1,363 matches
-
toți ceilalți oameni, cu picioarele pe pământ. Până când, casa Veghei, ca și casa lui Dan, arăta, pe dinafară și pe dinlăuntru, ca nouă. Ca scoasă, atunci, dintr-o cutie. Din cutia bunului gospodar. Și priceputului locatar. Și mândrului om, care sălășluia, și-n unul și n altul, dintre ei doi. Într-o zi, din vorbă în vorbă,nu se știe care, a rostit: hai să ne luăm, tu. Hai, tu, a venit acceptarea, din cealaltă parte. Au hotărât, ziua, ora și
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
fost festin, Iar inima i-a fost un chin. Eminescu, a fost un geniu neînțeles, Măcar iubirile să-i fi fost sacre. Idealul său a fost măreț, însă... Necazurile i-au fost parte. El fiind și nestemată din tezaur strămoșesc, Sălășluind de multe generații. Ce strălucește ca luceafărul pe cer. Urcând mereu pe piedestaluri. Nebunia este un lux mare, Pe care nu și-l poate permite orișicare. Îl vedeți pe poet în zare cum vine La flux, ca valul cel mare
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
giulgiu al umbrelor care servește pe post de cătușe scânteia instabilă din spatele acestui secret cunoscut doar de zeii primari ai Universului. Mascat de simplitate și de originea fixă pe care o are în pământ, nu oferă niciodată indiciul că ar sălășlui viață acolo, înlăuntrul său, lăsând talazurile ploii să izbească înțeleapta tăcere a necuvântătoarelor și luna să strivească unduioasa mișcare a pendulului ce stă cu capul în jos, foșnind ca uitat de pedeapsa timpului. Și-a pierdut demult ultima fărâmă de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un șurub, prin fereastra-hublou a lecticii. S-a oprit pentru o clipă și mi-a adresat un zâmbet larg și glacial, mi-a fluturat în treacăt din chelicere și a pornit mai departe... Confesiunile maimuței Makonde Epifanie În pădurile Tanzaniei sălășluiește maimuța vorbitoare. Primii care i-au sesizat calitățile lingvistice au fost băștinașii Makonde, care și acum o consideră un fel de zeitate abdicată, un deus otiosus ce-a părăsit văile cerului în favoarea dealurilor împădurite din rezervația cu același nume. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
perplex și pe loc impresionat de pledoaria elocventă a maimuțoiului despre soarta și condiția lui de victimă claustrată și hăituită, susținută cu multă artă în limba lui maternă. De fiecare dată, reușea să se întoarcă în pădurile rezervației Makonde, unde sălășluia o vreme, până intra în atenția vreunei echipe de cercetători, ziariști, fundamentaliști care nu mai pot cădea la pace cu dumnezeirea de când M.M. le amenința credința cu privirea ei disprețuitoare și superioară. În sfârșit, iat-o pe Maimuța Makonde pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
preț de câteva ore, nemișcați în aceeași poziție. Când plecau, toți deodată, cu încetinitorul, întorceau spre tine spatele lor aduse, cocoșate, pașii mici și temători de păpuși mecanice, mersul legănat, indecis. Așa cum se depărtau, deosebit de încet, profilurile lor încă mai sălășluiau un timp în spațiul terasei, ca niște spectre, ca și cum aerul politicos mai zăbovea o vreme ajustându-se la ritmurile lor, înainte să le uzurpe spațiile eliberate. Doamna de la mijloc Doi bărbați și trei femei au uitat de mult să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
altor oameni luminați, doctori, vraci, sfinți, pentru a vindeca miraculos, sau pentru a efectua operații spirituale vizibile și invizibile. Cei sosiți aici cu boli incurabile vin din disperare sau doar din curiozitate, să-și depășească destinul. După credințele locale, "entitățile" sălășluiesc peste tot: în camerele de energie sau de curenți din "Casa", în băile de cristal, unde te pot ciupi de cot sau atinge discret pe mâini, ele pot face operații spirituale în timp ce te afli sub cascada sacră (Cascata Sagrada), sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Postfața cărții: „Ștefan Boboc parcurgând întreaga gamă de procedee stilistice, de la înțepătura ironiei la denunțarea segace a trăsăturilor vulnerabile ale naturii umane, se avântă fără falsă pedanterie în repudierea șabloanelor de gândire, a mentalităților și, în general, a racilelor care sălășluiesc în societatea în care viețuim. Conținutul plin de vervă al cărții este întovărășit de o suită de desene inspirate ale cunoscutului grafician Nicolae Viziteu, original de pe aceleași meleaguri cu autorul, iar coperta, în deplină concordanță cu conținutul, semnată de Traian
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93062]
-
