1,349 matches
-
de la părinți, / De la sat cu oameni mulți, / De la flori de busuioc, / De la flăcăi, de la joc, / De la flori din poieniță, / De la mândre din portiță, / Să mă duc să-mi plâng amarul / La cătănie cu arcanul!"305 Pragurile de trecere sunt consfințite ritualic de cântecul alegoric al cucului: "Miresuică tu și tu, / Bine ți-o cântat cucu, / Te-o luat cine-ai vrut tu; / Bine ți-o cântat mierla / Să te duci la casa ta. / Acolo-n vale la hotară / Este-un nuc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fost, / Clopotele singure au bătut... / Și orga a cântat singură... / Și cine va bea din ea? / Însuși Isus cu sfinții, / Preasfânta Fecioară / cu mironosițele! / Aleluia!..."326 În literatura populară, pasărea este prezentă ca metamorfoză a sufletului aflat în ipostaza sa ritualică: "M-aș duci, m-aș duci / Unde arî cucii, / Să văd cucul cornărind, / Boii brazda răsturnând. / Ciocârlia fată mare / Li cara la cuci mâncare, / Ciocârlia li făce, / Rândunica li pune, / Perpelița li-așterne. / Dar haita de pupăză / S-a suit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
va veni popa să-i facă agheasmă, să-i treacă. De aceea iese șerpele la drum, iară omul merge cu măciuca de-i dă în cap și-l omoară."349 În mitologia românească simbolistica șarpelui se încadrează între două sărbători ritualice, Alexiile și Ziua Crucii. Ivirea șerpilor primăvara era întâmpinată de omul tradițional, printr-un ritual al interdicțiilor "rostirii" și printr-un complex de îndeletniciri magice: În ziua de Sfântul Alexi, omul lui Dumnezeu, ies toate gângăniile din pământ. În ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a fătat, / Așa a crăpat. / Așa să crape, / Să răscrape / Toate pociturile, / Toate deochiturile, / Din crierii capului, / Din fața obrazului."375 Vocativul descriptiv, ca substitut metaforic al cauzei patologice, transfigurează valențele răului, prin intermediul imperativului antinomic, afirmativ / negativ, plasat într-un spațiu ritualic, prin utilizarea deicticelor temporale: "Veveriță pestriță, / Nu umfla, / Nu bursuca! / Atunci umflă, / Atunci bursucă / Când a face / Laur-balaur / Cuib în crucea bradului / Și în vârfu molidului. / Atunci și nici atunci. Pfui, pfui, pfui. Descântecu-i al meu, / Leacu-i de la Dumnezeu."376
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Arhetip fundamental al mitologiei universale, șarpele este un simbol ambivalent, încorsetând sau eliberând cunoașterea, plăsmuind sau distrugând lumea ancestrală. Categorii ale cunoașterii soarele, luna, pasărea, șarpele se deschid înțelegerii umane, printr-un exorcism al timpului, într-un spațiu sacru, recuperat ritualic, pentru a reinstaura ordinea cosmică primordială. CONCLUZII GENERALE Lucrarea " Poetica imaginii în creația populară din Bucovina" propune o analiză integrală a structurilor de semnificații specifice imaginarului colectiv, reprezentat sub forma a două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un spațiu sacru, recuperat ritualic, pentru a reinstaura ordinea cosmică primordială. CONCLUZII GENERALE Lucrarea " Poetica imaginii în creația populară din Bucovina" propune o analiză integrală a structurilor de semnificații specifice imaginarului colectiv, reprezentat sub forma a două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația populară, în temeiul unui ritual al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
codul semantic. (cap. II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a cunoașterii prin rit; * Imaginea spațiu-timp creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice. Prin ritual se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimetul profan la sacru. Imaginea cronotop reprezintă predicația artistică, specifică textului literar, în care spațiul a-temporal și timpul a-spațial, de la începuturile creației, se interiorizează
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
acesta se vindeca - aici contribuind și miturile și legendele privind originea regilor merovingieni, din care era descendent și Ludovic al XIV-lea. Prin urmare nu trebuie să ne mire dacă, după încoronare, vreme de două zile, Ludovic, într-o atmosferă ritualică, a trebuit să atinga peste două mii de bolnavi de scrofuloză, zicându-le„Regele te atinge, Domnul te vindecă“. Importanța momentului încoronării, ceremonialul fastuos, mulțimile care îl ovaționau, și au pus profund amprenta asupra tânărului adolescent. Deși privit cu neîncredere de către
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
viața noastră aici pe pământ și în viața veșnică. Cea mai desăvârșită rugăciune este Sfânta Liturghie. Aceasta este jertfa supremă, consolidată prin iubire. Fără jertfă și fără iubire Sfânta Liturghie n-ar fi o rugăciune desăvârșită, pentru că aceasta este repetarea ritualică a actului fondator: „că într- atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, darurile
