1,319 matches
-
va chicoti strângându-mă pe după umeri, „Nu îmi închipuiam că ai atâta energie, după cum arăți“, nu-i voi întoarce complimentul, voi intra în baie, voi privi nedumerit în jur, oglinda spartă, flacoanele de pe policioară, lenjerie multă la înmuiat în cada ruginită, teancul de cărți și reviste și ziare de pe mașina de spălat, pentru o clipă mă voi întreba nedumerit cum de-am ajuns în depozitul Bibliotecii, voi da să strig să vină cineva să mă scoată de acolo, n-aveam chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stîncă mare, pustie și găinățată de păsări Într-un refugiu inexpugnabil; un bastion cum fusese, la vremea ei, Insula Tortuga, care știuse să respingă flotele cele mai puternice. Apoi Își contempla armele - un vechi harpon de balenieră și două cuțite ruginite - și-și dădea seama că visa cu ochii deschiși. Drumul era foarte lung, iar faptul de a fi capturat doi amărîți de ostatici nu Însemna că soarta i se schimbase pentru totdeauna. Soarta Iguanei Oberlus Începu să se schimbe Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
îi transpirase pe receptor, își simțea spatele și ceafa ude. ― Alo! Cine ești dumneata? ― Nu părăsiți vă rog aparatul. Vocea se depărtă de microfon: Poftiți doamnă... Alexandra scoase nervos o țigară, încercînd s-o aprindă. Auzi glasul lui Florence, apatic, ruginit. ― Tu ești, mamă? Ce se întîmplă cu voi? ― Vino repede, dragul meu! Fă cum ți-au spus ei. ― Care ei? Sânt mai mulți? Lămurește-mă! ― Grăbește-te! răspunse fără legătură doamna Miga. Grăbește-te și nu anunța pe nimeni. Te
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mânca. Am niște pere și niște mere, da m-a durea la inimă să mănânc. Da el n-o luat sama că ele-s de aur. Le-o svîrlit sub o laiță. - Mamă, iacă am o chee, decât tare-i ruginită; mamă, șterge-o și vinde-o și cumpără-mi o pîne. N-o apucat a o freca o leacă și-o intrat v-o cinci oameni de fier în casă. - Ce vreți stăpînilor? (El era să-nconjure lumea cu cheea aceea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a luat el cu Fata - mpăratului la primblare. Da vrăjitorul a luat o mulțime de chei nouă și frumoase, altele de aur, de aramă, de argint ș-o început a striga pe la poarta ginerelui împăratului. - Cine-mi mai dă chei ruginite că-i dau de cele de aur? Și sufragiul nu prea ave multă minte-n cap, o gândit să dea cheea ceea și să iee una de aur, că mai bine a prii stăpînu - său. Ehei! și când i-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
unul sau două paragrafe, mă întrerup o clipă și îmi aduc aminte de Marina Gonzalez, suferind la gândul că n-am să o mai văd niciodată. Sunt tentat să mă masturbez, dar rezist tentației, pentru că nu se poate ca arcurile ruginite ale patului să nu mă dea de gol. Totuși, din când în când îmi strecor mâna pe sub pătură și îmi pipăi mădularul. Doar ca să mă asigur că e acolo, că străvechiul meu prieten e în continuare cu mine. O jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
la Băile Herculane. Unele dintre cele mai triste ruine din România. Prostia nu are istorie, așa că e oarbă la trecut. „Chiar nu înțeleg !” - se ambalează soția mea, și renunțăm la festival. Ceva mai departe, văd un panou mare din tablă ruginită : „închiriem sală de sport pentru nunți. Primăria”. Oameni gospodari, zîmbesc eu în sinea mea. Mai încolo, zăresc o dubiță cu o reclamă mare pe ea : „Transport orice”. Românul bun la toate ! îmi mai trece mie prin minte. Ne oprim, deprimați
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sumedenie de magazii, șuri de diferite dimensiuni confecționate din deșeuri de materiale aruncate de pe șantiere, cu cotețe puturoase, în care-și duceau traiul de-a valma diferite dobitoace și orătănii domestice, cu șandramale învelite cu bucăți de carton gudronat, tablă ruginită sau șindrilă putredă, înnegrită de vreme în jurul cărora roiau din zori și până noaptea târziu droaie de copii murdari, desculți, cu hainele zdrențuite, probabil și flămânzi, impresionau neplăcut pe cei ce le priveau. Câțiva dintre acești copii ștrengari, năstrușnici și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