sfârșit, ca "exterioare". Ca și cum ar putea fi "culoare", "amenințare" sau "suspiciune" fără ca această culoare să fie simțită sau această amenințare încercată, și ca și cum suprafața, încrucișarea sau zidul ar putea simți ori încerca ceva. Așadar nu în ele, nu în lume sălășluiesc aceste determinări lumești, ci acolo unde fiece lucru poate fi încercat sau simțit: în ceea ce se simte și se încearcă pe sine astfel încât să poată simți și încerca orice. Pretenția științei de a reduce lumea vieții la o lume de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de nivel superior care ar trebui chiar recunoscută dacă ar exista mijloacele de a o face. Mai mult, "esențele" pe care le actualizează nu sunt, nici ele, un fel de date, proprietăți opace ale acestei vieți: sunt posibilitățile sale, viața sălășluiește în ele și le deține ca pe propriile sale puteri, ca ceea ce ea poate să facă, nefiind nimic altceva decât acest a-putea-face însuși. În măsura în care ele reprezintă potențialitățile fenomenologice ale vieții, esențele nu se înfățișează întâi de toate drept corelatele unei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pur și simplu, cum o făceam până acum, că tematizând ființa naturală prin intermediul idealizării matematice știința galileană nu mai tematizează ființa sensibilă, și prin urmare nici viața: această dare deoparte nu este o simplă consecință situată în afara vieții savantului, ci sălășluiește în aceasta, este cea care o mobilizează și face din ea ceea ce este, ceea ce vrea. Negarea vieții este întocmai un mod al acestei vieți, iată ceea ce începem să înțelegem mai bine, ceea ce înseamnă că această negare este trăită ca atare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiecărei intenționalități constitutive a științei. Astfel există o bucurie aparte a descoperirii științifice de pildă, o bucurie care aparține viziunii ca atare și care, în funcție de modalizările, rafinările și perfecționările acestei viziuni, se modalizează ea însăși, parcurgând seria plăcerilor intelectuale care sălășluiesc în adâncul sufletului ca potențialități fenomenologice originare ale sale, care sunt ideile sale înnăscute într-un anumit fel. La fel, cel care, urmând sfatul lui Malebranche, încearcă se facă în așa fel încât într-un cerc nu toate razele să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nedeterminarea metodologică corespunzând carenței referențiale a acestor științe, sau, mai bine spus, vidului lor ontologic, are drept consecință importarea în ele a metodelor care definesc științele naturii. Și aceasta în mod aproape inevitabil, dacă este adevărat că, ignorând subiectivitatea care sălășluiește în om și îi definește umanitatea, aceste științe n-au a se întreba care ar fi modul de tratare potrivit pentru o realitate așa cum este viața. Deoarece o metodă trebuie să se definească plecând de la obiectul căruia i se aplică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
apăsarea poverii, să o facă. O astfel de situație, mai precis condiția ontologică a vieții, nu determină numai marile proiecte ale culturii, de pildă crearea unor mitologii ca distanțare a spaimelor și terorilor originare, poezia ca "descătușare" etc., ci ea sălășluiește de fapt în orice nevoie, și în cea mai modestă și mai obișnuită. Și această necesitate este o povară, nicidecum pentru că îmbracă cutare formă specifică, pentru că este cutare sau cutare nevoie naturală, cea de a bea sau de a mânca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și faptul următor: cultura nu se definește prin opere, "operele geniale ale umanității" și, nelăsându-se circumscrisă în acest fel la ceea ce se ivește de fiecare dată ca excepție, ea poate din acest motiv să se extindă la viața întreagă, sălășluind în fiecare dintre nevoile sale și inseparabilă de ea. Căci acolo se află ceea ce face din ea o nevoie, adică, în mod precis, ceea ce o predispune la cultură: faptul de a nu fi numai nevoia de ceva de care ar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ști. Nimeni altcineva. Deodată, apropie marginea pergamentului de flacăra lămpii. O fixă Îndelung, În timp ce flăcările o mistuiau. În spate, i se păru că deslușește o prezență prietenoasă, care Îi scruta acțiunile. — Am procedat bine, părinte? — Da, răspunse vocea străveche care sălășluia În sufletul său. Dar nu vei fi răsplătit. Ai acoperit ochii tovarășilor tăi, le-ai vărsat ceară În urechi. Fiindcă, precum Ulise, vrei să fii singurul care știe. EPILOG 22 iunie, la primele sclipiri ale zorilor Dante se năpustise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gândise nici o clipă la frig, la vântul tăios, la aceste podișuri polare, semănate cu morene. Visase palmieri și întinderi moi de nisip. Acum vedea că se înșelase și că pretutindeni în deșert domnește piatra, numai piatra, atât în