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
atunci "șeful cu pielea de leopard"? Ce valoare au exortațiile sale, amenințările pe care le proferează? E un "expert în ritual", explică Evans-Pritchard: "Tragem concluzia că blestemul șefului nu reprezintă în sine o sancțiune adevărată, ci o operație convențională și ritualică pe care o cunosc cu toții dinainte și de care țin seama. Oamenii pe care șeful e gata să-i blesteme sunt cei care îl fac să-și profereze amenințările. E ca un joc ale cărui reguli și momente succesive sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cu tonalități imnice: „Și cerbii, o, cerbii - frați buni vulcanilor / patriei mele, înserarea vâslind / câmpia sfințită de rod primenindu-i” (Corabie în roșu în altă Donaris). Este folosit metrul popular, baladesc, exulta bucuria lăuntrica ori se instalează pacea sufletească purificata ritualic. Același discurs, transpus tot într-o structură triadică, poate fi întâlnit în Solăria (1982), unde versului cu inflexiuni patriotice îi ia locul lirica orfica. Titlul este sugestiv, poezia devine mai limpede, ideile și sentimentele sunt exprimate mai puternic, dar autoarei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290709_a_292038]
-
I. L. Caragiale în nuvelistica autorului Răscoalei, metaforele timpului citite prin Schopenhauer, ciclicitatea, hazardul, violența, moartea - „tulburătoarea chemare a tenebrelor” și neliniștea sufletului scindat), Camil Petrescu (Morfologii imaginare în „Rapid Constantinopol-Bioram”), Mihail Sadoveanu („psihoza întunericului și nedesimulatul complex al tenebrelor”, vânătoarea ritualică), E. Lovinescu (rezistența structurală la angoasă), Mircea Eliade (iubirea orientală și iubirea occidentală în Maitreyi, citite prin Meister Eckhart și Kierkegaard), Rilke, Lucian Blaga și Ștefan Aug. Doinaș, în vreme ce a doua jumătate prilejuiește întâlnirea cu Ritmurile corpului în Grecia antică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285815_a_287144]
-
manifestă în plan european în dauna individului și societății, impune din partea Bisericii Catolice, cum cerea și Papa Ioan Paul al II-lea în enciclica din 1995, față de alte ramuri ale creștinismului, în realizarea unității creștine, o necesară flexibilitate liturgică și ritualică în contextul unei Europe materialiste, în refuzul afirmat al credinței. "Miza e, nici mai mult, nici mai puțin decît supraviețuirea Binelui într-o lume umană și armonioasă" (V.N.). În argumentarea legăturii dintre Frumos și elementul religios apelează, în principal, la
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
aici întrupează această credință".269 În reconstrucția mentală a realității, "sacrul este acela care dă sens", astfel că în tradiția musulmană "sacrul trebuie înțeles în cadrul unei teologii a orașului", iar lupta geopolitică pentru orașul sfânt poate lua valențele unui act ritualic religios.270 În tradiția iudaica există două modele opuse pe care se grefează problemă sacralității spațiului Ierusalimului; pe de-o parte, este modelul particularist care pornește de la tradiția kabbalică ce susține ideea de relație specială între divinitate și anumite locuri
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
lor luată în ansamblu. Este o lume în care oamenii știu încă să aprecieze valoarea unor tradiții bine păstrate și întrețin legături comunitare mai puternice decât în alte sate. Este o lume în care oamenii își afirmă identitatea culturală repetând ritualic, în fiecare an, un obicei care nu mai există în alte sate. Chiar dacă semnele caracteristice ruralului sunt evidente, locuitorii de aici se bucură de dotări și o infrastructură peste media din țară și afirmă că ei trăiesc aici în sat
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
179-192; Dicț. lit. 1900, 649; Ovidiu Bârlea, Folclorul românesc, I, București, 1981, 442-446; Ion Șeuleanu, Orația de nuntă, în Poezia populară la nuntă, București, 1985, 137-181; Andrei Hâncu, Reflecții generale asupra genezei, dezvoltării istorice și stării actuale a speciei orației ritualice, în Probleme de geneză a creației poetice populare moldovenești, Chișinău, 1991, 128-151; Ion Șeuleanu, Nunta în Transilvania, București, 2000, 93-135, passim; Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, București, 2001, 282-291. I.H.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
