KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

prea curtenitor. Te rog, nu mai arăta atâta solicitudine În fața vasalilor. — Sunt ușurat să văd că arăți atât de sănătoasă. Mi-ai spus să nu fiu curtenitor dar, Mamă, propria mea Mamă, azi n-am venit să te salut În calitate de samurai. Te rog, nu-ți face griji. Onaka coborî din palanchin. Ceilalți samurai se prosternaseră cu toții la pământ, iar bătrâna se simțea prea amețită ca să meargă. Trebuie că ești obosită, spuse Hideyoshi. Odihnește-te puțin aici. Până la castel mai e doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ușurat să văd că arăți atât de sănătoasă. Mi-ai spus să nu fiu curtenitor dar, Mamă, propria mea Mamă, azi n-am venit să te salut În calitate de samurai. Te rog, nu-ți face griji. Onaka coborî din palanchin. Ceilalți samurai se prosternaseră cu toții la pământ, iar bătrâna se simțea prea amețită ca să meargă. Trebuie că ești obosită, spuse Hideyoshi. Odihnește-te puțin aici. Până la castel mai e doar o leghe. Și, luându-și mama de mână, o conduse spre un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
chinezi dimineața, iar după-amiază, se Întreceau Între ei În mânuirea lăncii și ale săbiei. După aceea, Hanbei le vorbea despre preceptele militare ale lui Sun Tzu și Wu Chi, până noaptea târziu. Hanbei se devota cu zel educației tuturor tinerilor samurai, În scopul de a-i forma În disciplina artelor marțiale și a datinilor castelului; majoritatea vasalilor lui Hideyoshi erau ronini sălbatici, care făcuseră parte, cândva, din banda lui Hikoemon. Hideyoshi știa că trebuia să lucreze Încontinuu pentru a progresa, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui Hideyoshi erau ronini sălbatici, care făcuseră parte, cândva, din banda lui Hikoemon. Hideyoshi știa că trebuia să lucreze Încontinuu pentru a progresa, pentru a-și Învinge defectele și pentru a-și Îmbunătăți latura autoreflexivă și era hotărât ca și samuraii lui să facă același lucru. Dacă voia să joace un rol important În viitor, vasalii Înarmați și forța brută n-aveau să-i fie de ajuns. Hideyoshi era neliniștit din această cauză. Astfel, pe lângă că-l Îmbrățișase pe Hanbei ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mare al lui Ieyasu, Takechiyo, și fiica lui Nobunaga aveau fiecare vârsta de opt ani. Aceeași politică se folosi și cu clanul Sasaki din Omi. Și, astfel, timp de doi ani, castelul din Gifu fu preocupat doar de sărbătoriri. * * * Chipul samuraiului era ascuns În umbra unei pălării late de rogoz Împletit. Era Înalt și avea cam vreo patruzeci de ani. Judecând după haine și sandale, părea un spadasin rătăcitor, care bătea drumurile de ceva vreme. Chiar și văzut din spate, trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
apa. Ar fi putut rămâne acolo o veșnicie. Păpurișul foșnea În șoapte triste, sub soarele palid și rece de toamnă. Domnule Spadasin? Îl bătu cineva pe umăr. Mitsuhide se Întoarse și văzu trei bărbați - cel mai probabil, o patrulă de samurai ai clanului Oda, la datorie. — Ce faceți? Întrebă unul, Într-o doară. Dar chipurile celor trei erau Încordate și bănuitoare. — Obosisem de-atâta mers și m-am oprit să mă odihnesc puțin, răspunse calm spadasinul. Sunteți din clanul Oda? Întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Altfel spus, nu doriți să vorbiți aici? — Întocmai. Atunci va trebui să ne urmați la corpul de gardă. Probabil Îl suspectau de spionaj. În ideea că poate s-ar fi Împotrivit, unul dintre oameni strigă spre drum, unde aștepta un samurai călare, ce părea a fi conducătorul lor, Împreună cu alți zece pedeștri. — Exact asta sperasem. Arătați-mi drumul. Și, cu aceste cuvinte, spadasinul porni grăbit. În Gifu, la fel ca În oricare altă provincie, controalele de securitate la trecerea râurilor, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
copil Încă și trebuie că e foarte istovitor pentru el să stea tot timpul la dispoziție Domniei Sale. — Cred că i-ar plăcea să vină aici, din când În când, și să mai fie răsfățat puțin. În acel moment, apăru un samurai care anunță că, la scurt timp după Întoarcerea lui Yoshinari acasă, se Întâmplase ceva la birou și unii dintre subordonați veniseră să-i ceară sfatul, deși era noaptea târziu. Cei trei ofițeri așteptau la intrare. — Ce e? Îi Întrebă Yoshinari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
