a auzit asta, maman mai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
e în ea. Sunt sigură că are ascuns într-un sertar un brici înfășurat în mătase, ca al ucigașului aceluia de la Moscova; și acela locuia în aceeași casă cu mama lui, și el și-a înfășurat briciul în mătase ca să reteze un gâtlej. Tot timpul cât am stat în casa lor mi s-a părut că undeva, sub dușumea, ascuns poate încă de taică-su, zace un mort învelit în mușama, ca și cel de la Moscova, având, ca și acela, puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ganea să zbiere, dar nu termină ce avea de spus. Stăteau față în față, peste măsură de surescitați, mai ales Ganea. — Ganea, ce-i cu tine? strigă Nina Alexandrovna, repezindu-se să-și oprească fiul. Toți spuneți prostii! le-o reteză Varia furioasă. Ajunge, mamă! spuse ea, apucând-o de mână. — Te cruț numai de dragul mamei, rosti Ganea pe un ton tragic. — Spune! urla generalul, cuprins cu totul de frenezie. Spune, dacă nu vrei să ai parte de blestemul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o bată la cap: „Ce semnificație are ariciul și acest cadou?“ Aglaia i-a răspuns că nu-i treaba lui. El i-a răspuns că e sigur că aici se ascunde o alegorie. Aglaia s-a supărat și i-a retezat-o spunându-i că nu-i decât un băiețandru și atâta tot. Kolea i-a replicat pe loc că, dacă n-ar respecta-o ca femeie și dacă n-ar ține la propriile lui convingeri, i-ar demonstra repede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
două ore. — Scrisoarea nu poate rămâne la dumneata. — V-o dau, v-o dau! Dumneavoastră v-o înmânez! spuse cu înflăcărare Lebedev. Acum sunt iarăși al dumneavoastră cu totul, din creștet până-n inimă, sunt servitorul dumneavoastră, după o trădare efemeră! Retezați-mi inima, cruțați-mi barba, cum a spus Thomas Morus 78... în Anglia și Marea Britanie. Mea culpa, mea culpa*, cum spune papa romană... adică o fi fiind el papa de la Roma, dar eu îi zic „Papa romană“. — Această scrisoare trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]