categoriilor și prin căutarea necontenită a exoticului, excentricului și a locurilor necomune; * strategia ambivalenței, care, înlocuind logica bivalentă, conduce la polarizarea și tensionarea conceptelor în interiorul unui text, astfel încât acesta își pierde funcția de comunicare pentru a se deschide unei funcții-joc, ritualice; * strategia reversibilității, întâlnită în special în schimbul simbolic, care alcătuiește o dialectică specială între echivalență și supralicitare; * strategia excesului, care este și un rezultat al patosului cu care și-a scris lucrările, și un procedeu prin care sensul poate fi destabilizat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fel cum mondenul Marcel, izolat în camera sa de plută, revenea la Combray, în căutarea timpului pierdut. Obișnuit a-și trece existența în acte reflexe, călătoria de fiecare an spre locurile natale va fi dobândit, pentru Lovinescu, semnificația unui gest ritualic, menit să adoarmă conștiința și să trezească la viață imaginația, printr-un mecanism pus în mișcare de niște resorturi inconștiente, traductibile în gama unor acorduri muzicale. De aceea, incipitul romanului descrie starea de reverie a creatorului care iese din timp
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bună dreptate, fascinanți de fiorul sacru al colindelor (cu condiția să nu fim exasperați de ele la birou sau pe stradă). Unii mai avem (încă) privilegiul să le ascultăm în vechile comunități, la ele acasă, acolo unde se desfășoară încă ritualic. Însă câți dintre noi știm că, în timp, colindele au fost îndelung stigmatizate de creștinism? Instituțiile ecleziastice au încercat să le extirpe, dar fără succes. (Sinodul de la Constantinopol din 692 este doar un exemplu). Cu timpul, colindele au fost creștinate
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
nevoit a ispăși „nevrednicia verbului” de a fi „părtaș la peanul luminii” și nesăbuința de a se lua la întrecere cu vocile tenebrelor („De plânge Demiurgos...”). Orfismul, de care vorbea cu îndreptățire I. Negoițescu, se pliază pe expresia unor experiențe ritualice, într-o structură aparent (și formal) riguros articulată, dar minată din interior de nebulozitatea imagistică specifică dezagregărilor vizionare expresioniste. Premoniția sfârșitului răsună obsesiv: „Cu ultimul răsuflet al muribundului mi-am amestecat respirația,/ Din sursele de pe urmă ale ființei își trage
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]
-
Dej a făcut tot posibilul pentru a limita efectele destalinizării și a canaliza nemulțumirile societății și ale unora dintre colegii săi de partid cât mai departe de persoana sa, orientându-le ferm în direcția fostelor sale victime, a căror blamare ritualică nu avea nici o implicație pentru stabilitatea conducerii PMR, obiectivul central al prim-secretarului român. Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi, care participaseră împreună cu Dej la Congresul XX al PCUS, începuseră să lanseze o serie de critici la adresa practicilor post-revoluționar leniniste și
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
influenți membri ai Biroului Politic și totodată informator al Moscovei, deși fidelitatea sa a înclinat în cele din urmă de partea lui Dej. Acesta susținea că, atât în presă cât și în lucrările științifice, prim-secretarului PMR i se atribuia ritualic un rol hipertrofiat în cadrul multor evenimente, ajungându-se "până la deformări ale adevărului istoric". În acest fel, continua Bodnăraș, se configurează cultul personalității: "cu concursul tuturor, prin deformări, măguliri, ploconiri. Cui servesc toate acestea? Ce sentiment apăsător de jenă ai când
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
poziția Israelului ieșea întărită în raport cu cea a statelor arabe, acest stat fiind considerat de către Kremlin un cap de pod al influenței americane în interiorul propriului perimetru geopolitic. Nu în ultimul rând, conducerea de la București s-a abținut să intervină în criticarea, ritualică de pe acum, a Chinei. Brejnev a condamnat în termeni duri atitudinea RSR, acuzând-o de "demagogie" și de subminarea potențialului defensiv al "lagărului socialist" în raport cu imperialismul (Nelson: 1988, 205). Comportamentul comuniștilor români în raport cu OTV s-a menținut pe aceleași poziții
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de la Helsinki, menționați indirect de către Duculescu în citatul de mai sus, Ceaușescu le răspundea provocator: "aș fi deosebit de satisfăcut dacă în toate țările semnatare ale documentelor de la Helsinki drepturile omului ar fi respectate așa cum sunt respectate în România". Urma menționarea ritualică a drepturilor enunțate și discutate mai sus, accentul fiind pus întotdeauna asupra "drepturilor popoarelor" comparativ cu cele ale indivizilor (Ecobescu: 1983, 62; Ecobescu, Duculescu: 1976, 117-120; Maier: 4 April 1984a, 17). "Ceea ce construim în România", declara emfatic Ceaușescu presei străine
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]