simți stăpâni pe soartă, măcar în timpul liber care era al lor și care nu trebuia confiscat de nimeni. După mai multe încercări nereușite, au găsit punctul slab. Acesta era în subsolul tehnic al clădirii, într-o sală plină de țevi ruginite, boilere și alte aparate de încălzit deteriorate și aruncate în dezordine. Prin niște ferestre de aerisire, fără plase, se putea coborî de pe trotuar direct în subsol. De ce să nu se procedeze și invers de data aceasta? Numai să nu îi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ea s-au mai adăugat și dispariția unor rude și a mai multor prieteni cu care a copilărit. În schimb, a adus acasă niște decorații ca mărturie a virtuții sale militare și un proces postbelic pentru un obuzier fără culată, ruginit și scos din uz, pe care l-au aruncat într-o prăpastie, tot în Munții Tatra, ca să poată salva viețile puținilor camarazi rămași încă vii. În urma unor bătălii, după moartea comandantului său direct Gică Cernat, în viața civilă tot învățător
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cărui comandant devenise, deși avea un amărât grad de sergent, a rămas într-un teritoriu inamic înconjurat de germani. Pentru a ieși din încercuire, trebuiau să se deplaseze rapid, pe timp de noapte și să renunțe la matahala de fier ruginită, fără culată, fără obuze și fără posibilități de tractare. Au reușit. Au ajuns într-o zonă ocupată de aliați. Obuzierul abandonat a salvat viața a peste douăzeci de combatanți. Pentru a dovedi justețea hotărârii luate, avea nevoie de trei- patru
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
era decât un maidan în care erau îngrămădite, unele peste altele, sumedenie de obiecte fără valoare: cazane ciuruite, umplute până la refuz cu tot felul de alte vechituri, butoaie betegite din metal sau din lemn cu doage lipsă, oale sparte, sobe ruginite, somiere peticite, cu arcurile rupte și miros specific de putregai, într-un cuvânt tot felul de hârburi aruncate de locuitorii cartierului. Proprietara acestui ansamblu de locuințe, doamna Dan, era cunoscută nu numai în cartier ci în întregul oraș după felul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mereu o sinucidere ce se vrea a fi bine pusă la punct, uneori aproape că îi făcea și plăcere; erau unicele sale clipe de satisfacție... Până la ce limite te poate împinge câteodată viața! „Am să găsesc un cuțit mare și ruginit și am să-l folosesc cu sete împotriva mea! N-aș fi nici prima și nici ultima de pe fața pământului, cu siguranță!”, gândise ea odată cu cinism, dar, Istorisiri nesănătoase fericirii 139 totuși, calmă și neabătută. „Otravă puternică am să-mi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
pe care doamna Valy i-a transmis-o lui Ucu, post-mortem, prin mine, stăpânul parolelor. Târziu, foarte târziu, când Ucu a putut fi dezgropat, lângă oasele lui plăpânde și aproape toate putrede, cutremurându-mă, am văzut și multe, multe gloanțe ruginite și mi-am adus aminte de spovedania acelui soldat, care zicea disperat că "să mă ia mama dracului dacă nu dezertez, că eu în munți nu mă mai duc, n-am chef să-i duceți mamei un sicriu c-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
eu l-am văzut pe Ucu și nu pot pune pleoapă peste pleoapă, de două nopți"... Și-am mai văzut, lângă groapă, o doamnă ofilită, cu fața aproape acoperită, uitându-se mereu către ce mai rămăsese din Ucu niște gloanțe ruginite și câteva oase și am știut că doamna aceea era Valy, pe care n-am deranjat-o, căci tocmai îi șoptea lui Ucu încă o declarație de dragoste. Atunci, pentru prima oară în viață, ca un ticălos ce sunt, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
prim merge prin apartament cu mâinile la spate și dictează ca Napoleon. E serios rău, gândește de i se încrețește și fruntea, privește către ceilalți de parcă ar fi niște pigmei... Una bucată plic Fiii mei, cu scris la interior... Roboțelul ruginit scrie și repetă solo-voce, silabisind ca la grădiniță la noi: "U-na bu-ca-tă plic Fi-ii mei, cu scris la in-te-ri-or..." Deschide plicul, citește, înjură, închide, iar înjură... Una bucată plic Secu, cu scris la in-te-ri-or... Roboțelul: "U-na bu-ca-tă plic Secu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
