1,892 matches
-
tăcere penibilă. Povestea plecării ei e lungă. — Ba aud foarte bine, replică bătrâna. Am plecat pentru că nu mai suportam să văd ce a făcut omul alb din neamul meu, adăugă ea privindu-l drept În ochi pe Jan. Père Joseph roșește ușor. Urmează din nou un val de tăcere penibilă. Nu mai am ce face acolo, spune bătrâna. Ce aș face acolo pot face foarte bine și aici, fărĂ să trebuiască să asist la degra- darea neamului meu. — igalaq e una
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de pe străzi ca să nu sperie copiii. Faptul că statul canadian Însuși recunoaște alteritatea, diferența dintre oameni, e totuși un progres al speciei umane, un pas Înainte spre Îndemnul Domnului isus de a ne iubi unii pe alții ca frații... Am roșit și am tăcut, Încurcată. Pe vremuri, În București, când cercetam plină de spaimă și dezgust fețele oamenilor din tramvaie și metrouri, nu mă străfulgerase niciodată ideea că i-aș putea iubi, În hidoșenia lor. Și nici măcar nu era vorba de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
tăcere penibilă. Povestea plecării ei e lungă. — Ba aud foarte bine, replică bătrâna. Am plecat pentru că nu mai suportam să văd ce a făcut omul alb din neamul meu, adăugă ea privindu-l drept în ochi pe Jan. Père Joseph roșește ușor. Urmează din nou un val de tăcere penibilă. Nu mai am ce face acolo, spune bătrâna. Ce aș face acolo pot face foarte bine și aici, fără să trebuiască să asist la degradarea neamului meu. — Igalaq e una dintre
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de pe străzi ca să nu sperie copiii. Faptul că statul canadian însuși recunoaște alteritatea, diferența dintre oameni, e totuși un progres al speciei umane, un pas înainte spre îndemnul Domnului isus de a ne iubi unii pe alții ca frații... Am roșit și am tăcut, încurcată. Pe vremuri, în București, când cercetam plină de spaimă și dezgust fețele oamenilor din tramvaie și metrouri, nu mă străfulgerase niciodată ideea că i-aș putea iubi, în hidoșenia lor. Și nici măcar nu era vorba de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
vecinătatea, În singurătatea patronului. La un moment dat, el simți asta. Ce-i cu tine, a Întrebat-o, Într-o după amiază, pe când, În salonul vilei plutitoare, de pe lacul Iezerul, erau numai ei doi. Ce să fie, a răspuns, ea, roșindu-se toată, asemeni unui rac scos din uncrop, cred că nu-i aproape nimica. Ei, a lungit, el, vorba, dacă nu-i aproape nimica, Înseamnă, că, acolo, un miez de ceva, tot este. Ei, a Îngăimat, ea, cumva Încurcată, și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ochi și urechi. Nu-i scapă nimic, interveni Ofelia pentru a-l liniști și a nu pierde momentul favorabil continuării dialogului așteptat de multă vreme. Și, cum spuneam mai devreme, chiar dacă nu vă văd, numai când mă gândesc, simt că roșesc și mă trec fiori. Uit de bărbat, uit de copii, uit de tot. Cred că uit și de mine. Nu mă recunosc de cele mai multe ori și vă mărturisesc, deși îmi vine greu și mă rușinez, că... Confesiunea asistentei a fost
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
femeie, se opri și o salută, înclinându-se ușor: - Bun găsit, doamnă! Presupun că săniuța vă aparține... Mi-am permis să vă scutesc de efort și.. - Vai, ce jenant pentru mine! Mulțumesc mult, domnule! Sunteți foarte amabil, îl întrerupse ea, roșind ușor, vizibil încântată și curioasă în aceeași măsură. Abia atunci observă că „tânărul” nu este chiar un adolescent cum crezuse ea la început. Totodată observă că acel bărbat avea un zâmbet extrem de amabil și de cuceritor în colțul buzelor și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
și rămâne să... - Cum ai spus? o privi Eugen contrariat, arborând și el acel tip de zâmbet observat la Ofelia. - Păi..., am zis... mulțumesc..., Eugen! răspunse Iuliana, întorcându-se brusc cu fața spre Iustin pentru a nu se vedea că roșește. La revedere, frate drag! Te las pe mâini bune, după cum m-am convins... Voi veni cu mama. Să fii cuminte, Iustin! La revedere, doamna... Tainicele cărări ale iubirii - Ofelia, doamnă, la revedere! Pe curând și fără grijă... Iuliana mergea cu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cu pași mici și repezi, certânduse cu asprime. „Cum pot să fiu atât de imatură și să nu mă pot stăpâni? Nu mă înțeleg deloc... Am stat de vorbă cu atâția oameni mari... profesori, conferențiari, academicieni, scriitori... și nu am roșit în fața nimănui și doar mă privesc atâția studenți, bărbați în putere și destul de îndrăzneți adeseori și nu mă pierd cu firea... Citesc în ochii lor admirație pentru ceea ce spun și pentru argumentație, iar în ochii unora chiar și dorință..., simt