teritoriale dintre seniorii rivali, provoacă necazuri nesfârșite populației. E de la sine Înțeles că nefericirea Întregii națiuni este un chin pentru Împărat. Regula de fier a clanului Oda - de pe vremea tatălui meu, Nobuhide, și până În prezent - a fost aceea că datoria samuraiului trebuie să constea, În primul și-n primul rând, În apărarea Casei Imperiale. Astfel, În marșul nostru de acum spre capitală, nu mai sunteți o armată acționând pentru mine, ci una care luptă În numele Împăratului. Toți comandanții și ostașii fură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
jalnică a Palatului Imperial și neliniștea din inima Împăratului. Astăzi, Însă, am venit În capitală dintr-un colț Îndepărtat al țării, pentru a-l păzi pe Maiestatea Sa Imperială. Nici o altă responsabilitate nu e o onoare mai mare pentru un samurai sau o mai mare bucurie clanului meu. Treizeci de mii de soldați jurară solemn și În tăcere, Împreună cu Nobunaga, că aveau să respecte dorințele Împăratului. Nobunaga Își instală tabăra la Templul Tofuku. În aceeași zi, prin toată capitala fură răspândite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
care era Însărcinat cu apărarea orașului Kyoto, ieși până la Otsu, În Întâmpinarea lor. Nobunaga i-l prezentă lui Ieyasu. — Da, Îl cunosc de mult. Prima oară l-am Întâlnit când am făcut o vizită În Kiyosu, iar el era printre samuraii postați la poartă ca să mă Întâmpine. Se Întâmpla la un an după bătălia de la Okehazama, deci a trecut ceva timp de-atunci. Ieyasu Îl privi pe Hideyoshi drept În ochi și-i zâmbi. Hideyoshi era mirat ce memorie bună avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
fi fost de o Însemnătate deosebită. În noaptea aceea, Însă, intră singur În castelul inamic și se Întâlni cu comandantul acestuia, Asakura Kagetsune. Hideyoshi Își deschise inima, vorbindu-i tânărului stăpân al castelului. — Și dumneavoastră proveniți dintr-o familie de samurai, așa că, probabil vă gândiți la rezultatul final al acestei bătălii. Continuarea ei nu ar duce decât la moartea unor soldați valoroși. Eu unul, Îndeosebi, nu doresc să vă văd pierind zadarnic. Mai degrabă, de ce nu deschideți porțile castelului și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și a copiilor din castel, pe care vi le voi trimite fără probleme. Ar fi interesant să schimbăm câmpul de luptă și să vă Întâlnim Într-o altă zi, răspunse Kagetsune și plecă să pregătească retragerea. Cu toată curtoazia unui samurai, Hideyoshi le oferi toate condițiile inamicilor care se retrăgeau și-i conduse de la castel, cale de o leghe. Fu nevoie de o zi și jumătate pentru a rezolva problema Castelului Kanegasaki, dar când Hideyoshi Îl informă pe Nobunaga despre ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dar, fiind Între somn și trezie, nu știu altceva decât că era gustos. — Vă culcați din nou? Întrebă slujitorul, uimit. În sfârșit, Hideyoshi se trezi peste două zile, seara, simțindu-se complet dezorientat. — În ce zi suntem? — A doua, răspunse samuraiul de serviciu. „A doua“, Își spuse el, În timp ce se târa, greoi, din cameră. „Înseamnă că și Seniorul Nobunaga și-a revenit.“ Nobunaga reconstruise Palatul Imperial și clădise o nouă reședință pentru shogun, dar nu avea un conac propriu În capitală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
iar ramurile copacilor de pe Muntele Ibuki se profilau pe un șir de nori roșii. — Dușmanul! strigă un om. Ofițerii din jurul lui Ieyasu le semnalizară imediat pușcașilor să nu tragă. Pe celălalt mal, puțin mai În aval, un corp mixt de samurai călări și pedestrași, numărând vreo mie două sute-o mie trei sute, traversau râul În diagonală. Stârnind stropi albi cu picioarele, păreau o furtună albă trecând prin vad. Formidabila avangardă a clanului Asai nu luă În seamă avangarda clanului Oda și nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Nobunaga. — Atacați-le flancul! Cu acest urlet, soldații clanului Tokugawa săriră, din nou, În râu. Ostașii lui Tamba crezură, chiar și când se apropiară, că erau aliații lor, care coborau În apă de pe malul de apus. Cu Kazumasa În frunte, samuraii din Tokugawa se repeziră În regimentul lui Isono Tamba. Conștient, dintr-o dată de prezența inamicului, Tamba Însuși scoase un strigăt răgușit, ordonându-le oamenilor săi să se retragă. Un războinic, agitând o sabie udă, Îl lovi dintr-o parte. Tamba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