citește... Se uită, negru de supărare, la nea Onuț. Chiar dacă trage din greu la aghioase, nea Onuț zâmbește. Și tata. Și Pitu. Mama e stană de piatră... Dumnezeii cui te-o lepădat... Nea Onuț își vede de somn; zâmbind... Roboțelul ruginit muncește din greu. Ține pixul ca pe un târnăcop. Nu scrie nici măcar așa cum scriam eu în clasa întâi. Parcă izbește fiecare literă cu târnăcopul. Aha! Acum m-am prins: omul urăște literele. Parcă ar vrea să le ucidă. Când reușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Roboțelul sparge tăcerea. Vrea să fie, în felul lui, isteț, să salveze situația. Este fericit că a ajuns aproape de capătul misiei lui: "Mortul. Pe mort cum îl trec?"... Pălăriosul ieșit din minți nu mai înțelege nimic: "Ăăăă? Cum adică?"... Roboțelul ruginit nu se lasă: "Scriu una bucată mort? Așa-i tipicul la procesul meu verbal?"... Pălăriosul dă drumul furiei din el: "Bă, tu-ți Dumnezeii cui ți-o pus creionul în mână, mortul îi ființă, îi om, nu-i obiect. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
din întuneric: "Pe mă-ta, bă, Burtă Multă". Burtă Multă face spume la gură. Omul din întuneric spusese ceva despre o parte a corpului pe care noi, țâncii, o numeam așa doar pe la colțuri. Când să plece convoiul pălărioșilor, roboțelul ruginit iese agitat din mașină și începe să strige: "Procesul-verbal! Procesul-verbal!"... Burtă Multă înțelege comedia și o ia repejor, pe scări, ca deschizător de drum, către apartamentul lui nea Onuț. Roboțelul agitat îl urmează. Pe scări, tot beznă. Burtă Multă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
gura râușorului. Întâi, apăru prova lungă și ascuțită; apoi, un negru pe jumătate gol agitând o pușcă; în spate, o încărcătură mare acoperită cu niște prelate murdare și, în sfârșit, doi bărbați, dintre care ultimul mânuia cu îndemânare un motor ruginit, „în afara bordului“. Se îndreptară direct spre plaja minusculă ce servea drept debarcader pentru colibă. Se auziră limpede vocile lor aspre și hohotul pițigăiat al negrului. Cârmaciul opri motorul, lăsă ca avântul să ducă prova ambarcațiunii până pe mal și îi strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de la intrare, care se deschide. Cum prin tindă nu era mai nimic de șmanglit, încearcă ușa camerei în care soții Ciobanu se îmbrăcau de zor. Ușa nu se deschide și hoțul caută o rangă. Cum nu găsește decît o pilă ruginită, încearcă să forțeze ușa cu aceasta. Ion avea un sucitor în mînă și Aneta un satîr și astfel înarmați deschid ușa. Portofel n-a avut timp să-și arate surprinderea, deoarece sucitorul l-a năucit, căzînd fulgerat la pămînt. Aneta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
bărbații se cotonogesc de la femei. Dar există tentația să mai calci strîmb. În loc să bea un rachiu... Dai în gropi cu prostia ta. Tu crezi că doar rachiul tentează omul? Să zicem că ai o mașină Dacia de treizeci de ani. Ruginită, amărîtă și cu tuse măgărească. Boțită și ferfenițită. Ridici ochii și vezi un Mercedes nou-nouț. Strălucește și nechează cu părul în vînt. Ei, dacă ai putea n-ai încăleca-o oleacă? Hî, hî, hî. Și încă cum! Păi vedeți? Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se strîmbă Lena a dezgust. Fidelitate tîrzie Miruna mai verifică o dată adresa pe care o memorase cu multe luni înainte de a suna la ușa din Strada Răbdării numărul 5. La acest număr era o casă veche, cu o portiță metalică ruginită, care deschidea drumul pe o alee pietruită. Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
era o casă veche, cu o portiță metalică ruginită, care deschidea drumul pe o alee pietruită. Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste subțiri și contorsionate, la geamurile crăpate și la stîngăcia cu care erau puse cîteva foi de carton pe șindrila putrezită. Își aminteștește mesajele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
șuruburile lipsă, papiote de liță, sfori de diferite dimensiuni Încurcate În pînzele de bonfaier, pile ruginite de tăiat fiole, un clește vechi, moștenire de familie, dopuri, cuie, o jumătate de curea, o mască mică, neagră de la un revelion, o decorație ruginită pe care scrie „Iubiți cartea“ și dedesubt, „Fruntaș În producție“. Le scoate pe toate și la fundul sertarului, sub hîrtia Îngălbenită, dă de un plic. București, 17.3.1971 Stimată doamnă Superba indecizie trecută și prezentă funcționează ca un metronom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]