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mă pierd cu firea... Citesc în ochii lor admirație pentru ceea ce spun și pentru argumentație, iar în ochii unora chiar și dorință..., simt că mă privesc ca pe o femeie și nu ca profesoară, dar nu mă pierd. Cum pot roși în fața unui..., unui...om pe care îl cunosc doar de ieri? Ce are el în privirea ori în vocea sa? Este el altfel decât majoritatea bărbaților? Parcă mă magnetizează pur și simplu... Și dacă mama nu-mi zicea..., poate nici
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Doamne! Ce treabă are una cu alta? Între prieteni nu se pune problema vârstei, iar eu sunt doar cu cinci mai mică, așa că lasă... Wow! M-am dat de gol ca o puștoaică și nu asta am dorit! exclamă Iuliana, roșind ușor. - Daaa? Nu arăți. Ai cuvântul meu de onoare! Mă bucur mult, Iuliana. Parcă îmi trece total stinghereala, se explică el, prinzându-i afectuos brațul și cu cealaltă mână. Marian Malciu - ... Da, da, da...! Lasă doar o mână, domnule doctor
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
jovial, netrecând însă cu vederea reacția Iulianei, care se înroșise ca un copil prins asupra unei fapte nepermise. „Doamne, cuminte este fata asta! Încep să cred că pe ea nu a mai avut-o niciun bărbat. Așa se poartă. A roșit toată... Mă rog, la vârsta pe care o are, pare neverosimilă aprecierea mea, dar nici nu trebuie să iau în calcul așa ceva. O iubesc pentru ceea ce este, pentru frumusețea ei trupească și sufletească, pentru dăruirea ei familiei, pentru felul în
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ei, dacă ea acceptă, eu nu am nimic de zis. Poate că... eram supărată că ai întârziat, domnule doctor. Mă așteptam să te grăbești puțin..., ce naiba! Eu am fată frumoasă și cuminte. O puteai pierde... - Mami, te rog! interveni Iuliana, roșindu-se pe dată. - Draga mea și dragă domnule doctor, nu am spus aceste cuvinte... cu gând anume ori cu vreun interes ascuns. V-am observat pe amândoi și nu-mi este rușine să recunosc, de față cu voi toți de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
am înșelat. Ne așteptați și pe noi? - Cum? Ce? se sperie Iuliana, pe moment, când Laura vorbise de căsătoria ei cu Eugen. O bănuială cruntă i se strecurase în suflet. Își reveni imediat ce pătrunse sensul întrebării din final. Simți cum roșește. Se rușina de gândul urât ce-i trecuse prin minte. - Să vă așteptăm? Vreți să... Wow! Sunteți nebuni și voi! Mai nebuni ca noi... Ce frumoooos! Cum să nu? Facem o nuntă mare, mare, mare, cu două mirese și doi
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
se ducă și era și cam slabă de minte, o folosea ca servitoare. Bătrânul își scărpină puțin chelia, apoi trase la o parte pe Felix, întrebîndu-l cu glas și mai stins ca de obicei: - A-a-ai bani? Felix se roși la față și vîrî repede mâna în buzunar. Avea vreo optzeci-o sută de lei, cât îi mai rămăsese după cumpărarea biletului de tren și care în fond îi fuseseră dați de moș Costache, conform unui aranjament, prin secretariatul internatului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ușoare... oficial, sunt artistă. Crede-mă că sunt de o castitate surprinzătoare, generalul fiind mai mult un ambițios și un unchi decât un înflăcărat. Felix rămase mișcat de sinceritatea glumeață și plină de grație cu care Georgeta își expunea cazul, roșind din când în când de ochii prea pătrunzători ai tânărului. Acesta se crezu îndatorat să-i dea încurajări morale: - De ce nu renunți la această existență, ai dreptul să iubești... - Oh, astea sunt idei romantice, pe care le am uneori, darrealitatea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
brațe răsucite, pe fund? - E prea mult spus ciorchine de pete. Și e prea mult spus pe șezut. Fiindcă semnul din naștere e imprimat pe pectoralul stâng. Două brațe răsucite la ancoră și unul drept. - Identic cu Robin. (Mai târziu, roșindu-se brusc și, explicându- se, oarecum în contradicție cu atitudinea generală a Patriciei:) N-am făcut-o niciodată pe asistenta medicală cu șezutul lui Robin. El mi-a mărturisit-o. Pinky reuși în această clipă ceea ce, de-o bună bucată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