cer, unde sălășluia, scrâșnitoare și înghețată, o pulbere de piatră, cât și pe pământ, unde, printre grămezi de piatră, creșteau doar ierburi uscate. Dintr-o dată mașina se opri. Șoferul, fără să se adreseze cuiva anume, rosti câteva vorbe în'limba aceea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin etapele finale ale alchimiei interne necesare pentru a făuri indestructibile corpuri-spirit. Transformarea spiritului Un vechi adept cunoscut ca „Maestru al Misterului Ceresc” a scris: „Când spiritul cunoașterii încetează să mai existe, atunci se naște marea înțelepciune”. Spiritul uman obișnuit sălășluiește înăuntrul tărâmului limitat al cunoașterii normale și este delimitat de cuvinte, fapte și fantezie. Adevărata înțelepciune cosmică depășește toate cunoștințele umane întâmplătoare cu conștiința directă și copleșitoare a taoismului. Această conștiință și această înțelepciune pot fi dobândite doar transformând spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
decât un ajutor. Numai romancierii de duzină, șablonarzi În străfundurile lor, pun atâta preț pe cercetare; În nouă cazuri din zece, ceea ce cunoștințele firești și imaginația nu pot furniza constituie În mod precis ceea ce trebuie lăsat deoparte. Omul verde, care sălășluiește În fiecare dintre noi, este absolut conștient de acest lucru. În practică, petrecem mult mai mult timp respingând cunoștințele decât Încercând să le acumulăm, și bine facem. Dar stă În natura oricărei societăți, și cu atât mai mult a uneia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
o strălucire mai tare decât a soarelui. Cine era în preajmă a căzut. Niște zei străini, sclipitori de argint și de lumină, au scos din foc o casă ca un turn de argint care strălucește mai tare ca argintul, și sălășluiesc în ea. Nimeni nu îndrăznește să se apropie de acești zei. Țăranii au părăsit tot grâul de pe câmp. Nu știu ce va fi. De aceea îți scriu ție, strălucitor fiu al cerului, să cobori de pe piscul tău sfânt ca să vorbești cu zeii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că sora regelui îl făcuse cu un sclav, dar cine putea ști!) și cu o privire bleagă. - Iată-l pe viteazul nostru Mener! strigă Marele Preot. Apoi urmă liniștit: Zeul Tot al tainei și al marilor înțelepciuni, zeul Tot care sălășluiește în inima mea, mi-a poruncit să am grijă de tine, pentru că pe tine te-a ales urmaș al regelui nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic... Și acum du-te, Mener, să te odihnești, căci în curând va
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că e în firea lucrului să stea sus, pe înserat, să înfrumusețeze Luna. Ele îi țin de urât Lunii, Luna povești le spune. Între ele există un scump jurământ, cum că vor fi mereu împreună. Prin urmare, sus în cer sălășluiesc scumpe, prețioase vietăți, care mai de care mai vii. Vioaie sunt toate, și în seară ne-au jurat că se vor lăsa privite în culcușul lor. Căci ele șed pururi de veghe. Culcușul de flori întrezărit prin lumina ascunsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
seama că forța mașina, dorindu-și ca ea să-l Învingă, radiind de Încîntare cînd un as Îi smulgea racheta din mînă. Și totuși simțeam că adevăratul duel avea loc nu Între om și mașină, ci Între facțiuni rivale care sălășluiau În mintea lui. Părea că-și lansează sieși provocări, că-și testează propriul temperament, curios să afle cum va reacționa. Deși În pragul epuizării, continua să se solicite, așa cum ar fi Încurajat un partener mai puțin priceput. La un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
a dus la culcare: căci, iată, apare Filosofia Veșmintelor ca să le Învie, oricât ar părea de ciudat, pe amândouă! Fie ca vederile sănătoase ale acestei Științe să ajungă să predomine, pentru că natura esențială a Filfizonului britanic și semnificația mistică ce sălășluiește În el nu pot rămâne ascunse pe veci sub o halucinație lamentabilă și rizibilă. Următorul lung Extras din opera Profesorului Teufelsdröckh ar putea lămuri situația, dacă nu În adevărata ei lumină, măcar În sensul care duce la ea. Este totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
aerul spațiilor culturii umaniste. Vindecându-se de boala care Îl purtase până aproape de porțile morții, i se năzări ideea de a adopta literatura În rândul artelor. „Am spus Împreună cu John Woodvil”, strigă el, „că s-ar potrivi vieții zeilor să sălășluiești Într-un atare element”, să vezi, să auzi, să scrii lucruri de curaj: Aceste farmece ale furtunii vieții, Nu știu de gustul tihnei dintru moarte. E cu neputință să nu simțim că În acest pasaj ne aflăm În fața vorbirii unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]