parte din regimentul lui Hideyoshi, dar, În Învălmășeala bătăliei, se pierduse de unitatea sa. Urmărind inamicii, ajunse În apropierea cartierului general al lui Nobunaga. „Cum?“ se Întrebă el, cu uimire. „Dușmanul a și ajuns aici?“ Privind În jur, zări un samurai care venea din spatele anexei. Omul, a cărui armură nu era ca a unui soldat de rând, ridică perdeaua, privind, pe furiș, Înăuntru. Kyusaku se aruncă asupra lui și-l apucă de picior, care era apărat de zale și armură. Războinicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ridică perdeaua, privind, pe furiș, Înăuntru. Kyusaku se aruncă asupra lui și-l apucă de picior, care era apărat de zale și armură. Războinicul putea fi unul dintre oamenii lor, iar Kyusaku nu voia să ucidă, din greșeală, un aliat. Samuraiul se Întoarse, fără a părea deloc surprins. Arăta ca un ofițer al armatei clanului Asai. — Prieten sau dușman? Întrebă Kyusaku. — Dușman, firește! răcni omul, agitându-și sabia În mâini și pregătindu-se să lovească. — Cine ești? Ai un nume care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
În genunchi cu sabia. În timp ce căzu peste rănit și Îl Încălecă, Kyusaku strigă: — Ai un nume care să merite rostit? Da sau nu? — Sunt Kobayashi Hashuken. N-am nimic de spus decât că regret că am căzut În mâinile unui samurai inferior ca tine Înainte de a mă fi apropiat de Seniorul Nobunaga. Unde-i cel mai viteaz membru al clanului Asai, Endo Kizaemon? Ești un Asai, trebuie să știi. — N-am habar. — Vorbește! Dă-i drumul! Nu știu! Atunci, nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dar Îi dădea o senzație ciudată. Privi În jur bănuitor, și, În clipa aceea, pretinsul mort sări În picioare și se repezi În direcția comandamentului lui Nobunaga. — Apărați-l pe Seniorul Nobunaga! urlă Kyusaku. Vine dușmanul! Văzându-l pe Nobunaga, samuraiul inamic se pregăti să sară peste un taluz scund, când, călcă pe bareta sandalei și se Împiedică. Kyusaku se aruncă peste el, răpunându-l cu iuțeală. În timp ce era târât de Kyusaku spre sediul lui Nobunaga, omul mugi: — Taie-mi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
decât să te Închizi În casă și să-ți păstrezi puterile. Evident, când soseau primăvara și vara, lui Shingen i se Înfierbânta sângele și se Întorcea spre lumea exterioară, spunând: „Ei bine, haidem la luptă.“ Nu numai Shingen, ci toți samuraii din Kai Împărtășeau această atitudine. Până și fermierii și orășenii simțeau dintr-o dată că, Împreună cu soarele verii, sosise momentul. În anul acela, Shingen avea să Împlinească cincizeci de ani și simțea un acut regret - o nerăbdare față de așteptările lui de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
o voi duce acasă și-am să spun că te-am omorât. Luptătorii ninja aveau Între ei o Încredere aparte, pe care ceilalți războinici n-o Împărtășeau. Era o viziune diferită asupra vieții, derivată firesc din singularitatea Îndatoririlor lor. Pentru samuraiul de rând, nu putea exista o datorie mai nobilă decât aceea de a muri pentru seniorul său. Ninja, Însă, aveau o cu totul altă părere. Ei prețuiau viața. Trebuiau să se Întoarcă vii, indiferent ce rușine și ce greutăți Îndurau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
folosea la nimic dacă nu se Înapoia viu În provincia lui. Prin urmare, dacă un ninja murea pe teritoriu inamic, era o moarte de câine, oricât de glorioase ar fi fost Împrejurările. Indiferent cât de credincios fusese acel individ codului samurailor, dacă moartea sa nu avea nici o valoare pentru stăpânul lui, era o moarte câinească. Astfel, deși ninja putea fi numit un samurai depravat, al cărui singur scop era acela de a rămâne În viață, avea misiunea și responsabilitatea de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
moarte de câine, oricât de glorioase ar fi fost Împrejurările. Indiferent cât de credincios fusese acel individ codului samurailor, dacă moartea sa nu avea nici o valoare pentru stăpânul lui, era o moarte câinească. Astfel, deși ninja putea fi numit un samurai depravat, al cărui singur scop era acela de a rămâne În viață, avea misiunea și responsabilitatea de a o face cu orice preț. Amândoi respectau aceste principii, până În măduva oaselor. Prin urmare, când Sanpei chibzui Împreună cu oponentul său că, ucigându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
cred că lucrul care vă Îngrijorează cel mai mult este acela că, dacă atacăm cu foc Muntele Hiei, nu mai Încape nici o Îndoială că țara se va Întoarce Împotriva Domniei Sale. — Exact așa e! exclamă Seiken. Dacă Înfăptuim această atrocitate, atât samuraii, cât și poporul vor fi nemulțumiți. Dușmanii noștri vor profita de ocazie spre a pângări, pentru totdeauna, numele Domniei Sale. — Dar tot eu sunt cel care a recomandat ca, atunci când atacăm Muntele Hiei, să mergem până la capăt, deci nu a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]