O apuca plânsul pe neașteptate pentru că o ținea o rană veche. Tată-său știa. Se uita după unul Nicolae, băiețandru de vârsta ei, crescuți împreună, n-avea ce le face. Se întîlneau seara la capul mahalalei, își dădeau mâna și roșeau. Linei îi tremura inima de dorul lui, că o închiseseră în curte de când cu străinul. Îl auzea numai trecând 24 pe la gard, fluierând până târziu, când se stingeau lămpile. O apuca un pojar, să fugă, să sară gardul și să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
față: - Aici o să fie prăvălia, aici odăile, magaziile, privata, gardu!... Îi plăcuseră hârtiile foșnitoare. Bărbatul o întrebase: - Iți place? Asta o să fie casa noastră. Ce credeai? Ea își aruncase privirea peste liniile încîlcite și vorbele lui Stere o făcuseră să roșească de mulțumire. Antreprenorii socoteau cu voce tare: . - Adaugă cuiele, tabla, dușumeaua, fierul... Roșioară se apropiase și o întrebase: - Pe tine te-a pus în acte? - Nu știu, el umblă singur, îi răspunse puțin nedumerită. Taică-său se întorsese tulburat lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
speriată. - Spune, spune! o zgâlțâia și mă-sa de mână. Dacă nu erau vecinii pe aproape, Grigore și Aglaia lui, se omorau. - Hoțule! striga Marin Roșioară. Mi-ai furat zestrea fetii! Las', că te potrivesc eu! Parchetul te mănîncă! Se roșise tot și se repezise cu pumnii încleștați să-l lovească pe ginere. Și lui Stere i se urcase sângele la cap. Aglaia se băgase între ei și le striga în gura mare: - Să vă fie rușine! Ne râde lumea, taman
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în toate părțile. La miezul nopții s-au întîlnit într-un gang, sub Hotel Nord. Erau băuți și cu chef de muieri. Cum -lau văzut coardele pe ucenic, gârlă pe el: - Să trăiești, micule, ce mai faci? - Trandafiriile, ce te roșești așa? Hai cu mămica sus, să te-nvețe ea! Paraschiv nu se roșise. Se uita numai chiorâș la ele. - Miorlăitule, n-oi avea daravelă! Ca gâștele erau. Abia 1-a scos Mînă-mică din mâinile lor: - Dați-vă la o parte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Hotel Nord. Erau băuți și cu chef de muieri. Cum -lau văzut coardele pe ucenic, gârlă pe el: - Să trăiești, micule, ce mai faci? - Trandafiriile, ce te roșești așa? Hai cu mămica sus, să te-nvețe ea! Paraschiv nu se roșise. Se uita numai chiorâș la ele. - Miorlăitule, n-oi avea daravelă! Ca gâștele erau. Abia 1-a scos Mînă-mică din mâinile lor: - Dați-vă la o parte, boarfelor! Venise țața, care le ocăra pe nerușinate. Gheorghe i-a șoptit patroanei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țineau de genunchi și al treilea îi apăsa tălpile pe cărbunii aprinși. Se smuci cât putu. Pielea sfârâi încinsă. - Caii! strigau, călare, cu picioarele pe pieptul lui. Focul îi intra sub piele. Urlă ca un bou înjunghiat. Ochii i se roșiseră și se săltă din toți mușchii. Cei ce-l țineau se clătinară. Nu-l mai stăpâneau. Lovi ca un turbat în dreapta și-n stânga. Comisarul îl plesni peste glezne cu cizmele și-l doborâră. - Las', că spui tu! scrâșnea lunganul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o trimit p-asta mică... - Pe cine? - Pe fata mea, pe Veta, uite-o, da așa-i zicem noi, aia mică, de, că nu vezi dumneata, parcă-i un gîndac! Procopie râsese, aruncîndu-i o privire în treacăt, și fata se roșise toată, sfeclă. Inima-i bătea sub rochie, să iasă afară. Îi văzuse dinții albi și puternici și sclipirea binevoitoare a ochilor. De atunci se scula în fiecare dimineață mai devreme și îl pândea de la fereastră, să plece. El lăsa ușa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mi-e frică, domnu Procopie... Se codea, vorbind cu gura pe jumătate. - Frică? se miră el. - Da. Mi-e frică de dumneata... Eu sânt fată și, vezi dumneata, nu-i frumos... - Ce nu-i frumos? - Că stăm așa, amândoi... Se roșise. -Și ce dacă stăm?! - Ce știi dumneata, păi să ne afle mahalaua, mai scoate vorbe, că cine știe ce, că așa și pe dincolo, muierile astea bătrâne de-abia așteaptă... Eu sânt fată mare... Într-o lună împlinesc șaisprezece ani, și altele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]